Alonso exclude o plecare prematură: "Intenţionez să rămân la Ferrari"

de Daniel Popescu
Marti, 02.09.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso insistă că nu se gândeşte să părăsească Ferrari, întrucât vrea să câştige titluri pentru echipa italiană, în mijlocul speculaţiilor privind un posibil transfer la McLaren.

Esential 2010 este sezonul in care a debutat Fernando Alonso pentru Ferrari
Speculaţiile cu privire la posibilitatea ca Fernando Alonso să părăsească Ferrari la finalul acestui sezon în favoarea unui acord cu McLaren au luat amploare în ultimele zile după apariţia unor informaţii potrivit cărora spaniolul poate pleca de la echipă prin intermediul unei clauze contractuale.

Cu toate acestea, Alonso şi-a reafirmat încrederea în echipă şi susţine că nu are nicio intenţie să plece de la Ferrari, întrucât obiectivul său este să câştige titlul mondial în combinezonul roşu.

"Nu este intenţia mea să plec în acest moment, vreau să câştig aici şi să termin treaba pe care am început cu câţiva ani în urmă. Încă din vara trecută s-a vorbit mult, dar din gura mea nu a ieşit niciodată vreun interes de a părăsi Ferrari şi nu am spus că m-aş alătura unei alte echipe. Au fost multe speculaţii, ceea ce nu ne-a afectat, dar a creat un pic de tensiune şi stres.

Dar mă simt fericit şi mândru ca cele mai bune echipe sunt interesate de mine", a explicat el în cadrul unui interviu acordat positului britanic SkySports.

Via SkySports

Comentarii (27)

  • TE ROG!! Pleaca la McLaren!! Doar pentru oportunitatea de a rade de McMircea.
    19 5
  • ovidiu15081982
    E clar ! Va pleca la Mclaren !
    11 3
  • nu pleaca cainele de la abataor ... e un imbecil pe aici si-mi sterge postarile , sa-i fac frati !!!!
    6 16
  • la cat de tataitza e, ma mir sa mai solicite alta echipa decat ferrari serviciile sale peste un an sau doi. Cred ca se si vopseste, dar puteti sa vi-l inchipuiti voi cu par si barba albe. Mos Craciun, ca rosu are destul
    4 17
  • dar uitati-va putin la poza curenta. Cu ochisorii aia alege el trasele ... comic
    6 11
  • @. - ai dreptate cu ochisorii aia vede niste chestii care-l pun in pozitia de a face lucruri la care unii dintre muritorii de rand nu pot decat visa... dar noroc ca suntem noi pe aici sa sa pune punctul pe I ... :)

    Felicitari autorului articolului... cand continutul nu este sufficient ca sa genereze traffic, poate ca poza mai salveasa ceva :).
    12 4
  • si adevarul e ca pozele cu Alonso au fost mai mereu inspirate ... sau deh, asta e fata lui ... expresiva :)
    6 9
  • @fraierica ai bunul simt si semneazate ,la ce prosti debitezi este normal sa-ti stearga comentariile si mai lasatil pe Alonso ca sint altii mai in masura sa-l caracterizeze si sa-i aprecieze valoarea [ dupa specialistii f1 in prezent este cel mai complet pilot ] si nu o sa plece de la ferrari , deacolo se va retrage ....Fortzaa Rosaa
    5 3
  • d'aia iese adesea pe iarba si se urca prea mult pe vibratoarele de iesire - are ochii prea apropiati si vede mai mult inainte decat lateral
    6 13
  • la cum sunt directionati, cu stangul vede in dreapta si cu dreptul vede in stanga. Greu de prins lateralul din apropiere
    4 10
  • mobius
    Sunt multi frustrati, iar frustrarile sunt mari. Alonso este, ca vor uni sa recunoasca sau nu ( din motive care ii privesc), cel mai bun pilot de pe grila, motivat, telentat si mai ales retional. An de an piata transferurilor a inceput cu Alonso si cu ce vrea el. Este o realitate si imi pare rau pentru cei care nu inteleg si se oftica. Nu exagerez dar acum ar putea fi primit cu bratele deschise de oricare dintre echipele de top. McLaren are un loc, Red Bull are un loc, Williams la fel, la fel si Mercedes, de Ferrari nu mai vorbesc. A primit chiar oferte de la toate echipele enumerate mai sus si ar fi suficient sa-si exprime optiunea. Cat despre coechipier, asta nu-l afecteaza, este o dovada in acest sens ceea ce s-a intamplat cu Massa iar acum cu Raikonen. In privinta lui Vettel, lucrurile sunt ceva mai complicate(masina net superioara, ordine de echipa favorizante, schimbari de regulament dictate de FIA in favoarea RBR, etc) si totusi a mai fost nevoie de un Petrov, de un Grosjean si un Raikonen, ca sa-i fure doua dintre cele patru titluri. Cu siguranta cineva o sa-mi aminteasca de 2007, dar acel cineva desigur va trece cu vederea ordinele de echipa sinucigase (in acel an fara politica mizerabila a lui Ron Denis, McLaren ar fi castigat ambele titluri).
    16 6
  • @japca si . bine ca sunteti voi grozavi, formidabili, monumentali, iesit din comun de prosti ca din posturile voastre nu rezulta nimic inteligent! Stiti ce ii aia oglinda? v-ati uitat macar odata uin una? sa va este frica ca se sparge si va improasca cu cioburi?

    Si inchei cu un citat, poate, poate evoluati la statutul de Homo Erectus:

    “Oamenii mici vorbesc despre alti oameni, oamenii mediocrii vorbesc despre evenimente, iar oamenii mari vorbesc despre idei.”
    5 4
  • apropo de citat, hai ca-mi veni o idee. Va mai amintiti cum a lovit Alonso glisierele la Monaco in 2010 cand incerca sa fie mai rapid decat este? Sa vedem cine gaseste primul video cu pricina pe youtube
    4 10
  • oamenii mari au idei si le pun primii in aplicare. Iata:

    http://www.youtube.com/watch?v=Iii-7zV5pzY

    Exact cu era vorba - nu prinde lateralul in campul vizual
    3 6
  • uite una si cu lateralul din stanga:

    http://www.youtube.com/watch?v=Ea1ry0IVsAA

    De obicei "se scapa" pe iarba sau vibratoare, dar la Monaco cam lipsesc
    3 6
  • GrosJan
    Uite-l si pe Lewis la antrenament:

    http://www.youtube.com/watch?v=mQv5sVYdTaA

    Se antrena sa stearga pe jos cu Alonso anul viitor. Ce ziceti de asta, campionul din Gp2 mai bun decat campionul F1 en titre. F1 e o garantie a valorii, nu a valorii absolute
    2 7
  • mobius?
    concret, care au fost ordinele de echipa ucigase?
    3 2
  • "Alonso exclude o plecare PrEMATURA"

    ba chiar pe matura o sa plece, exact ca Baba Cloanta. Si cu un sut in sale de la Monte ca sa decoleze mai usor
    4 7
  • Sansele ca Alonso sa ajunga la McLaren sunt la fel de mari ca sansele ca Messi sa se transfere la Steaua. In rest toate bune si frumoase.
    8 5
  • fier de 1
    pe cine mai ridici in slavi daca se tireaza ala la McLaren?te aliezi cu Mirshea si trogloditi aiureli la dublu mixt?
    5 0
  • sau mai bine zis, ca sansele unui jucator de la steaua sa ajunga la real madrid
    2 1
  • Sportf1
    Daca Ron Dennis il vrea pe Alonso cu indarjire dupa toata povestea din 2007.....nefiind fan direct Alonso imi ridic palaria in fata lui. Omul e valoros. Ne place sau nu. Iar pozele cu el sunt foarte expresive, doar e spaniol.
    3 3
  • Se vorbeste mult despre Alonso iar haterii sufera la greu :)))....Oricum cantitati neglijabile entitatile care injura pe-aici, unii comici altii penibili. Ce bine ca existati, putem sa ne culcam fericiti :)
    2 2
  • bernie
    @mobius...falcosul este cel mai bun si complet pilot de pe grila iar voi fanii lui cei mai completi ofticati si frustrati din lume...Cam asta este ideea ca sa vorbesc ca un on mare parafrazand un alt mare frustrat...@sheitan...Oare cat de nesimtit si ipocrit trebuie sa fii mobiusule sa sustii ceea ce ai postat mai sus...Pai falcosul vostru este cel mai ajutat pilot de o echipa din istoria F1...De ce e de vina Kimi ca nu a castigat el 4 titluri???Ca l-a scos falcosul de pe pista la suzuka acum 2 ani???Iar cu titlurile alea doua nu va mai laudati ba atat ca nici pe alea nu le-ar fi castigat fara problemele lui Kimi si schumy...Ciocul mai mic bai baieti...
    4 4
  • pai dupa doua boabe cu noroc (titluri) urma sa confirme, nu? Pai s-a impiedicat de la prima incercare, in 2007, si l-a mai batut si coechipierul, inclusiv in calificari. Apoi a mai avut cateva sanse bune, ratate si alea. E cel mai norococ campion de F1, doua titluri luate asa jaba. Au mai luat si altii dar doar unul nu doua.
    4 3
  • @Bernie- cum esti o Autoritate in F1, nu un trepadus de p-aici, iti respectam opinia, noi astia frustratii ;)
    0 2
  • minu_golescu
    qaz
    la 02.09.2014, 15:48
    TE ROG!! Pleaca la McLaren!! Doar pentru oportunitatea de a rade de McMircea.

    :)))) m-ai facut sa rad, multumesc
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru