Alonso a exersat în simulator procedurile pentru calificări şi curse

de Daniel Popescu
Joi, 19.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso a petrecut o zi de teste în simulatorul McLaren în care a exersat procedurile pentru calificări şi curse, iar duminică va face ultimul test medical pentru a primi acordul de a concura în Malaysia.

O zi bună în simulator pentru Alonso, în care ne-am concentrat pe munca operaţională şi pe exersarea procedurilor pentru calificări şi curse.

McLaren
Fernando Alonso a petrecut ziua de miercuri la sediul echipei McLaren de la Woking, acolo unde a purtat o serie de discuţii cu inginerii.

Principalul punct de reper al zilei a fost însă munca în simulator, iar dublul campion mondial s-a concentrat pe testarea procedurilor uzuale pentru calificări şi curse. "O zi bună în simulator pentru Alonso, în care ne-am concentrat pe munca operaţională şi pe exersarea procedurilor pentru calificări şi curse", a dezvăluit echipa pe contul oficial de pe reţeaua de socializare Twitter.

La rândul său, Alonso a precizat pe Twitter că a avut parte de o zi foarte plăcută alături de echipă. "O zi grozavă. Multe întâlniri şi muncă în simulator", a precizat el.

Alonso nu a menţionat însă dacă se consideră apt pentru a concura în Marele Premiu al Malaysiei după accidentul suferit în testele de la Barcelona, din cauza căruia a ratat prezenţa în etapa de debut de la Melbourne.

Potrivit postului de televiziune Sky Italia, Alonso va efectua duminică examenul medical în care căruia FIA va decide dacă îi permite pilotului să participe la a doua etapă a sezonului.

Via McLaren, Fernando Alonso, GMM  

Comentarii (6)

  • f1 delusion
    asta pe langa faptul ca alonso are la el acasa un simulator de F1... poate nu la acelasi nivel ca al celor de la mclaren.
    10 2
  • qwerty
    Simulator de karting ?
    4 12
  • nu, simulator de F1
    7 2
  • F1 Vision
    Super tare, sper ca este totul Ok :)
    7 4
  • Alonso inprimul rind trebuie sa se pregateasca ,,psihic pt a fi ,,inconjurat de de mert de 2 ori cum spunea un comentator ,,,macar in europa sa se apropie cit de cit de ceilalti , desi nu prea cred oricit de optimist as fi
    6 2
  • da, Alonso trebuie sa exerseze semnalizarea cu steaf albastru (ala pe care il vede un pilot depasit cu (inca un) tur). Pfoaii, isi aduce aminte cu drag de perioada minunata Minardi
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru