Sistem care monitorizează permanent cu ajutorul camerelor frontale și laterale poziția mașinii pe banda de rulare și transmite o avertizare acustică/vizuală pe unul dintre display-urile de la interior și/sau o vibrație în volan în momentul în care roțile laterale sunt aproape să calce pe linia de demarcație a benzilor. În cazul în care șoferul semnalizează intenția de a schimba banda, sistemul nu trimite niciun fel de avertizare.
De obicei, sistemul de avertizare la părăsirea benzii este oferit de constructori împreună cu sistemul de menținere a benzii de rulare, care acționează suplimentar activ cu impulsuri în volan pentru trimiterea mașinii înapoi pe bandă.
Engleză: Lane Departure Warning, Lane Assist, Lane Warning, Lane Assist