Preţuri, motorizări, detalii tehnice, dotări şi opţionale
F1: Dublă McLaren la Miami: Oscar Piastri câștigă în fața lui Lando Norris
Noul Mercedes-AMG GT APXGP Edition: ediție limitată pentru noul film F1
-
Test Drive Land Rover Defender 110
Rock starLand Rover Defender este un adevărat rock star în lumea auto. În 2020 a primit o nouă generație, după 4 ani de pauză, și a devenit mai bun din toate punctele de vedere. Anul trecut au venit o serie de îmbunătățiri care să-l facă și mai relevant. Dacă s-a reușit, afli din rândurile următoare. Avem și un video. -
Mazda 3 E-SKYACTIV G
Universal apreciatÎn garajul Automarket a aterizat Mazda 3. Nu, nu este vorba de vreun facelift sau un nivel de echipare diferit, ci este vorba despre o nouă motorizare. Mazda 3 tocmai a primit un motor de 2.5 litri benzină, aspirat natural, conectat la un sistem mild-hibrid. Versiunea se numește E-SkyActiv G și va reprezenta motorizarea de bază pentru acest model. -
Alfa Romeo Junior Ibrida Speciale
Mezinul familieiAm testat cel mai nou și, probabil, cel mai controversat model Alfa Romeo. Acesta se numește Junior și este un crossover de segment B, realizat pe noua platformă Stellantis. Totodată, Junior va fi primul model electric din istoria Alfa Romeo, dar pentru moment noi am testat versiunea termică.
ŞTIRI AUTO
-
Marti, 06 Mai | Industrie
Ford estimează o pierdere de 1.5 miliarde de dolari din cauza tarifelor lui Trump
Ford a anunțat că se așteaptă la o pierdere de 1.5 miliarde de dolari din profiturile operaționale din acest an din cauza tarifelor impuse de Donald Trump, în timp ce industria auto continuă să facă față implicațiilor politicii comerciale a președintelui SUA. -
Luni, 05 Mai | Industrie
Grupul Jaguar Land Rover reia exporturile către SUA
Jaguar Land Rover a reluat livrările de vehicule către Statele Unite după ce le-a suspendat din cauza tarifelor impuse de președintele american Donald Trump.
-
Cum alegem scuterul potrivit nevoilor noastre
La fel ca în cazul mașinilor, scuterele sunt de mai multe feluri. În acest nou episod al rubricii noastre “Primii pași pe două roți” aflăm cum alegem scuterul potrivit pentru nevoile noastre.
-
Echipamentul pentru scuter: cât costă și cum îl alegem
Înainte de a ne gândi la achiziția unui scuter de 125 cmc, ar trebui să luăm în calcul și costul unui echipament corect. Cum îl alegem și cât ar trebui să coste acesta, aflăm într-un nou episod al rubricii noastre “Primii pași pe două roți”.
-
Reguli de siguranță în trafic, atunci când suntem pe scuter
După ce am aflat cât de util poate fi un scuter în mediul urban și care sunt comenzile sale esențiale, astăzi vorbim despre reguli esențiale în trafic. Mai exact, cum conducem un scuter pentru a evita rănirea noastră sau a celor din jur.
-
A doua șansă
Cu o prezență de peste 100 de ani în diverse ramuri ale motorsportului, Audi se descrie ca fiind “cel mai sportiv producător din segmentul premium”. Acum, o mână de colecționari privați, aleși pe sprânceană, au ocazia să devină o parte din această istorie. Totul, mulțumită noului program Audi Sport Racing Legends.
-
Să se facă lumină!
Luminile unei mașini sunt, de cele mai multe ori, trecute cu vederea chiar dacă, în ziua de azi, nu am putea circula fără ele. Farurile și stopurile au avut începuturi modeste, însă cu timpul au evoluat și au ajuns să aibă foarte multă tehnologie în spate. Germanii de la Audi s-au regăsit în spatele multor inovații în domeniul iluminatului auto, totul culminând cu noul A6 e-tron: primul model al germanilor cu emblemă spate iluminată. Dar cum s-a ajuns aici? Îți propunem să afli din rândurile următoare.
-
Secretele noii tehnologii MHEV Plus
Noua generație Audi Q5, a treia la număr, se pregătește să ia cu asalt segmentul SUV-urilor premium de clasă compactă. Unul din punctele forte ale noului model este reprezentat de noul sistem mild-hybrid, care aduce și mai multă eficiență, dar și rulaj electric în anumite condiții. Ți-am pregătit un articol detaliat, în care vei descoperi secretele noii tehnologii de la Audi, denumită MHEV Plus.
-
Renault, în era mașinilor conectate: „Respingem atacuri cibernetice în fiecare zi”
Mașini inteligente, cloud și Inteligență Artificială. Despre aceste subiecte am discutat, în cadrul unei mese rotunde, cu Frederic Vincent, Chief Digital & Information Officer în cadrul Grupului Renault. În ce direcție se îndreaptă industria auto, din acest punct de vedere, afli din rândurile următoare.
-
Cine este ROADS, uriașul simulator Renault?
„Cum ar fi să creăm un simulator cu capabilități fără precedent?” Aceasta este întrebarea pe care Renault și-a pus-o atunci când s-a gândit să construiască simulatorul ROADS, cel mai avansat și uriaș simulator din portofoliul grupului francez. În acest articol vom vorbi despre provocările pe care Renault le-a întâmpinat de-a lungul procesului de dezvoltare și de construcție a celui mai avansat simulator al său.
-
Renault și mașina viitorului: pașii către un viitor sustenabil
Cum încearcă Renault să producă mașini mai prietenoase cu mediul? Răspunsul este simplu: utilizarea materialelor reciclate, atât pentru caroserie, cât și pentru habitaclu. În acest articol vom vedea care sunt eforturile depuse de grupul francez pentru a-și reduce amprenta de carbon în timpul producției unei mașini.
-
Luni, 05 Mai | Masini electrice si hibride
Viitoarele modele Scout vor avea motoare Volkswagen produse în Mexic
Viitoarele modele Scout Traveler SUV și Terra Pick-up vor primi motoare termice pe post de generator dezvoltate de către Volkswagen. Noul motor va fi aspirat natural și va fi produs în Mexic. -
Luni, 05 Mai | Concepte
Exemplar unicat Genesis G70, pregătit special pentru circuit
Genesis a dezvăluit un exemplar unicat al modelului G70. Față de orice alt exemplar obișnuit, această mașină unicată primește mai multe modificări care să o pregătească pentru circuit.
-
Cei de la km77 au luat noul SUV Ebro S700 pentru a vedea cum se descurcă la testul elanului. Aflați în video cum a făcut față noul SUV.
-
Cei de la Edmunds Cars au realizat o liniuță între Toyota GR Corolla și Hyundai Elantra N. Corolla vine la pachet cu 300 de cai putere în timp ce Hyundai Elantra are 286 CP. Aflați în video care model asiatic a fost mai rapid.
-
Germanii de la canalul de YouTube Daniel Abt au realizat o liniuță între un Mercedes-AMG C43 și un Audi S5. Află în acest video cine a ieșit învingător.
-
Luni, 05 Mai | Masini electrice si hibride
Noua Skoda Elroq Respectline: exemplar unicat care promovează diversitatea și incluziunea
Cu ocazia Lunii Europene a Diversității, Skoda a prezentat noul Elroq Respectline. Un exemplar unicat care promovează diversitatea, incluziunea și egalitatea. -
Luni, 05 Mai | Economic
Vânzările de mașini noi în România, scădere de 24% în aprilie
Potrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, vânzările de mașini noi în țara noastră au scăzut cu peste 24% în luna aprilie. În primele 4 luni, piața auto românească a avut și aceasta parte de o scădere. -
Luni, 05 Mai | Modele noi
Noul Mercedes-Benz GLC electric va fi dezvăluit în această toamnă
Mercedes-Benz a confirmat oficial că va lansa un nou model electric în această toamnă. Mai exact, este vorba despre noul GLC electric, un model care va fi prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Munchen.
-
Luni, 05 Mai | TV: Comparative
VIDEO: Cum s-a descurcat noul Ebro S700 la testul elanului?
Cei de la km77 au luat noul SUV Ebro S700 pentru a vedea cum se descurcă la testul elanului. Aflați în video cum a făcut față noul SUV. -
Duminica, 04 Mai | TV: Curse auto
VIDEO: Liniuță între Toyota GR Corolla și Hyundai Elantra N
Cei de la Edmunds Cars au realizat o liniuță între Toyota GR Corolla și Hyundai Elantra N. Corolla vine la pachet cu 300 de cai putere în timp ce Hyundai Elantra are 286 CP. Aflați în video care model asiatic a fost mai rapid. -
Duminica, 04 Mai | Modele noi
Pagani Zonda a primit o ediție unicat numită Unico
Modelul Pagani Zonda a primit o ediție unicat la comanda unui client. Ediția se numește Unico și își trage inspirația din Munții Kunlun. -
Sambata, 03 Mai | TV: Curse auto
VIDEO: Liniuță între Mercedes-AMG C43 și Audi S5
Germanii de la canalul de YouTube Daniel Abt au realizat o liniuță între un Mercedes-AMG C43 și un Audi S5. Află în acest video cine a ieșit învingător. -
Sambata, 03 Mai | Industrie
Firma de tuning Mansory va construi zone rezidențiale de lux în Dubai
Compania de tuning Mansory a încheiat un parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar Amaal pentru a construi zone rezidențiale de lux în Dubai. -
Vineri, 02 Mai | Formula 1
F1: Ferrari prezintă o grafică specială pentru cursa din Miami
Ferrari a dezvăluit o grafică specială pentru monopostul său înaintea Marelui Premiu de Formula 1 de la Miami. Noua grafică marchează un an de parteneriat între echipa italiană și gigantul american HP.