Preţuri, motorizări, detalii tehnice, dotări şi opţionale
Noul Volvo S90 facelift: display central de 11.2 inch și versiune PHEV cu 80 km autonomie electrică
OFICIAL: Kia EV3 este Mașina Anului 2025 în lume
-
Test Drive Kia EV3 Long Range
PremiantEV3 este mezinul familiei de modele cu zero emisii EV de la Kia. Un SUV subcompact, eficient și accesibil, comparativ cu frații săi mai mari, care trebui să convingă clienții că este momentul să treacă la o mașină electrică. Are șanse? Asta am încercat să aflăm în testul nostru. Avem pentru tine și un video. -
Test Drive Ford E-Transit Courier
Fabricat în RomâniaAm călătorit la Barcelona pentru a face cunoștință cu cea mai nouă mașină produsă la noi în țară. Este vorba despre noul Ford E-Transit Courier. Aceasta este prima autoutilitară electrică produsă în România, mai exact la fabrica Ford din Craiova. Cu o baterie de 43 kWh, E-Transit Courier oferă o autonomie de până la 300 de kilometri. -
Test Drive Leapmotor C10
Made in ChinaÎn ultimul an, industria auto din Europa a fost luată cu asalt de intrarea modelelor electrice fabricate în China. Desigur, acest lucru l-am văzut și noi în România, unde au intrat deja mărci precum MG, Geely sau Lynk&Co. Iată că noi am luat la test cel mai nou SUV electric chinezesc care se vinde în țara noastră. Este vorba despre Leapmotor C10, un atac direct la Tesla Model Y.
ŞTIRI AUTO
-
Joi, 17 Aprilie | TV: Curse auto
VIDEO: Mustang termic vs Mustang electric! Liniuță între Ford Mustang Dark Horse și Mustang Mach-E GT
Ce este mai rapid într-o liniuță? Un Mustang cu motor termic sau unul complet electric? Aflați în acest video, în care cei de la Car Expert au pus față în față un Mustang Dark Horse și un Mustang Mach-E GT. -
Joi, 17 Aprilie | Motorsport
Genesis prezintă primul său prototip de anduranță: start la Le Mans în 2026
Genesis a dezvăluit primul său prototip de anduranță cu care va concura începând din sezonul 2026 al Campionatului Mondial de Anduranță. Noua mașină de concurs va avea un motor hibrid.
-
Cum alegem scuterul potrivit nevoilor noastre
La fel ca în cazul mașinilor, scuterele sunt de mai multe feluri. În acest nou episod al rubricii noastre “Primii pași pe două roți” aflăm cum alegem scuterul potrivit pentru nevoile noastre.
-
Echipamentul pentru scuter: cât costă și cum îl alegem
Înainte de a ne gândi la achiziția unui scuter de 125 cmc, ar trebui să luăm în calcul și costul unui echipament corect. Cum îl alegem și cât ar trebui să coste acesta, aflăm într-un nou episod al rubricii noastre “Primii pași pe două roți”.
-
Reguli de siguranță în trafic, atunci când suntem pe scuter
După ce am aflat cât de util poate fi un scuter în mediul urban și care sunt comenzile sale esențiale, astăzi vorbim despre reguli esențiale în trafic. Mai exact, cum conducem un scuter pentru a evita rănirea noastră sau a celor din jur.
-
Să se facă lumină!
Luminile unei mașini sunt, de cele mai multe ori, trecute cu vederea chiar dacă, în ziua de azi, nu am putea circula fără ele. Farurile și stopurile au avut începuturi modeste, însă cu timpul au evoluat și au ajuns să aibă foarte multă tehnologie în spate. Germanii de la Audi s-au regăsit în spatele multor inovații în domeniul iluminatului auto, totul culminând cu noul A6 e-tron: primul model al germanilor cu emblemă spate iluminată. Dar cum s-a ajuns aici? Îți propunem să afli din rândurile următoare.
-
Secretele noii tehnologii MHEV Plus
Noua generație Audi Q5, a treia la număr, se pregătește să ia cu asalt segmentul SUV-urilor premium de clasă compactă. Unul din punctele forte ale noului model este reprezentat de noul sistem mild-hybrid, care aduce și mai multă eficiență, dar și rulaj electric în anumite condiții. Ți-am pregătit un articol detaliat, în care vei descoperi secretele noii tehnologii de la Audi, denumită MHEV Plus.
-
O mașină de 5 stele Euro NCAP
Noul Audi Q6 e-tron, pur electric, a primit 5 stele la testele de siguranță din partea specialiștilor Euro NCAP, însă în spatele acestui rezultat se ascund zeci de ore de muncă și sute de specialiști. În acest articol vom vorbi despre rezultatele obținute de modelul german, dar nu înainte de a face o scurtă plimbare prin istorie.
-
Renault, în era mașinilor conectate: „Respingem atacuri cibernetice în fiecare zi”
Mașini inteligente, cloud și Inteligență Artificială. Despre aceste subiecte am discutat, în cadrul unei mese rotunde, cu Frederic Vincent, Chief Digital & Information Officer în cadrul Grupului Renault. În ce direcție se îndreaptă industria auto, din acest punct de vedere, afli din rândurile următoare.
-
Cine este ROADS, uriașul simulator Renault?
„Cum ar fi să creăm un simulator cu capabilități fără precedent?” Aceasta este întrebarea pe care Renault și-a pus-o atunci când s-a gândit să construiască simulatorul ROADS, cel mai avansat și uriaș simulator din portofoliul grupului francez. În acest articol vom vorbi despre provocările pe care Renault le-a întâmpinat de-a lungul procesului de dezvoltare și de construcție a celui mai avansat simulator al său.
-
Renault și mașina viitorului: pașii către un viitor sustenabil
Cum încearcă Renault să producă mașini mai prietenoase cu mediul? Răspunsul este simplu: utilizarea materialelor reciclate, atât pentru caroserie, cât și pentru habitaclu. În acest articol vom vedea care sunt eforturile depuse de grupul francez pentru a-și reduce amprenta de carbon în timpul producției unei mașini.
-
Joi, 17 Aprilie | Modele noi
Noul Subaru Solterra facelift: motor electric mai puternic și autonomie mărită cu 25%
Subaru a prezentat oficial noul Solterra facelift cu ocazia Salonului Auto din New York. Noul model actualizat primește acum un propulsor electric mai puternic, un design revizuit, dar și o autonomie îmbunătățită cu 25%. -
Joi, 17 Aprilie | Industrie
Bentley Black Edition: ediție limitată la 400 de unități pentru 3 modele din gamă
Bentley a lansat o nouă ediție specială limitată numită Black Edition. Aceasta va fi disponibilă pentru 3 modele din gamă: Continental GT, GTC și Flying Spur. Doar 400 de unități vor fi produse.
-
Ce este mai rapid într-o liniuță? Un Mustang cu motor termic sau unul complet electric? Aflați în acest video, în care cei de la Car Expert au pus față în față un Mustang Dark Horse și un Mustang Mach-E GT.
-
Cei de la carwow au făcut o liniuță între noul Porsche 911 și Tesla Cybertruck. Aflați în video cine câștigă. Termicul sau electricul?
-
Nu știu câți dintre noi ne-am întrebat care model pick up ar fi cel mai rapid într-o liniuță. Cei de la Car Expert au vrut să afle. Astfel au pus la întrecere următoarele modele: Ford F-150, Chevrolet Silverado, Toyota Tundra, un RAM 1500 V8 și un RAM 150
-
Joi, 17 Aprilie | Concepte
Noul concept Genesis X Gran Equator anunță un viitor model de teren
Genesis a prezentat oficial noul concept X Gran Equator. Cel mai nou concept al mărcii sud-coreene anunță un viitor model de teren. -
Joi, 17 Aprilie | Modele noi
Noul Subaru Trailseeker, a doua electrică a mărcii: 380 CP și 418 km autonomie
Cu ocazia Salonului Auto de la New York, constructorul japonez de automobile a prezentat oficial noul Trailseeker. A doua electrică din istoria mărcii oferă aproximativ 380 de cai putere și o autonomie mai mare de 418 kilometri. -
Joi, 17 Aprilie | Modele noi
Acesta este noul Subaru Outback: două motorizări cu până la 260 CP
Subaru a prezentat oficial noua generație a SUV-ului Outback cu ocazia Salonului Auto din New York. Cea de-a 7-a generație primește un design nou și o serie de dotări și tehnologii noi.
-
Joi, 17 Aprilie | Industrie
Kia EV9 primește o ediție specială numită Nightfall Edition
Cel mai mare SUV electric din familia producătorului coreean, Kia EV9, a primit o ediție specială numită Nightfall Edition. Pe lângă accentele de design vopsite în culoarea negru lucios, ediția specială aduce și un mod Boost, care pentru câteva secunde crește cuplul motor. -
Miercuri, 16 Aprilie | Intern
Ferrari Daytona SP3, cel mai nou exponat al galeriei Țiriac Collection
Galeria Țiriac Collection s-a îmbogățit cu o nouă mașină extrem de specială. Este vorba despre un Ferrari Daytona SP3, unul dintre cele 599 de exemplare produse. -
Miercuri, 16 Aprilie | General
Președintele Stellantis: tarifele lui Trump și normele de poluare UE amenință industria auto
John Elkann, președintele Stellantis, nu este de acord cu tarifele impuse de președintele american Donald Trump și nici cu normele de poluare foarte stricte impuse de Uniunea Europeană. El spune că industria auto este amenințată din cauza acestor două reglementări. -
Miercuri, 16 Aprilie | Modele noi
Ediție limitată pentru Mercedes-Benz Clasa G: vor fi produse 460 de exemplare
Mercedes-Benz Clasa G primește o ediție limitată denumită Stronger Than The 1980s. Germanii vor asambla doar 460 de exemplare, disponibile la nivel global. -
Miercuri, 16 Aprilie | Masini electrice si hibride
Ford anunță îmbunătățiri pentru Mustang Mach-E: pompă de căldură în standard
Constructorul american de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru modelul cu zero emisii Mustang Mach-E. Lista include și o pompă de căldură, disponibilă acum încă din standard pentru toate versiunile. -
Luni, 14 Aprilie | Formula 1
Formula 1: Oscar Piastri câștigă Marele Premiu din Bahrain. Norris recuperează până pe locul 3
Oscar Piastri a câștigat Marele Premiu din Bahrain, și a trecut în cont a doua sa victorie din sezonul 2025. Alături de el pe podium au terminat George Russell și Lando Norris, care a recuperat mai multe poziții după o sesiune dezamăgitoare de calificări.