Drivetest Ford Explorer Electric

4.5
Ford Explorer Electric zoom
de Silvian Irimia
Luni, 09.12.2024
Alianță neașteptată

Acum ceva timp, dacă le-ai fi spus americanilor că într-o zi vor conduce un Ford Explorer, construit pe o platformă germană, ar fi râs de tine și probabil ar fi apăsat accelerația unei mașini impunătoare, plină de putere brută, cu un V8 imens sub capotă, model pur Detroit. Până la urmă, istoria dintre SUA și Germania a fost puțin tensionată, ca să o spunem mai delicat.

De două ori în ultimul secol s-au confruntat pe câmpurile de luptă în Primul și Al Doilea Război Mondial. Americanii au venit cu tancuri și forță, iar germanii au răspuns cu ingineria lor extrem de precisă. A fost o confruntare de filosofii, la fel de mult cât a fost și de forță: putere brută versus mecanică rafinată.

Și totuși, iată-ne în 2024, cu noul Ford Explorer Electric, acest SUV EV american, de familie, construit pe platforma lui Volkswagen ID.4. Gândește-te la asta ca la o alianță Wolfsburg-Detroit: spirit de Explorer, dar cu un ADN german ascuns.

E versiunea auto a unei prietenii neașteptate din perioada Războiului Rece. Ford Explorer a primit, să-i spunem, o re-educare și este mult mai „schnell” și mai eficient decât strămoșii săi.

Și ce obținem de aici? Un vehicul care poartă în spate istoria unui nume consacrat pe străzile americane, dar alimentat de o inimă structurată și logică 100% germană.

Prin urmare, în acest test rămâne să descoperim dacă Explorer Electric rămâne un Explorer în adevăratul sens al cuvântului sau dacă e pur și simplu un Volkswagen ID.4 deghizat în costumul Unchiului Sam. Pentru asta v-am pregătit chiar și o prezentare video cu noul model american.

PREZENTARE VIDEO NOUL FORD EXPLORER ELECTRIC

Ford Explorer Electric

  • Pret de pornire 55.500 €
  • Pret model testat 55.500 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Ford Explorer electric este disponibil în două versiuni diferite. Prima configurație aduce la masă un singur motor electric, amplasat pe puntea spate, care dezvoltă 286 de cai putere și un cuplu motor de 545 Nm. Are o baterie de 77 kWh, iar asta înseamnă că acest model promite o autonomie maximă de 602 kilometri.

A doua configurație, cea testată de noi pe parcursul a 3 zile, este dotată cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Rezultă, așadar, o tracțiune integrală. Această configurație generează o putere combinată de 340 de cai și un cuplu de 679 Nm, oferind o autonomie de până la 532 kilometri, datorită bateriei ușor mai mari, de 79 kWh.

Deoarece este un model electric, iar cuplul este instant, cei 340 de cai putere de pe mașina mea de test sunt mai mult decât suficienți pentru orice situație pe care o întâmpini. Plecările de pe loc sunt fără efort, mașina ajungând foarte rapid la viteza de 50 de km/h. Poate te gândești că la viteze mai mari, Explorer se plafonează, dar nu este cazul.

Chiar și atunci când vrei să faci o depășire și te afli la viteze de 90-100 km/h, o simplă apăsare a pedalei de accelerație este tot ce ai nevoie. Chiar și la o viteză de autostradă, Explorer are destule resurse.

Din păcate, noul model electric al producătorului din Detroit nu beneficiază de funcția One Pedal Drive, care îți permite să conduci mașina doar cu ajutorul pedalei de accelerație. Totuși, mașina vine cu modul B al transmisiei, iar sistemul de frânare regenerativă funcționează foarte bine.

Explorer reduce viteza vizibil când ridici piciorul de pe accelerație, dar nu într-un mod agresiv. În afara orașului, vei observa că sunt destule momente în care nu vei fi nevoit să apeși pedala de frână, de exemplu, înaintea unui viraj.

renovatio e-charge
De la prima stație de încărcare și până în prezent, Renovatio a totalizat aproape 400.000 de sesiuni ale utilizatorilor. S-au încărcat peste 3.2 milioane de kWh și a fost evitată eliberare a 5700 de tone de CO2.

Consum

Producătorul american a declarat că noul Explorer Electric are un consum mediu de 16.6 kWh/100 de kilometri. În cele 3 zile, Explorer a văzut atât mediul urban, la oră de vârf, cât și autostradă sau drumuri naționale.

Astfel, consumul mediu pe parcursul testului a fost de 17.2 kWh/100 de kilometri, o cifră foarte aproape de cea oficială. Cu siguranță aș fi putut scoate un consum și mai mic, dacă mergeam o idee mai atent.

Timpul de încărcare variază în funcție de capacitatea bateriei alese. Astfel, pentru modelele cu un singur motor electric și baterie de 77 kWh, sistemul suportă încărcări rapide la stații DC cu maxim 135 kW. Asta înseamnă că o încărcare până la 80% durează 28 minute.

Pentru modelele cu două motoare electrice și bateria mai mare, de 79 kWh, Explorer poate să tragă cu o putere de până la 185 kW. Asta înseamnă că o încărcare până la 80% durează 26 minute.

Când vine vorba de rivali, Ford Explorer se bate cu modele precum Renault Scenic E-Tech, Tesla Model Y sau Nissan Ariya. Desigur, luăm automat în calcul și Volkswagen ID.4, având în vedere că împart aceeași platformă.

Modelul german, în versiunea GTX, are o baterie de 82 kWh, un consum mediu de 17.1 kWh/100 de kilometri și o autonomie declarată WLTP de 515 kilometri. În varianta AWD Long Range, Tesla Model Y promite o autonomie de 533 kilometri și un consum estimat de 16.9 kWh/100 km, în timp ce are o baterie de 75 kWh.

Renault Scenic, în versiunea sa cu autonomie extinsă de 623 kilometri, are o baterie de 87 kWh și înregistrează un consum de 16.8 kWh/100 km, iar Nissan Ariya, echipat cu o baterie de 87 kWh și tracțiune integrală, are un consum de 19.9 kWh/100 km și o autonomie estimată de 459 de kilometri.

Performanţe

Cum spuneam mai sus, Ford Explorer nu are nicio problemă în a accelera foarte rapid. Prin urmare, Explorer Electric atinge 100 de km/h în 5.3 secunde, iar viteza maximă este 180 de km/h.

Fratele german, ID.4 GTX, ajunge la 100 de km/h în 5.4 secunde, în timp ce viteza maximă rămâne aceeași. Tesla Model Y vine cu 375 de cai putere, iar sprintul până la 100 de km/h se face în fix 5 secunde. Viteza maximă este de 217 km/h.

Mulțumită celor 306 cai, Nissan Ariya ajunge la 100 de km/h în 5.7 secunde, iar viteza maximă este de 200 km/h. De departe, Renault Scenic E-Tech este cel mai leneș, deoarece vine cu doar 218 cai putere și ajunge la 100 de km/h în 7.9 secunde. Totodată, și viteza maximă de 170 de km/h este cea mai mică din acest grup de mașini.

Interior

Dacă la exterior nu există asemănări între Ford Explorer și fratele german ID.4, atunci aflați că interiorul modelului american are destule elemente tipice Volkswagen. Când ne referim la materiale, interiorul lui Explorer are în mare parte multe zone cu material moale.

Scaunele nu sunt din piele naturală, dar au un aer premium. Din punct de vedere ergonomic, acestea sunt foarte confortabile și vin cu funcție de încălzire în standard. Tot în standard primești și un volan încălzit. Mai mult, scaunul șoferului are funcție de memorie și funcție de masaj.

Noi am testat echiparea de top, adică versiunea Premium, care oferă piele ecologică de culoare deschisă, chiar și pe partea inferioară a bordului. Normal că regăsim și plastic dur, tare, mai ales în zonele inferioare ale ușii, dar nu este ceva ieșit din comun pentru acest segment de mașini. Totodată, pe bord și pe consola centrală găsim un finisaj care imită fibra de carbon.

Când vine vorba de caracterul practic, Explorer stă destul de bine. Consola centrală are o capacitate generoasă de 17 litri și este configurabilă. Astfel, suporturile pentru pahare pot fi îndepărtate pentru a crea un spațiu și mai generos. Consola centrală este atât de spațioasă deoarece selectorul transmisiei a fost mutat pe coloana de direcție, în partea dreaptă a volanului.

Deschiderea ușii din spate este bună, iar asta înseamnă că poți strecura pe aici, destul de ușor, un scaun de copil sau bagaje ceva mai voluminoase. Podeaua este plată și pot încăpea 3 adulți în spate. Ai destul loc la cap, cât și la picioare, încât să nu te simți înghesuit.

Portbagajul are un volum de 470 de litri. Din păcate, nu avem acel spațiu de depozitare de sub capotă, numit frunk, cum vedem la alte modele electrice.

Când vine vorba de spațiu în portbagaj, Volkswagen ID.4 GTX oferă 543 de litri, în timp ce Tesla Model Y vine cu un volum imens de 854 de litri. Totuși, Nissan Ariya (415 litri) și Renault Scenic (440 litri) stau mai puțin bine la acest capitol.

Preţ de achiziţie

În România, noul Ford Explorer Electric are un preț de pornire de 41.500 de euro, pentru versiunea cu un singur motor electric și cu echiparea de bază. Pentru versiunea cea mai puternică și pentru echiparea de top, scoți din buzunar 55.500 de euro cu TVA.

Din fericire, cei de la Ford oferă un discount permanent la care se mai adaugă subvenția programului Rabla Plus, astfel că prețul scade la 46.250 de euro cu TVA inclus.

Comparativ, pentru un Volkswagen ID.4 echipat asemănător, trebuie să scoți din buzunar peste 60.000 de euro, în timp ce Tesla Model Y Dual Motor AWD are un preț de 51.990 de euro. Nissan Ariya 87 kWh e-4ORCE pornește de la 65.400 de euro, iar Renault Scenic E-Tech Electric, în nivelul de echipare Techno, pornește de la 45.500 de euro.

Siguranţă

La testele Euro NCAP, Ford Explorer a obținut 5 stele, cum era de așteptat, având în vedere că și fratele german a obținut tot 5 stele. Pentru protecția adulților, Ford Explorer a obținut 89%, pentru protecția copiilor 86%, iar pentru protecția pietonilor 80%.

Sistemele de siguranță, oferite în standard, au fost depunctate puțin, deoarece, la acest capitol, Explorer Electric a obținut doar 72%. Chiar dacă la 3 din 4 capitole a obținut procentaje mai slabe decât ID.4, Explorer este o mașină pe cât se poate de sigură.

Ţinută de drum

Deoarece bateria este montată longitudinal sub podea, Ford Explorer se conduce foarte plăcut, în special pe viraje, dacă este să ne raportăm la alte modele din acest segment. Pot spune că mișcările de ruliu și de tangaj nu își fac atât de des simțite prezența, în mare parte pentru că masa de 2.179 de kilograme este ținută destul de bine sub control.

Direcția este ușoară, lucru care face ca mașina să se simtă destul de agilă în oraș. Totuși, aceasta este destul de precisă încât să te poți simți bine și când mergi ceva mai tare pe viraje.

Din punct de vedere al izolării fonice, habitaclul lui Ford Explorer este destul de liniștit, în mare parte deoarece este un model electric.

Totuși, la viteze de autostradă, zgomotul de vânt își face simțit prezența, la fel și cel de la roți. Desigur, mai simți și auzi, din când în când, câte o denivelare, dar aici au un cuvânt de spus și jantele de 20 de inch.

Poți alege dintre câteva moduri de rulare, dar nu sunt diferențe atât de sesizabile. Setările suspensiei nu se modifică, dar, într-un stil clasic, vom avea o pedală de accelerație "anesteziată" în modul Eco și un răspuns mai ascuțit în modul Sport.

Vizibilitate

Am observat în ultimul timp la cei de la Ford că au tendința să pună niște oglinzi laterale destul de mici pe modelele lor. Totuși, oglinzile laterale de pe Explorer sunt bine proporționate și desigur că includ un asistent de unghi mort.

Luneta are un aspect destul de turtit, lucru care afectează puțin vizibilitatea spate. Din fericire, primești în standard, o cameră video pentru mersul cu spatele.

Americanii au venit și cu un mic artificiu, deoarece au observat și ei că montantul C este foarte lat. Prin urmare, aceștia au pus două geamuri în zona respectivă pentru a îmbunătății vizibilitatea pe diagonală.

Tehnologie

Instrumentarul de bord complet digital de 5 inch este preluat direct de pe modelele electrice Volkswagen, la fel ca și controlul ciudat al geamurilor. Spun ciudat, deoarece ai doar 2 butoane pentru acestea. În mod normal, ele acționează geamurile față, dar ce faci când vrei să le deschizi pe cele spate?

Ei bine, ai un buton în plus, tactil, pe care scrie „rear”. După apăsarea acestuia, cele două butoane care acționau geamurile față, le acționează acum pe cele spate. Un pic prea complicat pentru gustul meu.

Totuși, piesa centrală în această mașină este ecranul gigantic al sistemului multimedia, care are 14.6 inch. Acest sistem, numit Sync Move, a fost conceput pentru a integra toate funcțiile mașinii, inclusiv sistemul de climatizare.

Practic, Ford Explorer nu are aproape niciun buton fizic, deoarece și cele de pe volan sunt tactile. Per total, sistemul se mișcă fluent și nu se blochează.

De ce este special acest ecran? Pentru că poate glisa 30 de grade în sus sau în jos. Astfel, dacă razele soarelui bat în ecran și nu mai poți vedea bine în el, poți oricând să îl pui în altă poziție. Mai mult decât atât, acesta dezvăluie un compartiment secret de depozitare, denumit My Private Locker.

Practic, este un mic seif unde îți poți depozita în siguranță obiectele personale, cum ar fi portofelul sau actele. Când închizi mașina, ecranul se blochează în poziția închis, astfel că accesul la acest compartiment devine imposibil.

Design

În multe situații, când un producător folosește aceeași platformă ca alt producător, modelele tind să arate foarte asemănător. Din fericire, Ford a ales o abordare cu totul diferită. În loc să reproducă designul lui Volkswagen ID.4 și doar să schimbe emblema, aceștia au venit cu propria identitate pentru noul Explorer Electric.

Semnăturile luminoase ale farurilor și stopurilor sunt foarte asemănătoare cu modelul pe benzină Explorer. În același timp, atât în partea din față cât și în cea din spate, avem o bandă neagră inscripționată cu numele modelului.

Clienții pot alege jante între 19 și 21 de inch, iar montanții au un finisaj negru, contrastant, contribuind la un efect vizual de „plafon plutitor”.

Gama de culori exterioare include tonuri precum Blue My Mind, Agate Black, Magnetic Grey, Frozen White, Lucid Red, și Arctic Blue, aceasta din urmă fiind și culoarea modelului testat de noi.

Nu ne-a placut

  • Lipsa sistemului One Pedal Drive
  • Lipsa unui frunk

Ultimele teste


  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic
  • BMW Seria 5
    Gigant

Comentarii (4)

  • Nu sunt fan Tesla dar aș aștepta Model Y 2025, fie și pentru că în mod sigur va provoca o reașezare a prețurilor în segmentul ăsta.

    Altfel, felicitări Ford pentru că a reușit să facă un produs mai bun la preț mai mic, cu tehnologia VW.
    5 6
  • Ford Motor Company
    10.12. 2024
    Data la care avem privilegiul sa facem publice detaliile care vor rescrie ierarhiile.


    https://youtu.be/MFT0Hpq25Q0?feature=shared



    Enjoy !
    0 3
  • @Ford Motor Company
    lasa-ne varule cu cotoarbele tale
    0 0
  • The Detroit News
    Lap of the gods: Ford Mustang GTD thunders to sub-7 minute Nürburgring lap


    eu.detroitnews.com/story/business/autos/2024/12/10/lap-of-the-gods-ford-mustang-gtd-thunders-to-sub-7-minute-nrburgring-lap/76865082007/
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru