Nu-i atât de ușor să te trezești sâmbătă dimineață la ora 7 după ce, cu doar câteva ore înainte, în întunericul nopții, ai aterizat dintr-o deplasare externă în care ai alergat prin aeroporturi ca Haile Gebrselassie pe vremuri, încercând să faci tot posibilul să nu pierzi avioane și conexiuni. Când sună telefonul, când zumzăitul ăla de insectă pe care l-am ales de bunăvoie ca sunet masochist pentru alarmă își face loc cu coatele în creier și vibrează vesel în cutia craniană, îți cam vine să inversezi avansul tehnologic, să ridici un ciocan și să i-l înfigi în moalele ecranului. Apoi îți aduci aminte că telefoanele au ajuns cele mai scumpe produse pe care le cumpără oamenii după case și mașini. Și te calmezi cu un oftat prelung.

De ce naiba oi fi răspuns pozitiv la invitația asta? Nu puteam s-o sar elegant și să dorm în continuare până la ore la care micul dejun e deja rece?

Așa că mă ridic din pat cu mișcări de urs Koala, îmi fac drum spre baie, mă prăvălesc în cabina de duș și las apa călâie să-mi trezească restul corpului. Iar creierul ajunge încet la indici de operare corecți. Pe parcurs, cam în momentul în care mă prind că ar fi nevoie de o sticlă nouă de șampon, îmi aduc aminte că n-am confirmat prezența la un eveniment oarecare. Și că în câteva zeci de minute urmează să fac cunoștință pe circuit cu unul dintre cele mai așteptate modele ale anului.

BMW Seria 8.

Așa că am intrat la duș în ritm de fado și am ieșit în ritm de samba. Aceeași limbă, mai mulți pantofi stricați. Diferența majoră e însă mărimea pupilei.

Am ajuns foarte repede la ieșirea din Crevedia, acolo unde fostul fost pilot de raliuri Constantin “Titi” Aur și-a construit un loc de joacă așa cum ne-am dori mulți să avem. Un complex auto al cărui principal reper este circuitul din asfalt. Nu e lung, dar e foarte tehnic și imită la nivel de structură o serie de viraje pe care le-am mâncat din ochi la televizor, de pe vremurile în care am deschis ochii în fața marelui Senna. Implicit o “parabolica” în miniatură care încheie circuitul. Mă rog, o fi ea miniatură, dar când instructorul aflat pe scaunul din dreapta îți spune să apeși pedala până la capăt și să menții unghiul volanului, pentru că trebuie să ai încredere în mașină, îți cam găsești nodul din gât prin glezne.

Seria 8 ține de șase în gama BMW. Este un coupe pur-sânge care are talentul de a arăta, din orice unghi îl privești, ca un soi de atlet așezat în blocstart. Îl admir imediat după ce ajung la Academia Titi Aur, pentru că mașina mă așteaptă cuminte la margine de circuit. Un gri petrol pe care BMW l-a botezat “Albastru Barcelona”. E una dintre ultimele zile de toamnă târzie, iar muchiile agresive ale mașinii sunt șlefuite ca de niște fascicule laser de soarele molcom și leneș de deasupra noastră. Un pic peste 1100 de euro te costă plăcerea de a alege nuanța asta pe noul tău Seria 8.

O nimica toată peste peste cele 128.000 de euro pe care le-ai scos deja din buzunar când ai început să configurezi noul Seria 8 în singura versiune pe benzină disponibilă până la apariția noului M8: M850i xDrive. Un V8 Biturbo de 4.4 litri care dezvoltă 530 de cai putere și 750 Nm și care are nevoie de 3.7 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.

Și de 0.1 secunde pentru a ajunge de la “Hei, uite un alt BMW nou!” la “Băi, ia stai așa, ăsta pare din altă specie!”

Dar să vă zic de ce-am venit în dimineața asta frumoasă pe circuitul de la Academia Titi Aur și de ce nu sar încă din pantofi direct la volanul singurului Seria 8 existent la acea oră în România. La naiba, mașina asta nici măcar nu fusese lansată oficial în țară, pentru că evenimentul dedicat presei urma să aibă loc în aceeași zi, dar spre după-amiază.

Ca să fac un interviu cu un violoncelist.

Ați citit bine, nu am greșit tastele și nu ați greșit site-ul. Un interviu cu un violoncelist.

Jan-Erik Gustafsson. Finlandez. 48 de ani. Unul dintre cei mai cunoscuți violonceliști europeni e la București pentru festivalul SoNoRo și își lasă astăzi instrumentul la hotel pentru câteva zeci de minute pe circuit la volanul lui Seria 8.

Nu mai e acompaniat de viori și viole, ci de instructorii BMW cu care astăzi are programate o serie de training-uri față în față înainte de a urca pe cei peste 500 de cai putere ai mașinii care își așteaptă cuminte momentele de glorie.

Pentru că Jan-Erik nu e doar un instrumentist de elită mondială, ci și un avid iubitor de mașini.

“Prima mea mașină a fost un Volvo Amazon din 1965. A rămas una dintre favoritele mele. În momentul ăsta am acasă două mașini: un BMW 320i și un Nissan Maxima V6. Nu sunt mașini foarte provocatoare, dar când voi termina de plătit împrumutul pentru violoncel mi-ar plăcea să cumpăr un Nissan GT-R sau noul BMW Seria 8. Ambele sunt mașini fantastice pentru cei cărora le place să conducă sportiv”, îmi spune finlandezul după ce tocmai i-a făcut pe Radu David și pe Silviu Toma, instructorii de azi, să plesnească în hohote de râs la “încălzirea” printre jaloane.

Oamenii râd a bine: finlandezul taie câte o jumătate de secundă din timpul pe tur la fiecare încercare și aruncă spatele lui M850i între jaloane ca pe coada unui frac.

“Băi, omul se pricepe, e foarte-foarte bun!”

S-a născut în Finlanda, țara în care 50% dintre locuitori se fac piloți de raliu, iar jumătate din cei 50% devin, mai devreme sau mai târziu, campioni mondiali în WRC. Așa că drumul de la arcuș la volan, care în orice altă țară e o cărare grea prin junglă, se transformă în Finlanda în autostradă rapidă fără limită de viteză.

De fapt, asemănările între lumea auto și cea a instrumentiștilor din muzica clasică sunt mai mari decât pare la prima vedere.

“Așa cum piloții din motorsport trec mental prin fiecare tur de circuit înainte de curse, noi facem același lucru în muzică. Suntem nevoiți să memorăm ore de muzică. Și nu e vorba doar de părțile noastre, ci și de părțile altor instrumentiști. De cele mai multe ori execut în minte concertul pe care-l am în ziua următoare pentru a fi sigur că l-am memorat corect”.

Îmi vine rândul la volan. Sunetul gros al motorului V8 de pe Seria 8 se aude cu ecou peste câmpurile din jur în dimineața liniștită de sâmbătă, iar asta te face să-ți dorești ca linia de jaloane să nu se termine. Cele 20 de secunde pe care le faci croșetând punctele roșii de pe traseu par vreo 5 când trăiești constant la 7000 de turații. În plus, zâmbetul de pe fața Jan-Erik spune multe când vine vorba de plăcerea pe care o simte când dă violoncelul pe volan.

“Am folosit timp de 15 ani un violoncel Giuseppe Testore din 1718. Instrumentul mi-a fost împrumutat de Fundația Culturală din Finlanda. Când perioada de împrumut a expirat, singura variantă pe care am avut-o a fost să investesc într-un instrument. Am avut norocul de a găsi un violoncel Stefano Scarampella din 1890 pe care am putut să-l cumpăr cu ajutorul unei bănci din Finlanda”, îmi spune Jan-Erik, care mă ajută când încerc să fac o paralelă între valoarea mașinilor vechi, de colecție, și valoarea unui instrument foarte vechi.

“Diferența dintre instrumentele noi și cele vechi e greu de descris în cuvinte. Există multe instrumente noi excepționale care sună fabulos, însă cele vechi au suflet și mai au o gamă specifică de culori. În plus, lemnul pe care-l foloseau constructorii pe atunci era unui foarte special. Să nu mai vorbim că valoarea unui instrument vechi nu scade niciodată, e ca un tablou de Picasso. Deci e vorba și de o investiție, la fel ca-n cazul mașinilor de colecție a căror valoare crește pe măsură ce acestea îmbătrânesc”.

Pe măsură ce minutele se scurg și luăm cu rândul câteva tururi pe circuit la volanul lui Seria 8, mașina se așază parcă din ce în ce mai bine pe asfalt. Seria 8 este oricum o simfonie estetică care trece de la linii piano privită din lateral la allegro atunci când o privești din față. Sau din spate, partea mea preferată când vine vorba de noul coupe al bavarezilor.

Dacă un coupe sportiv e obligatoriu agresiv și “curge” într-un profil fluid și continuu, spatele lui Seria 8 plusează și e de-a dreptul provocator și brutal. N-ai cum să privești mașina asta și s-o descrii utilizând adjective din gama lexicală a termenului “drăguț”.

Cam ca-n documentarele de pe National Geographic în care un leopard prinde o gazelă înfigându-și ghearele în blănița mătăsoasă a prăzii.

Dar peste toate e sunetul ecleziastic al motorului V8. Și e ușor de dedus că nu durează mult până când discuția virează în zona acusticii și rezonanței. “Muzica motorului e pur și simplu frumoasă. V8-ul de pe M850i scoate un sunet superb, în special în zona superioară de turații. De altfel, acordarea unui instrument are o mulțime de părți comune cu modul în care este construit sunetul pe care-l dezvoltă un astfel de motor. Sau poate chiar un motor de Formula 1. Sunt numeroase părți care transformă în bine sunetul și proiecția acestuia. În plus, noi folosim și un arcuș, ceea ce face ca totul să fie și mai complex”.

După câteva tururi de încălzire, Jan-Erik începe să simtă mașina și dansează cu ea în șicanele artificiale ale circuitului. Treptele se succed rapid și fluid, dirijând concertul filarmonicii sportive de sub capotă. Mi-e din ce în ce mai clar că finlandezul a învățat mașina și că, după doar o oră, o simte ca pe o extensie a propriei persoane. Ca pe un instrument. Poate violoncel.

“Am început să cânt la violoncel din simplul motiv că ambii mei bunici fuseseră violonceliști. De altfel, am studiat și pianul, dar niciodată nu am aprofundat acest instrument. Trebuie să le mulțumesc părinților mei, în special mamei, pentru că m-au împins spre zona instrumentală de la o vârstă foarte fragedă. Când eram adolescent îmi doream doarte mult să devin jucător de hochei, însă nu a durat mult până să înțeleg bogăția de a fi muzician. Iar violoncelul e un instrument foarte generos. Acoperă o gamă largă la nivel de sunet și acoperă atât zona viorii, cât și cea a basului. Singura parte negativă e că trebuie să cumpăr mereu un loc în plus în avion din cauza dimensiunii sale”, spune Jan-Erik zâmbind.

După ce mă bucur și eu de câteva tururi ghidate din dreapta de Silviu, unul dintre instructorii acreditați BMW care au avut ocazia de a-l cunoaște astăzi pe Jan-Erik Gustafsson în postură atipică de pilot, trec în dreapta pentru a-i admira finlandezului mișcările fluide ale volanului și poziția cât se poate de corectă pe scaun.

“Știi, mașinile de azi au cam multe sisteme de asistență pentru gusturile mele. Gadget-urile astea pot fi distractive, evident, dar îmi place să dezactivez tehnologiile pentru a fi rula cât de organic se poate. Însă BMW este cu siguranță un brand care construiește mașini dedicate șoferilor. Am avut în garaj mai multe modele ale lor și mă întorc mereu la această marcă după ce încerc câte ceva din oferta altor constructori auto. E cu adevărat o senzație plăcută să conduci un BMW cu roți motrice spate pe un circuit desenat iarna în zăpadă”, îmi spune Jan-Erik între două zone de frânare, singurele momente în care instrumentistul finlandez devine serios, se încruntă și se concentrează pe ce are de făcut la volan. Ca la un concert.

Suntem doar noi pe circuit în momentul ăsta și totul pare un concert de muzică de cameră. Audiență redusă, dar formată din cei cu adevărat pasionați. “Mă bucur de fiecare dată când am un concert în fața unei orchestre într-o sală imensă de concerte. Sentimentul de a controla muzica e fascinant. Dar muzica de cameră e și ea foarte aproape de inima mea, pentru că audiența e mult mai apropiată de instrumentiști”

Vine momentul în care Seria 8 respiră într-un tur relaxat, în care discurile sunt aerisite după ce au trecut prin chinurile circuitului. Coborâm din mașină, iar ultimele sunete care ne încântă auzul sunt zvâcnirile metalice ale sistemului de frânare. Semnal universal al finalului de stint.

“Știi ce impresie îmi lasă Seria 8? Cea a unui trombonist nebun care cântă “Zborul Cărăbușului” de Rimsky-Korsakov. Mie mi-ar plăcea în schimb să știu că semăn cu viitorul M8″.

Jan-Erik ascultă în mașină Jamiroquai și piesele formației Tower of Power. “Extrem de rar se întâmplă să-mi pun muzică clasică atunci când conduc”, mi se confesează violoncelistul finlandez.

Cât despre mine, mulțumesc pentru întrebare, eu ascult în mașină în general Queen. Dar playlist-ul de pe Spotify mi s-a îmbogățit recent cu Zborului Cărăbușului. În trei versiuni.

N-ai cum să uiți caii ăia.