Nu toate mașinile electrice pot fi catalogate drept automobile cu zero emisii, în contextul în care fabricarea lor nu este deloc prietenoasă cu mediul înconjurător. Audi, însă, este una dintre excepții.
Constructorul german de automobile a decis, în urmă cu ceva timp, să investească într-un viitor „verde”. Nu doar în ceea ce privește modelele sale, ci și fabricile unde sunt acestea asamblate.
Prima uzină Audi care a devenit neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon a fost cea din Bruxelles. Se întâmpla în 2018. Doi ani mai târziu, uzina Audi din Gyor (Ungaria) devenea și ea neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2.
De la 1 ianuarie 2024, constructorul german are încă o fabrică „verde”. Poate cea mai importantă, având în vedere că este chiar uzina din Ingolstadt, casa mărcii cu 4 inele.
La Ingolstadt, Audi produce noul Q6 e-tron sau, cu alte cuvinte, noul Q6 pur electric. Este un model de căpătâi pentru germani, având în vedere că vorbim despre primul vehicul cu zero emisii pe care Audi îl produce, în masă, la uzina sa principală din Ingolstadt.
Mai mult, Audi Q6 e-tron poate fi denumit, fără probleme, o mașină cu zero emisii, având în vedere că procesul său de producție este neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2. Cum s-a ajuns aici afli din rândurile următoare.
Dar nu înainte de a vorbi puțin despre noul Q6 e-tron.
AUDI Q6 E-TRON: PRINCIPALELE CARACTERISTICI
Noul Audi Q6 100% electric a debutat oficial la jumătatea lunii martie 2024 și este primul model pe care nemții l-au construit pe arhitectura PPE (Premium Platform Electric). Aceasta integrează o arhitectură de încărcare la 800V.
Trecând peste dimensiunile sale, designul exterior și peste habitaclul de ultimă generație, care integrează nu mai puțin de 3 display-uri, Audi Q6 e-tron este disponibil în două versiuni. Ambele echipate cu două motoare electrice.
Dacă, totuși, te interesează aceste detalii, poți citi într-un articol dedicat.
Revenind, clienții au, în prezent, la dispoziție o versiune care oferă 387 de cai putere și una care dispune de 516 CP. Indiferent pentru care optezi, bateria are o capacitate de 94.9 kWh, suficient pentru o autonomie de până la 625 de kilometri.
Ulterior, gama va fi actualizată cu o versiune cu roți motrice spate și două variante de baterie: de 83 kWh și de 94.9 kWh.
În ceea ce privește încărcarea, atunci când este utilizată o stație rapidă, de 270 kW, repriza 10-80% durează doar 21 de minute. În condiții ideale, o așteptare de 10 minute se traduce printr-o autonomie de 255 de kilometri.
Lansarea pe piața europeană este programată pentru vara acestui an. În Germania, prețurile noului Audi Q6 e-tron încep de la 74.700 de euro.
FABRICAT ÎN INGOLSTADT… CU ZERO EMISII
Așa cum spuneam, noul Q6 electric este produs la uzina principală din Ingolstadt. Una care, de la începutul acestui an, este neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.
„Arhitectura PPE și, odată cu aceasta, seria Q6 e-tron, formează baza pentru modelele electrice Audi ulterioare. În acest fel, facem un pas decisiv spre oferirea unui model electric în toate segmentele principale până în 2027,” susține Gerd Walker, membru în Consiliul de Administrație Audi, responsabil de producție și logistică.
„Până la sfârșitul deceniului, vom echipa treptat toate fabricile Audi pentru producția de modele electrice. Ne folosim de electrificare pentru a transforma în mod integral uzinele noastre existente. Odată cu producția seriei Q6 e-tron, uzina din Ingolstadt face următorul pas pentru a deveni o fabrică 360,” a mai declarat oficialul.
UNITATE PROPRIE DE ASAMBLARE A BATERIILOR
Pentru a atinge această neutralitate, Audi a fost nevoit să facă o serie de ajustări la uzina din Ingolstadt. Ajustări care nu numai că au micșorat amprenta de mediu a uzinei, dar care au contribuit și la creșterea eficienței.
Spre exemplu, fabrica principală din Ingolstadt se poate lăuda cu faptul că este singura uzină a mărcii care dispune de o unitate proprie de asamblare a bateriilor.
Acumulatorii pe care îi regăsim pe noul Q6 e-tron sunt, așadar, asamblați la Ingolstadt, pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați. Aici, 300 de angajați lucrează în trei schimburi și asamblează până la 1.000 de baterii pe zi. Inițial pentru Q6 electric, dar mai apoi aici vor fi asamblate și bateriile care se vor regăsi pe viitoarele modele care vor utiliza arhitectura PPE.
Ca planuri de viitor, inginerii din Ingolstadt intenționează să profite de experiența colegilor din Bruxelles (unde se construiește Q8 electric) pentru a produce, în Germania, modulele bateriilor.
Această unitate unde sunt produse bateriile este, desigur, alimentată cu energie verde. Obținută din surse sustenabile, fie ea energie solară, fie energie eoliană.
MOTOARE ELECTRICE, MADE IN HUNGARY
Mai departe, platforma PPE, pe care este construit modelul Q6 e-tron, utilizează motoare electrice produse la Gyor, în Ungaria. Uzina situată foarte aproape de granița cu Slovacia este neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 din 2020.
De aici, motoarele electrice sunt transportate la fabrica din Ingolstadt cu vehicule electrice. Ulterior, motorul și șasiul propriu zis devin un întreg.
REUTILIZAREA ECHIPAMENTELOR DEJA EXISTENTE, EXEMPLU DE EFICIENȚĂ GERMANĂ
Spuneam că măsurile implementate de Audi la Ingolstadt nu numai că au făcut această uzină mai sustenabilă, dar au și crescut eficiența.
De pildă, marca germană a integrat atelierul de caroserie pentru platforma PPE în structurile deja existente. Concret, SUV-ul cu zero emisii împarte liniile de asamblare cu modele termice ca A4 și A5.
Acum, caroseriile pentru Q6 e-tron sunt puse laolaltă în Ingolstadt, pe o suprafață de 148.000 de metri pătrați, unde își desfășoară activitatea 328 de angajați și 1.150 de roboți.
Totodată, Audi a reactivat 680 de roboți care au fost utilizați la producția altor modele. În loc să se bucure de pensie, aceștia „lucrează” acum la asamblarea caroseriilor pentru platforma PPE.
În această secție mai operează și peste 40 de vehicule ghidate automate, cu alte cuvinte roboți autonomi sau AGV în limbaj de specialitate, care transportă prin uzină componentele necesare asamblării caroseriei.
Și dacă tot suntem la capitolul caroserie, fiecare componentă își începe viața ca o simplă foaie de metal. Dar, pentru a crește siguranța mașinii, componentele de rezistență, cum ar fi montanții A și B, sunt prelucrați la cald. Pentru noul Q6 e-tron, Audi a căutat soluții pentru a îmbunătăți acest proces.
Pe scurt, plăcile de metal sunt încălzite la 950 de grade Celsius într-un furnal special, iar mai apoi sunt formate componentele necesare. Mai apoi, acestea sunt răcite „natural”, cu ajutorul unor orificii de ventilație. Nu sunt, spre exemplu, imersate într-un lichid rece.
Acest proces ajută la creșterea rezistenței componentelor, dar și la reducerea masei proprii a mașinii, într-un final. Pentru că vorbim despre niște piese foarte dure, ele sunt tăiate în forma dorită cu ajutorul unor lasere foarte puternice.
Aceleași echipamente vor fi utilizate, pe viitor, pentru a produce componentele modelelor termice dezvoltate pe arhitectura PPC sau Premium Platform Combustion.
La secția din Munchsmunster sunt produse în total 44 de componente și circa 20.000 de piese individuale în fiecare zi.
ATELIER DE VOPSITORIE AUTOMATIZAT
Nici atelierul de vopsitorie nu a scăpat de transformări. Spre exemplu, Audi a gândit o nouă procedură automatizată pentru uscarea caroseriilor după acoperirea cu grund prin imersie catodică.
După acest proces, roboții sigilează cu adeziv aproximativ 70 de găuri din caroserii. Înainte, acest proces trebuia realizat manual. Mai apoi, caroseriile sunt încălzite la 160 de grade Celsius pentru a fi tratate la cald.
Tot automat sunt detectate, evaluate și mai apoi remediate iregularitățile diferitelor suprafețe. Și de această etapă se ocupă tot roboții care, după ce scanează suprafețele, remediază iregularitățile cu ajutorul instrumentelor de șlefuire și lustruire din dotare.
La final, suprafețele remediate sunt inspectate de angajații uzinei. Pentru că, nu-i așa, nu strică niciodată să mai arunci o privire de control.
Așadar, ca o concluzie, nu este suficient ca o mașină să fie echipată cu un motor electric, sau mai multe, pentru a fi considerată fără emisii. Ci trebuie ca și procesul său de fabricație să fie prietenos cu mediul înconjurător.
Iar Audi a reușit acest lucru la 3 dintre uzinele sale, care acum sunt neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Comentarii (1)
Adauga un comentariu