Lumea automobilelor este plină de povești fascinante, în care descoperim și lucrurile mai puțin știute despre fiecare marcă în parte. De la această regulă nu face excepție nici Renault. Mai exact, în acest articol dedicat Rombului din Hexagon, vom povesti despre un parteneriat special, încheiat între marca franceză și serviciile de pompieri din mai multe țări din lume.
Vom afla cum a luat naștere acest parteneriat și ce eforturi fac cei de la Renault pentru a-i pregăti pe pompieri atunci când se ivesc situații nefericite, în care sunt implicate automobile.
UN PARTENERIAT VECHI DE UN DECENIU
Colaborarea dintre Renault și serviciul de pompieri din Franța a început încă din 2010. Această inițiativă unică în industria automobilelor a fost inițiată în urmă cu 13 de ani pentru a-i pregăti mai bine pe pompieri în situații nefericite, care nu sunt limitate neapărat la accidentele rutiere.
Până acum, în cei 13 ani de parteneriat, Renault a contribuit la instruirea a peste 5000 de pompieri din 19 țări diferite, printre care amintim: Franța, Germania, Marea Britanie și Spania. Tot în această perioadă, constructorul francez a donat nu mai puțin de 4000 de vehicule speciale, pentru a fi utilizate exclusiv în cadrul cursurilor de instruire pentru pompieri.
INSTRUIRE PE VEHICULE ELECTRICE ȘI HIBRIDE
Pompierii care beneficiază de acest parteneriat unic în industria automobilelor au parte de cursuri de instruire foarte apropiate de o situație reală. Cursanții beneficiază de vehicule reale și sunt puși în fața unor situații de urgență pentru stingerea incendiilor, operațiuni de descarcerare și chiar salvări subacvatice.
Probabil că acum te vei întreba ce fel de vehicule primesc cursanții? Ei bine, ambiția celor de la Renault este aceea ca pompierii instruiți în cadrul acestui parteneriat să fie pregătiți pentru absolut orice situație. Și da, asta înseamnă inclusiv stingerea incendiilor în care sunt implicate și mașinile electrice. Că tot apar cazuri cu astfel de mașini în flăcări, iar publicul tinde să generalizeze, ca fiind un fenomen ce se întâmplă la ordinea zilei.
Tocmai de aceea, pompierii cursanți primesc modele hibride și electrice, cu scopul de a se obișnui cu cele mai noi tehnologii comercializate de constructorul francez.
CUNOAȘTEREA, SINTETIZATĂ ÎNTR-UN COD QR
Datorită acestui parteneriat unic, Renault a reușit să pună bazele unor condiții ideale de informare și de intervenție pentru pompieri. Mai exact, toți anii de cunoaștere ne-au adus astăzi sistemul inovator QRescue.
Așa cum reiese din numele său, acest sistem funcționează pe baza scanării unui cod QR. Acesta le oferă serviciilor de urgență toate informațiile tehnice importante despre un vehicul implicat într-un incident nefericit.
Un astfel de cod QR este prezent pe toate modelele de serie Renault, cu abțibilduri lipite pe parbriz și pe lunetă. Prin simpla scanare a unui astfel de cod, victimele unui accident au șanse mult mai mari de supraviețuire.
Mai mult, QRescue poate economisi până la 15 minute extrem de prețioase în timpul „orei de aur”, intervalul de timp care poate face diferența dintre viață și deces. Odată scanat codul QR, pompierii primesc imediat acces la toate informațiile tehnice ale mașinii sub forma unei fișe de salvare.
Astfel, salvatorii pot vedea imediat informații esențiale precum: motorul mașinii, poziția bateriei, cât de plin este rezervorul de combustibil și dacă airbag-urile au intrat în funcțiune. Pe baza acestor informații, fișa de salvare mai afișează și indicații capabile să ușureze și să faciliteze intervenția echipelor de descarcerare.
CODUL QRESCUE, STANDARD PE TOATE MODELELE RENAULT, DIN 2023
Sistemul QRescue și-a făcut apariția pe modelele Renault Megane, Austral și Kangoo în 2022. Însă, începând din acest an, toate modelele mărcii franceze vândute la nivel mondial vor primi, în standard, acest sistem. Mai mult, același sistem QRescue va fi disponibil inclusiv pentru modelele mai vechi ale mărcii, fabricate înainte de 2022. Cele două abțibilduri vor putea fi montate la oricare reprezentanță Renault din lume.
Eforturile Renault cu privire la acest parteneriat special au fost observate inclusiv de organizații importante, precum Euro NCAP. Mulțumită acestei inițiative, Euro NCAP va putea observa acum toate eforturile de siguranță terțiară care sunt depuse de producătorii de automobile. Practic, nu se va mai limita doar la a testa mașini, izbindu-le de bariere deformabile.
TEHNOLOGIA FIREMAN ACCESS: MAȘINI ELECTRICE MAI SIGURE
O altă tehnologie dezvoltată de pe urma acestui parteneriat este cea de prevenire a incendiilor bateriilor electrice, declanșate de cauze externe. Tehnologia Fireman Access, așa cum este ea botezată de Renault, este un sistem special de siguranță care inundă în apă bateria unui model electric sau hibrid plug-in în caz de izbucnire a unui incendiu.
Mecanismul de funcționare al acestui sistem este unul foarte simplu. Bateria conține un disc metalic de rupere, care ajută la sigilarea acumulatorului pe întreaga durată de viață. În cazul în care este pornit un incendiu, discul poate fi rupt ușor sub presiunea unui jet de apă dirijat de pompieri. Și uite așa este permis accesul apei la baterie într-un timp record.
Așa cum ne spun cei de la Renault, avantajul major al acestui sistem este reprezentat de economisirea timpului. Concret, asta înseamnă că pompierii vor putea stinge un incendiu mai repede. Ba mai mult, o să consume mai puțină apă.
COMUTATOR SD SWITCH: DECUPLEAZĂ BATERIA DE LA CIRCUITELE ELECTRICE
Alături de sistemul Fireman Access, bateriile electrice Renault mai conțin încă un element de siguranță. Acesta este reprezentat de SD Switch, un comutator mecanic care are rolul de a decupla bateria de la circuitele electrice ale mașinii. Practic, SD Switch funcționează ca o siguranță aplicată de la 400 la 600 de volți. Odată acționat comutatorul, acesta decuplează bateria de la toate circuitele electrice de înaltă tensiune.
Datorită acestui comutator, pompierii își vor putea desfășura operațiunile de salvare în siguranță, fără să mai existe riscul unei electrocutări fatale.
UN PARTENERIAT DE SUCCES
Parteneriatul dintre Renault și serviciile de urgență din 19 țări ale lumii a dat rezultate pozitive atât pentru clienții mărcii, cât și pentru pompieri. Această realizare este reflectată și în spusele pompierilor care au fost implicați activ în această inițiativă
„Colaborarea cu Renault înseamnă că avem cea mai nouă generație de vehicule, inclusiv cele pe care le puteți cumpăra acum în reprezentanțe. Acest lucru înseamnă că obținem mașinile în avans, ajungem să le cunoaștem mai bine și să știm cum să ne ocupăm de ele într-o situație critică. Iar asta reprezintă un avantaj real”, ne spune Tautu, un plutonier adjutant șef din Franța.
„Mesajul meu pentru toți producătorii de vehicule este acela de a implica serviciile de urgență în procesul de proiectare și fabricație”, ne spune în încheiere Julio, un instructor de salvare din Spania.
Dacă toți producătorii auto ar lua asemenea măsuri de protecție, fie că vorbim despre mașini electrice sau convenționale, intervenția pompierilor ar fi cu mult ușurată, iar viețile celor implicați în accidente ar fi mult mai în siguranță. Renault rămâne un deschizător de drumuri, ideile sale fiind la dispoziția tuturor celor care vor să investească în siguranța pasagerilor.
Adauga un comentariu