În urmă cu doi ani, francezii de la Renault și-au anunțat planul strategic, botezat Renaulution și conturat pentru următorii 5 ani. O perioadă în care constructorul din Hexagon intenționează să devină un brand mult mai modern, ecologic, durabil și, nu în ultimul rând, centrat pe tehnologie. Vom asista la o adevărată „schimbare la față”, pe care începem deja să o trăim și să o vedem pe stradă.
Anul 2021 a marcat și începutul unei noi ere pentru constructorul francez. O eră pe care Renault a denumit-o „Nouvelle Vague” sau „Noul Val”. E un termen care pare cunoscut, nu-i așa?
Pentru a înțelege pe deplin acest nou val pe care intenționează să se urce constructorul din Hexagon, trebuie să ne întoarcem în timp. Mai exact în anii care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial. Acolo vom descoperi rădăcinile „Nouvelle Vague”.
ÎNCEPUTURILE MIȘCĂRII „NOUVELLE VAGUE”
În 1945, cel de-al doilea Război Mondial lua sfârșit, iar lumea începea un lung proces de vindecare. Conflagrația extrem de violentă nu a lăsat urme adânci numai în domeniul politic și social, ci a schimbat și valorile după care se ghida o nouă generație. Și aici ne referim inclusiv la reperele culturale.
Franța nu se liniștea însă complet după al doilea Război Mondial. Tot în perioada postbelică, numeroasele colonii franceze au început să își ceară independența. Războiul de independență algerian, marcat de o serie de masacre în orașele Setif și Guelma, a schimbat pentru totdeauna Franța.
Au avut loc mișcări mai mult sau mai puțin asemănătoare, din punct de vedere al rezistenței și al violențelor, în teritorii precum Madagascar, Camerun, Maroc și Mauritius.
În focul acestor lupte, unele sângeroase, altele de „catifea”, lumea artistică a reacționat puternic, schimbând registrele după care se ghidase până atunci. În literatură apărea curentul „noului roman”, iar în cinematografie se instala „Nouvelle Vague” sau, în traducere, „Noul Val”.
PRIMA UTILIZARE A TERMENULUI „NOUVELLE VAGUE”
Mișcarea „Nouvelle Vague” a început în anii ‘50, atunci când un grup de regizori și cinefili au hotărât să se răzvrătească împotriva marilor studiouri de film care controlau procesul creativ.
Printre ei se numărau Jean-Luc Godard, Francois Truffaut și Eric Rohmer. Aceștia, și nu numai, și-au dorit să scape de fantomele trecutului și să aibă controlul total asupra creației lor.
Termenul „Nouvelle Vague” a apărut pentru prima oară în 1957, într-un articol publicat de Francois Giroud în revista L’Express. El descria un stil cinematografic caracterizat prin tehnici experimentale de narațiune și o estetică distinctă.
Regizorii noului curent au fost nevoiți să se descurce cu bugete mici, în contextul în care își doreau cu orice preț să ocolească sistemele marilor studiouri.
În consecință, au adoptat soluții creative, ca iluminatul natural, filmarea cu echipamente simple, filmarea la fața locului (spre exemplu pe străzile din Paris) și montajul experimental. Prin aceste tehnici, pe care le întâlnim și în ziua de azi, mișcarea „Nouvelle Vague” a schimbat fața cinematografiei.
Câteva exemple de producții sinonime cu acest curent: A bout de souffle (1960) a lui Jean-Luc Godard, Hiroshima mon amour (1959) regizat de Alain Resnais, Le beau serge (1958) a lui Claude Chabrol și Lola (1961) a lui Jaques Demy.
NOUA ERĂ „RENAULT NOUVELLE VAGUE”
Așa cum „Nouvelle Vague” a schimbat cinematografia, francezii de la Renault și-au propus să facă parte din noul val de producători de automobile care îmbrățișează schimbările prin care trece industria auto și care vor să o revoluționeze. Acest curent aduce un val de modernitate gamei auto europene și transformă Renault într-un brand construit în jurul tehnologiei, serviciilor și energiei curate.
Din aceste idealuri se vor naște vehicule mai inteligente, dar și soluții de mobilitate mai durabile. Și, fie că ați simțit-o sau nu, această transformare a început deja, odată cu anul 2021.
„La Renault, îmbrățișăm valul de schimbare și ne creăm propriul nostru val „Nouvelle Vague”. Este vorba despre a aduce modernitatea în industria auto. Vom trece la o marcă energetică, consolidându-ne poziția de lider în domeniul vehiculelor electrice cu proiectul Electro Pole și investind în hidrogen, cu scopul de a obține cel mai ecologic mix din Europa până în 2025. Vom fi, de asemenea, un brand tehnologic, prin inovația internă și prin Software République, un ecosistem deschis dedicat dezvoltării unei expertize europene în domenii cheie precum datele sau securitatea cibernetică,” spunea în urmă cu doi ani Luca de Meo, CEO Grupul Renault.
Constructorul francez de automobile își propune să devină un brand centrat pe tehnologie, iar pentru asta a dezvoltat așa numitul ecosistem „Software Republique”.
În cadrul acestui ecosistem, Renault și partenerii săi au pus bazele unei expertize comune în ceea ce privește tehnologia și securitatea cibernetică. Aceste descoperiri îi vor permite constructorului francez de automobile să își echipeze mașinile cu diverse tehnologii de ultimă oră, inclusiv cu sisteme avansate de inteligență artificială.
La dezvoltarea acestor tehnologii și soluții de mobilitate pentru orașe și comunități vor contribui peste 2.000 de ingineri din 5 companii de top. Pentru că expertiza unor branduri mari din industria tech va ajuta mult în elaborarea unor pași care să așeze Renault în fruntea oricărei concurențe.
RENAULT, PRIMUL BRAND CARE ADUCE SERVICIILE GOOGLE ÎN MAȘINILE DE VOLUM
Francezii și-au propus să devină un brand centrat, de asemenea, pe servicii. Parte a acestui plan, Renault a introdus, în 2022, un nou sistem multimedia, denumit My Link, care integrează serviciile gigantului american Google.
Ne referim aici, printre altele, la Google Maps, Google Assistant și alte aplicații cunoscute care se regăsesc pe toate telefoanele cu Android. Megane E-Tech Electric a fost primul model care a beneficiat de acest sistem multimedia.
De fapt, Renault a fost chiar primul producător de automobile care a adus serviciile Google pe modelele de serie din segmentul de volum.
Totodată, francezii au înființat așa numitul Renault Re-Factory, primul hub cu economie circulară din Europa. Uzina, situată în Flins (Franța), marchează o mișcare către un model de producție durabil și responsabil, cu până la 120.000 de vehicule, inclusiv electrice, reciclate în fiecare an.
Aproximativ 80% dintre materialele reciclate vor fi refolosite în baterii noi. Astfel, până în 2030, Renault intenționează să devină lider mondial în ceea ce privește procentul de materiale reciclate pe vehiculele noi.
OFENSIVA RENAULT E-TECH HYBRID
Așa cum spunea și Luca de Meo, Renault vrea să atingă, până în 2025, cel mai ecologic mix de modele de pe piața europeană.
Pentru asta, francezii și-au extins gama de modele electrificate cu versiuni hibrid și plug-in hybrid ale vehiculelor sale de bază. Adică acele mașini care au reprezentat dintotdeauna motorul vânzărilor sale în Europa. Spre exemplu, Clio E-Tech Hybrid, Captur E-Tech Plug-in Hybrid și Megane Estate E-Tech Plug-in Hybrid.
Un alt model care se află în fruntea ofensivei Renault este Arkana. Să ne gândim la el ca la un SUV coupe, accesibil, care a debutat în 2019, în Rusia, iar un an mai târziu pe piața europeană.
Arkana este pariul francezilor pentru fanii care își doresc să recucerească segmentul C. Având în vedere că peste 6.000 de clienți au comandat acest model, în primele luni de la debut, putem deduce că a fost un pariu câștigător.
Renault Arkana poate fi echipat cu motoarele Tce 140 și Tce 160, cu micro-hibridizare la 12V, însă cei care vor o doză mai mare de electrificare pot opta și pentru motorizarea E-Tech Hybrid cu 145 de cai putere.
Marele avantaj al acesteia din urmă este că poate funcționa în modul pur electric până la 80% din timp, în mediul urban. Astfel, el consumă cu 40% mai puțin combustibil, comparativ cu un propulsor pe benzină în ciclul urban.
REVINE KANGOO, INCLUSIV ÎN VERSIUNE 100% ELECTRICĂ
Un adevărat simbol pentru Renault, Kangoo a fost lansat pentru prima oară în 1997. Furgoneta a revenit în lumina reflectoarelor, mizând pe un design nou, spațiu generos de depozitare (peste 49 de litri) și un portbagaj cu un volum de până la 3.500 de litri.
Noul Kangoo este, nu în ultimul rând, un model sigur, care oferă 14 noi sisteme de asistență în standard. În plus, de anul trecut, Kangoo poate fi comandat și în versiune 100% electrică. Este o reiterare a primului model utilitar electric, pe care vi-l mai amintiți: Kangoo ZE.
Dacă tot am vorbit de modele, până în 2025 Renault și-a propus să lanseze 14 modele: 7 cu zero emisii și 7 poziționate în segmentele C și D.
SĂ NU NE UITĂM BUNICII: CONCEPTUL RENAULT 5
În toată această goană după reinventare, Renault nu vrea să uite de unde a plecat. Tocmai de aceea, ca o modalitate de a-și onora trecutul, constructorul din Hexagon a prezentat, în 2021, un concept electric inspirat de legendarul model R5.
Din planul Renaulution face parte și renașterea lui Renault 5 sub forma unui model compact, de segment B, cu zero emisii. Versiunea de serie a conceptului menționat mai sus va debuta în 2024. Va fi dezvoltat pe o arhitectură nouă, CMF-B EV care, pentru a reduce costurile, împrumută circa 70% din componentele platformei CMF-B (utilizată de Clio și Captur).
La momentul lansării, viitorul Renault 5 electric va fi mai accesibil decât Zoe. Cel puțin acesta este unul dintre obiectivele francezilor. Va integra un motor nou, fără pământuri rare, mai ușor cu 20 de kilograme decât cel prezent pe Zoe, iar bateria va fi, la rândul ei, mai ușoară cu 15 kilograme (comparativ cu Zoe).
Manevrabilitatea originalului Renault 5 va fi una dintre atributele urmașului pe care îl vom vedea anul viitor. Tocmai pentru a se asigura că nu lasă nimic la voia întâmplării, inginerii testează prototipurile în diverse condiții. Inclusiv la temperaturi care ajung până la -30 de grade Celsius, aproape de Cercul Polar.
O NOUĂ ERĂ, UN NOU LOGO
Intrarea în noua eră „Nouvelle Vague” a fost marcată și de un nou logo. După multe consultări, Renault a optat pentru un design simplificat, fără grafica numelui și nici semnătură de brand.
Noul logo Renault a fost proiectat în colaborare cu consultanții Landor & Fitch și a echipat, pentru prima oară, modelul Megane E-Tech Electric.
Până în 2024, transmiteau la acea vreme reprezentanții companiei, întreagul portofoliu de modele va purta noul logo. Iar anul acesta am asistat deja la noile Austral și Espace, precum și la noul Clio facelift. Toate aliniate noului logo și parte din curentul „Nouvelle Vague”.
Comentarii (2)
Adauga un comentariu