Inovația face parte din crezul Audi, tocmai de aceea constructorul din Ingolstadt simte întotdeauna nevoia să revoluționeze. Atât mașinile de stradă, cât și motorsportul.

Desigur, nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, după cum spune un vechi proverb, dar, de cele mai multe ori, germanii reușesc să facă ce își propun. Sau, dacă nu, învață din greșeli și se străduiesc ca data viitoare să își atingă obiectivele.

ELECTRIFICAREA ÎNTÂLNEȘTE MOTORSPORTUL

Motorsportul este un tărâm magic, care a fascinat mulți producători de-a lungul timpului. Până acum ceva vreme, motorul termic era rege, dar, încet, încet, electrificarea a început să își facă simțită prezența și în acest domeniu.

În 2012, Audi ia decizia să participe cu prototipul electrificat R18 e-tron quattro în Campionatul Mondial de Anduranță și, desigur, la una dintre cele mai legendare și solicitante curse din lume: Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Au urmat 3 victorii consecutive la Le Mans și 4 titluri de campion în Campionatul Mondial de Anduranță FIA.

Cinci ani mai târziu, Audi simte că este momentul pentru o nouă provocare. Așa că, germanii schimbă macazul și își concentrează atenția pe Formula E, campionatul cu monoposturi electrice care se întrec aproape lipite unele de altele pe circuitele stradale din întreaga lume.

Și de această dată, pariul s-a dovedit a fi unul câștigător. Echipa Audi Sport ABT Schaeffler a fost cea mai de succes echipă din istoria Formulei E, cu un total de 47 de clasări pe podium, inclusiv 14 victorii.

Chiar în primul sezon de participare, adică 2017-2018, Audi a câștigat titlul la piloți cu Lucas di Grassi și titlul general la echipe. Au urmat apoi și alte performanțe notabile pentru echipa germană.

PRIMII PAȘI ÎN DAKAR

Anul trecut, Audi a pus ochii pe Raliul Dakar și a decis să aducă electrificarea în cea mai dificilă competiție de rally raid din lume. Un test atât pentru constructorul de automobile din Ingolstadt, și pentru noul său prototip electric Audi RS Q e-tron, cât și pentru acest fenomen care a cuprins industria auto.

CITEȘTE AICI ARTICOLUL NOSTRU DESPRE PRIMA PARTICIPARE AUDI ÎN RALIUL DAKAR

Ediția din 2022 a Raliului Dakar a fost găzduită, pentru a treia oară, de Arabia Saudită. Cursa a început în Ha’il, iar, după 13 etape în care au cucerit canioanele pline de pericole, stâncile, coasta Mării Roșii și dunele de nisip de lângă Riyadh, echipele au trecut linia de sosire din orașul Jeddah.

BOTEZUL FOCULUI

Germanii au început dezvoltarea prototipului RS Q e-tron în 2020, iar, anul următor, mașina a trecut printr-un proces elaborat de testare. Apoi, în 2022, a urmat botezul focului atunci când s-a aliniat la startul celei de-a 44-a ediții a Raliului Dakar.

Știind ce provocări îi așteaptă și, mai ales că deșertul nu iartă, inginerii Audi și-au pus mintea la contribuție și au venit cu un prototip electric atipic, să-i spunem așa. Am vorbit despre el, pe larg, cu altă ocazie, așa că de această dată o să revenim puțin doar asupra caracteristicilor tehnice.

Prin definiție, o mașină cu sistem de propulsie electric nu dispune și de un motor termic. Dar din simplul motiv că în deșert nu găsești stații de încărcare, Audi RS Q e-tron integrează, totuși, un agregat de 2.0 litri, preluat de pe Audi RS5 DTM.

Însă, motorul servește ca sursă de reîncărcare a bateriei și are un regim de funcționare cuprins între 4.500 și 6.000 de rotații pe minut.

În rest, avem două motoare electrice (câte unul pe fiecare punte), preluate de la monopostul de Formula E și adaptate, desigur, pentru a face față condițiilor din deșert. O a treia unitate electrică are rolul de a fi utilizată în fazele de recuperare a energiei. Adică, cu ajutorul unor sisteme inteligente, energia pierdută este recuperată atunci când pilotul frânează.

Din pachetul lui Audi RS Q e-tron mai face parte și o baterie litiu-ion cu o capacitate de 52 kWh, care cântărește, cu tot cu sistemul de răcire, 370 de kilograme. Din cauza reglementărilor pentru cursă, puterea ansamblului a fost limitată la 400 de cai putere.

În faza de testare, puterea totală a ajuns până la 671 de cai putere.

Revenind la cursă, la primul său contact cu nisipul din Raliul Dakar, prototipul Audi RS Q e-tron a câștigat patru etape și a înregistrat 14 clasări în primii 3 (clasamentul pe o singură zi). Deloc rău pentru o mașină care a ajuns de la stadiul unui concept pe hârtie, până la un vehicul funcțional, într-un timp record.

La o distanță de 6 săptămâni după Raliul Dakar, echipa formată din Stephane Peterhansel și Edouard Boulanger, reușește prima victorie la general, pentru RS Q e-tron, într-un raliu. Se întâmpla în Abu Dhabi.

Așadar, prototipul electric, atipic, al nemților a arătat că este capabil de mult mai mult decât a demonstrat în Raliul Dakar.

DRUMUL SPRE DAKAR 2023

Știind zonele care necesită îmbunătățiri, inginerii Audi nu au avut altceva de făcut decât să se întoarcă la birou și să înceapă „reconstrucția”. Pentru sezonul 2023, puterea maximă a sistemului de propulsie a fost scăzută la 358 CP, însă viteză de top a rămas limitată la 170 km/h.

Caroseria lui Audi RS Q e-tron a fost schimbată în totalitate, astfel că mașina are o greutate minimă de 2.100 kilograme și este cu 15% mai aerodinamică decât prima versiune a prototipului.

Pentru un plus de ergonomie în timpul probelor, panourile de caroserie pot fi îndepărtate mai ușor, iar jantele semnate de Rotiform sunt mai ușor de schimbat în cazul unei pene de cauciuc. O problemă des întâlnită atunci când „zbori” peste pietre ascuțite ascunse în nisip.

În ceea ce privește combustibilul utilizat, acesta încorporează compuși sustenabili, în proporție de 80%. Motorul termic (care funcționează cu o compresie mărită) utilizează acest combustibil pentru a hrăni cu electricitate trenul de rulare.

„Cu acest amestec de combustibil, Audi RS Q e-tron economisește mai mult de 60% din emisiile de dioxid de carbon,” susține dr. Fabian Titus, din cadrul departamentului de Dezvoltare Aplicativă și Termodinamică.

După sesiunea de teste, care a avut loc, la mijlocul anului 2022, în Europa și Africa, versiunea îmbunătățită a prototipului a luat primul start într-o competiție în octombrie 2022. La Raliul Marocului, piloții echipei Audi Sport au avut ocazia să se acomodeze cu mașina înainte de a reveni la Dakar.

AUDI ÎN RALIUL DAKAR 2023

Pentru ediția din 2023, Raliul Dakar avea să se întoarcă în Arabia Saudită. Urmau 15 zile de concurs, inclusiv o etapă de prolog, iar, la final, germanii de la Audi visau cel puțin la un podium în clasamentul general.

Încă de la început, acest obiectiv părea relativ ușor de atins, ceea ce i-a făcut pe toți componenții echipelor Audi Sport să viseze la mai mult. Poate la o mult dorită victorie, de ce nu?

Echipajul format din Mattias Ekstrom și Emil Bergkvist conducea cea mai dură cursă de rally raid din lume după etapa de prolog. Coechipierii Carlos Sainz și Lucas Cruz s-au impus la conducere în următoarele două zile.

Dar apoi, deșertul și-a cerut tributul, iar pentru Audi Sport a urmat o serie de probleme. În primele 4 etape din deșert, cele 3 echipe au avut nu mai puțin de 14 pene de cauciuc.

CARUSEL DE EMOȚII PENTRU AUDI

Germanii de la Audi au suferit și atunci când Carlos Sainz și-a rupt suspensia, în a treia etapă, și a avut un accident în etapa a șasea. În etapa a șaptea, a venit rândul echipei formate din Ekstrom și Bergkvist să sufere o ruptură de suspensie cauzată de o piatră ascunsă în nisip.

Cel mai ghinionist dintre toți a fost, fără îndoială, Stephane Peterhansel, de 14 ori câștigător al Raliului Dakar.

Cu o zi înainte să iasă din cursă, echipajul Peterhansel/Boulanger ocupa a doua poziție la general. Doar că, în timpul cursei, după ce au sărit peste o dună de nisip, aterizarea a fost atât de dură încât Boulanger a fost dus de urgență la spital cu dureri în zona spatelui.

Diagnosticul doctorilor a fost acela de leziuni vertebrale, astfel că francezul a fost trimis în Germania pentru tratament.

„Trei rezultate de etapă în primele trei locuri au arătat ce era posibil”, spunea Stéphane Peterhansel. “Cu toate acestea, nu-mi amintesc nimic despre accidentul meu, care ne-a spulberat toate speranțele.”

După clasarea pe 4 la general, Carlos Sainz declara: „A părut că nimic nu a fost în favoarea noastră în acest an. Întreaga echipă a fost bine pregătită, dar două accidente ne-au împiedicat să încheiem. Așa poate fi uneori motorsportul, din păcate.”

ULTIMA SPERANȚĂ

Toți ochii erau acum ațintiți spre echipa formată din Mattias Ekstrom și Emil Bergkvist.

Începând cu etapa a noua, cei doi piloți scandinavi s-au clasat în primii 4 de șase ori consecutiv. Mai mult, pe dunele de nisip din deșertul Rub al-Khali, echipa a reușit un loc 2 și un loc 3 la finalul etapei de maraton. De-a lungul întregii ediții a Raliului Dakar, cei doi au fost între primii trei în clasamentul pe etape. De șase ori. Deloc de neglijat.

La final, echipa formată din Ekstrom/Bergkvist a încheiat Raliul Dakar pe locul 14 la general.

„Ritmul prototipului nostru, Audi RS Q e-tron, a fost bun încă de la început și s-a văzut și la final. Din nefericire, am avut și ghinion în deșert și multe pene de cauciuc. În ciuda piedicilor, echipa a sărbătorit finalul de cursă, datorită performanțelor puternice. Acum vom analiza toate aspectele. Un podium a fost obiectivul nostru. Rămâne așa, pentru că vom concura cu siguranță din nou în 2024,” a declarat la final Oliver Hoffmann, membru în Consiliul pentru Dezvoltare Tehnică la Audi.