Îmi vine în cap mirosul ăla de lemn ars cu care ne înecam la ora de traforaj în școala generală. Aveam un profesor care se împrietenise prea mult cu zeul Bachus și ne lăsa să tăiem plăcile de lemn în toate formele dorite. Uneori, pânzele de traforaj mai ciupeau din buricele degetelor, amintindu-ți că trebuie să fii mai atent. La final de an școlar, ieșeau niște suporturi de șervețele de-a dreptul hidoase, pe care mama le așeza cu mândrie atunci când mai aveam vreo masă întinsă.

La 25 de ani distanță, cei cinci copii care stau în fața mea construiesc mașini de Formula 1. Pe bune. În miniatură, e drept, dar după reguli stricte ca în Marele Circ. Râd puțin în sinea mea: „Cred că au nevoie de Google ca să înțeleagă ce făceam noi la ora de traforaj”.

De când am trecut de paznicii care mi-au înfipt un ecuson de vizitator în piept și până aici, în laboratorul British School of Bucharest, mintea mea a exclamat încontinuu. În gând. Și sunt pe cale să fiu uimit de cei cinci copii care vor să-mi povestească despre prototipul lor de Formula 1.

F1 in Schools este o competiție internațională care adună copii talentați din toate colțurile lumii. Copii pasionați de științele exacte, de calcule, dar și de marketing și finanțe. Toate aceste domenii îi ajută pe cei mici să-și construiască o echipă de Formula 1. Cu buget, cu logo, cu planuri pe termen lung, cu visuri, cu aspirații, cu emoții și, bineînțeles, cu un prototip aliniat la start. Competiția internațională multidisciplinară este susținută de comunitatea de Formula 1 și de către partenerii săi. Peste 20 de milioane de elevi din 17.000 de licee se întrec în construirea celei mai rapide miniaturi de Formula 1 și în stabilirea tuturor detaliilor după care se ghidează o echipă.

Competiția are însă și propria modalitate de selecție. Organizatorii pun la dispoziție gratuit softul de proiectare a mașinilor, precum și caietul cu reguli stricte, impunând  totodată o selecție a participanților în funcție de performanțe, dar și în funcție de buget, așa cum se întâmplă si in campionatul mondial de Formula 1.

Fiecare echipă participantă trebuie să achiziționeze un pachet de start, care să asigure dezvoltarea prototipului. Costurile sunt unele fixe, stabilite de organizatorii concursului, și includ o mașină de sablat, o imprimantă 3D, pista de testare și materia primă din care se confecționează prototipurile.

Asta înseamnă câteva cuburi din spumă cu o densitate mare. Aceste cuburi încep să prindă formă în spatele mașinăriei pe care o adăpostea atelierul școlii private din București.

Dincolo de obstacolele financiare, care triază nemilos orice instituție publică de învățământ de la noi din țară, mai există și imaginea complet nepopulară a ingineriei. Copiii din jurul nostru sunt pasionați de programare, de marketing, de design, de social media. Sunt foarte puțini cei care visează să ajungă ingineri. Chiar și într-o școală privată, unde atelierul arată ca o hală plină cu invenții fascinante pentru orice vârstă.

În timpul vizitei mele m-am holbat minute în șir la caroseria din clei a unei viitoare mașini sau la șasiul perfect funcțional, echipat cu motor și pedale, asemeni unui kart. Și astea erau doar creațiile pe care le puteam distinge eu, un profan care nu a cochetat niciodată cu ingineria.

Cei cinci membri ai echipei se simt aici ca acasă. Au petrecut ore nesfârșite între pereții halei de termopan. Unii s-au luptat cu proiectarea, alții cu cifrele și alții cu planul de organizare. Au venit aici după orele de curs. Ba și-au sacrificat și vacanța de vară pentru a petrece timp în echipă și pentru a putea zbura în Singapore, la etapa finală.

În vara lui 2018 se adunau toți în jurul pistei lungi de 50 de metri și priveau cu sufletul la gură startul prototipurilor din spumă. Croite după aspectul aerodinamic al unei mașini de Formula 1, măsurate la milimetru, cântărite la miligram și propulsate de cartușe cu aer comprimat. Odată detonat la start, cartușul se golește în 0.4 secunde și este capabil să propulseze mini mașina de Formula 1 până la 100 de km/h. Cu o asemenea explozie la plecarea de pe loc, mașina trebuia să rămână pe pistă, așa că organizatorii concursului au ghidat traiectoria sa prin intermediul unui cablu.

Cerințele nu se opreau aici. La finalul traseului de 50 de metri, mașina trebuie să se oprească. Și un perete din beton nu este tocmai eficient, pentru că mașina trebuie să rămână întreagă.

În vreme ce Pavel și David își storceau fiecare neuron pentru a face prototipul să respecte regulile stricte și să nu se dezintegreze la frânare, fetele au venit cu o idee salvatoare: la finalul traseului de 50 de metri au înghesuit ghemotoace de vată folosite pentru demachiat.

Lara se gândea la un logo inteligent, care să reflecte România. Stabiliseră deja că echipa se numește Malaxa, în cinstea marelui, dar controversatului inginer român din perioada interbelică. Prin urmare, litera „M”, schițată cu ajutorul unei șosele care să trimită cu gândul la Transfăgărășan, a fost o soluție cu care toți au fost de acord. Iar logo-ul a fost primul pas dintr-o identitate vizuală cu care toți cei cinci s-au identificat rapid și pe care au imprimat-o pe toate materialele lor promoționale.

Primii pași către Singapore, locul unde se desfășura etapa finală, erau făcuți. Intrau în scenă Andrei, omul responsabil cu cifrele, și Emilia, fata cu zâmbet larg care coordona totul. Un asemenea proiect era dependent și de cifre. Nu se putea clădi doar pe baza visurilor și a științei. Așa că cei doi au învățat cum să caute susținere. Au creat o prezentare ca la carte și au decis să bată la ușile marilor companii. Nu le-au ocolit nici pe cele auto, cu implicare directă în Formula 1.

Așa au ajuns la Renault România. Când mers la prima întâlnire cu viitorii lor sponsori, cei mici nu puteau nici măcar să intre în clădire. Oamenii de la pază aveau nevoie de buletinele lor ca să le permită accesul. Doar că ei nici măcar nu împliniseră 14 ani. A fost primul și cam singurul obstacol în obținerea susținerii Renault, o companie cu multe titluri mondiale în Formula 1. Cei doi mici ingineri ai echipei, Pavel și David, au primit ajutor de la Alin Avirvari, Director de Sisteme de Inginerie la Renault Technologie Roumanie. Și nu a fost singurul. Au mai fost și mulți oameni cu experiență în comunicare, gata să-i ajute. Chiar și actorul Marius Manole le-a fost alături.

Septembrie 2018. Singapore. România participă pentru a doua oară la competiția F1 in Schools, dar echipa Malaxa este o premieră. Au fost eforturi gigant, dar cei cinci copii au ajuns în finală. Totul se întâmpla cu o săptămâna înainte de Marele Premiu de Formula 1, iar emoțiile erau până la cer. 50 de echipe din 40 de țări participante. Mexicul aliniase la start 8 echipe.

Puștii din România nu s-au descurajat. Pavel Bulgac și David Șerban pregătiseră o mașină cu o aerodinamică perfectă, Lara Țiru crease un logo și o identitate vizuală care avea strânsă legătură cu simbolurile României, Andrei Ostahie calculase de un milion de ori bugetele, iar Emilia Barbu coordonase totul până la cel mai mic detaliu.

La înscriere au predat mașina cu care urmau să concureze. Oficialii au închis-o într-o cameră controlată termic la 23 de grade și a început așteptarea. Echipa și-a primit standul și a început pregătirile. Logo-ul și povestea lui. Strategia de marketing. Finanțele echipei. Discursul de 10 minute pentru juriul exigent. Totul era pregătit în cel mai mic detaliu. Repetaseră de zeci de ori, dar nici la teze nu aveau atâtea emoții. Pe măsură ce hala uriașă se popula cu echipe din toate colțurile lumii apăreau și idei. „Wow!”, „Noi de ce nu ne-am gândit la asta?”, „Ne-ar fi trebuit un buget mai mare”, „Oamenii ăștia au imprimat chiar și prosoape cu logo-ul echipei”.

E adevărat că echipa avea un avantaj important: era printre singurele susținute de un constructor din Formula 1 “reală”. Iar asta contează când vine vorba de moralul unor elevi printre alte sute de elevi ultra creativi.

Membrii juriului și regulile stricte i-au scos din starea de contemplare. Mașina trebuia să corespundă regulilor. Inițial era prea scurtă, dar știau că după ce o vor vopsi, stratul milimetric de culoare îi va califica. Și așa a fost. Mai era apoi greutatea. Calculată de ei acasă cu șase zecimale. Fiecare abțibild, fiecare picătură de vopsea. Roțile erau și ele din aluminiu ușor și trebuia să aibă o distanță perfectă de 210 mm între cele față și cele spate. În plus, nu aveau voie să se desprindă de la sol.

Toți s-au străduit fantastic pentru a îndeplini regulile, dar au fost și echipe rivale care au scufundat prototipul în apă pentru a deveni mai greu și a trece de pragul limită de 50 de grame.

Cursa a fost cel mai palpitant moment al concursului. Cartușele cu aer comprimat au pocnit și zecile de prototipuri au țâșnit către linia de final. Soluția fetelor a funcționat și la concurs. Vata demachiantă a făcut ca prototipul lor să se înfigă într-un perete moale. Spoilerul, eleronul, roțile, totul a fost intact.

Au avut a douăsprezecea viteză din concurs, dar clasamentul final i-a găsit pe un onorabil loc 34.

A câștigat una dintre echipele Australiei, o țară cu experiență și multe echipe aliniate la start. Pe lângă premiul pus la bătaie de organizatori, echipa australienilor a avut ocazia să ia parte la Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, o experiență pe care nu prea ai cum să o uiți vreodată nici dacă ești un adult cu facturi de plătit, darămite un puști cu visuri uriașe de a schimba lumea.

Ai noștri au fost însă fericiți. Și motivați să revină anul viitor, unul în care experiența acumulată îi va ajuta cu siguranță. Au văzut pe viu ce înseamnă competiția și au înțeles ce trebuie să îmbunătățească pentru anul 2019. În plus, susținătorul lor numărul unu le-a pregătit o vizită în paddock-ul Renault de Formula 1. O recompensă aproape la fel de mare ca cea a câștigării concursului F1 in Schools.

Pentru anul acesta, ultimul în care pot participa cei cinci, echipa Malaxa are planuri la fel de mari. Speră să atragă noi susținători din mediul privat, să construiască o mașină mult mai rapidă și să vină cu o strategie de marketing victorioasă. Mai mult, speră ca din toamnă să găsească tineri la fel de pasionați ca ei care să fie gata să reprezinte România în cadrul competiției. Chiar și elevi din școlile de stat, care ar avea astfel acces la resurse de neînchipuit într-o școală clasică.

Până când vor încredința proiectul unei noi echipe, membrii Malaxa se pregătesc pentru un ultim asediu. Componența s-a schimbat ușor, însă miezul a rămas același. Acolo, în jurul pistei de testare, vreme de două ore în care am stat la povești, cei cinci mi s-au părut niște uriași cu buletine proaspăt scoase din matrițele evidenței populației, dar cu pașapoarte tocite deja prin aeroporturile din lumea întreagă. Adolescenți uriași, cu potențial uriaș, cu mentori pasionați și cu dorința de a construi și anul acesta prototipul unei mașini de Formula 1 care să zboare ca vântul și ca gândul.