Ce legătură există între o navetă spațială și un tractor? Sau între o garnitură mai veche a metroului din Paris și un avion Airbus A320? Toate aceste instrumente de mobilitate au în comun acea bucată de anvelopă care stă între ele și sol. Acea bucată de cauciuc se poate adapta la viteze uluitoare sau la un teren denivelat, la o șină de cale ferată sau la asfaltul de pe circuit. Flexibilitatea materialului este incredibilă, însă nu este suficientă. Pe lângă proprietățile specifice cauciucului, o anvelopă ascunde în spate mii de ore de cercetare și testare, precum și invenții la care nu te-ai fi gândit niciodată. Cum este, spre exemplu, spuma care poate sigila o pană sau flancul ranforsat care asigură rularea. Toate aceste inovații se nasc în timp, așa că nu trebuie să ne mire că producătorii de anvelope au o istorie la fel de lungă ca a producătorilor de mașini.

În cazul Michelin, chiar mai lungă de atât.

Povestea companiei din Clermont-Ferrand, o mică localitate din Franța, începe în secolul 19, când Andre și Edouard Michelin au fondat compania care le poartă numele. Era anul 1889, iar cei doi frați cumpărau o fabrică din localitate, specializată în producția de echipamente pentru fermieri și mingi de cauciuc.

Frații Michelin inventează anvelopa demontabilă

În 1891, un ciclist oprește la compania celor doi frați cu o pană. La una dintre anvelopele Dunlop ale bicicletei sale. Chiar dacă astăzi o astfel de operațiune durează câteva minute, ea dura cel puțin trei ore la finalul secolului al 19-lea și necesita o noapte de uscare. Pe atunci, un cui amărât chiar îți punea bețe în roate. Edouard Michelin a reparat anvelopa ciclistului, dar, după numai câteva ture de probă, anvelopa a cedat din nou. Intrigat de eșec, Edouard și-a propus să scurteze și să eficientizeze acest proces. Așa că, după multe nopți nedormite și un patent înregistrat, Michelin venea cu propria sa versiune de anvelopă. Una care nu avea nevoie să fie lipită de jantă și care putea fi demontată și reparată rapid. Un pas mic pentru frații Michelin, un pas uriaș pentru omenirea de la acea vreme.

O anvelopă care poate fi schimbată în 15 minute. „De orice imbecil”

Pentru a populariza această invenție, frații Michelin aveau nevoie de un eveniment care să-i propulseze în atenția oamenilor. Și cum francezii erau mari iubitori ai curselor de ciclism, soluția a venit rapid. Edouard Michelin i-a cerut unuia dintre inginerii săi o anvelopă de bicicletă care „poate fi schimbată în doar un sfert de oră de orice imbecil”. Cu această anvelopă, Charles Terront câștigă în anul 1891 cursa de 1200 de kilometri Paris – Brest – Paris, la care participau 211 sportivi. Folosind această anvelopă nouă, detașabilă, frații Michelin încep ascensiunea către celebritate. Mai ales că Terront câștiga cursa cu un avans de 8 ore în fața favoritului Jiel Laval, care folosea anvelope Dunlop, lipite de jantă.

Frații Michelin nu s-au mulțumit doar cu asta. Au mers și mai departe cu ideea de promovare. Un an mai târziu, în 1892, organizau o cursă de ciclism între localitatea lor de baștină, Clermont-Ferrand și Paris. Nu era una obișnuită, pentru că fusese supranumită: „cursa cuielor”. Mai exact, frații Michelin au presărat cuie pe traseu pentru a le demonstra tuturor că cicliștii pot rezolva rapid o pană dacă au anvelopele lor. Cursa a fost un real succes pentru Michelin, care s-a trezit brusc cu 10.000 de comenzi în acel an.

O mașină Michelin termină primul Grand Prix din istoria Franței

Din acel moment, frații Michelin au încercat să privească în viitor și să fie pregătiți pentru marile schimbări prin care vor trece roțile odat cu apariția automobilelor. Vizionari, aceștia au privit cu speranță către acele vehicule mecanizate care începeau să își facă apariția în diferite colțuri ale Europei, amenințând mobilitatea clasică, cu tracțiune animală. Primele automobile ale vremii începeau să atragă atenția tuturor, iar Andre și Edouard au vrut să profite de această potențială rampă de lansare. Așa că din 1894 s-au apucat să construiască și anvelope pentru automobile. Dar cum mașinile erau foarte rare pe atunci, multe din teste se făceau cu o caleașcă pe două roți deținută de Edouard.

Ca în cazul anvelopei de bicicletă, și această invenție acea nevoie de o baie de mulțime pentru a deveni un succes. Iar acea baie de mulțime urma să fie cursa de automobile Paris – Bordeaux – Paris, din 1895. Motorsportul era la început, drept dovadă că această cursă a fost recunoscută drept primul Grand Prix desfășurat pe teritoriul Franței.

Cu șase luni înainte, frații Michelin pregătiseră trei mașini: un Benz (botezat L’Hirondelle, care s-a defectat), un prototip construit de la zero de Michelin (botezat Spider, cu motor de barcă de 6 cai putere, care a suferit două accidente) și un Peugeot (botezat Lightning, echipat cu motor Daimler de 6 cai putere, distrus într-un accident, dar refăcut chiar înainte de cursă). Lightning este și cel care a participat la cursă și a fost supranumit l’Eclaire, devenind astfel prima mașină din lume cu anvelope care participă la o competiție.

Însă, pentru că piloții nu au mai avut curajul să se urce la volan, mașina a fost condusă chiar de frații Michelin. După 100 de ore de concurs și 1200 de kilometri, Eclaire a trecut linia de sosire. A terminat pe locul al nouălea din cele doar 30 câte s-au aliniat la start. O performanță, având în vedere că în acele vremuri Franța avea doar câteva sute de mașini cu motor.

Record mondial de viteză cu o mașină electrică

Frații Michelin au continuat să creadă în anvelopa lor pentru automobile și au găsit o nouă modalitate ingenioasă de a o promova. În anul 1899, temerarii industriei auto făceau experimente de neînchipuit. Printre ei și belgianul Camille Jenatzy, care avea ambiția de a deveni cel mai mare producător de vehicule și trăsuri electrice. Trebuie spus că, la acea vreme, vehiculele electrice și cele cu combustie luptau cot la cot pentru întâietatea pe piață. Astăzi știm cine a câștigat atunci lupta. Tot astăzi, istoria începe să se întoarcă în favoarea electricelor.

Ce aveau în comun Camille Jenatzy și frații Michelin? Dorința de afirmare. Așa că și-au dat mâna, iar în 1899 reușeau să stabilească un record mondial de viteză pentru un vehicul electric. Mașina se numea La Jamais Content (“Mereu nemulțumitul”), avea forma unui glonte, cu o caroserie din aluminiu, tungsten și magneziu, motoare electrice care totalizau 64 de cai putere și, foarte important, anvelope Michelin. Vehiculul ajungea la 105 km/h.

Lovituri de marketing: Bibendum – Omulețul Michelin și Ghidul Michelin

Bineînțeles, recordul mondial a fost și el doar un mic pas în drumul către celebritate. Fără să știe, frații Michelin au pus bazele unei frumoase istorii a anvelopei, dar și fundamentul primelor noțiuni de publicitate și marketing. Pentru că, dincolo de succesele inginerești, Michelin s-a bucurat și de câteva inovații când vine vorba de promovare. În anul 1898 lua naștere cel mai de succes simbol al secolului 20: Bibendum, cunoscut astăzi ca Omulețul Michelin. Marius Rossillon, un caricaturist celebru la acea vreme, recunoscut sub porecla O’Galop, este părintele lui Bibendum, un personaj de care ne vom ocupa în mod special într-un articol viitor. O’Galop a creat peste 300 de ilustrații pentru Michelin până la începutul Primului Război Mondial.

Iar ideile geniale nu s-au oprit aici. Frații Michelin au înțeles că popularitatea anvelopelor depinde de popularitatea mașinilor. Așa că s-a gândit să-i motiveze pe francezi să își achiziționeze un automobil. Se întâmpla la început de secol 20, în anul 1900, când în Franța abia dacă se înregistrau 3000 de automobile pe străzi. După ce au devenit populari cu anvelopele, frații Michelin lansau un ghid, denumit Michelin Red Guide. Un ghid tipărit în 35.000 de exemplare, cu informații despre drumuri, hărți, stații de vulcanizare a anvelopelor, ateliere mecanice, hoteluri și stații de alimentare cu carburant. Fără să știe, puneau bazele celui mai longeviv ghid pentru hoteluri și restaurante din Europa și încurajau francezii să se aventureze cu mașinile și în afara orașelor. Patru ani mai târziu, în 1904, îi încurajau și pe belgieni cu un ghid asemănător. Mai apoi, au tipărit și un ghid verde pentru atracții turistice din diferite țări, regiuni și orașe. Este baza celebrelor stele Michelin, subiectul unui viitor articol dedicat pe Automartket.ro în această serie istorică.

Primii pași către America

Michelin era deja o companie mare în Franța. Așa că era timpul pentru o expansiune în afara granițelor țării. În 1906, frații au început să gândească global. Au dechis o fabrică în Torino, Italia. De ce tocmai acolo? Pentru că familia Agnelli cunoștea succesul cu marca auto Fiat. Iar unde se produceau automobile era nevoie și de anvelope. Această simbioză ar putea avea legătură cu decizia Michelin de a traversa Atlanticul. Francezii cumpărau o fabrică de pneuri, A&V Tire Company, în Millton, New Jersey, apropiindu-se astfel de prietenii italieni de la Fiat, care deschideau la rândul lor o filială în New York.

Fabrica, estimată atunci la 3 milioane de dolari, includea 8 clădiri și genera 16 puncte de vânzare pe tot cuprinsul Statelor Unite. În plus, adopta un mod de organizare inovativ la acea vreme, denumit „management științific” sau Taylorism, după numele fondatorului teoriei.

Michelin construiește avioane

Primul Război Mondial îi forțează pe cei de la Michelin să se adapteze. Așa că, la trei săptămâni de la declararea războiului, Michelin se oferă să construiască pentru statul francez un avion militar. Asta după ce în anii de dinainte de război susține mișcarea aviatică din Franța cu premii și concursuri pentru piloții temerari. Pentru a testa noul avion, Michelin are nevoie de o pistă. Așa că, în 1916, în Clermont-Ferrand mai are loc o premieră mondială: se toarnă prima pistă de aterizare și decolare din ciment. Iar între 1917 și 1919, Michelin produce 2000 de avioane împreună cu Breguet.

Este începutul călătoriei Michelin în văzduh. Francezii încep să cocheteze cu industria aeronautică și găsesc mijloace să fie prezenți și acolo. Ajung să fie un furnizor important pentru majoritatea producătorilor de avioane la nivel mondial după ce inventează anvelopa cu structură radială. O instalează pentru prima dată pe un avion de vânătoare francez, Mirage III, în anul 1981. Trei ani mai târziu, are loc primul zbor comercial al unui avion cu o anvelopă radială Michelin. Era instalată pe un Airbus 300-B4.

Așteaptă la rând anvelope pentru o serie de avioane foarte populare, din toate categoriile: ATR-42 și Falcon 900. În 1986, Airbus A320, cel mai popular avion din gama producătorului francez, primește anvelope Michelin. Francezii își extind influența și peste Ocean, echipând avioane militare americane precum McDonnell Douglas F15E.

În acest context, care putea fi următoarea țintă a celui mai mare producător de anvelope al industriei aeronautice? Spațiul. Așa că, în 1995, Michelin devine furnizorul oficial al tuturor programelor spațiale americane. În anul 2000, Michelin celebrează alături de NASA misiunea cu numărul 100 al programului Discovery. În același an, Michelin lansează o nouă anvelopă revoluționară pentru industria aeronautică: Near Zero Growth (NZG). Acesta ajunge să echipeze avioane uriașe, cum este Airbus A380, dar ajută și la readucerea pe cer a unui avion Concorde.

În prezent, Michelin continuă să ofere anvelopa NZG ca echipare de fabrică pentru cele mai mari nume din industria aeronautică: Airbus, Boeing, Embraer, Bombardier, Dassault, Textron, Gulfstream, Hondajet, Lockheed Martin, Pilatus și Sukhoi. Este suficient să spunem că 90% dintre producătorii de avioane lucrează cu Michelin și că 50% din zborurile comerciale se bazează pe anvelopele lor la aterizare și decolare.

Michelin încalță și modernizează metroul parizian

Dar am deviat destul de mult cu aventura Michelin în industria aeronautică și aerospațială. Rămăsesem la cele 2000 de avioane construite în timpul Primului Război Mondial. După 1918, Michelin a continuat să facă ce știa mai bine: să caute inovația. Și au experimentat-o chiar și pe căile ferate de la acea vreme. În anii ’30, pe liniile ferate din Franța puteau fi întâlnite așa numitele „Michelines”. Erau niște trenuri cu roți care foloseau anvelope. Au fost dezvoltate de mai mulți producători francezi cu ajutorul Michelin. Aceste „Michelines” erau apreciate pentru confortul pe care îl ofereau și pentru beneficiile pe care le ofereau la accelerare. Din păcate, ele nu suportau o încărcătură foarte mare și era nevoie de până la 20 de anvelope pentru un vagon.

Chiar dacă s-a renunțat la această soluție, ea a stat la baza anvelopelor folosite de metrouri. Și aici le datorăm multe celor de la Michelin, pentru că francezii, împreună cu partenerii lor de la Renault, au instalat primele anvelope de metrou pe garniturile folosite în Paris, după al doilea Război Mondial. Metrourile fuseseră folosite intens, fără întreținere, pe tot parcursul războiului. Uzura lor a fost atât de mare încât a fost nevoie de înlocuirea lor cu garniturile create de Renault și Michelin, aplaudate pentru accelerația lor îmbunătățită și pentru capacitatea de a fluidiza astfel traficul.

Michelin salvează Citroen de la faliment

Membrii familiei Michelin au rămas profund atașați de industria auto franceză și chiar i-au întins o mână de ajutor în anul 1934, când au cumpărat o companie aflată pe atunci aproape de faliment: Citroen. Noul management a cerut un studiu de piață care să descopere nevoile populației franceze, o populație cu o majoritate rurală covârșitoare. Studiul a dezvăluit că mașina ideală ar trebui să fie extrem de accesibilă. Asta însemna practic o umbrelă pe roți. Ea trebuia să transporte patru persoane și bagaje de până la 50 de kilograme. Când spunem bagaje ne referim și la produse agricole sau alimentare, pentru că mașina ar fi trebuit să fie folosită și pe câmp, pe drumuri neasfaltate sau cu gropi. Așa că oficialii Michelin și Citroen au cerut ca mașina să poată fi condusă pe un câmp proaspăt arat și să nu spargă cofrajele cu ouă din interior. Mașina a primit numele de cod TPV, adică abrevierea de la: Toute Petite Voiture.

În 1936 au fost prezentate primele schițe, iar în 1939 mașina trebuia să fie expusă la Salonul Auto de la Paris sub numele oficial 2CV. Doar că, în data de 3 septembrie 1939, războiul dădea iar peste cap planurile Michelin. Franța declara război Germaniei. Salonul a fost anulat, iar Franța a fost ocupată de forțele naziste. Pierre Jules Boulanger, arhitectul proiectului, a îngropat prototipurile și a ascuns planurile, de teamă ca germanii să nu le folosească pentru a construi o mașină militară accesibilă. În anii războiului, echipa a continuat să lucreze în secret la viitorul 2CV. Au ales alte materiale, au decis înlocuirea motorului.

Citroen 2CV, prima mașină de serie echipată cu o anvelopă radială

La Salonul Auto de la Paris din anul 1948, Citroen dezvăluia noul 2CV: o mașină cu un acoperiș din pânză, cu un singur ștergător a cărui viteză depindea de viteza de deplasare, cu un motor de 9 cai putere și cu o viteză maximă de 65 de km/h. Jurnaliștii auto ai vremii întrebau ironic dacă vine și cu un deschizător de conserve. Însă scăpau din vedere un detaliu important. 2CV era prima mașină din lume care se lansa cu o anvelopă inovativă. Creată, bineînțeles, de Michelin.

Este vorba despre anvelopa radială, o invenție la fel de importantă ca cea a primei anvelope Michelin de la sfârșit de secol 19. Anvelopa radială permitea flancului și benzii de rulare să funcționeze ca două elemente independente. Asta a adus flexibilitate și i-a permis anvelopei să absoarbă mai bine șocurile, lovirile și denivelările, oferind mai mult confort utilizatorului. Adică fix ceea ce a avea nevoie 2CV pentru a străbate drumurile proaste ale Franței după al doilea război mondial.

Chiar dacă jurnaliștii au criticat austeritatea mașinii, francezii au văzut imediat o oportunitate pentru ușurarea vieții rurale. Așa că au început să curgă comenzile, iar listele de așteptare au ajuns în unele cazuri la 5 ani. Producția a durat din 1948 până în 1990 și a adunat aproape 9 milioane de unități 2CV, cu tot cu variantele acestuia.

Citroen 2CV a fost promotorul noii anvelope radiale. Iar constructorii i-au înțeles imediat avantajele – îmbunătățea manevrabilitatea, avea o durată mai mare de exploatare și o rezistență la rulare mai scăzută – și a ajuns să fie instalată obligatoriu pe automobilele din Statele Unite, începând cu anul 1976.

Michelin a continuat să își extindă aria de competență și a construit o anvelopă radială și pentru camioane (1952), dar și pentru avioane, așa cum spuneam și mai sus. În 1978, expertiza francezilor ajungea și pe câmp: Michelin Bib X era prima anvelopă dedicată vehiculelor agricole.

Campioni în WRC, MotoGP și Formula 1

În tot acest timp, filosofia de perfecționare constantă a produsului, inoculată de frații fondatori, a făcut ca grupul să cerceteze noi modalități de îmbunătățire a anvelopei. Așa că în 1965 a fost inaugurat primul centru de cercetare și dezvoltare în localitatea de baștină: Clermont-Ferrand. Au urmat apoi centre în Statele Unite, Spania, Japonia, Thailanda, China, America de Sud și India.

Aceste centre au contribuit și la dezvoltarea noilor programe de motorsport. Iar succesul nu întârzia să apară. În 1973 se organiza pentru prima dată Campionatul Mondial de Raliuri, la inițiativa FIA. Michelin îl câștiga alături de echipa Renault-Alpine.

Era doar începutul aventurii în motorsport. Pentru că, în 1977, Michelin ajungea să încalțe monoposturile de Formula 1. Și debuta tot alături de Renault. Au urmat 102 victorii, 5 titluri ale piloților și 4 titluri pentru constructori. Nume grele precum Alain Prost, Ayrton Senna și Niki Lauda au obținut victorii importante cu ajutorul anvelopelor Michelin.

Nu a lipsit nici participarea în Moto GP, Michelin reușind să bifeze prima victorie a unei anvelope radiale în această competiție. Freddie Spencer a fost pilotul care și-a trecut în cont victoria în 1984. Michelin a rămas o prezență constantă și a totalizat 400 de victorii în MotoGP în anul 2018. Nici mai tânăra competiție Formula E nu a trecut neobservată, mai ales în contextul global al reducerii emisiilor și cu ajutorul anvelopelor eficiente. Michelin participă în Formula E din 2014 și a inventat o anvelopă care poate rezista întreaga cursă. Ea se numește Michelin Pilot Sport EV și se apropie foarte mult de caracteristicile unei anvelope sportive de stradă.

Michelin continuă să lanseze anvelope inovative

Pe baza experienței acumulate în motorsport, dar și cu ajutorul centrelor de cercetare din întreaga lume, Michelin a continuat să introducă anvelope care au inovat. Spre exemplu, în 1992, francezii au lansat anvelopa cu rezistență redusă la rulare, un concept care a stat la baza produsului Michelin Energy, lansat pentru prima dată în anul 1994. Trăsăturile acestei anvelope îmbunătățeau consumul de carburant. În 2001, Michelin lansa anvelopa XDR, creată pentru cel mai mare transportor din lume.

Mult mai aproape de zilele noastre, Michelin a căutat o soluție pentru cei care priveau exasperați la obligativitatea schimbării anvelopelor de iarnă cu cele de vară. În anul 2015, francezii au lansat Michelin Crossclimate, prima anvelopă de vară omologată pentru utilizare și pe timp de iarnă.

În tot acest timp, sub umbrela Michelin au intrat și alte companii producătoare de anvelope, multe dintre ele regionale. Francezii au cumpărat compania Uniroyal-Goodrich în 1990, compania maghiară Taurus în 1996, producătorul polonez Stomil-Olsztyn și, în România, două uzine Tofan.

În prezent, în țara noastră, Michelin deține trei uzine: două de anvelope și una de cord, la Zalău, construită de la zero. Uzina Michelin de la Florești, cunoscută înainte ca Victoria, are o tradiție de peste 80 de ani în producția de anvelope pentru autoturisme și camionete. Uzina produce anvelope sub mărcile Michelin, BF Goodrich, Kormoran, Kleber, destinațiile acestora fiind unele globale: Europa, America de Nord și Asia. Cea de-a două uzină Michelin din țara noastră se află la Zalău și are la bază fosta Uzina Zalău Anvelope, fondată în anul 1977. Uzina de la Zalău produce anvelope de camion, radiale cu camera de aer și tubeless sub mărcile Taurus, Kormoran, Riken, anvelope industriale marca Michelin, anvelope destinate echipării stivuitoarelor, mașinilor și utilajelor care lucrează în minele subterane. Începând din 2013, la Zalău se produc și anvelope folosite de garniturile de metrou.

În prezent, Michelin își păstrează sediul central în Clermont-Ferrand, localitatea în care, în 1889, Edouard și Andre Michelin începeau totul. Este al doilea cel mai mare producător de anvelope la nivel mondial, cu o cotă de piață de 21.5% și venituri de 24 miliarde de euro înregistrate în anul 2019. La asta au contribuit 121.300 de angajați la nivel global, un salt considerabil față de cum a început totul, în urmă cu 130 de ani.