Epoca mașinilor electrice este mai aproape ca oricând. Fie că ne place sau nu, marea majoritate a producătorilor se concentrează intens pe lansarea de mașini electrice noi. Începem chiar să le vedem tot mai des pe străzile din țara noastră.
În articolul precedent din seria noastră Renault Tehnofuture, am vorbit despre eforturile pe care grupul francez le face cu privire la reciclarea bateriilor pentru modele electrice. Pentru că, până la urmă, cuvântul cheie pentru Renault, și nu numai, este sustenabilitatea. Așa că reciclarea bateriilor nu este suficientă, fiind completată și de reciclarea materialelor. Renault pune și mai mult accent pe o prelucrare sustenabilă a materialelor, fie că vorbim de tablă, de oțel sau de materialele textile regăsite în habitaclu.
UN SINGUR OBIECTIV: FĂRĂ AMPRENTĂ DE CARBON
Ambiția și ținta finală sunt aceleași pentru toată lumea: eliminarea completă a amprentei de carbon rezultată în timpul procesului de producție. Grupul Renault vrea să atingă acest obiectiv până în 2040 la nivel european, iar din 2050 să atingă neutralitatea la nivel mondial. Și acum vine întrebarea: cum va reuși Renault să atingă acest obiectiv într-un interval de timp destul de scurt?
Pentru a răspunde, Renault ne oferă un plan destul de complex pentru ca viitoarele sale mașini să fie cât mai prietenoase cu mediul. Exemplul concret în acest sens este oferit chiar de către noul Renault Scenic E-Tech, cel mai proaspăt model electric al mărcii franceze.
NOUL RENAULT SCENIC ELECTRIC: PIONIERUL SUSTENABILITĂȚII
De ce este noul Scenic o referință pentru viitoarele modele și pentru rivali? Am aflat, încă din articolul anterior, toate informațiile esențiale legate despre baterie. Totuși, secretul sustenabilității noului model nu stă doar în acumulatorul său. Față de alte modele electrice contemporane sau chiar mai vechi, motorul electric al noului Scenic E-Tech nu conține nici urmă de pământuri rare. Asta contribuie semnificativ la reducerea amprentei de carbon, nu doar în timpul producției, ci de-a lungul ciclului de viață.
Propulsorul și bateria nu sunt singurele componente care beneficiază de această abordare sustenabilă. Același lucru este valabil inclusiv pentru caroseria și habitaclul noului Scenic E-Tech. De exemplu, capota noului model conține aluminiu reciclat în proporție de 40%. Caroseria lui Scenic este compusă din plastic reciclat în proporție de 40%, respectiv din oțel reciclat în proporție de 37%. Inclusiv elementele de decor din zona portierelor sunt confecționate din polipropilenă reciclată în proporție de 25%.
Un număr generos de materiale reciclate găsim chiar și în habitaclu. Materialele textile regăsite aici, în special la nivelul scaunelor, al portierelor și al capitonajul plafonului, sunt refolosite în proporție de 100%. De asemena, volanul lui Scenic este îmbrăcat într-un material ecologic special și nu conține urmă de piele. Acest material este compus, pe de-o parte, din PVC obținut din ulei de ricin. A doua componentă este scrimul, obținut din mătase. Astfel, volanul este confecționat din materiale reciclate în proporție de 51%.
Trecem mai departe, la bord, care este alcătuit din materiale regenerabile în proporție de 80%. Structura bordului este confecționată din polipropilenă post-industrială, reciclată. Aceasta este acoperită mai apoi tot cu polipropilenă obținută din chenaf, o plantă erbacee din tulpina căreia pot fi extrase materiale textile.
Până și covorașele conțin materiale ecologice, în proporție de 99%. În compoziția acestora intră PET-uri reciclate și materiale textile ecologice.
ACCENT PE RECICLARE
Dacă punem cap la cap toate aceste elemente refolosite și ne raportăm la masa totală a mașinii și la numărul total de componente, putem spune că Renault Scenic E-Tech este construit, în total, cu materiale reciclate în proporție de 24%. Valoarea este deja una impresionantă, însă Renault își dorește și mai mult. Până în 2030, grupul francez vrea ca toate mașinile sale, fie ele electrice sau termice, să aibă materiale reciclate în proporție de 33%.
Bineînțeles, pentru ca acest lucru să poată fi realizat, Renault trebuie să facă rost de asemenea materiale. Iar despre sursa lor ne-a povestit un oficial Renault, în cadrul lansării noului Scenic. Este vorba despre doamna Dominique Lucas, manger general al departamentului Sustenabilitate în cadrul Grupului Renault.
Automarket: „Ne-ați povestit despre eforturile pe care le faceți pentru reciclarea materialelor folosite pentru noile mașini. Ne-ați spus despre bord, care conține 80% materiale reciclate, ne-ați mai spus și despre scaune și inserțiile laterale. Care sunt următorii pași atunci când reciclați alte piese ale unei mașini? Veți construi și mai multe elemente din materiale reciclate?”
Dominique Lucas: „Economia noastră circulară înseamnă ca materialele să fie reciclabile și să putem folosi aceste materiale de la început și până la sfârșit”, ne spune oficialul. „Primul pas este să prelucrăm materiale din procesul de reciclare, apoi să colectăm și să reciclăm aceste materiale la finalul ciclului de viață. Al doilea pas este acela de a repara materialele. În economia noastră circulară avem inclusă și reparația bateriei. Iar la finalul ciclului de viață colectăm cât mai multe materiale pentru a putea realiza un circuit închis.”
ETAPELE CĂTRE UN VIITOR SUSTENABIL
Alături de acest aspect, Renault mai dorește să acopere lanțul valoric al componentelor reciclate, de la 50% în prezent, la 90% până în 2030. Lanțul valoric pornește de la furnizarea materialelor într-un circuit închis. La acest capitol, partenerul oficial este firma Gaia.
Următoarea etapă este reciclarea rămășițelor rezultate din procesul de producție, etapă în care este implicată firma Steel Batteries. A 3-a etapă este cea de utilizare a vehiculului. În timpul acestei etape, Renault poate să reconstruiască mai multe componente și să extindă astfel durata de viață a unei mașini.
Ultima etapă constă în reciclarea vehiculului, cu ajutorul partenerului Indra, dar și a reciclării bateriei și aducerea sa în a doua etapă de viață cu ajutorul diviziei Mobilize.
RECICLAREA NE ADUCE MAI MULTĂ CALITATE LA UN PREȚ MAI MIC
Una din întrebările puse de noi a fost aceea dacă utilizarea de materiale reciclate este mai rentabilă decât folosirea materialele clasice.
La această întrebare, oficialul grupului francez a afirmat că „înainte era mai scump să folosim materiale reciclate pentru că acestea erau rămășițe fără valoare și nu prea se găseau într-o formă accesibilă. Acum, însă, pentru că toată lumea vrea să aibă materiale reciclate în interiorul unei mașini, resturile valorează mai mult. Al doilea aspect este faptul că avem o calitate înaltă a materialelor reciclate. Mai mult, acum avem materiale reciclate care sunt mult mai vizibile, ceea ce nu aveam în urmă cu 10 ani. Atunci, materialele reciclate erau montate în zonele mai puțin vizibile. Acum, de exemplu, plasticul reciclat are aceeași calitate vizibilă. De ce plătim pentru asta? Pentru că trebuie să decarbonizăm amprenta noastră, iar atunci când folosim materiale reciclate, reducem amprenta de carbon a materialelor.”
În încheiere, reprezentantul grupului francez ne-a declarat că numărul de materiale reciclate prezente într-o mașină electrică este același cu al unei mașini cu motor termic.
„Da, facem asta pentru toate mașinile, pentru că vrem să aducem amprenta noastră de carbon peste tot în lume. Așa că ne străduim să facem asta pentru toate modelele noastre. Este mai dificil să faci acest lucru la o mașină electrică din cauza mărimii și greutății bateriei. Astfel că procentajul de materiale reciclate este mai mare la o mașină cu motor termic. Ținta noastră de a atinge 33% materiale reciclate până în 2030 este valabilă pentru toate mașinile noastre.”
Comentarii (8)
O masina trebuie sa reziste multe zeci de ani in folosinta utilizatorului, fara probleme grave, si daca apar acestea sa poate fi usor de remediat oriunde si cu preturi minime.
ETAPE:
- maximizarea fiabilitatii masinii fabricate de noua,
- eliminarea conceptului "low cost" in procesul de fabricatie
- eliminarea conceptului "planned obsolescence" din procesul de fabricatie
- deschiderea tuturor cailor pieselor de schimb, si interzicerea oricaror incercari de limitare (spre exemplu notiuni gen "proprietary tech") a acestora si in mod direct a responsabilitatii de sustenabilitate.
- obiectivul principal sa nu mai fie maximizarea profitului ci crearea produselor best buy (max calitate/min pret vanzare)
- eliminarea conceptului de tip "consumerism" care impue sa vinzi cat mai mult cat mai repede adica exact ce se practica acum si reprezentand opusul sustenabilitatii.
De ce? De curând s a constatat faptul că motoarele lor care se pun si pe Dacia consuma cu aproximativ 30% mai mult carburant decât ceea ce au declarat dânșii...
Chiar comisia europeană i a avertizat (vezi sursa articolului in alta revista auto, nu e etic sa scriu aici unde)...
Incredibil...
Așa cum pentru telefoanele mobile există indicele S.A.R (Rata specifică de absorbție),mă întreb când (sau daca) va fi publicat indicele S.A.R. si de către producătorii de autoturisme.
Chiar nu se întreabă nimeni ce efecte are statul pe o baterie timp de să zicem 4-5-6 ani?. Ar putea fi afectate coloana,colonul, dar și celelalte organe care ne stau la o distanta de aproximativ 25 cm de o baterie (de minim 40kw maxim momentan 100kw)?. Nu putem construi o casa sub o linie de inalta tensiune dar putem sta relaxati pe o baterie?.
Inclusiv iubiții producători de hybride au montat baterii de capacitati mai mici sau mai mari sub scaunul șoferului (sau al pasagerului- Mazda/Ford),sub bancheta spate (Toyota) dacă nu chiar în portbagaj lipite de spatarul banchetei (unde de obicei punem copii în scaune dedicate-vezi Mondeo Hybrid).Ne gândim să economisim benzina/bani, dar ce facem cu sănătatea?.
Mai mult ca sigur ca mai toti posesorii de electrice nu si-au pus problema ca producatorii modeleleor electrice pe care le conduc NU respecta S.A.R-ul si merg pe incredere ca sunt protejati.
Totusi avand in vedere Dieselgate si chiar cel mai recent scandal legat de manipularea emisiilor de catre gigantul Toyota ar fi bine sa nu mai inghitim ca pelicanii tot ce ni se serveste.
Am o presimtire ca Electricgate va fi cel mai mare scandal după Dieselgate,doar ca momentan datele importante stau la cutie. Avand in vedere prabusirea pietei de masini electrice ,un Electricgate ar fi boboana de pe coliva electrificarii auto.
Adauga un comentariu