“Trebuie să fii puțin nebun ca să participi la proba de bob”, spune râzând tânărul blond, cu o constituție atletică. Are doar 182 de centimetri, o înălțime medie, dar e un pachet de mușchi și are spatele construit ca o statuie sculptată perfect în vremea Renașterii, iar alura sa de olimpian desăvârșit te face să-i respecți imediat prezența.
E nevoie de mușchi la bob, unul dintre sporturile de iarnă cel mai puțin înțelese. De fapt, cred că termenul corect este “neînțelese”. Dacă nu ai avut ocazia de a intra măcar o dată în viață în bobul în formă de glonte supradiemensionat și de a te lansa pe o pistă înghețată simțind adrenalina care face ca un rollercoaster serios să fie o glumă bună de spus nepoților la gura sobei, nu vei înțelege niciodată sportul ăsta la adevărata sa valoare.
Nu vei înțelege pe de-a-ntregul ce înseamnă să rulezi cu peste 130 de kilometri pe oră printr-un semitub din gheață care te face să aluneci din ce în ce mai rapid pe măsură ce cobori prin labirintul sinuos, transformându-ți câmpul vizual într-un tunel care pare din ce în ce mai îngust. Respirația nu mai există. Ești paralizat.
Deși o coborâre durează maxim un minut, ai impresia că ai avut la dispoziție vreun sfert de oră să-ți reevaluezi prioritățile în viață. De la mijlocul coborârii, ești împins violent în stânga și în dreapta cu forță în viraje pe care nu apuci să le vezi și de care nu te poți pregăti fizic și psihic. Și atunci te lași în brațele pilotului, primul om din bob, cel care ține în brațe deopotrivă timpul și integritatea fizică a ocupanților. El știe exact când și cât să vireze la fiecare parabolică ce se cască în fața bobului scăpat în cădere liberă pe gheață și el este responsabil pentru fiecare sutime de secundă câștigată sau pierdută după cei 50 de metri în care toți ocupanții bobului împing “glontele” în zona de start.
În sportul nostru, nu ai voie să-ți fie frică. Respect pista și echipamentul de concurs și trebuie să fiu întotdeauna alert. Până la urmă, sunt responsabil de viețile băieților care stau în spatele meu.
Francesco FriedrichAm menționat că înainte de a urca într-un bob pe pista Olimpică de la Konigsee, fie el și pilotat de un membru al echipei olimpice a Germaniei, trebuie să semnezi un act prin care, în principiu, îți asumi întreaga responsabilitate în cazul în care, să zicem, mori? E momentul în care îți cam înghiți toate glumele și încep să-ți tremure gladiolele. Dar accepți, până la urmă de câte ori ai ocazia de a coborî cu un profesionist pe pista înghețată de 1.3 kilometri cu înclinare medie de 9.2%?
Mai e ceva: indiferent de cât de lent ar dori să ruleze cu un amator în bob, sportivul nu poate frâna pentru a nu distruge suprafața de gheață, deci “timpul pe care-l facem până jos nu prea are cum să fie mai lent cu mai mult de 4-5 secunde decât recordul pistei”. Foarte încurajator, mulțumesc.
E o experiență comparabilă fizic și emoțional poate doar cu momentele în care te afli într-un monopost de Formula 1. Nu degeaba bobul este disciplina poreclită “Formula 1 pe gheață”. Iar când alături în aceeași propoziție termeni extremi precum “Formula 1” și “gheață”, îți dai seama imediat că lucrurile nu au cum să fie decât nebune. Ăsta e termenul corect: nebune.
Francesco Friedrich este noua stea a acestei discipline. În ciuda prenumelui cu iz toscan, tânărul de 27 de ani născut într-un oraș mic de lângă Dresda este 100% german. Polițist german. Pentru că, în afara antrenamentelor și a competițiilor la care participă sub culorile Germaniei, Francesco este unul dintre cei mai respectați polițiști din Pirna, o localitate de vreo 40.000 de suflete care timp de două săptămâni, cât au durat Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, din Coreea de Sud, au stat cu sufletul la gură și ochii în televizor pentru cel mai cunoscut om pe care l-a dat orașul.
Dacă în munca de zi cu zi este obligat să joace după regulile stricte ale Poliției, una dintre cele mai respectate instituții din Germania, lucrurile se schimbă radical atunci când Francesco Friedrich își lasă uniforma la vestiar și îmbracă echipamentul de bob. Vorbim despre o disciplină în care “ciupirea” fiecărei sutimi de secundă este considerată o victorie. Un sport în care diferența dintre primul loc și ultimul loc pe o coborâre se măsoară în fracțiuni de secundă, în segmente de timp mai scurte decât îți ia în mod normal să clipești.
Imaginați-vă, în acest caz, câtă matematică trebuie să existe antrenament după antrenament pentru ca în distanța de 4 ani dintre edițiile Jocurilor Olimpice să reușești să te transformi radical. Să devii în mod clar cel mai bun din lume și să câștigi medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang în cele două probe masculine de bob – două și patru persoane – după ce acum patru ani, la Soci, erai o speranță care nu reușea să confirme și termina abia pe locurile 8 și 10 la aceleași probe.
Dacă în viață se întâmplă rar să conteze cu adevărat fiecare secundă, expresia fiind utilizată în mod normal în momentele de încărcătură psihică majoră, pe pista de bob secunda este un indicator mult prea generos pentru a putea să departajeze concurenții.
Și pentru că lupta pentru fiecare sutime de secundă face diferența dintre victorie și eșec, unul dintre cele mai importante aspecte ale bobului modern este echipamentul de concurs. Deși pare o sanie “carosată”, un bob de două persoane performant construit pentru competițiile oficiale costă în jur de 70.000 de euro, în timp ce unul de patru persoane urcă spre 100.000 de euro.
Evident, explicația derivă parțial din faptul că se produc foarte puține boburi la nivel mondial, iar munca pe care o depun constructorii pentru a îmbunătăți constant carena, șinele și restul “mașinăriei” pentru ca performanțele să crească trebuie plătită cu bani grei.
Este, de altfel, un cerc vicios: costul echipamentelor de concurs este unul dintre principalele motive pentru care bobul rămâne un sport de nișă, iar în același timp numărul sportivilor atrași de mirajul vitezei cu rollercoasterul de gheață e limitat pentru că prețul boburilor este foarte ridicat.
Lucrurile nu se opresc însă la “mașina” de concurs. Combinezoanele speciale inspirate de cele din probele de înot și căștile pe care le folosesc sportivii din proba de bob sunt trebuie să facă parte și ele din lista elementelor care pot să-ți câștige sau să-ți piardă un concurs. Aici intră în joc un element care face legătura cât se poate de natural între lumea mașinilor și cea a unuia dintre cele mai pretențioase sporturi din lume. Iar BMW este una dintre mărcile care și-au asumat “responsabilitatea” de a se implica în bobul mondial. BMW și-a pus la bătaie know-how-ul și a colaborat în ultimii ani cu mai multe federații naționale de profil – SUA și Germania sunt cele mai cunoscute – cărora germanii le-au împrumutat cunoștințele adunate în tunelul aerodinamic de înaltă precizie în care marca își dezvoltă produsele.
Astfel, dacă de cele mai multe ori vorbim de contracte de imagine transpuse prin sponsorizări ale competițiilor de toate tipurile, BMW s-a transformat în cazul bobului în partener tehnologic al “Formulei 1 pe gheață”.
Iar colaborarea cu Federația Germană de Bob și Sanie este una dintre cele mai spectaculoase și fructuoase dintre cele pe care compania germană le-a pus în aplicare în ultimii ani.
Germania a câștigat la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang toate cele trei medalii de aur puse în joc la bob (două la masculin și una la feminin), iar BMW a jucat un rol vital în aceste performanțe, compania fiind implicată în cele mai importante zone de dezvoltare a echipamentului sportiv folosit de nemți: aerodinamica, ergonomia, funcționalitatea și analiza structurală au stat atât la baza dezvoltării boburilor de concurs, cât și la baza construcției căștilor pe care le-au purtat sportivii în timpul probelor de la Pyeongchang.
Căști care vin direct din lumea motoarelor, acolo unde divizia de motociclete BMW Motorrad oferă o serie de produse apreciate în întreaga lume.
Ergonomie și tehnologia materialelor
Boburile sunt fabricate din carbon, un material în studiul căruia BMW are competenţe speciale nu numai în producţia de automobile şi în motorsport, ci şi în America’s Cup, cea mai dificilă competiţie de navigaţie din lume. Thomas Hahn, directorul transferului de tehnologie BMW, a petrecut mulţi ani în construirea iahturilor high-tech de curse care au asigurat două victorii America’s Cup pentru ORACLE Team USA. El ştie provocările şi potenţialul carbonului. Inginerul aerospaţial îşi foloseşte cunoştinţele de specialitate pentru a sprijini constructorul bobului, Johannes Wallner, care produce boburile de două şi patru persoane cu ajutorul cărora Francesco Friedrich a câștigat cele două medalii de aur de la Pyeongchang.
“În primul rând, am măsurat şi am digitizat bobul şi l-am optimizat folosind simularea pe calculator”, a explicat Hahn. “Pentru a produce prototipurile, am folosit o freză de precizie pentru a produce o matriţă-negativ, care apoi va fi utilizată pentru a aduce fibrele de carbon în poziţiile dorite cu exactitate”.
Poziţiile celor trei împingători necesită calităţi diferite. De exemplu, proba de două persoane necesită mai multă putere, cea de patru necesită mai multă viteză şi o frecvenţă mai mare a paşilor. În bobul de două persoane al lui Francesco Friedrich, această poziţie este deţinută de fostul decatlonist Thorsten Margis, care are o înălţime de 1,92 metri. El are nevoie de mai mult spaţiu pentru a se poziţiona cât se poate de plat în bob pentru a reduce rezistenţa aerodinamică. Poziţia scaunului său trebuie astfel adaptată.
În timpul verii am optimizat boburile Wallner. Au fost dezvoltate şi implementate multe idei pentru îmbunătăţirea aerodinamicii bobului şi pentru poziţiile scaunelor. Testele valoroase din tunelul aerodinamic BMW ne-au permis să confirmăm rezultatele pozitive şi să obţinem ultima sutime de secundă.
René SpiesSchimbarea poziţiilor de şezut nu este nici pe departe aşa de banală cum s-ar crede. Astfel de optimizări schimbă, printre altele, centrul de greutate şi manevrabilitatea. Dar suntem foarte mulţumiţi de rezultat. Identificarea şi punerea în aplicare a compromisului optim este o provocare care trebuie depăşită în fiecare zi în producţia de automobile.
Thomas HahnSoci rămâne punctul minim al carierei mele. Însă, la acel moment, știam încă dinaintea primei manșe că nu voi avea nicio șansă, pentru că echipamentul de concurs nu era destul de bun.
Francesco Friedrich“Aerodinamica este crucială în special la bobul de patru persoane. Tunelul aerodinamic BMW este extrem de performant. Într-un timp foarte scurt am reuşit să facem o mulţime de măsurători şi să încercăm diferite opţiuni pe care probabil că nu le-am fi putut face altundeva. Este fantastic”, spunea Francesco Friedrich înainte de plecarea echipei Germaniei spre Jocurile Olimpice.
Infrastructura sofisticată a Centrului de Cercetare şi Inovaţie (FIZ) al BMW Group din München, la care Federația Germană de Bob și Sanie are acces, conţine unul dintre cele mai mari şi mai inovatoare tuneluri aerodinamice din lume. Acesta facilitează viteze ale vântului de până la 300 km/h. Şi, datorită capacităţii enorme de calcul, pot fi calculate numeroase modele aerodinamice într-un timp foarte scurt.
“Aici putem optimiza boburile exact în acelaşi mod în care optimizăm automobilele noastre”, spune Holger Gau, specialist BMW pentru metode de simulare 3D. “Ne uităm la turbulenţe, analizăm regiuni de îmbinare şi folosim schimbări de formă adecvate – sau schimbări ale poziţie de şezut – pentru a încerca să minimalizăm rezistenţa”. Un test final înainte de Jocurile Olimpice a arătat că măsurile aerodinamice au obţinut o reducere a rezistenţei aerodinamice de până la 6%. În teorie, acest lucru ar trebui să facă boburile mai rapide cu o zecime de secundă pe manşă. Cu toate acestea, comparativ cu laboratorul de teste, factori cum ar fi condiţiile meteorologice şi cele ale pistei, precum şi trasa de alunecare, sunt semnificativi în canalul de gheaţă.
La fel ca în procesul de dezvoltare a automobilului, majoritatea lucrărilor sunt realizate mai întâi pe computer. Iar BMW Group are echipamente de primă clasă şi pentru sarcinile virtuale. “Folosim instrumente software de înaltă performanţă pentru a evalua aerodinamica combinaţiei bob – echipaj şi pentru a optimiza virtual acest lucru. Apoi, verificarea şi reglajul au loc în tunelul aerodinamic”, a explicat Gau. “Este vorba despre găsirea unui mod optim de a interconecta avantajele ambelor universuri – digital şi real – în tunelul aerian.” Iar potenţialul nu este în nici un caz epuizat. În centrul de testare energetică (EVZ) al BMW Group, trei tuneluri aerodinamice termice şi două bancuri de teste cu aer condiţionat pot simula zăpada, ploaia, frigul, căldura şi chiar altitudinea.
Casca Race: de pe circuite la aurul olimpic
Federația Germană de Bob se bazează pe competenţa partenerului tehnologic BMW nu numai în dezvoltarea şi optimizarea bobului. BMW Motorrad Germania este, prin modelul de cască Race, un alt element important în lupta pentru medalii.
Casca a fost dezvoltată pentru cursele de motociclete, care impun aceleaşi standarde înalte precum competiţiile de bob: aerodinamică optimă, vizibilitate ideală, confort ridicat la purtare şi siguranţă maximă la viteze mari. Înainte de Pyeongchang, sportivii germani participaseră deja în actualul sezon al Cupei Mondiale cu casca Race, ale cărei proprietăţi aerodinamice au fost optimizate în tunelul aerodinamic al BMW Group.
Vârful de gamă dezvoltat pentru cursele pe circuit garantează utilizatorului o siguranţă maximă şi îi permite să se concentreze la maxim pe pistă sau în canalul de gheaţă. Astfel, viziera foarte mare, cu geam interior antiaburire, în combinaţie cu linia extinsă a gâtului, chiar şi atunci când sportivul stă întins, permite o vizibilitate foarte bună. Spoilerul mare garantează o poziţie stabilă şi silenţioasă la viteze de peste 300 km/h, astfel că nu se produc trepidaţii la nivelul căştii. Benzile suplimentare de prindere sub bărbie reduc riscul pierderii căştilor chiar şi în cazul unui impact puternic.
Casca îți poate câștiga cursa. Iar dacă un bob costă către 100.000 de euro, o cască precum BMW Motorrad Race poate fi comandată la orice dealer BMW Motorrad implicit în România la prețuri care încep de la 750 de euro.
După locurile 8 și 10 obținute în 2014 la Jocurile Olimpice de la Soci, Francesco Friedrich a început imediat lupta cu recuperarea sutimilor de secundă. Scopul final a fost aurul olimpic la Pyeongchang, însă drumul a fost lung și sinuos și a inclus câteva “opriri” de control la etapele de Cupă Mondială și la Campionatele Mondiale dintre cele două ediții ale Jocurilor Olimpice.
După eșecul din 2014, Friedrich a reușit să câștige Campionatul Mondial de Bob două persoane în fiecare dintre următorii ani (2015, 2016, 2017), în timp ce Bobul de patru persoane i-a adus germanului și colegilor săi de două ori locul al patrulea (2015 și 2016) și – în final – locul întâi în 2017. Astfel, după un sezon 2017 perfect, Francesco Friedrich pleca la Pyeongchang cu încrederea sportivului care a reușit să se transforme major în ultimii patru ani. “Ne-am făcut temele la ultimele patru ediții ale Campionatelor Mondiale, unde le-am arătat tuturor ce putem. Nu avem niciun motiv să avem emoții”, spunea înainte de Pyeongchang Friedrich.
Și avea dreptate. Parțial. Pentru că emoțiile nu au cum să dispară dintr-o disciplină în care sportivii se luptă pe lățimea lamei unui cuțit.
Pilotul Francesco Friedrich a câștigat medalia de aur în proba de bob două persoane pentru Germania împreună cu împingătorul Thorsten Margis, însă finalul acesteia a fost unul fabulos. După cele patru coborâri ai căror timpi se adună pentru stabilirea timpului de referință care departajează echipajele, Germania și Canada s-au aflat la egalitate perfectă: 3 minute, 16 secunde și 86 de sutimi. Au fost momente de tensiune maximă la finalul celor patru manșe, pentru că sportivii germani și cei canadieni s-au bucurat alternativ și în același timp de rezultate care-i dădeau campioni olimpici. “Când au venit să ne felicite, nu înțelegeam de ce sunt atât de bucuroși pentru locul al doilea”, spuneau Justin Kripps și Alexander Kopacz, echipajul canadian, după festivitatea de premiere. “Abia apoi am observat că avem exact același timp cumulat după patru coborâri”.
Dacă mai aveați dubii că materialul de concurs contează major în proba de bob, gândiți-vă la asta: o singură sutime de secundă în plus pentru bobul lui Francesco Friedrich ar fi însemnat medalii de argint în locul celor de aur. Fiecare moment de dezvoltare aerodinamică a bobului și a căștilor și-a plătit facturile cu vârf și îndesat pe podiumul olimpic de la Pyeongchang.
În proba de Bob patru persoane, a fost ceva mai ușor pentru Francesco Friedrich și coechipierii săi. Cu un timp cumulat pe cele patru coborâri de 3 minute, 15 secunde și 83 de sutimi, cei patru componenți ai echipajului german au reușit să câștige lejer competiția. Însă echipamentul dezvoltat de Federația Germană de Bob și Sanie împreună cu BMW și-a spus din nou cuvântul: pe locul al doilea s-a clasat al doilea echipaj german prezent în concurs, dubla aur-argint din proba de Bob patru persoane așezând Germania pe primele două poziții ale podiumului pentru prima dată după 34 de ani.
Bobul este un sport pretențios în care simpla formă studiată a căștii de concurs poate face diferența dintre aur și argint. Însă logica căștii este în primul rând una mult mai cinică: ea protejează purtătorul în cazul unui accident.
În cazul căștilor dezvoltate de BMW Motorrad pentru motocicletele de competiție și adaptate pentru proba de bob de la Jocurile Olimpice, acest lucru a fost vizibil chiar pe pista de la Pyeongchang.
La a doua coborâre pe pista de gheață a probei de Bob două persoane masculin, nemții Nico Walther și Christian Poser au abordat prea devreme ultimul viraj al “labirintului” și s-au răsturnat la viteză maximă, trecând linia de sosire într-o rână, cu căștile târâte pe gheață, într-o liniște mormântală.
Cei doi erau lideri autoritari ai concursului până în acel moment și chiar au rămas pe locul întâi în clasamentul intermediar în ciuda căzăturii, profitând de punctul din regulament care spune că piloții termină coborârea dacă trec împreună linia de sosire.
Din fericire, Walther și Poser s-au ridicat și au terminat teferi concursul. Ulterior au căzut pe locul al patrulea în clasamentul general după terminarea ultimelor două manșe, ratând podiumul în fruntea căruia la finalul competiției s-au bucurat colegii lor, Francesco Friedrich și Thorsten Margis.
Echipamentul poate face diferența între aur și argint, dar și între liniște și bucurie. Toate se întâmplă într-un timp mai scurt decât îți ia ție să clipești.
În decembrie 2005, pe când Francesco Friedrich se pregătea de o carieră în atletism, fratele său, David, s-a răsturnat cu bobul la Alternberg. A suferit multiple fracturi și a stat timp de trei săptămâni în comă.
După acest episod, David Friedrich a renunțat la bobul de performanță.
“Bineînțeles că acest tip de eveniment lasă urme, însă nu am vrut ca acest accident să mă afecteze major. La un an după acest eveniment, m-am răsturnat și eu la Alternberg pe când eram împingător și mi-am rupt spatele. Trebuie să fii puțin nebun ca să participi la proba de bob”, spune Francesco Friedrich.