De obicei, atunci când ne gândim la Ungaria în contextul testelor pe care le facem prin Europa, vedem ţara vecină ca pe una de tranzit. Când intri în Ungaria te bucuri că ai scăpat de sutele de kilometri frustrante de şosea aglomerată din România. Eşti însă nerăbdător să treci de plictiseala autostrăzilor maghiare, îţi doreşti din tot sufletul să nu prinzi aglomeraţie pe recent renovata centură a Budapestei şi speri ca rezervorul să te ţină până când treci de patria forinţilor pentru a nu fi nevoit să opreşti pe traseu. Nu e vreo noutate, cu toţii am trecut prin asta.

De această dată, însă, scopul nostru era altul. Atunci când vrei să găseşti cele mai frumoase locuri pe care poţi să le găseşti pe traseul Bucureşti-Salzburg, trebuie să încerci să deviezi de pe traseul clasic şi să inventezi traiectorii diferite. Momentele în care te afli acolo, precedate de o căutare asiduă a unor locuri fantastice în care poţi poza o maşină – acest “mic” amănunt limitează oricum drastic numărul locurilor potrivite pentru un asfel de scop – reprezintă unele dintre cele mai frumoase mici recompense din această meserie.

Când, după un drum de câteva sute bune de kilometri, te afli în faţa unui castel care te lasă cu gura căscată aşezat într-un sat la prima vedere uitat de lume şi pe care l-ai descoperit căutând pe hartă, toate eforturile pe care le-ai depus până aici îţi arată că nimic nu a fost degeaba.

Puterea maximă dezvoltată de motorul L6 TwinTurbo al lui BMW M4

Am plecat la drum din Sibiu după ce cu doar 24 de ore în urmă am realizat fascinanta sesiune foto de pe Transfăgărăşan, o experienţă absolut memorabilă. Am ajuns la Budapesta, iar de acolo am luat-o spre lacul Balaton. La doar 50 de kilometri depărtare de capitala vecină ajungeam într-o zonă a Ungariei care seamănă mai degrabă cu Valea Loarei şi cu Franţa veche decât cu ceea ce ştim despre maghiari uitându-ne de pe autostradă la dealuri şi câmpii. Dealuri verzi, păduri dese de stejar şi case impecabile. Izvoare termale transformate în centre de wellness cunoscute în toată Europa. Peste toate, castele şi conace boiereşti care te fac să te întrebi de ce nu ai găsit această parte excepţională a Europei până acum. Să vedem cum s-a potrivit M4 şi Ungaria cu scopul nostru declarat: în căutarea fotografiei perfecte.

Am plecat din Sibiu într-o dimineaţă excepţională de final de octombrie. Zenul ne-a ţinut până la prima trecere la nivel de cale ferată, un laitmotiv al frustrărilor şoferilor din România.

Şi totuşi, există speranţă. Pe segmentele de autrostradă care leagă Sibiul de Timişoara şi apoi de Arad te relaxezi şi rulezi liniştit, calm. Chiar dacă e enervant să ieşi şi să intri pe bucăţele de autostradă până la vamă, episoadele de relaxare dintre şoselele aglomerate sunt binevenite oricum.

Bine aţi venit în Lovasberény! Probabil că nu aţi auzit niciodată de acest sat din nord-vestul Ungariei. La vreo 45 de kilometri de centura Budapestei, după ce mergi câşiva kilometri pe o şosea de poveste, dai de o clădire care la prima vedere pare o ruină. Numele său: Castelul Cziráky.

Am prins o zi excepţională la Castelul Cziráky. Soare cald, o iarbă moale care te îmbia să te aşezi şi să organizezi un picnic ad-hoc. Peste toate, însă, contrastul fascinant dintre “metalul” M4 şi “piatra” castelului au făcut deliciul fotografului nostru.

Castelul Cziráky a fost construit, pe etape, între 1699 şi mijlocul secolului al 19-lea. Numele său vine de la Contele Gyorgy Cziraky, care a cumpărat clădirea în 1730, pe când era mult mai mică, şi a transformat-o într-un castel în formă de U, cu ornamente baroce. Forma actuală a castelului a fost definitivată între 1804 şi 1810 de un alt membru al familiei Cziráky, Antal Mózes. Castelul se află astăzi în proprietatea statului maghiar, care prevede o renovare completă a clădirii care în interior are chiar şi o capelă.

Până când va fi renovat şi gata să fie locuit sau vizitat, Castelul Cziráky este însă o clădire înconjurată de un parc excepţional. În după-amiaza în care am ajuns acolo, mi-a părut rău că nu putem înnopta la ceea ce ar putea fi Hotelul Cziráky, dar ne-am bucurat că am dat de un cadru atât de reuşit cu BMW M4.

O ultimă fotografie în parcul de lângă castel înainte să ne îndreptăm spre următoarea destinaţie. Într-o atmosferă romantică.

Oricât de exactă ar fi navigaţia celor de la BMW, castelele maghiare se găsesc mult mai uşor şi rapid pe Google Maps. Aşa că mergem în paralel, pentru orice eventualitate. Iar pentru că tocmai se schimbase ora şi ne aflam la marginea estică a următorului fus orar de după cel al României, am avut surpriza de a asista la apus încă de la ora 16:30. Ceea ce ne-a făcut să ne grăbim spre următorul popas.

La vreo 50 de kilometri distanţă, într-un orăşel cu un nume aproape imposibil, Nádasdládany, am găsit un loc pur şi simplu fermecător. Acesta este Castelul Nádasdy, un conac construit între 1873 şi 1876 pentru familia cu acelaşi nume şi desenat de Istvan Linsbauer şi Alajos Hauszman. O clădire fascinantă, dotată la acea vreme cu toată tehnologia disponibilă, implicit cu tuburi prin care membrii familiei comunicau între camere, o inveţie care a precedat telefonul.

Castelul Nádasdy poate fi vizitat, iar biletul costă 700 de forinţi (aproximativ 10 lei). În schimbul acestei sume, veţi putea vedea atât camerele interioare cu tavane acoperite cu lemn sculptat, cât şi colecţia fascinantă de artă şi cărţi a familiei Nadasdy, considerat unul dintre numele care au dezvoltat industria tipografiei în Ungaria.

La Castelul Nadasdy pot fi organizate evenimente private, iar clădirea şi cele 25 de hectare de grădină din jurul său pot fi închiriate pentru producţia de filme, de exemplu. Noi am avut norocul de a da de nişte oaspeţi mai mult decât primitori, care ne-au împrumutat platoul din faţa faţadei principale pentru o galerie foto extraordinară. Am promis însă că ne vom întoarce pentru a vizita pe larg castelul.

Am zăbovit ceva mai mult la acest castel fantastic, timp în care am avut surpriza de a vedea mulţi turişti austrieci şi maghiari care au venit să îl viziteze. Între timp, începea să se întunece. Semn că era cazul să ne punem în mişcare.

Când cade noaptea se văd stopurile lui M4 şi spatele agresiv pe care-l afişează maşina de 431 de cai a celor de la BMW. O privelişte destul de des văzută de maşinile pe care le-am întâlnit pe traseu.

Următoarea fotografie nu va face parte niciodată din galeria de gală a acestei călătorii, dar e necesar să o spunem: M4 poate consuma, dacă nu te arunci pe pedale, chiar şi 9.5 litri/100 km. Pentru aproape 450 de cai, mi se pare mai mult decât decent. În plus, merge cu benzină de 95, nu e nevoie să dai faliment când alimentezi. Bonus: în Austria, benzina e mai ieftină decât în România. Suntem un popor bogat, cum ar veni.