Astăzi vă propunem o scurtă călătorie înapoi în timp pentru a afla cum a luat naștere numele e-tron și care dintre mașinile purtătoare acestui nume au fost transformate, din concepte, în modele de serie. Vom vedea și cum a evoluat numele e-tron. După ce mai întâi fusese folosit la modele hibride cu încărcare la priză.

PRIMUL CONCEPT E-TRON PUNE BAZELE VIITORULUI ELECTRIC

Numele e-tron a apărut pentru prima dată în anul 2009. Cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din acel an, Audi a prezentat conceptul e-tron. Și da, încă de la început, acest nume este scris cu litere mici. Primul concept Audi e-tron a fost, în esență, un Audi R8 mai mic și electric. Conceptul de acum 15 ani anunța un viitor model de performanță cu zero emisii, propulsat de 4 motoare electrice. Împreună, cele 4 propulsoare livrau numai 310 cai putere, însă un cuplu extrem de mare. 4500 Nm, mai exact. De aici rezulta o repriză de accelerație de la 0 la 100 de km/h în 4.8 secunde.

Cele 4 motoare erau alimentate de o baterie litiu-ion cu o capacitate de 42.4 kWh și care cântărea 470 de kilograme. Cu această baterie, montată imediat în fața punții din spate, conceptul e-tron promitea o autonomie de aproape 250 de kilometri și un timp de încărcare cuprins între 6 și 8 ore la o priză normală. Conceptul a primit și un sistem de recuperare a energiei prin frânare, ajutat de discuri de frâne din carbon ceramic.

UN PROIECT AMBIȚIOS: AUDI R8 E-TRON

La un an după prezentarea conceptului, Audi a inițiat un program de dezvoltare pentru a produce un supercar electric. Acesta avea să fie botezat R8 e-tron. Imediat după începerea acestui program, Audi a prezentat încă un concept electric la Salonul Auto de la Detroit, în 2010. Deși purta exact același nume, noul concept era complet diferit față de cel prezentat la Frankfurt.

Asta pentru că noul concept de la Detroit primea numai două motoare electrice pentru roțile din spate, care livrau împreună 200 de cai putere și un cuplu de 2650 Nm. Evident, pentru că puterea era mai mică, repriza de accelerație de la 0 la 100 de km/h era de 5.9 secunde.

TRIO E-TRON ÎN 2010

Conceptul e-tron din 2010 nu a fost singurul concept din seria cu noul nume care avea să fie prezentat în acel an. În primăvara lui 2010 a fost prezentată o versiune electrificată a primului Audi A1, la Salonul Auto de la Geneva. Față de conceptele precedente, care erau electrice, prototipul A1 e-tron era hibrid. Astfel, motorul termic era ajutat de un singur motor electric capabil să genereze 61 de cai putere. Întreg propulsorul livra 102 cai putere.

Acest prototip a fost dotat și cu un motor rotativ pe post de generator, care dezvolta 20 de cai putere. La finalul lui 2010, Audi a demarat un program intensiv de teste cu zeci de exemplare ale noului prototip. Testele au durat până în 2013, însă Audi A1 e-tron nu a intrat niciodată în producția de serie.

În completarea trio-ului de concepte e-tron din 2010, Audi a dezvăluit cu ocazia Salonului Auto de la Paris din acel an încă o evoluție a conceptului original e-tron. De această dată era vorba despre e-tron Spyder, un concept care anunța un viitor roadster electrificat.

Față de celelalte două concepte de la Frankfurt și Detroit, conceptul e-tron Spyder nu primea un propulsor electric. În loc, acesta primea un tren de propulsie hibrid cu încărcare la priză, alcătuit dintr-un motor diesel V6 de 3.0 litri bi-turbo și de două motoare electrice. Motorul termic livra 300 de cai putere și antrena roțile din spate, în timp ce motoarele electrice dezvoltau împreună 87 de cai putere și transmiteau puterea către roțile din față. 

În teorie, conceptul e-tron Roadster putea să meargă 48 de kilometri în modul electric și aproape 1000 de kilometri în regim combinat. Mai mult, conceptul avea nevoie de numai 4.4 secunde pentru a ajunge la 100 de km/h, iar viteza era limitată electronic la 250 de km/h.

PRIMUL E-TRON DE SERIE: AUDI A3 SPORTBACK

În vara lui 2012, la scurt timp după lansarea celei de-a treia generații a modelului A3, Audi a anunțat că va lansa o versiune cu motor hibrid cu încărcare la priză a compactei. Un prototip al acesteia a apărut în 2013, la Salonul Auto de la Geneva, iar modelul de serie avea să fie prezentat în toamna aceluiași an, la Frankfurt.

Astfel, Audi A3 Sportback e-tron este primul model de serie al mărcii care poartă numele e-tron. Noul model era identic în ceea ce privește configurația propulsorului cu Volkswagen Golf GTE de la acea vreme. Astfel, primul model de serie e-tron îmbina un motor pe benzină de 1.4 litri de 150 de cai putere și un motor electric de 102 cai putere integrat în cutia de viteze a mașinii. 

În total, primul Audi e-tron de serie dezvolta 204 cai putere și 329 Nm, ceea ce îl făcea pe A3 Sportback e-tron să fie a doua cea mai puternică versiune din gamă, după versiunea A3 2.0 TFSI, de 220 de cai putere. Bineînțeles, am exclus intenționat modelele S3 și RS 3 din această comparație.

Partea electrică era alimentată de o baterie de 8.8 kWh, suficientă pentru o autonomie de 50 de kilometri în modul de rulare electric, conform ciclului NEDC. Împreună cu motorul termic în funcțiune, Audi A3 Sportback e-tron putea să parcurgă 940 de kilometri cu un singur plin.

Chiar și performanțele erau mai mult decât respectabile. A3 e-tron atingea 100 de km/h în 7.6 secunde și o viteză maximă de 220 de km/h. Însă, fără dar și poate, cel mai important aspect al acestei mașini era consumul de numai 1.25 de litri/100 km. Unde mai pui că A3 Sportback e-tron emitea numai 35 g/km de dioxid de carbon.

Prima versiune hibridă a lui Audi A3 a fost lansată pe piață în vara lui 2014. Primele 227 de exemplare au fost vândute în luna august a aceluiași an, pe piața germană. Până în decembrie 2015 au fost vândute 12.994 de exemplare la nivel mondial. Dintre acestea, 12.945 au fost înmatriculate în Europa, iar celelalte 49 au fost vândute în Statele Unite, acolo unde livrările acestei versiuni au început chiar în decembrie a aceluiași an.

În Europa, Audi A3 Sportback e-tron a continuat să fie vândut până în noiembrie 2018. Modelul avea să fie relansat pentru o perioadă scurtă la finalul anului următor, fiind acum rebotezat A3 Sporback 40 e-tron. Versiunea revizuită nu era doar un simplu facelift deoarece autonomia în modul electric a fost redusă la 35 de kilometri, conform regimului WLTP. Asta în ciuda faptului că propulsorul și bateria erau neschimbate.

VIS DEVENIT REALITATE: AUDI R8 ELECTRIC

Lansarea primului concept Audi e-tron în 2009 era primul semn că marca germană dorea să lanseze un model de performanță electric. Având în vedere asemănările vizuale cu prima generație R8, era clar că modelul exotic al mărcii din Ingolstadt avea să primească o asemenea versiune. Planurile pentru dezvoltarea unui R8 electric de serie au început în 2010. Până în 2013, Audi a construit 10 prototipuri ale lui R8 e-tron pentru a fi utilizate în regim de teste și în scopuri de cercetare și dezvoltare.

În primăvara lui 2013, Audi a anunțat că nu va mai produce o versiune electrică pentru R8 dintr-un singur motiv: tehnologia bateriilor de la acea vreme nu permitea o autonomie suficientă. Totuși, un an mai târziu, Audi a revenit asupra deciziei și a anunțat că va produce R8 electric de serie începând din 2015.

Acela a fost anul în care Audi a introdus a doua generație a lui R8. Cu prilejul Salonului Auto de la Geneva din acel an, a fost prezentat oficial noul R8 e-tron. Această versiune era disponibilă exclusiv pentru piața Europeană și a fost produsă în mai puțin de 100 de exemplare.

În locul motorului V10 de 5.2 litri, noul R8 e-tron primea două motoare electrice montate în roțile din spate. Întreg propulsorul dezvolta 462 de cai putere și un cuplu de 919 Nm. Ca o comparație, versiunea obișnuită cu motor V10 dezvolta 540 de cai putere. Iar dacă alegeai versiunea R8 plus, primeai un motor și mai puternic, de 610 cai putere.

Revenind la versiunea e-tron, propulsorul său era alimentat de o baterie de 92 de kWh desenată în forma literei T și răcită cu lichid. Ca performanțe, Audi R8 e-tron accelera de la 0 la 100 de km/h în 3.9 secunde și atingea o viteză maximă de 250 de km/h. Autonomia era de 450 de kilometri.

Unul din motivele pentru care Audi R8 e-tron era mai lent decât versiunile cu motoare termice este din cauza greutății mai mari. Versiunea obișnuită cu tracțiune spate avea o masă proprie de 1590 de kilograme, în timp ce R8 e-tron cântărea 1780 de kilograme, adică un plus de 190 de kilograme.

Producția lui Audi R8 e-tron a ajuns la final în toamna lui 2016. Vânzările nu au fost ajutate nici de prețul extrem de piperat, de un milion de euro. Trebuie să recunoaștem că Audi R8 e-tron a fost un eșec din punct de vedere al vânzărilor, însă a fost unul asumat, deoarece era doar primul pas către un viitor model de performanță electric.

NUMELE E-TRON AJUNGE ÎN MOTORSPORT 

În 2012, numele e-tron și-a făcut apariția și pe mașinile de curse ale mărcii germane. Mai exact, numele a fost adoptat de către prototipul de anduranță R18, care a câștigat celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans de 4 ori consecutiv, între 2011 și 2014. La prima victorie din 2011, modelul R18 nu a purtat numele e-tron.

Totodată, Audi a câștigat primele două titluri ale Campionatului Mondial de Anduranță, în sezoanele 2012 și 2013 cu R18 e-tron quattro. În 2013, Audi a devenit și primul constructor din istorie care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans cu o mașină propulsată de un motor hibrid. 

Audi a continuat să concureze în acest campionat până în 2016, când a decis să se retragă. Numele e-tron avea să dispară din lumea sporturilor cu motor, însă avea să revină în 2021, atunci când Audi a confirmat participarea la cea mai grea cursă de mașini din lume: Raliul Dakar. Constructorul german a început să dezvolte prototipul RS Q e-tron pentru a fi gata de start la ediția din 2022 a celei mai celebre competiții de rally-raid din lume.

Față de concurență, care utilizau motoare convenționale pe benzină sau diesel, Audi a venit cu o mașină electrică la Raliul Dakar. Despre această mașină am scris mai multe articole în rubrica Audi TechTalk, pe care te invităm să le citești.

Primele două participări din 2022 și 2023 s-au dovedit a fi dificile pentru marca germană, însă succesul avea să apară la a treia încercare. În 2024, Carlos Sainz a câștigat Raliul Dakar la volanul unei versiuni evoluate a lui RS Q e-tron. Victoria lui Sainz a însemnat nu numai prima victorie pentru Audi la Raliul Dakar, ci și prima victorie pentru o mașină electrică, un lucru de neimaginat chiar și la începutul actualului deceniu.

Numele e-tron avea să fie inclusiv asociat cu regretatul Ken Block. Pilotul cascador a lansat ultimele sale două clipuri, numite Elektrikhana, la volanul lui Audi S1 e-tron Quattro Hoonitron, o mașină inspirată de legendarul model Sport quattro S1 Pikes Peak. Cu cel din urmă model de concurs, Audi a câștigat legendara întrecere de la Pikes Peak în 1987.

PRIMUL AUDI ELECTRIC DE SERIE PRODUS ÎN MASĂ: SUV-UL E-TRON

Acum că te-am dus puțin în lumea plină de viteză și adrenalină a sporturilor cu motor, a venit momentul să revenim cu picioarele pe pământ, la mașinile noastre de stradă. Totodată, înaintăm în timp până în primăvara lui 2018. Acela a fost momentul când Audi a prezentat la Salonul Auto de la Paris primul său model electric de serie produs în masă. Numele său? Foarte simplu: e-tron.

Acesta era un SUV electric de clasă medie produs în Belgia și care era oferit în două versiuni la momentul lansării. Mai întâi, a fost versiunea e-tron 55 quattro, cu două motoare electrice care dezvoltau 408 cai putere și 664 Nm. În această configurație, Audi e-tron accelera de la 0 la 100 de km/h în 5.7 secunde și atingea o viteză maximă de 200 de km/h. Autonomia era de maxim 417 kilometri în regim WLTP, datorită unei baterii de 95 de kWh ce putea fi alimentată până la 80% în 30 de minute la un curent de 150 kW.

A doua versiune, e-tron 50 quattro, primea un propulsor de 313 cai putere și 540 Nm, de unde rezulta un sprint de la 0 la 100 de km/h în 6.8 secunde și o viteză maximă limitată electronic la 190 de km/h. Bateria era mai mică, având o capacitate de 71 de kWh, ceea ce însemna o autonomie de 341 de kilometri în regim WLTP.

În 2020, Audi a lansat și varianta Sportback pentru noul e-tron, precum și o versiune mai puternică e-tron S 95 quattro. Aceasta aducea un propulsor de 503 cai putere și 973 Nm. Cel mai puternic e-tron accelera de la 0 la 100 de km/h în 4.5 secunde, iar viteza maximă era limitată electronic la 210 km/h. Bateria de 95 de kWh garanta o autonomie de 372 de kilometri în regim WLTP.

Producția primului Audi e-tron a durat până în noiembrie 2022, când Audi a lansat o versiune actualizată, care a primit și un nume nou. Astfel Audi e-tron a devenit din acel moment Q8 e-tron. La fel ca vechiul model, actualul Q8 e-tron este oferit în două variante de caroserie și în 3 versiuni diferite în ceea ce privește propulsorul: de 340, 408, respectiv 503 cai putere. La momentul redactării, Audi Q8 e-tron are un preț de pornire în România de la 75.660 de euro pentru varianta SUV, respectiv 77.740 de euro pentru varianta Sportback. 

Primul Audi electric de serie produs în masă s-a dovedit a fi un succes comercial. În 2021, Audi a vândut peste 40.000 de exemplare ale SUV-ului electric la nivel mondial.

După lansarea lui Audi e-tron în 2018, au urmat rapid și alte trei modele electrice noi. Dintre acestea, două au fost Q4 e-tron, respectiv Q6 e-tron. Însă, cel mai important model electric al mărcii din Ingolstadt avea să fie și cel mai important. Și aici ajungem în sfârșit să povestim despre vedeta acestui articol: Audi e-tron GT.

UN ALTFEL DE GRAND TOURER

Lansarea lui Audi e-tron GT a avut loc în noiembrie 2020, la doi ani după ce constructorul german prezentase un concept cu același nume la Salonul Auto de la Los Angeles. Noul model este etalonul gamei electrice a mărcii germane și este un rival pentru modele de performanță electrice ca Porsche Taycan.