„Am primit un telefon. Și mi-au spus că ar vrea să pictez o mașină. Nu cred că m-am gândit prea mult. Am acceptat imediat. Am aflat după aceea că și ei au fost foarte surprinși că am acceptat așa de repede”.

Câteva zile mai târziu, în satul ei din Africa de Sud, Esther Mahlangu primea macheta unui BMW Seria 5. După ce l-a sucit pe toate părțile, a luat una din pensulele înșirate la soare, a spălat-o bine și apoi s-a apucat de treabă. „Nu mi-am făcut un plan înainte. Nu am avut nici o schiță. Designul a fost aici, în capul meu”.

Macheta a fost doar primul pas. Prima dovadă că, acolo, în inima Africii, există o femeie care poate picta cu ușurință pe orice suprafață. Au fost multe voci care au fost de părere că o femeie nu va reuși să ducă la bun sfârșit o misiune în care fuseseră implicați până atunci doar nume grele ale artei contemporane: Andy Warhol sau Frank Stella.

Jochen Neerpasch, omul care a pus bazele diviziei BMW M și este considerat totodată și părintele supercarului M1, a mai avut o inițiativă genială. Era prin 1975 când Neerpasch a pus bazele Art Car, o joacă din care se va naște un curent artistic.

Împreună cu Herve Poulain, un pilot francez pasionat de opere de artă, Neerpasch a dat lumii primul exemplar BMW Art Car. Poulain i-a cerut prietenului său Alexander Calder, unul dintre cei mai cunoscuți sculptori ai secolului 20, să picteze mașina cu care urma să concureze în legendara Cursă de 24 de ore de la Le Mans. Îndrăgostit de mașini, Calder a dat naștere unui BMW 3.0 CSL în culori vii, dar emblematice pentru BMW.

În vara lui 1975, Herve Poulain alinia la startul Cursei de 24 de ore de la Le Mans cea mai ciudată mașină pe care o văzuse până atunci competiția. Din păcate, primul Art Car creat vreodată a abandonat după 7 ore de cursă din cauza unei probleme tehnice.

Mașina nu a mai ajuns pe circuit, fiind conservată cu sfințenie de BMW, ca prima pagină din istoria Art Car. Mașina desenată de Alexander Calder a fost una dintre ultimele opere de artă ale artistului american, trecut în neființă un an mai târziu, în 1976.

De atunci și până în prezent, BMW a reușit să creeze 19 exemplare Art Car, adică modele emblematice pictate de cei mai influenți artiști ai secolului 20-21. Pe lista artiștilor celebri se numără Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Frank Stella și Esther Mahlangu. Artista africană și-a pus amprenta pe BMW 525i la numai 16 ani de la debutul acestui proiect ambițios.

Născută în anul 1935, la o fermă din Middelburg, undeva în Africa de Sud, Esther Mahlangu a crescut în mijlocul culturii Ndebele. O cultură în care simțul artistic este transmis din generație în generație și este strâns legat de evenimentele importante ale vieții. Femeile care fac parte din tribul Ndebele sunt educate să decoreze pereții exteriori ai caselor în care locuiesc. Toate aceste decorațiuni urmează o simetrie sfântă și sunt create pentru a marca momente importante ale vieții: nașterea unui copil, căsătoria sau moartea.

Pensulele s-au lipit de mâinile lui Esther Mahlangu încă din copilărie. Avea mai puțin de 10 ani când a început să dea frâu liber expresiei sale artistice. „În zilele foarte călduroase, când mama și bunica se odihneau în casă, găseam momentul perfect să mă apuc de desenat. Luam pensulele lor, le înmuiam în lutul colorat și desenam. Când se trezeau și vedeau ce am mâzgălit, deveneau furioase. Am făcut asta mai multe zile la rând, până când au înțeles că-mi place. Așa că mi-au dat voie să pictez un perete din spatele casei”, mărturisește artista.

Mama a învățat-o tot ce știe. Iar mama fuse învățată la rândul ei de către bunică, pentru că tot acest talent se transmite din generație în generație. Nu a durat mult și Esther a primit voie să decoreze fațada casei alături de mama și bunica ei. Avea doar 10 ani și se pregătea pentru un drum lung și plin de recunoaștere internațională.

Când a mai crescut, Esther a înțeles că nu poate populariza picturile din cultura Ndebele doar prin intermediul caselor din satul ei. Așa că a decis să facă transferul de pe pereți, pe pânză.

Mai mult, pentru că paleta de culori tradițională era limitată la ingredientele cu care putea fi colorat lutul, Esther Mahlangu a decis să folosească vopsea și să extindă paleta de nuanțe folosite. Au luat naștere tablouri cu linii perfect simetrice, în culori vii, specifice continentul american.

A început să caute recunoașterea galeriilor de artă de pe continentul african și a primit-o. Recunoașterea internațională a venit însă mai târziu.

La mijlocul anilor 80, turiști străini vizitau Africa în căutarea unor opere de artă. Un cuplu a descoperit satul său și casa părintească pe care Esther o pictase. Cei doi francezi au fost fascinați și au fotografiat casa. S-au întâlnit apoi cu Esther Mahlangu și i-au făcut o invitație în Franța. Așa că, în 1989, Esther Mahlangu expunea în cadrul expoziției Magiciens de la Terra, în Franța. Și tot acolo picta în timp real o casă, în fața francezilor extaziați de măiestria sa.

Anul 1990 îi aducea expoziții în 12 țări ale lumii. iar în 1991 primea și telefonul celor de la BMW, care îi cereau să deseneze un Art Car. După finalizarea mașinii, tot mapamondul a vorbit despre cultura Ndebele, iar Esther Mahlangu a fost invitată să își expună lucrările în cele mai mari muzee ale lumii. A fost aplaudată la New York, Washington, Londra, Paris și în alte metropole ale lumii.

Recunoașterea internațională i-a adus și satisfacții materiale, pe care le-a investit într-o școală de artă deschisă în regiunea în care s-a născut. Acolo învață și astăzi copiii despre cultura Ndebele. „Nu vreau să se piardă acest talent. Vreau să ducem mai departe cultura Ndebele. Pentru asta am pictat în fiecare zi a vieții mele”.

Ucenicii săi sunt învățați să-și confecționeze singuri pensulele din fulgi de găină, să amestece lutul și culorile și, cel mai important, să traseze linii perfect drepte, fără nici un ajutor. „Mulți copii uită locurile în care s-au născut. Sunt atrași de orașele mari și de tentațiile lumii moderne. În vremurile mele, copiii aveau mai mult timp să-și cunoască valorile și să învețe cum să ducă mai departe cultura locală”, susține Esther.

Recent, în 2016, Esther Mahlangu a dat pânza pe o sticlă. O sticlă de vodcă, parte a unui parteneriat cu celebra marcă Belvedere și cântărețul John Legend. Esther a desenat sticlele ediției limitate, care apoi au fost vândute în scop caritabil, pentru lupta împotriva răspândirii virusului HIV pe continentul african.

Tot în 2016 a primit un nou telefon din partea BMW. De data aceasta, Esther Mahlangu a fost invitată să lucreze alături de divizia de personalizare a germanilor pentru a da naștere unui BMW Seria 7 unicat. Esther Mahlangu a desenat o parte din panourile din lemn regăsite pe planșa de bord și pe portiere. S-a folosit din nou de fulgi de găină și a lăsat imaginația să-și facă datoria.

„Nu mi-am imaginat ceva specific. Am făcut doar ce știu mai bine. Și a ieșit. Vezi că este vorba despre o pictură pe care am făcut-o eu, pentru că o să recunoști liniile și simetria. Am simțit că a fost mai ușor să pictez acum, decât în 1991. Au trimis totul în Africa. Am început mai întâi cu panourile mici, ca să simt suprafața. Era un lemn ciudat, albicios. Dar odată ce mi-am imaginat cum o să arate, nu m-am putut opri până când nu au fost gata”.

Dar, de departe, cel mai important proiect al său s-a consumat în anul 2004. Atunci a putut să facă din nou cunoscută cultura Ndebele, dar și să interacționeze cu omul-simbol al Africii de Sud, unul dintre cei mai mari ambasadori ai păcii la nivel mondial: Nelson Mandela. În 2004, Esther Mahlangu a fost invitată să aducă o notă personală schițelor lui Nelson Mandela, realizate în 2001. Artista le-a dat viață, folosind culorile de pe drapelul Africii de Sud, dar și geometria și simetria specifică Ndebele.

Schițele au ilustrat trecutul, prezentul și viitorul națiunii sud-africane. „Nu mi-am imaginat că munca mea mă va aduce atât de aproape de tatăl națiunii noastre”, spunea Esther Mahlangu.

Johannesburg e un oraș al contrastelor. Centrul este dominat de clădiri din sticlă cu un design impresionant. Trotuarele sunt largi, dar parcă toți preferă să meargă pe mijlocul străzii. În plus, fiecare intersecție e plină de vânzători ambulanți sau de oameni care vor să îți șteargă parbrizul.

Pe măsură ce te depărtezi de centru și intri în zona rezidențială, abia zărești casele ascunse în spatele unor garduri de beton înalte de doi metri pe deasupra cărora trece sârma ghimpată, deseori electrificată. Abia după vreo 4 kilometri de condus pe partea dreaptă a autostrăzii observi cartierele rău famate, niște ghetouri cu un furnicar aparte în care albii n-au ce căuta.

Galeria de artă Melrose este însă într-o zonă cuminte, plină de clădiri de birouri și mașini scumpe. E vecină cu un showroom Vespa care își expune scuterele în stradă. O zăresc pe Esther Mahlangu prin geamurile mari ale galeriei. E fix ca în pozele pe care le-am văzut. Îmbrăcată în portul tradițional. Haine colorate, sfoară împletită de femeile tribului și nelipsitele inele din jurul gâtului. Artista este nedespărțită de hainele sale tradiționale. Chiar și în 1991, atunci când a pictat vreme de o săptămână Art Car-ul BMW, a fost îmbrăcată așa. Deși, probabil, i-a fost destul de greu să se miște în voie.

„Este modul meu de a promova cultura Ndebele oriunde mă duc. Poate că unii oameni mă privesc ciudat, dar sigur află de unde sunt și ce cultură reprezintă”, îmi mărturisește Mam Esther. Toți îi spun „Mam”, de la „mamă”. De la traducătoare până la directorul BMW Africa de Sud, prezent și el la întâlnirea noastră, a jurnaliștilor europeni, cu unul dintre cei mai mari artiști pe care i-a dat continentul african.

Se ridică ceva mai greu de pe scaun. Și cred că e din cauza hainelor voluminoase. Altfel, pare destul de sprintenă la cei 82 de ani ai săi. Unde mai pui că până ieri a lucrat cot la cot cu elevii săi la tot felul de suveniruri pe care să le vândă în galerie.

Ne așezăm împreună într-unul dintre BMW-urile Seria 7 cărora le-a pictat planșa de bord. Pipăie cu atenție lucrarea sa. Aproape că o mângâie și îmi spune că inima i-a fost plină de bucurie când cei de la BMW au rugat-o să picteze din nou pentru ei.

Am rememorat împreună acea săptămână din anul 1991 în care s-a născut mașina care a făcut-o celebră. Mam Esther zâmbește. Vorbește întâi în engleză, apoi buzele rostesc cuvinte în africană pe care nu le înțeleg, dar aștept traducerea. E un joc continuu între cele două limbi. Cu degetele țuguiate, ca și cum ar ține pensulele ei din pene de găină, Esther creează linii imaginare și îmi spune apăsat, pentru a nu știu câta oară: „Fără linii, fără ajutor. L-am pictat cu mâinile goale”. O întreb pe ce îi place să picteze. Mă gândesc că trebuie să aibă o suprafață preferată, după ce a decorat case, mașini, sticle de vodcă. Răspunsul ei este la fel de simplu: „Nu e nici o diferență între sticlă, metal, perete sau pânză. Pot să pictez pe oricare dintre ele. Direct. Fără schițe. Dacă văd ceva frumos, care merită să poarte cultura Ndebele, pictez. Nu stau pe gânduri”.