Schumi, concediat de Mercedes GP?

Din ciclul “Ce mai inventează ziariştii când nu au subiecte”, cotidianul Bild titrează joi că Michael Schumacher a primit un ultimatum conform căruia, dacă nu va obţine rezultate bune în 2011, va fi concediat.
Şi cum orice jurnalist a învăţat că o declaraţie întăreşte informaţia prezentată, articolul este îmbogăţit cu o afirmaţie a lui Ross Brawn potrivit căreia el nu este mulţumit că Schumi este bătut de Nico Rosberg. Dar, cel mai important, declaraţia lui Brawn nu are nicio legătură cu ipoteza lansată de Bild.
Evident, o astfel de poveste nu-şi putea găsi locul pe Automarket. Cel mai bun argument este că obiectivele pentru sezonul 2011 vor fi trasate abia la începutul anului viitor, nu cu patru curse înainte de finalul sezonului 2010. Nu în ultimul rând, o reziliere de contract se poate face doar prin respectarea anumitor articole din contract, şi fiţi siguri că Schumi are câteva clauze mai “speciale” prinvind îndepărtarea sa forţată de la echipă.
Ce mi se pare însă mai grav este ca o astfel de ştire a ajuns pe fluxul celei mai importante (singura?!) agenţii de presă din România, Mediafax, iar de aici va ajunge în toate publicaţiile tipărite şi online care au pagini de sport, pentru că numele lui Schumi vinde.
Este adevărat, Mediafax a relatat ştirea cu profesionalism, indicând că este vorba despre o ipoteză lansată de Bild fără că sursele de informare să fie precizate. Problema este că publicaţiile preiau trunchiat informaţia şi tind să elimine pasajele esenţiale, aşa cum face, de exemplu, Gazeta Sporturilor.
Eu zic că povestea asta este doar o păcăleală, chit ca ziua de 1 aprilie este departe.

Din ciclul “Ce mai inventează ziariştii când nu au subiecte”, cotidianul Bild titrează joi că Michael Schumacher a primit un ultimatum conform căruia, dacă nu va obţine rezultate bune în 2011, va fi concediat.

Şi cum orice jurnalist a învăţat că o declaraţie întăreşte informaţia prezentată, articolul este îmbogăţit cu o afirmaţie a lui Ross Brawn potrivit căreia el nu este mulţumit că Schumi este bătut de Nico Rosberg. Dar, cel mai important, declaraţia lui Brawn nu are nicio legătură cu ipoteza lansată de Bild.

Evident, o astfel de poveste nu-şi putea găsi locul pe Automarket. Cel mai bun argument este că obiectivele pentru sezonul 2011 vor fi trasate abia la începutul anului viitor, nu cu patru curse înainte de finalul sezonului 2010. Nu în ultimul rând, o reziliere de contract se poate face doar prin respectarea anumitor articole din contract, şi fiţi siguri că Schumi are câteva clauze mai “speciale” prinvind îndepărtarea sa forţată de la echipă.

Ce mi se pare însă mai grav este ca o astfel de ştire a ajuns pe fluxul celei mai importante (singura?!) agenţii de presă din România, Mediafax, iar de aici va ajunge în toate publicaţiile tipărite şi online care au pagini de sport, pentru că numele lui Schumi vinde.

Este adevărat, Mediafax a relatat ştirea cu profesionalism, indicând că este vorba despre o ipoteză lansată de Bild fără că sursele de informare să fie precizate. Problema este că publicaţiile preiau trunchiat informaţia şi tind să elimine pasajele esenţiale, aşa cum face, de exemplu, Gazeta Sporturilor.

Eu zic că povestea asta este doar o păcăleală, chit ca ziua de 1 aprilie este departe.

34 comentarii la “Schumi, concediat de Mercedes GP?”

  1. marian0904 spune

    Informatia poate fi una ‘fabricata” sau o soparla aruncata chiar de Mercedes. Chestia cu “contractul beton” pe care l-ar avea Schumi nu tine, pierderea unui an (sau doi) de catre Mercedes costand mult mai mult decat o despagubire. S-ar putea sa se lege si cu plecarea lui Hulk de la Williams, desi, am mai spus-o, tinta lor e, sau ar trebui sa fie, Vettel.
    La intrarea in F1, Mercedes a avut multe contestari pe care le-a domolit cu venirea lui Schumi, dar cum el nu a avut rezultate aceste contestari cred ca au revenit si exista o presiune mare pentru concedierea lui.

  2. razvan spune

    @marian0904 ai dreptate dar vettel are un contract beton avand in vedere ca e pilot red bull de la 10 ani.Nu poate fi luat. Hulkenberg ar fi o solutie ff buna.

  3. michael_schumacher spune

    As spune ca este dezavantajul “masinii germane” de a-si face fiecare treaba lui si lucrul asta lasa loc de interpretari. La Mercedes GP vorbeste un singur om: Brown, ocazional Norbert Haugh, insa in rest dau foarte putine declaratii si asa. Comparativ cu Ferrari, unde fiecare are vocea lui si parearea lui despre fiecare lucru in parte.
    Mie mi se par baieti destepti, au vazut inca din testele de dinaintea sezonului ca masina nu straluceste si au hotarat sa “mearga pe burta” . Au inteles care sunt prioritatile si ca reflectoarele sunt pe Schumacher nu pe ei(Mercedes).
    La sfarsitul anului trecut ma asteptam ca Mercedes sa se retraga complet, probabil ca nu numai mie vestea ca au cumparat Brown a venit ca un soc. Faptul ca au investit si s-au dedicat acestei competitii cu o echipa proprie spune totul despre intentiile lor. Vor sa castige.
    Si o vor face cat de curand. In momentul asta Mercedes este echipa cu avansul cel mai mare in dezvoltarea masinii pt 2011.
    Este mult neprofesionalism in presa(nu numai a noastra) si dupa parerea mea unii ar trebui pedepsiti pentru acuzatii calomnioase. Dar in fine, mai bine lasam soarta sa le dea o palma celor care s-au inselat in acest caz si au adus prejudicii imaginii Mercedes si a lui Schumy.

  4. ymy spune

    Cu toate ca in F1 de astazi, nimic nu este imposibil, imi vine totusi greu sa cred ca Mercedes s-a gandit la concedierea lui Schumacher. Daca aceasta s-ar intampla, nu vad ce ar avea de castigat Mercedes, decat eventual aducerea unui pilot cu un salariu mai mic, pentru ca se pare ca toti pilotii de top care ar aduce performanta, sunt deja contractati de alte echipe pe anul viitor.
    Cred ca Merceds ar trebui sa se concentreze printre altele, si la urgentarea ruperii colaborarii cu McLaren, pentru a nu mai avea in ei un adversar atat de puternic, pe care chiar ei ii oferteaza cu motoare.
    Abea apoi sa se gandeasca eventual, cat de performant e Schumacher si ce sanse reale are sa-i invinga pe cei din echipele de top.

  5. michael_schumacher spune

    Nu mai incercati sa gasiti “indicii” in stiri anterioare sau inrudite. Schumacher are mai multa greutate (in valoare, istorie, carisma, experienta, fani, etc) decat toti pilotii germani actuali din F1 adunati.
    Mercedes a promis o masina decenta, cu care sa se poata lupta, insa Brown a anuntat inca de la inceputul sezonului ca anterior BROWN GP s-a dedicat in totalitate castigarii campionatului 2009 si nu au apucat sa dezvolte masina pt anul acesta. Corelat cu faptul ca au redus la aproape jumatate angajatii si cu reticenta pe care o afisau inca din testele de la inceputul campionatului.
    Contractul lui Schumacher este mai mult decat beton, daca va aduceti aminte cand spunea ca sezonul asta nu se gandeste la titlu ci la faptul ca trebuie sa invete si sa se acomodeze; in schimb a primit un tir de artilerie din partea presei si a fanilor F1. Trist pt ei.

  6. Cristy spune

    E o prostie Bild a scos si tranaia cu poarta lui Bayern , Schumi nu va pleca , doar el sustine ca in 2011 se va bate pentru titlul deci Mercedes tine un pilot care se bate pentru titlu Cat despe Mediafax si Gsp pai numai au ce scrie saraci si s-au gandit sa se i-a dupa cei de la Bild

  7. Niculae spune

    Sunt obisnuiti baietii cu astfel de “probleme” mediatice. Iar Bild… nu este chiar chintesenta jurnalismului… eu as spune exact opusul dar sa nu fiu rau. O sa vedem in 2011 ce se va mai intampla cu combatantii si cine ce sanse are, desi mai sunt vreo 7 luni pana incepe sezonul 2011 :) )))

  8. dan gaby spune

    SCHUMY ERA CRITICAT SI CAND ERA CAMPION MONDIAL. CA NU ARE VALOARE CA SUNT ALTII MAI BUNI DECAT EL. CITEAM IN URMA CU CEVA ZILE UN INTERVIU A LUI ROSS BROWN SI AM TRAS URMATOARELE CONCLUZII: DACA AVEA INTENITIA SA-L CONCEDIEZE NU MAI VENEA CU ATATEA ARGUMENTE PRO SCHUMY CARE SA-L SCOATA DIN SITUATIA JENANTA DE ACUM IN SPETA ANVELOPE, MASINA CARE NU ESTE COMPETITIVA, DE CE ROSBERG ESTE IN FATA LUI TOT TIMPUL CAT SI FAPTUL CA PE TELEMETRI SCHUMY A RAMAS LA REFLEXE ACELASI . ORICUM DACA SCHUMY CREDEA CA PERFORMANTELE SLABE ALE SEZONULUI SUNT DIN CAUZA LUI SI NU ALE MASINII CRED CA PLECA SINGUR CA AVEA UN ALIBII PUTERNIC SI SERIOS : ECHIPA NU I-A OFERIT MASINA IDEALA . ORICUM EU CRED IN CONTINUARE IN EL CA LA ANUL V-A REDEVENII MICHAEL SCHUMACHER SEPTUPLUL CAMPION MONDIAL ASA CUM IL STIM CU TOTII. DACA VENEA DOAR DE PLIMBARE NU CRED CA MAI RISCA FATA DE BARICHELO SA-L BAGE IN ZID, NU MAI AVEA STARTURILE ASA DE PRECISE CU DEPASIRI LA LIMITA.

  9. Ivanoff spune

    Ipocrizie se cheama ceea ce faceti voi,Daniele…
    Scuza-ma dar sunt nevoit sa o spun.
    Pana mai ieri nu ati avut nici cea mai mica jena de a lansa pe post tot felul de ïpoteze”si “zvonuri”legate de plecarea lui Schumi.
    Iar acum,peste noapte ati devenit…haide sa spun ältfel”
    Pacat…

  10. atanatizante spune

    Complimente lui M_S pt. comentariul competent si mai ales argumentat ! Se vede ca esti avizat in materie … si totusi ti-a scapat ceva, esential in opinia mea pt. a schita “the true picture” despre situatia actuala a lui Michael: parerea specialistilor in F1 in general si in special al fostilor si actualilor campioni in F1 … la care trebuie adaugate si aspectele tehnice ale masinii de anul acesta, care by the way a fost facuta in graba si proiectata pt. stilul de pilotaj al lui Button (lucru confirmat chiar de el), adica cu o tendinta accentuata pt. subvirare … un alt aspect negativ important este acela al pneurilor care s-au dovedit a fi o mare necunoscuta si un mare dezavantaj atat pt. masina actuala, ducand pe de-o parte la calcularea gresita a distributiei maselor, ce a dus la un interval f. mic de a “jongla” cu ele si deci in final a condus la dezavantajul de a intra f.greu in temperatura optima de lucru, acest lucru inrautatindu-se pe masura ce compozitia pneurilor este mai dura … un alt aspect negativ al pneurilor este si faptul ca cele fata sunt mai inguste decat cele cu care Michael era obisnuit in trecut, iar stilul sau de pilotaj se bazeaza pe o masina “very pointy”, adica el franeaza la limita intr-o curba si apoi ca sa se inscrie pe ea el practic schimba brusc directia masinii aruncand-o f. brutal in viraj, traiectoriile lui fiind diferite de a altor piloti. In acest sens pneurile pe langa faptul ca nu raspund (adica nu intra in temperatura) la acest stil al lui, stilul lui duce si la uzura lor accentuata, astfel el trebuind sa-si modifice stilul de abordare a virajelor, ceea ce a condus la pierderea de timpi pe tur , iar ca o dovada a celor spuse aici sunt declaratiile lui Ross Brawn (cum bine a remarcat si Dan Gaby) care ne spune ca diferenta intre el si Rosberg se face in virajele de mica viteza, stilul lui Michael modificat sau adaptat pt. pneurile de anul acesta conducand la aceasta pierdere de timp pe tur … Din pacate nici la anul nu se stie cum se va impaca Michael cu noile pneuri Pirelli, desi dat fiind intarzierea cu care s-a decis intrarea lor in Marele Circ s-a impus pt. proiectarea noilor masini pt. 2011 sa se vina cu niste parametrii bazati pe pneurile Bridgestone din 2009 … ce este clar este faptul ca masina nu va mai avea caracterul subvirator accentuat de anul acesta, fiind proiectata chiar pt. un caracter usor supravirator (lucru ce-i convine atat lui cat si lui Rosberg) mai ales ca la anul se va reintroduce sistemul KERS ce va adauga ceva mai mult de 30kg pe puntea spate si deci distributia maselor pe axe va trebui sa fie impinsa si mai mult pe spre axa fata … deh, cu toate cele spuse mai sus, cu toate ca a revenit dupa 3 ani si jumatate de inactivitate ( el a spus ca vrea sa vada cati tipi la 41 de ani fac ce face el … by the way Hakkinen dupa 4 ani de inactivitate a fost invitat de McLaren la Barcelona in 2005 ca sa-si dea cu parerea la sesiunea de teste pt. lansarea noii masini, aici participand si alte echipe … stiti care a fost cel mai bun timp al sau dupa toata ziua de teste? Ultimul, la cca.2,5 sec. fata de utimul clasat!!!), cand a gasit o masina cu caracteristici complet diferite ca si comportament pe pista, cand a gasit pneuri contrare stilului sau, cu toate astea dezavantajul major al lui in aceast moment este acela ca nu se mai permit testele, dar nu in sensul ca nu se mai poate antrena cu masina, ci in sensul ca nu se mai pot construi pneuri speciale pt. stilul sau de pilotaj, aceasta reprezentand atul sau in era Ferrari!
    Cat despre subiectul in sine e clar ca este o balon de sapun de presa … trebuie sa traiasca si ei, nu?. Incercati doar sa va puneti o clipa in pielea coducerii Mercedes … voi ati concedia un om care nu numai ca aduce bani prin publicitatea imensa pe care o face, dar mai ales pt. ca are o experienta enorma atat in materie de a seta si dezvolta o masina, de a castiga curse si mai ales campionate mondiale, dar mai ales a stiintei unice de a strange langa el o echipa de genii in domeniu care vor conduce la un succes garantat? Eu cred ca nu si asta chiar daca nu ar avea rezultate … de altfel intentia lui declarata este aceea de a se recompensa vis-a-vis de cei pe care l-au promovat in tinerete … ca doar pt. faima nu cred ca s-a reintors …

    Sunt multe de spus … asa ca daca sunteti fani care doresc sa se documenteze temeinic pt. a intra in tainele (in special tehnice) ale F1 va recomand in ordine specialistii in F1 de la posturile: BBC, RAI si RTL … in schimb cancan-uri si barfe se gasesc pe toate drumurile

  11. NELU98 spune

    Atata timp cat marele campion este intrecut de fiecare data de rosberg \cu un avans clar ,parerea mea ca s-a facut de ras destul si ar trebui sa plece singur

  12. michael_schumacher spune

    @NELU98 Din postul tau se vede de la o posta cat de paralel cu F1.
    @atanatizante iti multumesc. sincere aprecieri. PS argumentele tale sunt foarte convingatoare si uf fost repetate si de mine anul asta de nenumarate ori. oamenii tind ca lucrurile pe care nu le inteleg sa le priveasca prin perspectiva lor ingusta si asta e treaba lor. Eu am decis sa nu mai imi bat asa de tare capul cu toti tantalaii care nici nu stiu sa scrie sau sa inteleaga o aluzie, daramite sa se intereseze, sa analizeze si sa se documenteze atent inainte sa posteze ceva pe care poate unii il iau de bun. Recunosc Formula1 este pasiunea mea si eram copil cand marii piloti ai Formulei1 alergau, insa de la retragerea lui Schumy am preferat sa revizionez cursele din anii ‘80 – ‘90 ca sa compensez cu lipsa de spectacol si multitudinea de scandaluri a ultimilor ani.
    Per total si acum o sa il citez pe Schumy: “Hai să spunem că nu puteţi scăpa de mine”

  13. NickM spune

    Nu cred ca va avea un impact devantajos plecarea lui Shumi de la Mercedes. Cred si sper dupa un an doi sa plece si sa revina la Ferrari. Dar aici intervine o mare problema, Alonso. Poate cine stie fiind dusmani (pe circuit) se vor intelege la Ferrari eu sper sa intample asa :) . Culoare rosie este eterna ptr el in nici-un caz gri (Mercedes ) . Daca nu am dreptate accept parerile voastre.

  14. Daniel Popescu spune

    Cred ca a sosit momentul sa ne calmam. Reactia pe care o asteptam din partea Mercedes GP a sosit: http://formula1.automarket.ro/stiri/mercedes-nu-exista-niciun-ultimatum-pentru-schumacher-33784.html

  15. Daniel Popescu spune

    Ivanoff: Cred ca te referi la declaratiile belicoase ale lui Eddie Jordan. Este cu totul altceva, acele declaratii au fost facute in realitate, pe cand aici vorbim despre nici speculatii fara niciun fundament real.

  16. atanatizante spune

    @M_S. Multumesc pt. aprecieri. Constat cu placere ca suntem pe aceeasi lungime de unda, atat in ceea ce priveste cunostiintele din domeniu, dar mai ales a conceptiei care spune ca doar un profesionist emite opinii numai si numai prin aducerea de argumente palpabile in scopul sustinerii celor afirmate de el …
    Iti inteleg frustrarea cat si sentimentul de inutilitate vis-a-vis de gestul de a le raspunde/invata amatorilor care isi aroga dreptul de a-si exprima o opinie numai prin prisma “feeling-ului”, opinie care este subiectiva si nedocumentata … aici totul tine de educatie si de nivelul de cultura sau instruire al fiecaruia si te inteleg cand insinuezi ca “nu ai cu cine”, dar cand vezi cate aberatii pot sa debiteze cateodata unii nu te mai poti abtine si iti vine “sa le dai peste bot” acestor “fetite” … si le spun asa nu ca as fi un misogin, dar acesta este modul lor de gandire, mod care trebuie sa sufere o corectie fiindca altfel usor-usor vom cadea in derizoriu si dupa ce ca avem aproape o tara intrega “manelizata” la toate nivelurile si in toate domeniile de activitate ar fi culmea sa se intample si aici, un taram care ar trebui sa fie doar al celor avizati …
    Apropo, pe unde se mai poate posta sau schimba informatii? … ma refer la blog-uri si forum-uri de F1 relevante, pt. ca in ziua de astazi rar mai gasesti un connaisseur in domeniu …

  17. michael_schumacher spune

    @atanatizante Nu mai stau pe alte forumuri, doar site-uri cu stiri de F1 si un forum din uk , dar acolo nu postez, sunt destui tampiti si pe acolo, dar se gasesc informatii despre absolut orice tine de F1…

    Din pacate nu am toate link-urile pe calculatorul asta, dar le pun luni tot pe blogul lui Daniel si pe restul.
    Hai sa zicem ca stirile importante apar mai intai acolo si apoi aici (destul de repede datorita lui Daniel), dar mie imi place sa fiu informat.

    http://www.planet-f1.com/

    http://news.bbc.co.uk/sport2/hi/motorsport/formula_one/9062267.stm

    http://en.espnf1.com/japan/motorsport/race/2224.html?template=home

    http://grandprixgirlsf1-en.blogspot.com/

    http://www.f1fanatic.co.uk/2010/09/29/button-believes-final-track-suit-mclaren-better/

    http://www.motorsport.com/news/series.asp?S=F1&Y=2010

    http://www.forumula1.net/forum/

    Cat despre specimenele inevitabile nu pot spune decat un lucru, un citat defapt:
    “Do not argue with an idiot. He will drag you down to his level
    and beat you with experience.”
    Mi-a facut deosebita placere sa vorbim. Pe curand!

  18. NELU98 spune

    ATANATIZANTE si michael_schumacher

    Daca nu stiti sa faceti diferenta intre 122 de puncte care le are Rosberg si 46pe care le are MS insemna ca aveti ceva la mansarda [...] in rest iubiti-va mult!!!

  19. Niculae spune

    Ma bucur ca exista 2 iubitori ai Formulei 1 care sunt experti in arta si bun gust… dar consider ca au deviat de la subiect. Totusi le pot sugera in a-si crea un forum sau un blog unde amandoi pot posta cat le doreste inima.

    P.S. Ma mir ca nu discutam si despre vin…

  20. michael_schumacher spune

    NELU98 tin sa iti spun ca noi nu te-am jignit in niciun fel. Atitudinea ta nu face decat sa intareasca ceea ce am spus noi. nu poti sa spui evidentul, trebuie sa cauti mai adanc. de ce diferenta de puncte? care e cauza?
    @ Daniel astept moderarea postului anterior…

  21. Daniel Popescu spune

    Guys, chiar trebuie sa repet ca pe Automarket nu permitem atacurile la persoana? Nu cred ca e chiar atat de greu sa va explicati punctul de vedere cu bun simt :)

  22. michael_schumacher spune

    @Daniel

    De ce nu se face o selectie mai “dura” pentru persoanele care posteaza pe forum, sau de ce nu sunt pedepsiti cei care se abat de la regulile forumului, regulile de bun simt. De ce se permit post-uri de la useri neinregistrati? Trebuie sa recunosc ca faci o treaba grozava si de cele mai multe ori in cateva minute maxim de la un eveniment acesta este postat, cu traduceri de cele mai multe ori reusite, dar si aceasta afirmatie as pune-o in “cutia de sugestii” Trebuie neaparat facuta putina curatenie. In momentul asta cred ca esti singurul care ne tine pe toti lipiti de calculatoare pe site-ul asta.
    Cam atat, tine-o tot asa!

  23. Daniel Popescu spune

    Cu ceva timp in urma, pe sectiunea de F1 puteau comenta doar userii logati. Masura a fost abandonata ulterior din doua motive: cititorii nu mai sunt nevoiti sa se logheze zilnic pentru a participa in F1 Champ, iar stirile nu mai sunt punctate. Nu am vrut sa-i fortam pe cititori sa se logheze pentru a posta un comentariu.

    Incercam sa eliminam comentariile mai putin decente, dar uneori ne mai scapa. E greu sa urmarim absolut toate comentariile, cea mai buna dovada fiind ca site-ul a strans 180.000 de comentarii in 4 ani si jumatate.

    Multumesc pentru aprecieri, fac tot ce pot, insa stiu ca exista loc si de mai bine. Si, in special, exista loc pentru articole de tip analiza, pe care voi incerca sa le abordez dupa finalul sezonului.

  24. michael_schumacher spune

    le asteptam cu interes. avem nevoie de o analiza la sange impartiala si la obiect. numai bine!

  25. atanatizante spune

    @M_S
    Multumesc pt. link-uri, pe majoritatea le cunosc, insa eu m-am oprit doar la 4 de stiri si 3 specializate in detalii tehnice (dezvoltari si evolutii ale masinii … chestii care ma intereseaza cu precadere) … ti le dau daca vrei insa au un mic dezavantaj: sunt in … germana!!!
    Sunt in asentimentul tau si vis-a-vis de postarea prin alte parti … banuiesc ca “te-ai lasat pagubas” din lipsa de “interlocutori” avizati. Deh, nu stii vorba: la fotbal si la masini toata lumea se pricepe! Dar iata ce poate face uneori perseverenta, nu? Si eu ma bucur ca am gasit pe cineva cu care sa pot schimba opinii in cunostinta de cauza … si la fel ca tine sper sa ne mai intalnim pe aici …
    @Daniel
    Laudabil efortul tau, insa sunt intru totul de acord cu M_S ca trebuie sa triezi cumva pe cei care posteaza aici. Deci ideea e sa nu cadem in extreme (adica de ex. sa aiba voie sa posteze doar profesionistii in domeniu!), dar totodata nici nu putem sa coboram discutia la nivel de clasa a 4-a … asta daca doresti sa ai un blog de inalta tinuta.
    Imi cer scuze daca am fost critic, insa am fost la modul general, deci fara sa dau nume si mai ales cu argument reale, insa cei carora se simt lezati de evidenta argumentelor nu pot sa le transmit decat ca nu voi sta in calea fericirii lor, ca sa zic asa …

  26. ccb spune

    @M_s&@atanatizante
    Baieti comentariile voastre sunt intradevar avizate iar restul…, asa ca voi postati mai departe.
    M-au bucurat comentariile voastre.
    E bine ca nu suntem toti la fel. Vezi comentatorii TVR. Care au reusit performanta ca in aceeasi fraza in doua propozitii succesive, a doua sa o contrazica pe prima. So…
    Si referitor la subiectul Blogului ar fi trebuit sa vedeti comentariile lui Norbert Haug pe Rtl pe timpul cat ar fi trebuit sa aibe loc calificarile la Suzuka.
    @Daniel si Echipa
    O munca foarte buna Baieti, Felicitari !

  27. michael_schumacher spune

    @atanatizante

    Restul de link-uri:
    http://formula1grandprix.wordpress.com/
    http://www.totalf1.com
    http://www.bimmerfest.com/forums/showthread.php?t=409487&page=24

    Tin site-ul asta deschis minim 8ore/zi si imi place enorm ca am ocazia nu neaparat sa vorbesc cu niste persoane mult mai cultivate, rationale si evident mai pricepute in F1 ci ca pot purta o conversatie civilizata punct. Eu voi posta in continuare indiferent, pentru ca pasiunea pentru Formula1 este mai mare decat nervii pe care mi i-au facut unii useri de-a lungul timpului.
    Avem multe de invatat, eu incerc sa imi perfectionez in fiecare zi cunostintele si notiunile fundamentale de F1, unii poate ar trebui sa invete intai sa vorbeasca si sa isi respecte interlocurorii, fara sa se ascunda in spatele monitorului cu injurii si acuzatii. Asta spune mult despre cultura, mentalitatea si bunul simt repet a unora ce posteaza aici.

    @ccb Asemeni mulor fani ai Formulei 1, eu ma bucur doar sa fiu aici, sa fac parte din aceasta comunitate F1 in continua crestere.
    Cat despre cursa si calificari le-am urmarit pe web, fara Kiki si Miki si nu simt ca am pierdut nimic…

  28. F1-zone spune

    michael_schumacher
    Relaxeaza-te, aici nu ducem razboaie de supravietuire si nici nu negociem TVA-ul.Vorbeste calm si ti se va raspunde la fel.Pe Schumacher nu-l contesta cu adevarat nimeni, sunt unele obiectii pe care unii altii le fac.Dar nu le dam in cap pt asta si nici nu-i jignim.Daca folosesti argumentul jargonului atunci sa fii sigur ca ti se va raspunde in jargon.Perfectioneaza-ti cunostiintele fara sa jgnesti pa ai mai prosti ca tine.

  29. michael_schumacher spune

    Michael Schumacher has hinted that his car has not always been on the same performance level as team-mate Nico Rosberg’s Mercedes this season.

    The seven-time world champion has endured a torrid season on his return to Formula One racing and has been consistently out-qualified and out-raced by the younger Rosberg.

    And although Schumacher managed his best result of the season with a sixth place finish in the Japanese Grand Prix, he indicated that there have been more problems with his car than with Rosberg’s.

    “The car worked great this time,” Schumacher told German television channel RTL. “Unfortunately, I cannot say it has been that way at all the races.

    “There have often been problems, especially on my car, in terms of the consistency, that were not always noticed from the outside. You only saw that I was slower. Both cars have not always been the same.”

    Mercedes’ Norbert Haug did not disagree with Schumacher’s claims.

    “I cannot disagree with Michael. As far as the car is concerned, he is right,” Haug told Bild newspaper.

    © ESPN EMEA Ltd.

  30. ccb spune

    Mi-am adus aminte o chestie care ma macina in timp ce urmaream cursele; nu stiu cum se face dar Rosberg are tot timpul strategii castigatoare, si in plus nu a trebuit sa astepte dupa coechipier la schimbat pneuri. Timpul de schimbat pneurile e mai scurt, time-ingul mai bun etc. Astept si parerile voastre.

  31. michael_schumacher spune

    @ccb Nu a fost mereu asa, ce vroiam sa spun prin articolul de mai sus este ca Schumy sustinut de Norbert Haug a avut mai multe probleme la masina fara sa fie vizibile noua si asta ar explica lipsa de performante.
    Pe de alta parte strategiile de obicei se fac diferite, tine de stilul lor de pilotaj si de chestii imprevizibile, SC, uzura inegal datorata pilotajului, etc…
    Nu exclud nici o sustinere mai mare pt Rosberg pt a il depasi pe Massa in campionat.

  32. ccb spune

    Q.E.D.

    http://formula1.automarket.ro/stiri/schumacher-monopostul-meu-nu-este-mereu-la-fel-de-bun-33859.html

    So?…

  33. michael_schumacher spune

    @ccb, exact asta am spus si eu, e acelasi aricol.
    Trebuia sa fie o explicatie serioasa pentru lipsa de competivitate si diferenta de performanta intre cele doua monoposturi Mercedes.
    La anul GO Schumy!

  34. marius spune

    @atanatizante si @ michael_schumacher: baieti, sunt de acord cu voi in totalitate. Mai am insa eu cateva precizari foarte importante care il scuza oarecum pe Schumi in acest an: la plecarea din F1, Schumi era obisnuit cu:
    1 teste foarte multe, acum sunt interzise;
    2 anvelopele nu erau slick, acum sunt slick;
    3 nu se mai alimenteaza in timpul cursei ca inainte; asta insemna ca masina pleca in cursa cu rezervorul plin iar la finalul cursei, rezervorul este gol==> comportamentul masinii este total diferit fata de 2006 de ex;
    4 aripa fata si aripa spate au fost modificate; aripa spate era mult mai joasa si foarte lata conferind stabilitate foarte buna, acum este foarte ingusta si foarte ridicata pentru a nu creea curenti mari de aer si sa impiedice astfel rularea unui alt monopost in spate;
    5 nu mai exista sisteme de control al tractiunii ca in 2006.

    Avand in vedere cele spuse mai sus, un pilot revenit dupa 3 ani de absenta intr-un sport TOTAL DIFERIT SAU CU REGULI TOTAL DIFERITE si care, cu o masina nu foarte evoluata, reuseste sa se situeze in prima linie dupa liderii clari ai momentului, mi se pare a fi de departe o performanta demna de un campion mondial. Cine a vazut ultimele 2 curse (Japonia si Koreea) l-a vazut pe Schumi depasind pe ploaie o serie de piloti foarte buni (Button, Kubica, etc.) cu o masina care nu poate emite pretentii. Parerea mea e ca in sezonul 2011 sau in 2012 Schumi va mai castiga un titlu mondial. Iar daca ma insel, cu siguranta ca se va lupta pana la ultimele curse pentru titlu. Inca o data, felicitari atanatizante si michael_schumacher.