Sebastian Toma

Colegii Petrica Rachita şi Razvan Chiruta de la România Liberă au realizat un material savuros despre un caz de ipocrizie demn de dicţionar. Subiectul principal al materialului este Rovana Plumb, fostul Ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, actual Ministru al Muncii, care a ”uitat” să-şi înmatriculeze maşina în ţară şi a preferat vecinii noştri de la Sud, bulgarii. Altfel spus, în loc să plătească taxa pe care tot dânsa a instituit-o, a înmatriculat maşina în altă ţară, unde era mai ieftin. Vedeţi voi, americanii au o vorbă ”practice what you preach”, care vine ca un antonim englezesc al ”să faci cum zice popa, nu cum face el”.

Lucurile de parcare din faţa casei familiei Plumb. Familia ministrului Rovana Plumb. Foto:România Liberă

Versiunea oficială a fostului Ministru al Mediului, care are acum un SUV şi un M6 în faţa casei, pe lângă un grup generos de gărzi de corp cu maşini care umflă bine atmosferă cu CO2, este că Audi-ul despre care o întreabă(n.r. Audi Q7)  nu a fost niciodată folosit în activitate de Ministrul Mediului şi că nu este deţinut în prezent de dânsa, iar autovehiculul ”Audi Q7” menţionat în declaraţiile de avere anterioare a fost înstrăinat în 2013.

Să recapitulăm: „Doamna Rovana Plumb nu deține și nu a deținut în proprietate nici un autoturism marca Audi Q7, înmatriculat în Bulgaria. Nu a folosit și nu va folosi, personal, un astfel de autoturism în activitatea domniei sale. Mașina menţionată în declaratiile sale de avere anterioare a fost înstrăinată către o terță persoană, în anul 2013”. - asta declară consilierul personal al Ministrului Rovana Plumb într-o adresă către jurnaliştii de la România Liberă.

Din declaraţia de mai sus, putem doar să înţelegem că Rovana Plumb a avut, la un moment dat, un Audi Q7 inclus în declaraţia de avere, dar nu l-a folosit niciodată, dar de fapt nu a fost al dânsei? Există o vânzare a unui automobil Audi Q7 către o persoană fizică în 2014 în declaraţia de avere a ministrului Rovana Plumb, ceea ce confirmă ambele variante – că maşina nu îi mai apărţine dânsei, dar că i-a aparţinut. Cum vine asta? Cam aşa: “Nu a fost niciodată a doamnei Plumb, dar a fost în declaraţia de avere, dar apoi a vândut-o, dar n-a mers niciodată cu ea, dar nu a avut de fapt un Q7.“

Între timp, şoferul familiei Plumb (inside note: nu ştiţi cât m-am abţinut să nu fac glume previzibile privind numele dânsei pe vremea când conducea Ministerul Mediului..) le-a declarat celor de la România Liberă că maşina respectivă este folosită de fiul doamnei Plumb, iar alţi martori le-au furnizat acestora informaţii şi imagini care-i pun pe membrii familiei Plumb în Q7-le respectiv. Ce-i drept, niciuna nu o menţionează pe doamna Rovana Plumb, dar tot este o minciună la mijloc.

Mi se pare mai mult decât ruşinos ce se întâmplă aici, iar orice angajat într-o funcţie publică prins într-o asemenea ipostază ar trebui să-şi strângă lucrurile din proprie iniţiativă şi să părăsească locul de muncă, alături de scuzele de rigoare în faţa cetăţenilor ţării. Ar ajuta şi dacă ar corecta greşeala şi ar înmatricula apoi maşina în România, cum a promis că va face într-un interviu acordat unui post TV.

Se va întâmpla asta? Probabil că nu. Pentru că obrazul este gros. Prea gros pentru nimicuri cum ar fi un Q7 înmatriculat în Bulgaria.

Via RomâniaLiberă | Foto: RomâniaLiberă

Săptămâna trecută, BOR a decis să schimbe codul de procedură şi să permită oficial procedura de ”sfinţire” a  vehiculelor. Sigur, toată treaba a însemnat transformarea unui obicei idiot şi superstiţios la practică acceptată la nivel de organizaţie. Ei bine, în timp ce noi râdeam în sinea noastră de penibilul situaţiei, iar forumiştii râdeau de fel şi fel de ipostaze, a venit rândul străinilor să râdă de România şi de români.

După cum titrează Digi24, BBC a ironizat România privind obiceiul de a sfinţi maşinile şi introducerea acestuia în Molifetnic, un fel de cod de procedură al instituţiei respective. Ceea ce i-a amuzat pe englezi nu a fost procedura în sine, ci rata de mortalitate în accidentele rutiere din România. Suntem pe locul trei în Europa, doar Polonia şi Lituania având mai multe morţi la milionul de locuitori.

În România, avem 142 de morţi pe şosea la un milion de locuitori. Dacă eram doar un milion de oameni în România, tot aveam 142 de persoane decedate într-un an în accidente rutiere. Însă avem mult mai mulţi cetăţeni, iar statistica morţilor arată că mor câteva mii de oameni în fiecare an pe şoselele patriei.

În tot acest timp, Patriarhia şi BOR introduc această măsură, în contextul unui popor habotnic. Însă, românii sunt exemplul cel mai bun de farisei. Merg la biserică, dar înjură pe drum, sunt dispuşi să se bată şi să se omoare între ei pentru pomană şi se întorc spre casă visând să aibă ce au văzut la vecini. Iar biserica transmite un mesaj la fel de mincinos ca multe altele – rugăciunile sunt pentru călători şi călătorie, pentru buna integritate a vehiculului.

Acum, vă întreb, ce vă apără mai bine şi mai eficient? Un curs de condus defensiv şi bun simţ, sau dacă te închini când treci pe lângă o biserică şi ai cruciuliţă la gât, maşina sfinţită şi icoane legate de oglindă?

De data asta, nu vă scriu despre o nouă propunere legislativă care a fost aprobată, ci despre reacţia unui senator care motivează blocarea unei propuneri care viza pedepse mai aspre pentru şoferii care conduc în stare de ebrietate. Povestea completă o găsiţi pe Gândul, părerea mai vine în rândurile de mai jos.

Avem multe probleme în România. Foarte multe. De la cum se fac legile, cine le face, cine le aplică, cum le aplică şi câte portiţe au, până la probleme de mentalitate, cum sunt văzute legile şi cum se caută imediat o modalitate de eludare a unei legi. 

Însă, între toate chestiile astea, avem o chestie pozitivă în România pe care eu o respect şi o apreciez, care ajunge să nu fie aplicată întotdeauna: Alcoolemie maximă de 0.00 la mie.

Cel care a impus această regulă ştia sigur cum gândesc românii.Pentru că românii nu au măsură. De unde şi proverbul: ”Îi dai un deget, îţi ia toată mâna”. E foarte simplu. Dacă le dai de înţeles că este permis un anumit lucru, vor forţa nota până când vei interzice cu totul permisiunea anterioară, doar ca să repari situaţia. În cazul de faţă, dacă, prin absurd, ar fi permisă o alcoolemie de 0.02 la mie în aerul expirat, românii s-ar pune pe băute şi ar conduce într-o stare soră cu coma alcoolică, doar pentru că ei se simt ”bine şi pot să conducă”. În cazul de faţă, ”pot” însemnând abilitatea de a te aşeza pe scaunul şoferului, pornitul motorului şi pusul în mişcare a angrenajelor necesare demarajului.

Săptămâna trecută, am urmărit o demonstraţie a unui dublu campion mondial de Formula 1, Mika Hakkinen, care vroia, cu sprijinul unei companii producătoare de whisky, să ne atragă atenţia să fim responsabili şi să nu ne urcăm niciodată la volan după ce am consumat alcool. E atât de simplu: nu bei, poţi să conduci. Bei, nu mai conduci.

SEMNEAZĂ ŞI TU PACTUL AICI

Dar românii nu înţeleg. Pentru că avem cultura care ne spune ”lasă, merge şi aşa, e ok dacă bei o bere, etc”. Ce este atât de greu de înţeles?

Vroiam de mult să scriu despre acest subiect, iar astăzi am primit şi un motiv temeinic, o declaraţie a senatorului PSD Toni Greblă, acordată celor de la Gândul. Citez: ”Mi se pare că acum, cu o pedeapsă între 1 şi 5 ani de închisoare, judecătorul are suficientă plajă pentru a putea aprecia pedeapsa, în funcţie de circumstanţele concrete ale infracţiunii. Este o propunere populistă, mi se pare exagerată. Adică nu poţi să îi dai 10 ani de închisoare unuia care a condus băut pe un drum de ţară, 200 de metri până la unchi-su, şi nu s-a întâmplat nimic”.

Pe scurt, dl. senator Greblă explică două dintre problemele societăţii româneşti – pe de o parte, pedepsele nu sunt aplicate atunci când trebuie şi cum trebuie, pe de altă parte, cu exagerarea nu ajungem nicăieri. Sunt de acord cu dânsul la un singur capitol – legea actuală este bună, dar nu este aplicată. Fie că nu se vrea, fie că nu se poate. Se aplică doar ce este mai simplu – pânda cu radarul în localitate, cu ”taxare” la +11 km/h (adica 61 km/h în loc de cei 60 km/h permişi).

Mai departe, senatorul despre care vă vorbeam mai sus ne arată ce este atât de greşit cu societatea noastră. Pe de o parte, ne arată că românul trebuie să se deplaseze neapărat cu maşina, chiar şi pentru 200 de metri în mediul rural – o concepţie pe care o vor plăti şi copiii noştri, bicicletele fiind modalitatea de transport recomandată în alte state de foarte multă vreme, pe când la noi este sugerat subtil automobilul personal pentru fiecare locuitor în parte, ”să aibă cu se să se descurce, nu ştii niciodată când îţi trebuie/etc”. Total împotriva recomandărilor europene şi ale bunului simţ.

Apoi, le dăm de înţeles cetăţenilor că este ”ok” să conduci băut dacă nu se întâmplă nimic atunci când faci asta. Cum naiba să spui aşa ceva? N-am mai auzit de mult o declaraţie atât de inconştientă din partea unei persoane publice, în cazul de faţă fiind vorba despre vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat.

Ei bine, domnule senator Greblă, eu vin cu câteva întrebări, pe care i le adresez oricărui cetăţean care vă susţine raţionamentul din declaraţia citată:

1. Ce rost are să mergi cu maşina 200 de metri până la bar/o rudă/un vecin şi apoi să conduci băut până acasă, indiferent că e vorba de un drum de ţară sau nu?

2. Nu credeţi că şoferul respectiv va prinde curaj în timp şi va ajunge să conducă băut şi de la grătarul din pădure, şi de la discoteca satului şi tot aşa? Doar nu s-a întâmplat nimic de atâtea ori când a mers 200 de metri pe un drum de ţară?

3. Dacă aţi avea o rudă sau un prieten apropiat rănit sau omorât de un şofer băut, care a condus şi el ”200 de metri, până acasă, la ţară”, aţi mai avea aceeaşi părere despre conducerea în stare de ebrietate?

4. De ce nu vă asiguraţi că legea va fi aplicată în cazul tuturor celor care sunt surprinşi conducând în stare de ebrietate pe drumurile publice, din moment ce tot sunteţi la putere, în loc să vă plângeţi de ”greaua moştenire”?

Am preluat astăzi o ştire de la colegii de la Capital, care se referea la intenţiile companiilor de top din domeniul asigurărilor, care doresc să facă lobby pentru a schimba modul cum se fac poliţele RCA. Dacă, în urmă cu câţiva ani le-a venit ideea introducerii clauzei bonus/malus, asiguratorii vor acum să taxeze fiecare şofer în parte. La nivel teoretic, dacă-ţi plăteşti singur poliţa RCA, vei conduce cu mult mai multă atenţie, deci vor fi mai puţine accidente pe şosea. Dar teoria nu se pupă aproape niciodată cu practica, urmând să ne ”trezim” cu o poliţă RCA obligatorie, eventual, pentru toţi cei care au permis de conducere, alături de o eventuală obligaţie de a se asigura pentru fiecare categorie de permis deţinută.

Practic, dacă se adevereşte intenţia asiguratorilor, nu vei mai face asigurare pentru o sigură maşină, ci vei face asigurare pentru orice vehicul pe care îţi permite permisul să-l conduci. Acest lucru ar putea fi avantajos pentru cei care au mai multe maşini pe care le conduc doar ei, pe când familiile care împart o maşină între doi sau trei membri ar putea suferi cel mai mult de pe urma noului proiect.

Însă, odată cu noul proiect, apar o grămadă de neclarităţi, pe care astăzi le avem rezolvate.

Nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu şoferii care au permis pentru mai mult de 2 sau 3 categorii. Să zicem că ai permis pentru categoriile A, B, C, CE şi BE. Deci poţi conduce motociclete, autoturisme, autorisme cu remorci mai grele de 750 kg cu frână, autocamioane şi autocamioane cu remorcă. Bravo ţie! Dar cât ar trebui să plăteşti asigurarea RCA? Plăteşti mai puţin pentru că eşti profesionist, deci e mai puţin probabil să faci o greşeală şi să buşeşti maşina, sau plăteşti mai mult, pentru că poţi conduce o grămadă de vehicule, cu care poţi face pagube de miliarde de RON?

Ce se întâmplă dacă vorbim despre un automobil cumpărat în leasing, care aparţine unei companii? Compania nu mai trebuie să facă poliţă RCA, dar toţi şoferii săi trebuie să facă, deşi aveau nevoie până acum doar de un permis de conducere valabil pentru a folosi respectivul vehicul. Aşa sună logic, dar le aduci cheltuieli groaznice tuturor celor care îşi câştigă existenţa la volan, de la taximetrişti şi livratori de pizza, până la şoferul salvării de care speri să nu ai niciodată nevoie. În situaţia asta, ce se va întâmpla? Va deconta compania respectivă poliţa pe care o va folosi angajatul în scop de serviciu?

Cum afli în timp real dacă o maşină are sau nu poliţă RCA? În prezent, există aplicaţii pentru smartphone şi site-uri. În viitor, va fi aproape imposibil, pentru că vei avea nevoie de datele personale ale şoferului o conduce în momentul respectiv.
Oare noua politică va ajuta şoferii care conduc vehicule înmatriculate în Bulgaria? Greu de zis, căci acestea nu puteau fi asigurate din România în mod oficial (din câte ştiu eu). Dar dacă da, cât ar trebui să fie asigurarea pentru un asemenea vehicul?

Mai mult decât atât, cât ar trebui să coste o asigurare pentru un şofer începător, una pentru un pensionar şi alta pentru un şofer trecut de 35 de ani, căsătorit, cu doi copii acasă? Va mai schimba cilindreea vehiculului său cota de asigurare în vreun fel? Daca da, de ce?

Mă întreb dacă datele din sistemul bonus/malus vor fi folosite în vreun fel pentru noul sistem de asigurări. Teoretic, ar trebui să fie folositoare. Practic, suntem în România, iar lucrurile astea nu se gândesc până la capăt.

Pe forumuri, părerile sunt împărţite, ca de obicei. Unii spun că le este mai avantajos noul sistem, că au mai multe maşini, deşi nu ştiu cuantumul viitoarelor poliţe RCA (instinctul îmi spune să nu vă bucuraţi, că vor costa mai mult), în timp ce alţii se plâng de absurdul situaţiei în care eşti în dreapta, ai permis valabil, nu ai băut, şoferului i se face rău şi tu nu-l poţi conduce până la spital/acasă/etc pentru că nu ai poliţă RCA valabilă pe numele tău.

În unele state, asigurarea se face pentru vehiculul în sine, indiferent de cine îl conduce, pe când altele asigură vehiculul şi un conducător principal, eventualii şoferi ”de rezervă” urmând să fie posibili doar dacă proprietarul achită o asigurare cu o valoare mai mare.

Îi ştiţi pe cei care se plâng mereu de cât de aglomerat este traficul, dar nu ar renunţa la maşina sub nicio formă, deşi ar putea să ajungă la destinaţia lor şi prin alte soluţii de transport, unele mai rapide? Ei bine, aseară m-am întâlnit nu cu un exemplu veritabil al acestui grup, ci cu cel care cred că este fondatorul sau cel puţin liderul ”mişcării”.

Povestea este destul de simplă: Bucureşti, Calea 13 Septembrie, ora 23 (cu aproximaţie). Bulevardul are trei benzi în zona semaforului de la intersecţia cu Drumul Sării. Prima bandă era ocupată de maşinile parcate în spic, numai bune pentru poliţiştii de la rutieră care stăteau la pândă cu radarul săptămâna trecută (am cotizat şi eu, 75 ron pentru 64 km/h, fără comentarii şi nazuri), aşa că eşti constrâns la celelalte două benzi rămase.

Aici intervine intriga. Eram cu motocicleta şi mergeam liniştit spre casă. După slalomul obişnuit între capacele de canal, gropi şi alte minunăţii are şoselei, încetineam finuţ ca să mă încadrez cât mai bine la semafor. După ce a trecut un Clio Symbol III roşu pe lângă mine şi mi-a tăiat faţa, aveam fix trei maşini în faţă la semafor, fiecare amplasată pe o bandă.

Am încetinit până aproape de oprire şi am decis să mă încadrez între benzile doi şi trei, ca să trec pe lângă Symbol-ul respectiv şi o altă maşină care staţiona. Cele două erau prea apropiate între ele, aşa că nu aveam loc să trec. M-am resemnat şi m-am oprit acolo, aşteptând să se schimbe culoarea semaforului. Şoferul Clio-ului era un domn în vârstă, cu părul alb, pe când pe ceilalţi şoferi nu îi puteam observa. Pentru că nu mă grăbeam nicăieri, nu am insistat. Câteva zeci de secunde mai târziu, şoferul Clio-ului brachează roţile înspre dreapta şi avansează câţiva centimetri, ca să-mi facă loc. Tot nu puteam să trec. Gestul său a fost observat şi de şoferul maşinii din stanga sa, care mi-a făcut şi el loc, cu mai multă generozitate, însă.

Cum geamul şoferului de la Clio era întredeschis şi eu aveam viziera ridicată, i-am mulţumit verbal şoferului, gândindu-mă că s-ar putea să aprecieze politeţea mea şi să repete gestul şi pentru alţi colegi de trafic. Mai bine tăceam. Domnul de la volan a început să mă certe, reproşându-mi că ”îi zgâriem maşina şi că nu mai poate de noi”, finalizând cu o întrebare (retorică – în gândul lui) care m-a dus la acest post: ”de ce naiba nu puteţi să staţi şi voi la coadă, ca toată lumea??”.

Atunci m-am enervat. Am reuşit, totuşi, să-i răspund calm. L-am întrebat dacă i-am zgâriat eu maşina şi nu mi-am dat seama, apoi i-am explicat (în măsura în care culoarea roşie a semaforului urma să fie înlocuită în orice clipă) că asta-i toată ideea cu mersul cu motocicleta -  să nu mai faci o coadă imensă la semafor doar ca să-ţi muţi fundul de acasă la birou şi invers.

N-a înţeles. Pentru el, explicaţia mea era doar zgomot de fundal. Am plecat uşor de la semafor şi mi-am văzut de drum, dar supărarea nu mi-a trecut nici până acum.

Ce mă tulbură cel mai tare este că şoferul din exemplul de mai sus nu este singurul care are această viziune asupra motocicliştilor. Şoferi care gândesc ca el sunt mulţi, dar ei nu se gândesc cum ar fi să stea la o coadă de caţiva kilometri, în urma a zeci de scuterişti, bicicişti şi motociclişti, toţi amplasaţi în şir indian, aşteptând la semafor, aşa cum tocmai el spunea cu trebuie să stăm.

Ce-i aşa de greu? Dacă eşti singur în maşină şi toţi ceilalţi din jurul tău sunt la fel, nu eşti blocat în trafic, TU eşti traficul!

De asta nu putem avea lucruri frumoase.

Ieri am fost la un eveniment Renault unde a fost invitată şi Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Vorbesc despre Gala Femeilor de Succes de la Renault România, unde doamna Plumb a ţinut un mic discurs. Însă, vizita doamnei Plumb a mai avut un punct în agendă: conducerea unei maşini electrice. Din ce am înţeles, este prima maşină electrică pe care o conduce actualul ministru al mediului, ceea ce nu-i chiar excepţional când ne gândim că ministrul s-a angajat să susţină aceste vehicule fără măcar să se fi urcat vreodată la bordul unuia.

Sigur, realizez că nu toată lumea a condus maşini electrice până acum, dar vorbim despre un ministru, totuşi, de la care ne aşteptăm să aibă mai multe porţi deschise decât cetăţeanul de rând. Ca să nu mai vorbim despre beneficiile de imagine pe care ar putea să le aibă un importator sau distribuitor de automobile prin faptul că maşina sa electrică sau ecologică este condusă de ministrul mediului dintr-un stat, ocazie bifată cu succes de cei de la Renault. Foarte bine.

Probabil că vă întrebaţi ce naiba a fost aşa de special la plimbarea lui Rovana Plumb de m-a făcut să scriu despre asta. Doamna Plumb a condus Renault Fluence Z.E.  de la hotelul Ramada din Piteşti până la Uzina Dacia din Mioveni, parcurgând un traseu de 18 kilometri.

Ei bine, până să se urce la volanul lui Fluence Z.E., doamna Plumb a participat alături de noi la conferinţa celor de la Renault. Recunosc, nu am observat când a sosit dânsa, dar abia așteptam să ajungă, în vederea unui mic interviu pentru voi. La fel ca puhoiul de jurnalişti, cameramani şi fotografi prezenţi la eveniment, am alergat afară pentru a-i face câteva fotografii în momentul în care se va urca la volanul modelului electric produs de francezi. Ajung în faţa hotelului cu pricina şi văd un Renault Fluence Z.E., încadrat de mai multe maşini negre. Ok, zic eu, probabil că sunt cei de la SPP, responsabili de protecţia unui demnitar, cum este și doamna Plumb.

Ce n-am înţeles prea bine şi a ajuns să mă indigneze este faptul că, în paralel cu vehiculul electric al francezilor, staţiona un Audi A8 al generaţiei precedente, care avea motorul pornit. La prima vedere nu-i mare lucru, deja ne-am obișnuit cu fenomenul. Însă, A8-ul în cauză făcea parte din delegația doamnei Plumb.

Menţionez că doamna Plumb era cel mai înalt oficial al guvernului prezent la eveniment, în timp ce oficialii Renault circulau cu modele Renault, deci este exclusă posibilitatea ca mașina să îi fi aparținut altui personaj important de la eveniment.  Aşadar, vorbim despre maşina cu care doamna Plumb a sosit la eveniment, care o va urma până la Uzina Dacia şi care o va duce înapoi la Bucureşti.

Acum vin două întrebări de bun simţ:

1. De ce naiba circulă ministrul mediului cu o maşină de lux (cel mai mic motor din gama A8 are 2.8 litri, dar maşina cu care circula doamna Plumb era echipată cu un diesel, deci vorbim despre un propulsor de minim 3.0 litri)?

2. De ce avea maşina respectivă motorul pornit dacă demnitarul nu urma să meargă cu ea?

E mai mult decât o problemă de imagine aici. Este o problemă de bun simţ. Nu am pretenţia ca un ministru să circule cu bicicleta, dar flota Guvernului este suficient de generoasă încât să găsească un model mai ecologic. Mi se pare ipocrizie să declari sus şi tare ”Poluatorul Plăteşte”, iar tu să circuli cu o maşină care emite 229 grame CO2 pe kilometru şi are motor de 2.967 centimetri cubi (mă refer aici la versiunea 3.0 TDI, cea mai probabilă motorizare pentru respectivul model). Spre comparaţie, fostul ministru Nicolae Nemirschi primise de la Lexus în custodie un LS450 Hybrid. Nu sunt specialist în domeniu, dar AŞA “SE FACE PR”!

Mai mult decât atât, când orice producător de automobile îţi recomandă să opreşti motorul la orice staţionare mai lungă de 30 de secunde, este chiar aberant să stai cu motorul pornit >10 minute, cât am stat noi acolo până când a sosit şi plecat doamna Plumb. Până la un punct, este o treabă de securitate şi cei de la SPP au, probabil, normele interne pentru proceduri de genul. Dar “nu dă bine” un asemenea lucru, căci pericolele la care era supusă doamna Plumb erau aproape nule – fiind înconjurată atât de reprezentanţi ai SPP, cât şi de cei mai importanţi oameni din ierarhia Renault România, nefiind nevoie de extracţia urgentă a demnitarului în orice clipă, căci nu avea cine să-i pună în pericol siguranţa. E ca şi cum ai purta două veste antiglonţ într-un buncăr antiatomic, când eşti singurul din buncăr şi ţara ta nu-i în război. Iar dacă ar fi fost nevoie de o ”extracţie” ca-n filmele americane, ghinion, pentru că maşina respectivă era prinsă între alte două vehicule dintr-o coloană, nefiind posibilă ”fuga” în cazul unei situaţii de urgenţă adevărate.

Am trecut şi peste partea morală a întregii experienţe. Acum, vine partea de grijă exagerată: pentru ”testul” doamnei Plumb, s-a format o coloană oficială care a inclus peste 10 vehicule, incluzând aici antemergător de la Poliţia Rutieră, Fluence-ul electric menţionat mai sus şi vehiculele SPP aferente.

Ca idee, noul Papă de la Vatican s-a afişat în public într-o maşină mai ieftină decât cea în care este plimbată doamna Rovana Plumb, respectiv un Volkswagen Phaeton, iar evenimentele la care a participat Papa Francisc au inclus şi plimbări la bordul unui G-Klasse decapotat, unde Papa a stat în picioare, fără niciun fel de scut.

Am ataşat şi două imagini pentru a ilustra ce şi cum, regret că nu am pozat şi maşina doamnei Plumb.

Acum, serios, cine este mai important şi mai în pericol? Ca să nu mai vorbim despre faptul că Preşedintele României a venit la mai multe evenimente şi a plecat de la aceleaşi evenimente cu o coloană oficială mult mai modestă, care număra mai puţin de cinci maşini.

Ultima dată când am verificat, Preşedintele Băsescu a condus, în repetate rânduri, un automobil standard prin traficul din Bucureşti. Fără coloană oficială, fără nimic (sau, cel puţin, nu erau vizibile respectivele maşini).

De unde şi până unde are nevoie Ministrul Mediului de o asemenea coloană oficială şi de ce necesită atâta protecţie? Să fie din cauza unui timbru de mediu exagerat şi prost gândit, care afectează zeci de mii de şoferi, mulţi dintre ei ajungând să piardă câteva mii de euro pe fondul acestei taxe gândite cu cizma?

Guvernul României ne pregăteşte o nouă surpriză, dar nu ştim încă dacă va fi pozitivă sau negativă. Vorbesc despre noul timbru de mediu, despre care am aflat astăzi că va fi plătit o singură dată. Toate declaraţiile pe care le-au făcut guvernanţii până acum referitor la acest bir sugerau o taxare anuală în funcţie de emisiile de CO2. Mai mult decât atât, ni se promitea că sistemul de taxare va fi logic, coerent şi corect, evitând situaţii în care posesorul unui automobil care valorează 500 de euro să fie nevoit să plătească o taxă de câteva mii de euro.

Ce mă sperie pe mine la noul timbru de mediu, iar sperietura este destul de legitimă, în postura de cetăţean cinstit care îşi plăteşte cu sfinţenie dările la stat, este faptul că nu avem încă un termen limită până la care vom afla formula de calcul a acestui timbru de mediu, nu avem nici măcar un exemplu privind valorile între care va fluctua acesta (deşi stim că vor exista automobile pentru care timbrul de mediu va fi zero) şi nu ştim cum se va aplica noul timbru. Vinovaţi de întreaga neînţelegere par să fie cei de la Ministerul Mediului, care ne tot amână cu soluţia pentru această problemă, dar nu se sfiesc să facă promisiuni privind corectitudinea viitorului sistem şi să ne fluture eterna lozincă ”poluatorul plăteşte”. Ok, plăteşte, dar cât, când, unde, cui şi de câte ori?

Pe lângă întrebările de mai sus, nu înţeleg care ar mai fi diferenţa dintre timbrul de mediu şi taxa de mediu. Din moment ce ambele se plătesc o singură dată pentru un vehicul şi cuantumul lor ia în considerare vechimea, emisiile de CO2, cilindreea şi norma de poluare, ce le diferenţiază? Doar numele şi formula de calcul?

Dacă despre asta este vorba, atunci nu am progresat în niciun fel faţă de situaţia în care ne aflam în urmă cu mai bine de un an, când aşteptam o formulă coerentă din partea celui care conducea Ministerul Mediului la acea vreme.

Anul 2013 a început prost pentru şoferii din România. S-au scumpit carburanţii, ca în fiecare an, totul pe fondul unei accize. Ok, am trecut peste asta cu aceeaşi nonşalanţă pe care o resimţim de fiecare dată când alimentăm. Astăzi, am aflat că Ministrul Mediului solicită amânarea unei decizii privind taxa auto 2013. Ştiţi voi, acel ghimpe în coastă despre care se tot vorbeşte de mai bine de un an.

Iniţial, Guvernul trebuia să ia o decizie FINALĂ în prima sa şedinţă din 2013. După cum vă daţi seama, acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, ne-am trezit cu o banală declaraţie a premierului, care ne promite timbrul de mediu, un bir anual legat de cilindreea şi emisiile de CO2 ale unui vehicul.

Ce ar trebui să facă noul timbru de mediu? În teorie, acesta ar propune taxarea echidistantă a poluării generate de automobilele echipate cu motoare cu ardere internă în funcţie de emisiile de CO2 degajate în atmosferă. Fondurile obţinute urmând să fie utilizate de Guvern în vederea reducerii efectelor cauzate de poluare la nivelul întregii ţări. Ce frumos sună! Din păcate, întregul timbru de mediu este învăluit de mister, singurul lucru cert pe care îl ştim despre acesta fiind faptul că va fi un nou plug ataşat la „jugul” şoferului de rând.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin că deţinerea unui automobil este dreptul strămoşesc al fiecărui român sau cetăţean al Planetei. Din contră, maşina, la fel ca permisul de conducere, cetăţenia şi multe alte elemente de acest gen sunt calităţi/obiecte pe care le obţii pe bază de merit. Fie că vorbim de promovarea unui examen (cum este cazul permisului de conducere) sau de cetăţenia unui stat dobândită prin naşterea pe teritoriul său, nu toată lumea TREBUIE să aibă o maşină sau un permis de conducere, la fel cum nu toţi absolvenţii de liceu trebuie să urmeze cursurile unei facultăţi.

Nu pot să nu mă întreb cine este mai bulversat de noile idei ale Executivului: posesorul de automobil ieftin înmatriculat în România sau cea a clientul care poate să aleagă când să cumpere un automobil rulat. Oricum ai face, tot nu este bine, cel puţin pentru cetăţenii care încearcă să fie cinstiţi şi au automobilul înmatriculat în ţară. Guvernanţii fac ce fac şi ne imprimă o dorinţă puternică de emigrare, indiferent cât de mult ţi-ar place România.

Dacă ai un automobil mai ieftin (se presupune că acesta nu respectă norma Euro 5), te poţi trezi peste noapte că acesta nu va mai valora mai mult decât un tichet REMAT (practic, valoarea sa va fi chiar mai mică, obţinerea respectivului tichet implicând anumite costuri, iar comercializarea sa ulterioară fiind făcută la o valoare inferioară celei nominale), iar totul are loc printr-o schimbare făcută ”din pix” la nivel de Executiv. Sigur, cei care sunt în această situaţie au avut un preaviz de un an să-şi vândă automobilul, la un preţ redus, desigur, dictat de clienţii care ştiau cât vor valora acele automobile după 01.01.2013.

Probabil, cel mai confuz cetăţean ar trebui să fie cel care se gândeşte să-şi cumpere un automobil rulat. Fie că îl cumperi din România sau din alt stat UE, vei plăti taxa de mediu -  cu excepţia cazului în care acesta a fost înscris în România după 01.01.2007, caz în care va avea un preţ semnificativ mai mare decât echivalentul său din Europa de Vest.

În cazul unei suprapuneri idioate a taxelor (s-a mai întâmplat şi se poate întâmpla şi acum), există riscul să plăteşti încă din primul an şi un timbru de mediu, deşi ai plătit deja taxa de poluare. Spun asta pentru că nu există nicio declaraţie a actualului Executiv care să anunţe evitarea taxării duble a celor care au plătit deja taxa de mediu, pentru că ar fi o decizie discriminatorie.

În cazul în care acest client se hotărăşte să mai aştepte şi să achiziţioneze un automobil rulat după ce se va definitiva noul timbru de mediu, acesta va putea ”alege” între un automobil al cărui preţ a crescut doar fiindcă are un timbru mai ieftin şi între un automobil relativ ieftin, care are un timbru de mediu ucigător de scump.

Pe ce aş miza eu? Când vine vorba de vândut, aş vinde tot ce are un motor mai mare de 2.0 litri şi normă de mediu sub Euro 4 – excepţiile fiind maşinile pasionaţilor care nu vor să le mai vândă niciodată. Iar când vine vorba de cumpărat, aş aştepta cuminte să se definitiveze noua taxă de mediu şi să se stabilizeze piaţa auto, în măsura în care va mai fi posibil acest lucru. Orice achiziţie ulterioară ar fi documentată temeinic, valorile de CO2/km anunţate de vânzători fiind adesea subevaluate.

În mod paradoxal, cel mai puţin afectate automobile vor fi cele înmatriculate în Bulgaria, pentru care nu vor creşte în niciun fel taxele. Însă, nu m-aş baza prea mult pe conducerea unui automobil înmatriculat în această ţară, deoarece numeroşi concetăţeni au provocat probleme cu aceste automobile, ca apoi să scape basma curată, lucru care nu-i pe placul autorităţilor din niciun stat.

Celebrul motto ”Divide et impera” pare să fie o idee bine întipărită în mintea politicienilor români. Declaraţiile acestora sunt un exemplu bun al acestei practici, iar Laszlo Borbely nu face excepţie. Practic, scopul său nu este de a proteja în mod explicit mediul, ci doar de a justifica taxele aberante cerute cetăţenilor care încearcă să intre în legalitate prin înmatricularea în România a vehiculului second-hand importat în ţara noastră minunată.

Laszlo Borbely a făcut din nou confuzia legată de importul de automobile second-hand şi casarea vehiculelor în cadrul programului de înnoire a parcului auto, amintind faptul că s-au importat 210.000 de maşini second-hand în 2010, dintre care 130.000 sunt mai vechi de 10 ani. Ministrul nu este deranjat de acest lucru, ci doreşte ca persoanele care aduc aceste vehicule în România să plătească o taxă mai mare pentru ele. Justificarea dânsului a fost următoarea: ”pentru că nu putem să ne permitem să dăm 720 de milioane de lei într-un an pentru casarea a 190.000 de maşini şi să se aducă 130.000 de maşini mai vechi din altă parte”. Din păcate, Ministrul Mediului a făcut această observaţie punând la egalitate vehiculele care au fost casate – unele fiind fie mai vechi de 15-20 de ani, iar altele având chiar şi 30 de ani vechime, cu automobilele importate din străinătate, acestea având o vechime mai mare de 10 ani.

Între timp, alţi reprezentanţi ai autorităţilor se bat cu pumnii în piept că elimină corupţia, taie salariile angajaţilor şi pretind că sunt cel mai bun lucru care i s-a întâmplat sistemului. În mod evident, stabilitatea nu a fost şi nu va fi niciodată un atuu al politicii de guvernare şi aici mă refer strict la găsirea unei idei bune şi respectarea acesteia cu sfinţenie.

Oricum, cât timp există pile, relaţii şi cunoştinţe la RAR, Administraţia Financiară, Primărie şi Dumnezeu-mai-ştie-unde, se vor găsi ”soluţii” de înmatriculare a unor vehicule, în timp ce ”fraierii” plătesc taxa.

Mai nou, Laszlo Borbely vrea să îi descurajeze pe cei care vor să dea statul în judecată şi să-i convingă că nu există nicio scăpare de la taxa de mediu – care trebuie să fie cât mai copioasă posibil, bineînţeles.

Mulţumim, din nou, domnule Borbely, pentru inundarea pieţei auto din România cu automobile înmatriculate în toate ţările planetei, cu vehicule cu numere false şi cu destabilizarea totală a pieţei auto second-hand din ţara noastră. Practic, un cetăţean cinstit nu are nicio şansă în faţa sistemului şi este silit să-şi cumpere o maşină deja înmatriculată în ţara noastră, sau riscă să doarmă cu teama că maşina sa poate fi furată oricând şi nu poate nici măcar să dovedească faptul că este a lui.   ( ca notă  – nu informativă, domnule Voiculescu! - sistemul din România te obligă să plăteşti impozit pentru un autovehicul furat până când demonstrezi în instanţă faptul că nu îţi mai aparţine, că doar a fost vina ta că ţi-au furat maşina).

Nu în ultimul rând, să-i mulţumim lui Călin Popescu Tăriceanu pentru ideea genială de introducere a acestei taxe şi lui Emil Boc pentru respectarea promisiunilor din campania electorală – cele legate de eliminarea taxei auto.

Sunteţi de vis!

Circulă multe mituri legate de service-uri la noi în ţară. Le lăsăm deoparte pe cele legate de service-urile de cartier şi ne ducem la dealeri şi reprezentanţe. Recunosc, m-am “fript” şi eu. Nu contează aşa de mult cum am păţit-o şi unde, dar a fost şocant de urat. Îmi venea să aştept mecanicii după program să-i iau la bătaie pentru incompetenţă şi pentru tupeul de categorie grea manifestat la telefon după ce am constatat că n-au reparat mare lucru, dar sugerau indirect că nu-mi dau eu seama ce-i stricat la maşina mea şi ce nu.

Mai devreme, am sunat la o altă reprezentanţă a mărcii respective, în încercarea de a obţine un răspuns pe teme de compatibilitate. Mai precis, vorbesc de compatibilitatea unor piese. Evident, doar o componentă nouă care costă cam 30-40% din cât valorează maşina mea se potriveşte şi doar pe aceea o garantează ei, dar nu sunt siguri că respectiva piesă îmi va rezolva problema. Miroase a bani aruncaţi pe geam. Nu merci.

Apoi, mai pun o întrebare, de data aceasta aşteptând un răspuns ferm şi competent. Totuşi, vorbeam cu un tip care se presupunea că lucrează la un service monomarcă şi “umblă” doar cu creaţiile constructorului respectiv. L-am întrebat ce tip de cutie de viteze am eu, din moment ce informaţiile pe care le-am “săpat” pe internet şi cele din fişa tehnică furnizată odată cu comanda vehiculului se bat cap în cap. Răspunsul, scurt şi sec: “Nu ştiu.” Mirat, îi explic de unde am ambele informaţii. Acelaşi răspuns. Right. Şi tu vrei să vin la service-ul tău să-ţi dau bani când tu nu îmi poţi da un răspuns la o întrebare de acest gen? Mă abţin.

Tot în fişa respectivă găsisem şi seria cutiei de viteze. Respectivul mecanic nu a fost interesat de aceasta, fiind preocupat de clienţi care vroiau doar o programare, fără comentarii şi interogatorii inutile. Păcat. Auzisem lucruri bune despre service-ul respectiv. Mâine, poimâine, mă trezesc pe drum spre vreun service din cealaltă parte a ţării, sau, cine ştie, chiar din Ungaria.

Stau şi mă întreb acum dacă sunt singurul păcălit şi batjocorit în felul acesta. Sunt sigur că nu.

Aştept în secţiunea de comentarii de mai jos mărturiile voastre. Rugămintea mea e să le înşiraţi civilizat, cu lux de amănunte, pentru a evita îndoilelile legate de mărturii.