Cinquecento la 16 ani

Fotografii de la Academia Catavencu l-au surprins pe fiul minor al lui Mircea Geoana la volanul unui Fiat 500 clasic, pe drumurile in Bucuresti. Imediat dupa aceea, a sosit si primul semn de intrebare: Alexandru Geoana conduce fara permis?

Potrivit mamei sale, Alexandru Geoana detine un permis de conducere categoria B1, care poate fi obtinut de la 16 ani. Acest tip de permis de conducere le permite tinerilor care il obtin dreptul de a conduce legal vehicule cu o masa de intre 400 si 550 kg, echipate cu un motor de minimum 450 cmc, care pot atinge o viteza maxima de 45 km/h. (art 30, litera I din Codul Rutier)

Desi exista posibilitatea ca Alexandru Geoana sa detina permisul de conducere respectiv, ma indoiesc ca modelul pe care il conduce este incadrat la categoria B1. Desi Fiat 500 are un motor de 499 centimetri cubi si cantareste 499 de kilograme, modelul are capacitatea tehnica de a depasi viteza de 45 km/h. Mai mult decat atat, Fiat 500 a fost oferit si intr-o versiune de 594 centimetri cubi, dar judecand dupa aspectul modelului din imagini, Alexandru Geoana conduce un Fiat 500 D sau F(diferenta dintre cele doua fiind la nivel de dotari si la modul de deschidere al portierelor – modelul D avand usi cu deschidere inversa) , care este echipat cu un motor de 499 cmc. Ambele versiuni ale acestui model pot atinge o viteza maxima de 95 km/h, cu 50km/h in plus fata de limita superioara permisa vehiculelor din categoria B1.

Cat despre omologarea unui alt tip de motor sau aplicarea unui eventual limitator de viteza, ma indoiesc ca RAR permite asemenea modificari. Din imaginile realizate de catre cei de la Academia Catavencu, putem observa ca modelul are numere provizorii, semn ca este proaspat inmatriculat in Romania.  Poate ca o examinare a cartii tehnice va lamuri toate curiozitatile privind legalitatea actiunilor lui Alexandru Geoana.

Desi consider alegerea lui cel putin interesanta, nu cred ca ar trebui sa conduca in Bucuresti la 16 ani, cu atat mai mult o masina clasica. Pentru fite de genul asta, exista microcar-uri special create, nu automobile retro care trebuie ingrijite si conduse corespunzator.

Cat despre o potentiala ilegalitate, aici este treaba Politiei Rutiere si a agentilor din trafic, care trebuie sa efectueze un simplu control de rutina si sa ia masurile corespunzatoare. Dar mai avem mult pana sa se intample acest lucru, deoarece vorbim de fiul Presedintelui Senatului.

Pentru ca suntem in Romania,  Politia Romana a emis un comunicat de presa care ne informeaza ca “Examinarea practică a candidatului (Geoană jr – n.r.) s-a desfăşurat la data de 01.07.2009, în conformitate cu prevederile OMAI 1497/2006 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, utilizându-se un autovehicul corespunzător subcategoriei B1, respectiv un triciclu marca Piaggio care aparţine şcolii de şoferi la care acesta a urmat cursurile de pregătire.”
Comunicatul complet emis de BPR il puteti citi AICI.

catavencu

fiat 500 F

Via | Academia Catavencu | Foto1: AcademiaCatavencu; Foto2: Wikipedia