Cronica unei morţi anunţate – Rabla 2014

Rovana Plumb, Ministrul Mediului, consideră programul rabla ineficient şi vrea să renunţe la el. Ediţia 2013 este prima dată când doamna Plumb impune condiţiile gândite de echipa sa şi apucă să schimbe totul astfel încât rezultatele să fie cât mai bune. Sau, cel puţin aşa ar fi trebuit să se întâmple.

Paradoxal sau nu, prima lună cu noul program rabla, cu ale sale vouchere de 6.500 ron, s-a lăsat cu o scădere de 46% a înmatriculărilor de automobile noi. Da, în România, în comparaţie cu iunie 2012. Astfel, ori n-a înţeles nimeni cum funcţionează noul program de înnoire a parcului auto din România, ori Programul Rabla a ”obosit”, cum ar spune domnul Valmar, ori totul a început prea târziu şi ”ajutorul” de 6.500 lei vine într-un climat economic în care consumatorii n-au încredere să-şi cumpere nimic pentru săptămâna viitoare, d-apăi să facă un credit la bancă pentru mai mulţi ani?

După cum ne-a obişnuit ministrul Plumb (ironic nume pentru un Ministru al Mediului, ştim, dar nu trebuie să o judecăm după nume), intenţiile anunţate privind proiectele sale de viitor se transformă, aproape de fiecare dată, în realitate. În caz că aţi uitat, doamna Plumb a vorbit şi despre un timbru de mediu cu un cuantum mai mare pentru diesel-uri, plata timbrului de mediu pentru maşinile Euro 6 atunci când acestea îşi vor schimba proprietarul şi multe altele.

Aşadar, nu putem decât să ne pregătim pentru un nou an de scăderi în piaţa auto din România, 2014. Pentru că nu vor mai fi ajutoare pentru clienţii de bună credinţă ai maşinilor noi, nici pentru societăţi. Tot societăţile au primit o altă piedică de la stat în 2012, când guvernanţii au decis să reducă procentul de TVA deductibil la achiziţia unui vehicul nou.

În lipsa unui program Rabla în 2014, sunt curios cum va motiva doamna Plumb existenţa timbrului de mediu (taxa auto şi timbrul de mediu finanţând programul de înnoire a parcului auto din România) şi ce se va întâmpla cu sumele colectate din acest proiect. Vor merge către proiectele de protecţie a mediului din România? Care proiecte de protecţie a mediului?

3 comentarii la “Cronica unei morţi anunţate – Rabla 2014”

  1. MRC spune

    Dati-mi voie sa raspund la intrebarea: ce se va intampla cu sumele stranse din plata timbrului de mediu? Simplu: vor merge catre bugetul de stat si apoi catre despagubirile care trebuiesc platite celor care au achitat taxa de prima inmatriculare si apoi au castiat in instanta returnarea acesteia.

    Vor mai face o impadurire – doua cu puieti crescuti in pepinierele Directiilor Silvice ca sa mai poata spala niste bani si uite asa vor avea “justificare” pentru banii stransi de Minister.

    Din pacate, este peste puterea mea de intelegere, de ce nu au fost ascultati oamenii. Da, oamenii de rand. Cei implicati in piata auto. Vanzatori si cumparatori. De ani de zile se merge pe niste idei idioate si fara nicio noima, fara niciun argument, idei care au pus piata auto pe butuci. Nu stiu daca mai este vreo industrie cu o intindere atat de mult pe orizontala. Adica, o masina noua vanduta, ofera de lucru la foarte multi oameni. Sunt atatea industrii paralele. Fie ca vorbim de utilizatori, de cei care produc accesorii (tuning), piese de schimb, asigurari etc, etc, etc.

    Masinile second-hand nu sustin aceste industrii. Sa fim seriosi! Cate companii cumpara masini second hand pentru personalul lor? ….indiferent ca vorbim de turisme sau de masini de transport marfa. In momentul de fata companiile sunt (cred!) principalii clienti ai dealerilor auto.

    Pana cand oamenii din ministere nu vor renunta la idei de genul ” o masina noua polueaza mai mult decat una de acum 20 de ani”, tara asta nu merge in directia corecta. Din pacate, asta este genul de gandire care ma face, zi de zi, sa ma gandesc din ce in ce mai mult catre parasirea tarii.

  2. Bogdan spune

    De ce trebuie asociat tichetul Rabla cu achizitionarea de autoturism nou? Duci o rabla la fier vechi, ti se dau bonuri de masa de 1000 euro….. De exemplu….!!! Cumperi un autoturism nou, ai reducere de la stat, in functie de motorizare, de n euro. Alt exemplu!!! Treburile complicate se rezolva cu idei simple!

  3. unckle spune

    @bogdan – treburile nu sunt mereu asa simple. Un schimb direct masina=mancare ar duce pretul tuturor rablelor la 1000E. O subventie de X la achizitionarea unei masini ar seca rapid fondurile, de ea beneficiind toti cei ce cumpara o masina noua, nu doar numarul stabilit clar prin programul rabla actual. In general statul are cea mai buna influenta atunci cand nu se baga in aceste treburi … dar cum in romania ii mananca undeva sa se bage…