Borbely creşte din nou taxa

Sunt tare curios cine va înmatricula o maşina second-hand în România în 2011. Mă refer în special la modelele mai vechi de cinci ani, eventual cu motoare Euro 3 sau “mai jos”. Cred că o să îi numărăm pe degete. Pe degetele de la o mână.

Defapt, dacă tot creştem taxa, hai să o facem de 10.000 de euro pentru orice e euro 3, 20.000 de euro pentru orice e euro 2, 50.000 de euro pentru orice este Euro 1 şi 100.000 de euro pentru non-euro. Să fie rotund. O să râdeţi, deşi e de plâns, dar cuantumul taxei în situaţii atipice (de genul motoare de 6.000 cmc, non-euro, automobil nou) depăşeşte cu mult valorile ilustrate mai sus.

Strict din punctul de vedere al protecţiei mediului, da, e un lucru pozitiv. Din orice alt punct de vedere, e o tâmpenie. Aveam posibilitatea să încasăm câteva taxe şi să ţinem clienţi la câteva ghişee (administraţia financiară, RAR, DRPCIV, etc.). În schimb s-a preferat o viziune obtuză, care exclude riscurile unor catastrofe naturale în situaţii precum cea cu Roşia Montană, gunoaiele aruncate peste tot şi fabricile care nu respectă nicio normă de mediu europeană.

Care ar fi fost soluţia corectă pentru gestionarea problemei legată de înmatriculările second-hand? O taxă auto corectă, corelată cu verificări tehnice extrem de stricte înainte de înmatriculare. Impozitele au fost mărite suficient, zic eu, iar cei care aveau probleme până acum vor avea şi în continuare, în timp ce proprietarii care nu sunt interesaţi de bani nu au nicio problemă în plătirea unui impozit mai mare. Practic, cei pe care vroia Radu Berceanu să îi lovească cu creşterea impozitului nu au fost atinşi, sau au fost loviţi doar cei care erau deja atinşi de criză, în timp ce majoritatea a avut de suferit la modul general.

În mod aberant, guvernanţii au uitat complet de autovehiculele cu volanul pe dreapta, care au voie să circule legal în ţara noastră. Nu ştiu de voi, dar am observat că majoritatea vănzătorilor de maşini cu volanul pe partea dreaptă se dau mari piloţi şi pretind că pot să conducă un asemenea vehicul o viaţă întreagă şi că te obişnuieşti în 10 minute. Da, sigur. Ţin să vă reamintesc că mulţi şoferi au probleme cu trecerea de la un automobil cu transmisie automată la un autovehicul cu transmisie manuală. Să nu vorbim de conversiile din RHD în LHD, majoritatea sunt cârpeli ordinare sau poveşti de târgul de maşini sh.

Am observat mai mereu comentarii acide la ştirile legate de taxa auto şi de poluare. La un moment dat, un individ propunea extinderea perioadei de valabilitate a asigurărilor pentru automobilele cu numere străine şi chiar efectuarea de ”inspecţii tehnice periodice” pentru acestea. Încă aştept lămuriri pentru a-mi satisface curiozitatea legată de tangenţa afacerii sale cu legalitatea, sau măcar cu moralitatea. Cosider că nu este corect din punct de vedere moral să păcăleşti un cetăţean că poate circula în continuare cu un autovehicul înmatriculat în străinătate şi cu asigurare ”prelungită” de un individ pe 100 de euro. Deja trecem de ţepele cu kilometri daţi înapoi şi airbag-uri scoase şi ajungem la dosare penale. Pentru cei care sunt prinşi, bineînţeles.

Nu uitaţi vorba celebră: „nu-i prost cine cere, e prost cine dă”.

27 comentarii la “Borbely creşte din nou taxa”

  1. vxf spune

    Bun , si care e ideea ? Crezi ca e de bun simt sa inmatriculezi masina noua cu motor nesimtit american non euro de 6litri si sa nu platesti nimic ?

    Borbely a spus ca se va mari taxa doar pentru masinile euro3 in jos , si ce-i rau in asta ?

    E rau ca in loc de un astra ‘92 sau un golf 3 rupt de kilometri nu o sa mai fie nimic pe sosea ? Nu ti se pare ca sunt destui “piloti” cu masini sub 3-4 mii euro care merg de parca e ultima lor zi ?

    Eu cred ca e mai bine sa aiba masina cine isi permite sa o si intretina calumea , si ma indoiesc ca cine isi cumpara o masina de 1500E din germania are bani sau bunul simt sa isi mentina masina aia in stare sa ia ITP la orice ora .

  2. Sebastian Toma spune

    N-am nicio intenţie de genul.

    N-ai priceput ce am vrut să spun.

    Să înţeleg e interzisă deţinerea unei maşini care valorează mai puţin de 4.000 de euro? Te rog să mă ierţi.

    Te anunţ de pe acum că maşinile se devalorizează în timp şi că maşina pe care o conduci tu acum s-ar putea să valoreze doar 3-4.000 de euro în următorii ani (nu ştiu câţi, pentru că n-am idee ce maşină conduci).

    Cât despre piloţii de România, pe aceia îi găseşti în aproape orice exemplar al oricărei mărci. Nici măcar supercar-urile nu fac excepţie – vezi accidentul cu Lamborghini Gallardo din Capitală de acum câţiva ani – ştii tu, inteligentul care face bani din piatră seacă a scos ESP-ul pe ud la Gallardo şi a intrat în altă maşină. Deh, se mai întâmplă, right?

    De “piloţii la 3.000-4.000 de euro” trebuie să se ocupe poliţia, nu Ministerul Mediului. E simplu. Nu le interzicem să le cumpere, ci să le conducă iresponsabil. Ar fi şi problema lipsei unei piste de concurs în ţară, dar cum n-avem drumuri vorbim deja de fabule.

    Crezi că le e greu să treacă pe Bulgaria sau să umble cu numere de Germania sau mai ştiu eu ce? Nu! Tocmai asta se întâmplă!

    Nu realizezi ce se poate întâmpla? E imposibil de identificat proprietarul unui asemenea vehicul, iar poliţia nu poate face nimic dacă fuge de la locul accidentului. NIMIC, subliniez!

    Cu ITP-ul, la fel. E vina staţiilor şi a RAR-ului. Pe de o parte RAR-ul are nişte norme extrem de stricte în unele privinţe. Mai stricte decât la TUV sau la orice alt organism similar. Mai stricţi decât RAR sunt cei de la EPA (Statele Unite ale Americii). Acolo, testul de emisii se face şi pe loc, şi în mers, printre multe altele.

    Culmea, birocraţia e mai lejeră acolo, cine ar fi ghicit?

    Anul trecut m-au respins la ITP, dar mi-au spus asta doar după ce am plătit. Aveam becul de iluminare a numerelor ars şi (vina mea aici) becul pe faza scurtă ars. Evident, nu s-a putut face revenirea fără bani (adică să merg la o benzinărie şi să schimb becurile, apoi să mă întorc). Iară asta spune multe.

    Menţionez că maşina mea a fost cumpărată de nouă din România şi este înmatriculată la noi:) Asta în caz că aveam vreun comentator dornic de discuţii pe acest subiect.

    Am dat destule lămuriri.

  3. Matrixu spune

    @Sebastian Toma.
    Si eu sunt de parere cu primul comentator. Da. Masina mea probabil va valora 4000E in 4 ani. Dar o sa o pot vinde. Am platit o taxa de prima inmatriculare si am inmatriculat-o aici.
    Daca nu am avea o astfel de taxa ajungem la fel ca si Bulgaria si masinile inmatriculate acolo. Care este proportia de masini 1-2 ani si 5++ inmatriculate in Bulgaria si care circula in RO? Exact. De unde deducem ce masini se inmatriculeaza.
    O sa bage si bulgarii taxa mare din 2012. Care o sa mai fie portita atunci?
    Nu. Eu sunt impotriva masinilor vechi neintretinute si foarte mari poluatoare. Nu sunt obligat sa stau sa le miros toate mizeriile pe care le scot pe teava. Este destul de evident ca daca ai dat 4000E pentru o masina de 8 ani (ca deh..vrei geamuri electrice etc dar nu iti permiti o masina noua) va face la fel si la revizii si la cosumabile.
    Cat despre ITP..era de datoria ta sa verifici ca masina este in regula. Nu stiu cum e in alte tari dar ce s-a intamplat mi se pare corect. Nu functioneaza nu treci. Si platesti pentru ca ai ocupat un timp in care se putea face o alta masina.

  4. Andrei spune

    @vxf Nu ti se pare ca taxa auto sa fie proportionala cu venitul?
    Imi pare rau dar ai un speech comunist.

  5. dan spune

    Mai oameni buni, in afara nu sunt taxe aberante pt a tine o masina mai veche de 10 ani, daca e in regula tehnic care e problema? Si la ce vremuri se anunta vom avea masini din ce in ce mai vechi in tara, nu ai cum sa obligi lumea sa-si ia logan care dupa 4 ani tot 3000 de euro valoreaza

  6. Sebastian Toma spune

    Eu nu susţin eradicarea taxei, e clar că nu o să se întâmple aşa ceva niciodată.
    Susţin o taxă logică şi corectă, nu cu valori exponenţiale.

    Mi se pare aberantă o taxă de 1000 de euro pentru un motor euro 3 vechi de 7 ani şi cu o cilindree de 1.4 litri. Consider că vorbim deja de maşini modeste.

    Uite un exemplu de căutare http://tinyurl.com/37tapa7 . Acum, aceeasi căutare cu limită de preţ 5.001 euro: http://tinyurl.com/3yw2dcs

    Adevărate musclecar-uri, ce să mai! Mai adaugi drumul până în România, asigurarile, numerele provizorii, drumul până în Germania, ajungi la 6.000 fără nicio grijă. Ca apoi să mai dai încă 1.000 de euro? Forget about it.
    Nu spun că sunt perfecte, nicidecum, dar trebuie să recunoşti că sunt modeste şi prezintă un nivel minim de siguranţă. Poate chiar mai ridicat decât media parcului auto din RO.

    Apropo, doar fiindcă sunt vechi, nu înseamnă că sunt neîntreţinute. Asta depinde foarte mult de preţul de achiziţie. Starea de funcţionare se verifică la RAR.

    Chestia cu plătitul e relativă. Să îţi spun de ce. Am venit cu farurile aprinse la ei. Era de bun simţ să îmi spună că pic şi să le schimb. Au avut şi timp să se uite la maşină, că erau oricum la o ţigară afară.

    Da, era de datoria mea să verific becurile alea, corect. Ai să râzi, dar le verific destul de des.

    Nu ştiu dacă ai urmărit emisiunile de DIY de la Discovery, au filmat şi momentul când mergeau la MOT/verificarea tehnică: li se spunea de la intrare – cu asta nu treci.

    Poate a fost cazul unităţii ITP respective. Nici măcar nu s-au oferit să le schimbe ei contracost, bineînţeles.
    Am fost la altă unitate şi mi-au schimbat becurile, au reglat farurile şi au făcut ITP-ul. Civilizat.

    Revenind la taxă, mi se pare aberant cum sunt folosiţi banii din fondul de mediu în unele situaţii. Ştiai că s-au cumpărat 5 tone de ulei pentru o centrală termică din Călăraşi a unei companii private?

    Programul Rabla este justificat, nici taxă aplicată în România nu are un rezultat vizibil şi direct. Pe lângă faptul că noi plătim banii respectivi, ce se întâmplă cu ei? În plus, guvernanţii îşi mai permit să facă previziuni cum că vor obţine sute de mii de euro sau chiar milioane de euro în baza taxei auto din 2011. Cu excepţia celor care îşi cumpără un automobil nou, nu ştiu cine va plăti respectiva taxă.

  7. scuderia spune

    atunci aproximativ cat este taxa la un vw golf 3 cu norma de poluare euro 2?

  8. Sebastian Toma spune

    Sunt mai multe motorizări pe Golf 3. În plus, taxa variază şi în funcţie de data primei înregistrări.
    Trebuie verificat.
    De la 1.4 MPI de 75 CP la un VR6 e o diferenţă. Semnificativă e puţin spus.

    Eu cred că ai de plătit cel puţin 1.000 de euro, asta la o estimare “din zbor”.

    Recomandarea mea este să nu îţi cumperi. Caută unul la noi, dacă vrei neapărat Golf 3. Poţi face o recarosare, dacă eşti cu adevărat obsedat de modelul respectiv. Te va costa aproximativ 1.000 de euro, depinde de preţul la care vei găsi maşina donatoare. Risti să ieşi mai scump.

    Ia-ţi Golf 4, dacă vrei neapărat VW Golf din afară, măcar ai o maşină mai nouă – şi mai reuşită decât G3, aş putea adăuga.

    Sau caută altceva.

    Avem rubrică de Întrebări şi Răspunsuri pe site. Feel free to use it:)

  9. levi_craiven spune

    Taxele la noi oricum sunt aberante si sunt fabricate de oameni care nu au nici in clin si nici in maneca cu ingineria sau cu modele de masini despre care urmeaza sa taxeze. Oricum pentru un Golf3 1000 de euro imatricularea Euro 2 … uita de el . Dupa ce ca nu avem drumuri decat cu plombe si nu suntem in stare sa face autostrazi, vor fi piloti si vor fi acidente multe din cauza lor (sper ca politia rutiera sa ii scoate din circulatie ) dar taxa aceasta de ce nu poate fi reglematata in anumiti paramentrii ai masinii in uz nu ai anilor pe care ii are in spate ? Sunt masini la noi in tara care sunt foarte vechi si sunt la fel de bune din punct de verdere technic ca o masina noua dar nu respecta normele de poluare si ce are? Sa palteasca si pe ele taxe din ce in ce mai mari ? care e sensul ? Unde urmeaza sa ajungem ?

  10. octav71 spune

    Bun postul pe blog desi simt un pic de amaraciune si incrancenare din partea ta. Asta nu inseamna ca nu o inteleg!
    Este aberanta aceasta taxa, efectul va fi unul opus, in sensul ca nu vor obtine mai multi bani la “bugetul de stat” ci mai putini. Vom ajunge ca si in cazul terenurilor, sa le schimbam intre noi.
    Taxa in sine nu include masinile pe GPL(by default), masini care sunt taxate diferit in … Belgia spre exemplu. Din nou oameni nepriceputi in posturi bune, care ne fac planul desi nu au idee pe ce lume traiesc.
    Ai punctat interesant partea cu Rosia Montana, iar din aceiasi categorie putem baga si celebrul Protan (iti pot spune in privat care sunt costurile reale ale incetarii activitatii), miile de Rabe care fac fum si orice altceva numai “ecologie” nu. Exemple mai sunt o gramada.
    Iar la capitolul accidente este si acel “domn” cu Bentleyul alb-unt care s-a suit beat mort pe scuarul de la Piata Romana si nu s-a intamplat nimic. Este bine mersi si la fel de beat conduce. Tare nu?
    De curiozitate caut cat este taxa pentru un Golf IV (atat de drag romanului), diesel, 1,9 TDI, 2002-2003. La o prima privire, va fi ceva in jur de 1500 euro.

  11. Sorin spune

    Unele lucruri sunt atat de simple si de evidente, incat nu-mi dau seama de romanul nostru se complica in asemenea hal.

    In Uniunea Europeana exista printre altele si libertatea circulatiei bunurilor si capitalurilor. Cu alte cuvinte, daca am bani, ma pot duce lejer in Occident si imi cumpar o masina second foarte buna, sa stea matzoiul in coada. O inmatriculez acasa, in Romania, si cu asta basta.

    Dar, exista doua mici mari probleme, pentru care ideile enuntate mai sus raman doar la stadiul de intentie, deci pur teoretice.
    1. A aparut in Romania o uriasa caracatita formata din samsari auto. Astia aduc masini vechi obosite, km nu sunt reali, si nu platesc taxe si impozite.
    2. Compania Renault a investit masiv in Romania, prin urmare trebuie sa-si vanda cumva masinile. Iar Romania este o piata mare, cu potential. Prin urmare se impune o politica economica protectionista.

  12. Sebastian Toma » Blog Archive » Borbely creşte din nou taxa | MOTOR DE CAUTARE ANUNTURI ROMANIA spune

    [...] Citeste Anuntul : Sebastian Toma » Blog Archive » Borbely creşte din nou taxa [...]

  13. Sebastian Toma » Blog Archive » Borbely creşte din nou taxa | ANUNT GRATIS ROMANIA spune

    [...] Vezi acest anunt : Sebastian Toma » Blog Archive » Borbely creşte din nou taxa [...]

  14. alin spune

    Si ce daca creste taxa, inmatriculam in Bulgaria se baga si asta in seama altceva nu stiu decat mariri si scumpiri.retarzilor

  15. vxf spune

    @sebi

    Uite un scenariu care mi s-a intamplat , aveam masina noua cumparata in tara de 3 luni , opresc la o cale ferata si sunt aruncat din spate peste liniile de tren de o masina gen sub 2000E adusa de afara care avea frane pe o singura roata (fapt dovedit ulterior) condusa de un inconstient fara permis si fara numere valabile .

    Ceea ce am spus este , daca nu ati priceput , daca nu esti in stare sa termini o scoala sa iei permis , si sa fii in stare sa iti MENTII MASINA in stare de functionare in siguranta , NU AI CE CAUTA PE SOSELE , simplu .

    Daca as fi avut ghinionul ca sa fi venit un tren as fi devenit si eu si familia mea victima unui animal inconstient .

    Nu va doresc sa vi se imtaple si voua sa vedem dupa aia cine este comunist si cine e capitalist .

  16. nico spune

    taxa asta este doar pt masinile SH importate? Sau este si pentru cele SH care au mai fost deja inmatriculate in RO?

  17. Sebastian Toma spune

    @vxf
    Ce pot să zic..ai avut noroc.

    Hai să privim situaţia din alt punct de vedere.
    Crezi că respectivul nu şi-ar cumpărat maşină?
    De cei ~2.000 de euro îşi putea cumpăra la fel de bine o maşină din 1980 şi ceva, eventual de producţie autohtonă.

    Ar fi fost mai bine?

    Bineînţeles, nu îi doresc nimănui aşa ceva. Doamne fereşte!

    E ca şi cum s-ar interzice fotbalul fiindcă suporterii sunt violenţi şi tind să distrugă tot ce le stă în cale. Excepţii sunt peste tot. Unii suporteri sunt paşnici (presupun).

    Fiecare coş de fructe are mărul său stricat.
    El trebuie pedepsit de lege corespunzător pentru faptele sale, nu să fie constrâns să nu o cumpere.

    Pericol public era oricum, că nu îi schimbi mentalitatea cu o taxă aberant de mare. Ştii cum e cu lucrurile interzise – devin şi mai tentante!

    Problema e că suferă mai multe persoane decât cele protejate.

    “Nu va doresc sa vi se imtaple si voua sa vedem dupa aia cine este comunist si cine e capitalist .” sună contradictoriu ce spui tu acolo. Parcă ai vrea să îţi dăm dreptate.

  18. unckle spune

    ofof … mare problema cu taxele astea :)

    Parerea mea personala, de proprietar de masina “100%romania”, veche de 10ani, acel Mitsubishi Carisma cu care ma laud in contul de pe AM ( situatie care as vrea sa se schimbe … dar suntem in “criza” ) pot sa spun urmatoarele:
    - la 10 ani o masina circulata prin romania inca mai merge, are nevoie de reparatii ( nu neaparat impresionat de scumpe … aveam un joc intr-un cap de bara… a costat 54ron piesa +70ron geometria .. si a rezolvat problema ).
    - la 10 ani o masina de 15-20mii euro in momentul cumpararii nu mai face nici 3000E
    - la 10 ani o masina circulata in romania nu se merita sa fie cumparata. Parerea mea. Vor fi totusi oameni interesati doar pentru simplul fapt ca inca se pot gasi oameni care au 15000ron disponibili pentru o masina ( aici includ cumpararea si reparatiile “initiale” )
    Sa cumperi o masina din romania la 3000E, veche de 10 ani, mi se pare o gresala. Este o gresala din prisma faptului ca masina a suferit multe, foarte multe. Multe drumuri proaste, multe piese si consumabile de proasta calitate ( chiar luate din reprezentante … nu uitati ca rRomaniK inca este vazuta de occidentali ca o tara apropiata de lumea a 3-a, si suntem tratati corespunzator ).
    Sa nu uitam ca o masina vede in 10 km de drum romanesc mai multe gropi decat vede o masina intr-o mie de km. O masina de 150000km din germania are uzura cat una de maxim 30-50k km din romania — evident asupra unora dintre componente ( rulmenti si alte le sufera probabil la fel de mult ).
    Mai trebuie sa luam in considerare faptul ca in “alte tari” oamenii muncesc la oras, locuind al 30-50km de oras. Cei 150000km de pe bordul unei masini de 4-5ani din germania pot si perfect justificati de acest simplu fapt – omul merge la munca de 250 ori pe an, facand mai mult de 20000km/an numai pe autostrada. Cum sa comparam o masina plimbata prin bucuresti cale de 150000km cu o masina plimbata pe autostrazi in germania pe aceiasi distanta ? Eu cred ca nu este cazul de o asemenea comparatie, si din acest motiv “concluzionez” ca NU trebuie sa cumperi o masina mai veche de 2-3ani, toti circulati in romania.
    Personal sunt 100% de acord cu modul de calcul “exponential” al taxei. In primul rand, masinute mai jos de euro3 nu er trebui sa mai intre in romania – dar cum asta nu se poate legifera, contravine legislatiei UE – punem taxe suficient de mari ca sa descurajam importul lor. Mi s-ar parea normal si firesc sa dai 6500E pe un logan nou decat sa dai 4000E pe un megane din 2002 ( la care adaugam 1000 drumul si taxlele pana in romania si cei 1500E cat va fi probabil taxa… sper ca mai mult ).
    Mi s-e pare la fel de normal si firesc sa “refuzi” sa dai 20000E pe o masina “medie”, noua, cu oarece dotari, in loc sa te duci frumusel in germania si sa iti iei un Audi/BMW/Mercedes ( oridinea este DOAR alfabetica… ), sa dai 15-17mii pe el, sa aiba 3-5 ani si sub 200000km. Mai mult ca sigur si meganul ala nou si bemveul cu 200000km te vor “lasa” tot dupa 3 ani, si tot dupa 30-50k km — dar intre timp ti-ai miscat posteriorul intr-o masina, nu intr-un reno’ ( folosesc reno’ pentru ca-i mai “autohton” un pic, dar putem inlocui, la cerere, cu Fiat, Hyundai, Ford, Chevy, etc. ).
    Avem urmatoarea cautare : http://tinyurl.com/2dod29s
    Sunt 2000 de rezultate, masini care pe acest site sunt catalogate ca fiind excelente, masini care pot satisface corespunzator nevoile oricarui cetatean roman din “middle-class” care vrea o masina mai sus de Logan. Pentru aceste masini nu cred ca ar avea cineva vre-o problema sa plateasca 1500 taxa.

  19. Sebastian Toma spune

    @nico
    Din fericire, e valabil doar pentru importuri.
    @unckle
    De acord cu exemplul tău, acolo nu-i nicio problemă să dai 10% pentru taxă. E rezonabil.

    Cât despre modelele Euro 3, ştii foarte bine că preţurile sunt exagerate în România la acest capitol. La noi chiar dai pe ea cât nu face. Din ce motiv? Altă alegere n-ai.

    Nu e o piaţă corectă pentru cumpărător. Asta-i adevărata problemă.

    În plus, cred că e sigura taxă de care unii se bucură şi alţii se înfurie. Ciudat, nu-i aşa?

    Mi se pare cel puţin ciudat să te bucuri că s-a mărit o taxă în ţara ta. Mâine, poimâine vom face proteste în faţa Guvernului pentru creşterea impozitului şi a tuturor dărilor la Stat.

    Altfel, nu aş plăti o taxă mai mare de câteva sute de euro-1.000 euro pentru o maşină modestă, cum am exemplificat mai sus.
    Da, se strică ocazional. So, ce-i nou în asta? Toate maşinile se strică.
    Dacă îţi iei un chilipir, o să pierzi la un moment dat.

    Până atunci însă, e dreptul tău să ţi-l cumperi şi obligaţia ta sa îl păstrezi în stare de funcţionare. Mai ales când vorbim de automobile.

  20. vxf spune

    @sebi
    Pai mai sus cineva ma acuza ca gandesc ca un comunist , si nu ii doresc sa ajunga sa gandeasca ca si mine din acelasi motiv

    – intr-adevar o taxa mare nu ar descuraja aceste exemplare , dar poate daca si-ar lua o masina atuohtona mai veche , intretinerea fiind mult mai ieftina , probabil ca ar avea resurele necesare sa o metina in stare sa ia ITP -ul macar sa o poata opri si sa ia virajele , foarte simplu .

    Cat despre masinile decente sh aduse de afara , nu am nimic de comentat , si eu mai de mult mi-am adus masina cat de cat buna si inca merge , se opreste si ia curbele , dar din ce am inteles eu la EU4 nu se mareste taxa corect ? Ma indoiesc ca mai gasesti masini Eu3 bune dpdv tehnic , sa fim seriosi , Eu3 inseamna cam 95 nu ? adica masina de 1000E in germania , cat de optimist ai fi nu prea ai sanse mari sa gasesti masini ok .

  21. BRR spune

    Eu sunt de acord cu varianta noua de taxa, mai putin la Euro 5, unde nu ar trebui sa fie chiar asa de mari (se ajunge la o taxa de peste 600 E pt un motor de aproape 2000 cmc).
    Odata cu taxa asta ar trebui sa introduca si urmatoarele legi: introducerea unei penalitati mari la impozitul anual pt masinile foarte vechi si poluatoare aflate deja in circulatie si ingradirea circulatiei masinilor cu numere de Bulgaria, Spania, Anglia prin introducerea unor impozite de poluare care sa-i usuce pe respectivii smecherasi.
    Eu am nevoie de masina dar nu mi-am permis noua, asa ca am cumparat una second acum ceva ani, insa cu putini km la bord si cu o norma de poluare inca actuala, masina pe care am inmatriculat-o frumos, cu taxa platita.
    Nu vad de ce eu si altii ca mine pot fi civilizati iar unii nu mai stiu ce combinatii sa faca sa nu plateasca nimic la stat. Nu platesti nimic, nu ar tb sa benificiezi de nimic, nici macar de dreptul de a circula pe sosea.
    Si nu, nu lucrez la stat, insa constientizez ca vina pt situatia in care ne aflam asatzi se imparte si cu prostul obicei al acestei natii de a eluda statul ori de cate ori are ocazia.
    Ma puteti injura daca vreti, insa nemtii si alte popoare civilizate nu si-au facu autostrazi cu bani cazuti din cer, ci au platit ani intregi pentru ele.
    La noi exista inca prostul obicei de a crede ca statul tb sa-ti astearna tie pe degeaba covorul rosu la intrarea in bloc si tu sa nu platesti nimic pt asta.

  22. vali spune

    Romanul tot comunist ramane si zic asta pentru faptul ca nu ai libertatea de a cumpara si conduce ce masina vrei iar taxa (de hotie) de poluare tot o gluma ramane, sa imi argumenteze cineva cum o sa respir eu aer mai curat daca imi iau o masina cu motor de 1.2 decat daca imi iau una cu motor de 3000 si vreau sa vad masurile cu care contribuie ministerul mediului din romania la acest lucru, nu doar in felul in care iau banii de pe om. Dupa parerea mea ar trebui stabilit un organism mondial in care fiecare guvern sa raspunda pentru banii care ii aduna de la populatie si sa dea socoteala pentru scopul adunarii acestor taxe de (hotie) poluare.

  23. vxf spune

    @vali
    nu vei respira aer mai curat decat cu 2% daca mergem toti 6miliarde de pe pamant cu bicicleta , cu atat mai putin daca iti iei o masina mai mica , nu vei salva nici un urs polar si nu vei incetini topirea calotei glaciare cu nici macar 1milimetru si nu vei face soarele mai putin arzator vara cu nici o zecime de grad , ideea e ca trebuie sa platim chiar daca asta nu ajuta la absolut nimic in afara de adunarea unor fonduri la dispozitia catorva oameni

  24. serd spune

    Prea va agitati,sa va uitati un pic pe niste Site-uri consacrate in anunturi sh din Germania si sa vedeti o gramada de masini catalogate la noi ca fiind “incompatibile cu statutul de tara europeana’ cum primesc titulatura de “masini de iarna” adica pt a proteja “euro 5-ul” din garaj neamtul isi ia o masina de cateva sute de euro cu care circula pe timpul iernii,deci la ei este acceptata si la noi nu,plus ca un golf benzinar din 95-96 are eticheta verde 4 in geam,suntem prea saraci pt a inghiti “vrajelile” lui borbely{deliberat am scris numele lui cu litera mica}.Daca vroia o adevarata ecologizare ar fi putut foarte simplu sa spuna ca pentru fiacara rabla casata sa fii scutit de taxa la un euro4 sau o taxa foarte mica la un euro3 cu capacitate de bun simt al motorului.In felul asta scapa imediat de toate rablele fara sa umple buzunarele unor dealeri prea lenesi

  25. Rusu Claudiu aka Mowgli spune

    Terminatii cu tampenia asta “e peste 10 ani, nu mai are frane si volan”.Sunt masini din 60 in stare mai buna decat logan-uri vechi de o luna.La fel sunt masini din 80-90 la jumate din banii unui logan si mai sigure si mai stabile si mai ce vreti voi.Despre ce vorbim aici?

    Iarasi sariti aici in sus “pai ce frate, sa-si ia oamenii maisni noi ca eu nu respir teava lui de esapament”. Auzi tati? te-ai gandit ca poate nu toti am mostenit casele bunicilor pe care le-am ipotecat pentru o masinuta mica si cocheta pe gustul nevestei? Te-ai gandit ca poate maica-mea dupa 40 de ani de mers cu dube pana la servici (aka transport in comun) ar vrea si ea macar la batranete un minim de confort? Dar de unde cu un salar de 1000 ron? De unde masina aia noua de care voi vorbiti cu atata lejeritate? Singura solutie a fost o masina de 20 care se comporta mai bine decat multe masini noi, a trecut ITP-ul cu brio din prima si a costat 800 de euro.Sigur ca ar fi vrut saraca un sombrero, golan sau chiar guster dar de unde banii astia domnilor? cand noi castigam doar 10% . 20% fata de cat se castiga in occident si totusi preturile sunt la fel daca nu chiar mai mari.
    Dati-mi mie niste sfaturi, ca vad ca militati pentru anihiliarea gunoaielor vechi.Cum v-ati luat voi Skode, VW-uri si Audi-uri noi noute din salariile astea? Cum? Imprumuturi si “combinatii”.

    Domnule, sa creasca taxa! si ce daca asta condamna o buna parte din cetateni la mersul cu ratb-ul pt restul vietii? si ce daca un automobil o sa ajunga un lux ca inainte de Modelul T? Bine domnule, fie, dar o intrebare, ultima, promit.Cu banii ce s-au incasat pana acuma de pe aceasta taxa abuziva si chiar ilegala, ce s-a facut? Ati vazut vreo papadie plantata de Tariceanu din banii astia? Sau credeti ca Borbely va investi milioanele stoarse din taxa asta in puieti de copaci ce vor fi plantati in zonele defrisate? Sau filtre si catalizatori de ultima generatie pentru combinate? Sau poate vor demola combinatele chimice din tara? Ei bine nu, cu acei bani doamna Elena Udrea va mai sustine o campanie de shopping la Paris si guvernul se va cinsti cu vreo 200 de limuzine noi de lux pentru fundurile lor rasfatate.Ei, cand o sa vad ca banii mei sunt cheltuiti in scopul in care au fost luati probabil voi merge la finante cu zambetul pe buze, pana atunci, voi fura statul asa cum si el ma fura pe mine.

  26. unckle spune

    ” pana atunci, voi fura statul asa cum si el ma fura pe mine ”

    dar ai grija sa nu te prinda ;) .. ia exemplul meu :)

  27. Rusu Claudiu aka Mowgli spune

    @unckle nu ma refer neaparat la ilegalitati, ci fel si fel de ocolisuri tipic romanesti, in cazul de fata inmatriculari peste granita, transcrieri pe Biserici sau alte invarteli de genul.Statul vad ca are obiceiul de a descuraja orice cetatean care are intentia de a fi cinstit.