Patru luni
Dacă mai aveaţi nevoie de vreo dovadă concretă că birocraţia mişcă totul cu viteza melcului înlănţuit, Ministerul Transporturilor ne arată că se poate. Patru luni au fost necesare pentru a elabora cadrul legislativ necesar examinării candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere pentru mopede. Nu sună chiar aşa de mult, nu? Ei bine, acum vine partea fără logică: au trecut patru luni de la momentul intrării legii în vigoare până la stabilirea normelor necesare respectării legii.
Practic, dacă aveai un moped şi absolvisei cursurile de legislaţie necesare conducerii sale pe drumurile publice în toţii anii care au trecut de când au apărut acestea pe drumurile publice, dar nu deţineai un permis de conducere, din 19 ianuarie 2013 nu mai puteai să circuli cu el legal pe drumurile publice, dar nici permis nu puteai să obţii. Nu conta la ce şcoală de şoferi mergeai, ce instructor aveai sau chiar ce pile ai fi avut, că nu avea cine să te examineze.
Dacă se întâmpla treaba asta în timpul iernii, mai discutam, dar se întâmplă în plin început de sezon moto. Serios vorbind, cum naiba să nu prevezi că nu ai cadru legal pentru respectarea unei legi (în afară de parcarea propriu-zisă a mopedelor şi aşteptat) şi să mergi în continuare cu toate măsurile din dotare?
Singura parte bună din toată treaba asta este că scuteriştii vor putea fi sancţionaţi la fel ca noi pentru eventualele greşeli din trafic şi vor fi obligaţi să cunoască legislaţia, ceea ce nu face decât să mă bucure. Pentru că bunul simţ a murit, iar părinţii au ajuns să considere că este ok să-şi lase copilul de ~16 ani pe un vehicul capabil să atingă 45 km/h şi chiar să depăşească viteza asta cu mici modificări, fără să-l verifice cum pleacă de acasă (nu tu protecţii, nu tu mânuşi, nu tu pantaloni întregi, nu tu CASCĂ???), de unde şi necesitatea acestui cadru legal. Păcat că a fost aplicat cu picioarele.
Că tot vorbim despre sezon moto – legislaţia pentru categoria A2 nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, ca să nu mai vorbim despre procedura de examinare pentru A1, A2 şi A.
Care este problema? Trebuie elaborat un cadru legal pentru ca un elev al unei şcoli moto care vizează cursurile pentru A1, A2 sau A să poată să conducă un motociclu corespunzător categoriei sale în trafic, în cadrul ultimelor ore de conducere, ca apoi să poată fi examinat tot în trafic, după ce trece de testul anterior, din poligon.
Sunt mai multe probleme aici – cine îşi asumă răspunderea în caz că elevul face accident – este mult mai complicată treaba cu comanda dublă decât la o maşină, cum vor fi instruiţi mai mulţi candidaţi deodată şi cum se va proceda, exact, la examen. În cazul în care va fi necesară instruirea unu-la-unu a elevului, costurile aferente şcolii de şoferi pentru categoria A vor atinge cote alarmante, în timp examinarea va deveni un proces extrem de complex.
Partea cea mai tristă? Orice ar face în şcoala de şoferi, viitorul motociclist tot va trebui să urmeze un curs de pilotaj/conducere defensivă pentru a învăţa să-şi controleze motocicleta aşa cum trebuie, iar nici astea nu sunt suficiente, căci mai sunt şi alţi participanţi la trafic. Orice ar face un motociclist, tot este mai expus la accidente, cu atât mai mult cu cât acesta se află în România, land of choice!
Unde alegerea este dacă să semnalizezi sau nu manevra, cu cine să vorbeşti la telefon când eşti la volan, cât de repede să smuceşti volanul ca să treci de pe o bandă pe alta şi dacă mergi cu maşina până la colţ sau doar până la alimentara din spatele blocului.