Sebastian Toma

Am preluat astăzi o ştire de la colegii de la Capital, care se referea la intenţiile companiilor de top din domeniul asigurărilor, care doresc să facă lobby pentru a schimba modul cum se fac poliţele RCA. Dacă, în urmă cu câţiva ani le-a venit ideea introducerii clauzei bonus/malus, asiguratorii vor acum să taxeze fiecare şofer în parte. La nivel teoretic, dacă-ţi plăteşti singur poliţa RCA, vei conduce cu mult mai multă atenţie, deci vor fi mai puţine accidente pe şosea. Dar teoria nu se pupă aproape niciodată cu practica, urmând să ne ”trezim” cu o poliţă RCA obligatorie, eventual, pentru toţi cei care au permis de conducere, alături de o eventuală obligaţie de a se asigura pentru fiecare categorie de permis deţinută.

Practic, dacă se adevereşte intenţia asiguratorilor, nu vei mai face asigurare pentru o sigură maşină, ci vei face asigurare pentru orice vehicul pe care îţi permite permisul să-l conduci. Acest lucru ar putea fi avantajos pentru cei care au mai multe maşini pe care le conduc doar ei, pe când familiile care împart o maşină între doi sau trei membri ar putea suferi cel mai mult de pe urma noului proiect.

Însă, odată cu noul proiect, apar o grămadă de neclarităţi, pe care astăzi le avem rezolvate.

Nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu şoferii care au permis pentru mai mult de 2 sau 3 categorii. Să zicem că ai permis pentru categoriile A, B, C, CE şi BE. Deci poţi conduce motociclete, autoturisme, autorisme cu remorci mai grele de 750 kg cu frână, autocamioane şi autocamioane cu remorcă. Bravo ţie! Dar cât ar trebui să plăteşti asigurarea RCA? Plăteşti mai puţin pentru că eşti profesionist, deci e mai puţin probabil să faci o greşeală şi să buşeşti maşina, sau plăteşti mai mult, pentru că poţi conduce o grămadă de vehicule, cu care poţi face pagube de miliarde de RON?

Ce se întâmplă dacă vorbim despre un automobil cumpărat în leasing, care aparţine unei companii? Compania nu mai trebuie să facă poliţă RCA, dar toţi şoferii săi trebuie să facă, deşi aveau nevoie până acum doar de un permis de conducere valabil pentru a folosi respectivul vehicul. Aşa sună logic, dar le aduci cheltuieli groaznice tuturor celor care îşi câştigă existenţa la volan, de la taximetrişti şi livratori de pizza, până la şoferul salvării de care speri să nu ai niciodată nevoie. În situaţia asta, ce se va întâmpla? Va deconta compania respectivă poliţa pe care o va folosi angajatul în scop de serviciu?

Cum afli în timp real dacă o maşină are sau nu poliţă RCA? În prezent, există aplicaţii pentru smartphone şi site-uri. În viitor, va fi aproape imposibil, pentru că vei avea nevoie de datele personale ale şoferului o conduce în momentul respectiv.
Oare noua politică va ajuta şoferii care conduc vehicule înmatriculate în Bulgaria? Greu de zis, căci acestea nu puteau fi asigurate din România în mod oficial (din câte ştiu eu). Dar dacă da, cât ar trebui să fie asigurarea pentru un asemenea vehicul?

Mai mult decât atât, cât ar trebui să coste o asigurare pentru un şofer începător, una pentru un pensionar şi alta pentru un şofer trecut de 35 de ani, căsătorit, cu doi copii acasă? Va mai schimba cilindreea vehiculului său cota de asigurare în vreun fel? Daca da, de ce?

Mă întreb dacă datele din sistemul bonus/malus vor fi folosite în vreun fel pentru noul sistem de asigurări. Teoretic, ar trebui să fie folositoare. Practic, suntem în România, iar lucrurile astea nu se gândesc până la capăt.

Pe forumuri, părerile sunt împărţite, ca de obicei. Unii spun că le este mai avantajos noul sistem, că au mai multe maşini, deşi nu ştiu cuantumul viitoarelor poliţe RCA (instinctul îmi spune să nu vă bucuraţi, că vor costa mai mult), în timp ce alţii se plâng de absurdul situaţiei în care eşti în dreapta, ai permis valabil, nu ai băut, şoferului i se face rău şi tu nu-l poţi conduce până la spital/acasă/etc pentru că nu ai poliţă RCA valabilă pe numele tău.

În unele state, asigurarea se face pentru vehiculul în sine, indiferent de cine îl conduce, pe când altele asigură vehiculul şi un conducător principal, eventualii şoferi ”de rezervă” urmând să fie posibili doar dacă proprietarul achită o asigurare cu o valoare mai mare.

Astăzi am dat peste un link realizat de o organizaţie din Franţa. Este un organism care vizează prevenirea accidentelor rutiere, dar se concentrează şi pe economia de carburant şi alte probleme importante în viata unui şofer.

În ţara noastră, avem o problemă majoră cu siguranţa rutieră. Fie că vorbim de şoferii noi, cu cerneala încă umedă pe permise, sau de şoferii vechi, cu sute de mii de kilometri la bord, fiecare şi-a făcut fel şi fel de tabieturi şi ticuri la volan, fiecare dintre acestea având potenţialul unui accident grav.

Din fericire, în alte state se fac şi campanii eficiente în acest sens. De prevenire a accidentelor, nu de pândă în tufişuri cu radarul în mână.

Una dintre campanii este mult mai bine gândită decât orice am văzut la noi până acum şi prezintă o serie de animaţii, bazate pe situaţii reale, în care sunt ilustrate o serie de accidente moto.

Dacă mă întrebaţi pe mine, e de urmărit pentru toţi participanţii la trafic, indiferent dacă sunteţi pietoni, motocicilişti sau şoferi. Dacă tot m-aţi întrebat, da, asta ar fi trebuit să ne arate la şcoala de şoferi. Cât mai multe exemple de acest gen ar fi fost mega-utile în formarea şoferilor de mâine.

Nu vă mai reţin, intraţi aici.

Dacă mai aveaţi nevoie de vreo dovadă concretă că birocraţia mişcă totul cu viteza melcului înlănţuit, Ministerul Transporturilor ne arată că se poate. Patru luni au fost necesare pentru a elabora cadrul legislativ necesar examinării candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere pentru mopede. Nu sună chiar aşa de mult, nu? Ei bine, acum vine partea fără logică: au trecut patru luni de la momentul intrării legii în vigoare până la stabilirea normelor necesare respectării legii.

Practic, dacă aveai un moped şi absolvisei cursurile de legislaţie necesare conducerii sale pe drumurile publice în toţii anii care au trecut de când au apărut acestea pe drumurile publice, dar nu deţineai un permis de conducere, din 19 ianuarie 2013 nu mai puteai să circuli cu el legal pe drumurile publice, dar nici permis nu puteai să obţii. Nu conta la ce şcoală de şoferi mergeai, ce instructor aveai sau chiar ce pile ai fi avut, că nu avea cine să te examineze.

Dacă se întâmpla treaba asta în timpul iernii, mai discutam, dar se întâmplă în plin început de sezon moto.  Serios vorbind, cum naiba să nu prevezi că nu ai cadru legal pentru respectarea unei legi (în afară de parcarea propriu-zisă a mopedelor şi aşteptat) şi să mergi în continuare cu toate măsurile din dotare?

Singura parte bună din toată treaba asta este că scuteriştii vor putea fi sancţionaţi la fel ca noi pentru eventualele greşeli din trafic şi vor fi obligaţi să cunoască legislaţia, ceea ce nu face decât să mă bucure. Pentru că bunul simţ a murit, iar părinţii au ajuns să considere că este ok să-şi lase copilul de ~16 ani pe un vehicul capabil să atingă 45 km/h şi chiar să depăşească viteza asta cu mici modificări, fără să-l verifice cum pleacă de acasă (nu tu protecţii, nu tu mânuşi, nu tu pantaloni întregi, nu tu CASCĂ???),  de unde şi necesitatea acestui cadru legal. Păcat că a fost aplicat cu picioarele.

Că tot vorbim despre sezon moto – legislaţia pentru categoria A2 nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, ca să nu mai vorbim despre procedura de examinare pentru A1, A2 şi A.

Care este problema? Trebuie elaborat un cadru legal pentru ca un elev al unei şcoli moto care vizează cursurile pentru A1, A2 sau A să poată să conducă un motociclu corespunzător categoriei sale în trafic, în cadrul ultimelor ore de conducere, ca apoi să poată fi examinat tot în trafic, după ce trece de testul anterior, din poligon.

Sunt mai multe probleme aici – cine îşi asumă răspunderea în caz că elevul face accident – este mult mai complicată treaba cu comanda dublă decât la o maşină, cum vor fi instruiţi mai mulţi candidaţi deodată şi cum se va proceda, exact, la examen. În cazul în care va fi necesară instruirea unu-la-unu a elevului, costurile aferente şcolii de şoferi pentru categoria A vor atinge cote alarmante, în timp examinarea va deveni un proces extrem de complex.

Partea cea mai tristă? Orice ar face în şcoala de şoferi, viitorul motociclist tot va trebui să urmeze un curs de pilotaj/conducere defensivă pentru a învăţa să-şi controleze motocicleta aşa cum trebuie, iar nici astea nu sunt suficiente, căci mai sunt şi alţi participanţi la trafic. Orice ar face un motociclist, tot este mai expus la accidente, cu atât mai mult cu cât acesta se află în România, land of choice!

Unde alegerea este dacă să semnalizezi sau nu manevra, cu cine să vorbeşti la telefon când eşti la volan, cât de repede să smuceşti volanul ca să treci de pe o bandă pe alta şi dacă mergi cu maşina până la colţ sau doar până la alimentara din spatele blocului.

Îi ştiţi pe cei care se plâng mereu de cât de aglomerat este traficul, dar nu ar renunţa la maşina sub nicio formă, deşi ar putea să ajungă la destinaţia lor şi prin alte soluţii de transport, unele mai rapide? Ei bine, aseară m-am întâlnit nu cu un exemplu veritabil al acestui grup, ci cu cel care cred că este fondatorul sau cel puţin liderul ”mişcării”.

Povestea este destul de simplă: Bucureşti, Calea 13 Septembrie, ora 23 (cu aproximaţie). Bulevardul are trei benzi în zona semaforului de la intersecţia cu Drumul Sării. Prima bandă era ocupată de maşinile parcate în spic, numai bune pentru poliţiştii de la rutieră care stăteau la pândă cu radarul săptămâna trecută (am cotizat şi eu, 75 ron pentru 64 km/h, fără comentarii şi nazuri), aşa că eşti constrâns la celelalte două benzi rămase.

Aici intervine intriga. Eram cu motocicleta şi mergeam liniştit spre casă. După slalomul obişnuit între capacele de canal, gropi şi alte minunăţii are şoselei, încetineam finuţ ca să mă încadrez cât mai bine la semafor. După ce a trecut un Clio Symbol III roşu pe lângă mine şi mi-a tăiat faţa, aveam fix trei maşini în faţă la semafor, fiecare amplasată pe o bandă.

Am încetinit până aproape de oprire şi am decis să mă încadrez între benzile doi şi trei, ca să trec pe lângă Symbol-ul respectiv şi o altă maşină care staţiona. Cele două erau prea apropiate între ele, aşa că nu aveam loc să trec. M-am resemnat şi m-am oprit acolo, aşteptând să se schimbe culoarea semaforului. Şoferul Clio-ului era un domn în vârstă, cu părul alb, pe când pe ceilalţi şoferi nu îi puteam observa. Pentru că nu mă grăbeam nicăieri, nu am insistat. Câteva zeci de secunde mai târziu, şoferul Clio-ului brachează roţile înspre dreapta şi avansează câţiva centimetri, ca să-mi facă loc. Tot nu puteam să trec. Gestul său a fost observat şi de şoferul maşinii din stanga sa, care mi-a făcut şi el loc, cu mai multă generozitate, însă.

Cum geamul şoferului de la Clio era întredeschis şi eu aveam viziera ridicată, i-am mulţumit verbal şoferului, gândindu-mă că s-ar putea să aprecieze politeţea mea şi să repete gestul şi pentru alţi colegi de trafic. Mai bine tăceam. Domnul de la volan a început să mă certe, reproşându-mi că ”îi zgâriem maşina şi că nu mai poate de noi”, finalizând cu o întrebare (retorică – în gândul lui) care m-a dus la acest post: ”de ce naiba nu puteţi să staţi şi voi la coadă, ca toată lumea??”.

Atunci m-am enervat. Am reuşit, totuşi, să-i răspund calm. L-am întrebat dacă i-am zgâriat eu maşina şi nu mi-am dat seama, apoi i-am explicat (în măsura în care culoarea roşie a semaforului urma să fie înlocuită în orice clipă) că asta-i toată ideea cu mersul cu motocicleta -  să nu mai faci o coadă imensă la semafor doar ca să-ţi muţi fundul de acasă la birou şi invers.

N-a înţeles. Pentru el, explicaţia mea era doar zgomot de fundal. Am plecat uşor de la semafor şi mi-am văzut de drum, dar supărarea nu mi-a trecut nici până acum.

Ce mă tulbură cel mai tare este că şoferul din exemplul de mai sus nu este singurul care are această viziune asupra motocicliştilor. Şoferi care gândesc ca el sunt mulţi, dar ei nu se gândesc cum ar fi să stea la o coadă de caţiva kilometri, în urma a zeci de scuterişti, bicicişti şi motociclişti, toţi amplasaţi în şir indian, aşteptând la semafor, aşa cum tocmai el spunea cu trebuie să stăm.

Ce-i aşa de greu? Dacă eşti singur în maşină şi toţi ceilalţi din jurul tău sunt la fel, nu eşti blocat în trafic, TU eşti traficul!

De asta nu putem avea lucruri frumoase.