Calendarul Formulei 1 pentru 2013

În mod tradiţional, calendarul Formulei 1 pentru anul următor este anunţat într-o versiune preliminară în luna iunie, iar după negocierile dintre Ecclestone şi echipe de pe parcursul verii o versiune practic finală este anunţată în luna septembrie. Urmează ratificarea oficială din luna decembrie şi… asta este tot.

Cum stau lucrurile pentru sezonul 2013? Suntem deja la jumătatea lunii septembrie şi până acum nu există aproape nicio informaţie despre calendarul competiţional.

Sigur, cele mai multe curse din sezonul curent se vor regăsi şi în calendarul sezonului următor, iar una dintre puţinele informaţii concrete este că etapa inaugurală din Australia a fost stabilită temporar pentru 17 martie.

În rest, există numeroase incertitudini cu privire la o serie de Mari Premii şi nu este greu de ghicit că şansele unui nou sezon cu 20 de curse sunt din ce în ce mai mici. Raportat la calendarul acestui sezon, iată diferenţele pentru anul viitor:

  • Marele Premiu al Americii de la New Jersey ar fi trebuit să înlocuiască Marele Premiu al Europei,rămas fără circuit după aranjamentul dintre Barcelona şi Valencia. Bernie Ecclestone a confirmat însă deja că ediţia inaugurală va fi amânată pentru 2014 din motive organizatorice.
  • Japonia nu are încă un contract pentru sezonul 2013 pentru circuitul de la Suzuka, din aceleaşi motive ca şi Singapore.
  • India şi Coreea de Sud, două dintre cele mai “proaspete” achiziţii din Formula 1, au contracte pentru 2013, însă ambele sunt tentate să renunţe la curse din cauza pierderilor financiare suferite în anii trecuţi.

Prin urmare, dintre cele 20 de curse plănuite iniţial de Ecclestone pentru 2013, nu mai puţin de şase sunt în pericol. O reducere a numărului de curse concomitent cu scăderea taxelor de participare ar reprezenta o lovitură pentru Ecclestone şi, mai ales, pentru fondul de investiţii CVC Capital Partners, care deţine pachetul majoritar de acţiuni din drepturile TV. Lucrurile sunt complicate de faptul că CVC a garantat împrumuturi de câteva miliarde de dolari tocmai cu veniturile pe care le obţine în Formula 1.

Aceasta este şi explicaţia pentru care Ecclestone încearcă să tragă cât mai mult de timp înainte de finalizarea calendarului, iar “lupta” dintre Magny-Cours şi Paul Ricard pentru Marele Premiu al Franţei nu are deloc darul de a limpezi situaţia, ci doar de a aduce o oază de speranţă.

Noi, fanii Formulei 1, sperăm să avem în faţa ochilor o primă versiune a calendarului pentru sezonul următor în 28 septembrie, atunci când va avea loc o întâlnire a Consiliului Mondial al FIA.

După şapte ani

Puţini s-ar fi aşteptat ca Fernando Alonso, Kimi Raikkonen şi Michael Schumacher să urce pe podiumul de premiere al Marelui Premiu al Europei în această ordine.

europa-2012

Şi mai puţini s-au gândit însă ca un asemenea podium cu o “greutate” totală de 10 titluri mondiale nu este tocmai greu de găsit prin arhivele Formulei 1. Şi aşa am ajuns la Marele Premiu al Franţei din 2005, acolo unde podium a fost alcătuit din…

french-2005

Şi o mică dovadă că totul s-a potrivit de minune: dacă în 2012 Alonso şi Schumacher au plecat de pe locurile 11 şi 12 ale grilei de start, în 2005 Raikkonen pleca de pe poziţia a 13-a.

Psihologia fanului de Formula 1

În prima parte a anilor 2000 ni se spunea obsesiv că Michael Schumacher ucide spectacolul prin numărul exagerat de mare de victorii şi tranşarea titlului mondial la jumătatea sezonului. În replică, Bernie Ecclestone a încercat să găsească soluţii, însă schimbarea sistemului de punctare a avut un efect limitat.

În prima parte a sezonului 2011, Sebastian Vettel a obţinut cinci victorii în primele şapte etape ale sezonului. În ciuda faptului că există inevitabil voci care afirmă că Formula 1 are de suferit din cauza dominaţiei Red Bull Racing din ultimii doi-trei ani, fanii rămân la părerea că asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase sezoane din ultimii anii.

Chiar atât de nesuferit era Schumacher şi chiar atât de îndrăgit este Vettel? Nici pe departe.

Singurul motiv pentru care dominaţia lui Vettel nu este privită la fel de critic precum dominaţia lui Schumacher este spectacolul din curse. Este adevărat, depăşirile artificiale datorate sistemelor DRS şi KERS nu se compară cu ce făceau nişte băieţi pe circuit în anii ‘70-’90 prin propriile forţe, dar contribuie semnificativ la suspans. Chiar dacă ştii că Vettel are 90% şanse să câştige cursa, te uiţi de la început până la sfârşit pentru răsturnările de situaţii atât de frecvente în lupta pentru locul 2, 3, 5, sau 10.

Mi-am dat seama de chestia asta în timp ce mă uitam la cea mai plictisitoare cursă a sezonului. Aţi ghicit, este vorba despre Marele Premiu al Plictiselii Europei. Vettel se îndrepta spre a şasea victorie în opt curse şi cu toate acestea era doar pentru prima oară în 2011 când pur şi simplu mă plictiseam în faţa monitorului.

Frustrarea lui Alonso

“Am fost martorii unuia dintre cele mai negre capitole din istoria modernă a Formulei 1″.

“Decizia comisarilor de cursă în privinţa lui Hamilton este de toată jena! Hoţii de la McLaren au revenit la practicile murdare”.

Acestea sunt doar două dintre reacţiile fanilor Ferrari după incidentul cu Safety Car-ul de la Marele Premiu al Europei, pe care Scuderia le-a publicat cu o plăcere debordantă chiar pe site-ul său oficial (!).

La 24 de ore de la petrecerea evenimentului, cred că putem discerne mult mai bine ceea ce s-a întâmplat pe circuit. Pentru cei care au ratat cursa, iată secvenţele incriminate de Ferrari (scuze pentru calitatea precară a imaginii, băieţii de la FOM îşi fac treaba excelent când vine vorba de drepturile de autor):

  • Hamilton a încălcat regulamentul în momentul în care a depăşit Safety Car-ul. Nu exista NICIUN dubiu în această privinţă
  • În momentul în care a trecut peste a doua linie a Safety Car-ului, Hamilton era la câţiva metri în spatele maşinii de siguranţă. În mod aproape sigur, Hamilton şi-a dat seama că este prea târziu pentru a depăşi Safety Car-ul. Cu alte cuvinte, a încălcat regulamentul în mod DELIBERAT
  • Conform regulamentului, Hamilton a primit o penalizare de tip drive-through

Acestea sunt faptele. Unde este manipularea rezultatelor de care vorbeşte Ferrari şi, în special, Fernando Alonso? Hamilton a greşit (mai mult sau mai puţin intenţionat, dar asta este complet irelevant) şi a plătit pentru fapta sa CONFORM regulamentului. Singurul lucru care li se poate imputa comisarilor este ca între săvârşirea infracţiunii şi dictarea penalizării au trecut 10 tururi. 10 tururi în care Hamilton şi-a creat un avans suficient de mare în faţa lui Kobayashi pentru a reveni pe pistă pe locul 2.

Reacţia celor de la Ferrari şi modul în care insista pe această falsă problemă demonstrează cât de mare este frustrarea în sânul italienilor. Alonso a demonstrat din nou cât este de abil şi a reuşit să distragă atenţia de la rezultatele modeste din Valencia către McLaren, iar reacţia pe care a avut-o în cockpit în timpul cursei este mai mult decât elocventă în acest sens.

De mai bine de 24 de ore toată lumea discută despre fapta lui Hamilton, dar nimeni nu spune că Ferrari nu a reuşit să lupte pentru victorie sau să se apropie de performanţele celor de la McLaren şi Red Bull. Nimeni nu spune că McLaren a câştigat cu fix 50% mai multe puncte decât Ferrari în acest sezon şi că, dacă vor continua în acest ritm, cei de la Ferrari se vor autoexclude cât de curând din lupta pentru titlu.

Starea de echilibru

Chiar dacă circuitul de la Valencia nu a oferit curse spectaculoase în cele două ocazii în care a găzduit Marele Premiu al Europei, cred că avem suficiente motive pentru a aştepta cu nerăbdare desfăşurarea ostilităţilor, pentru că:

Iată aşadar cel puţin trei motive pentru care lupta pentru victorie se anunţă foarte echilibrată. Se încumetă cineva la un pronostic?

Eroare fatala

Eroarea mecanicilor McLaren la cea de-a doua oprire la boxe a lui Lewis Hamilton reprezinta fara indoiala punctul de referinta al Marelui Premiu al Europei.

Hamilton a dat senzatia ca va obtine o victorie facila la Valencia, insa intrwaga echipa a exclus varianta victoriei chiar si in cazul i ncare echipa nu comitea acea eroare stupida la boxe.

Greu de spus daca echipa are dreptate sau daca a incercat doar sa nu creeze un nou episod “Australia” in presa internationala. Nu incape nicio indoiala ca echipa este pe un trend ascendent, iar britanicii au nevoie de liniste pentru a incheia sezonul cu rezultate promitoare in perspectiva lui 2010.

Personal, ca simplu telespectator al cursei, am fost convins ca greseala mecanicilor a stabilit rezultatul final al cursei. Insa chiar si acum, dupa ce am citit reactia echipei, consider ca Hamilton ar fi castigat cursa de la Valencia daca aceasta eroare nu ar fi avut loc.

Campionul mondial avea un avans de 4 secunde in fata lui Barrichello si ar fi avut sanse reale sa ramana in frunte chiar daca brazilianul a efectuat ultima intrare la boxe cu trei tururi mai tarziu.

Ca de obicei, parerile sunt impartite, asa ca va invit sa participati la sondajul urmator pentru a face o statistica clara in aceasta privinta:

MP al Plictiselii

Pe cat de impresionant a fost aspectul vizual al circuitului de la Valencia, pe atat de plictisitoare a fost cursa.

Am asteptat cu mare nerabdare cursa inaugurala de la Valencia, mai ales datorita configuratiei inedite a circuitului si a arhitectonicii din jur. Totusi, am fost dezamagit sa asist la o cursa foarte plictisitoare, in care singurele depasiri s-au petrecut fie la start, fie pe linia boxelor.

Practic, intre cele doua opriri la boxe nu a exista niciun eveniment important, cursa fiind animata pe final doar de incidentele in care a fost implicat Raikkonen.

Indraznesc sa spun ca, pentru prima oara dupa foarte mult timp, calificarile mi s-au parut mult mai interesante si mai spectaculoase decat cursa propriu-zisa. Asta pentru ca aveam un Vettel care se batea de la egal la egal cu granzii, aveam un Trulli care nici el nu se lasa mai prejos si aveam rasturnari de situatie in clasamente incat parca urmaream subtitrarea unui film.

Cei care au preferat sa asiste live la Bucharest City Challenge nu au pierdut prea mult.

Voua cum vi s-a parut Marele Premiu al Europei?

Primele impresii despre Valencia

Cei 20 de piloti din F1 au facut pentru prima oara cunostinta cu circuitul de la Valencia in cadrul antrenamentelor de vineri.

Spre surprinderea specialistilor, prima sesiune a fost la fel de putin animata ca orice alta sesiune de antrenamente de vineri. Desi echipele erau prezente pentru prima oara aici, aproape toata lumea a asteptat minute in sir pana la efectuarea primelor tururi. Rezultatele bomba nu au intarziat sa apara, Toro Rosso fiind in prim-plan.

Dupa-amiaza, echipele de top au inceput sa-si arate adevarata forta, iar Ferrari s-a impus in fata celor de la McLaren.

Sambata va fi insa ziua in care vom afla cine si-a facut cel mai bine temele, iar pentru duminica anticipam o cursa spectaculoasa printre stradutele Valenciei.

Comenteaza

Etichete:

Bun venit, Valencia!

Mai sunt numai cateva zile pana cand noul circuit stradal din Valencia va gazdui prima cursa de Formula 1.

Entuziasmul pilotilor este la cote maxime, fapt confirmat de declaratiile facute in avanpremiera MP al Europei. Totusi, numai unul dintre ei se va bucura la finalul cursei de duminica, in timp ce ceilalti vor fi nevoiti sa mai astepte cel putin un an pentru a-si trece in palmares o victorie pe noul circuit.

Stilul arhitectonic al cladirilor inconjuratoare, barierele de protectie si zonele largi de esapare fac ca acest circuit sa fie privit drept combinatia perfecta intre un circuit stradal si unul clasic.

Totusi, Valencia nu va fi decat o avanpremiera pentru cel mai importat eveniment al anului: cursa de la Singapore, prima din istoria F1 ce se va desfasura pe timpul noptii.

PS: Ne reintalnim aici, pe Automarket, in prima zi de antrenamente libere de la Valencia. Pana atunci, inspiratie maxima in alegerea itemilor ideali pentru stirile din saptamana premergatoare cursei! Sa fiti cuminti!

Spectacol

Asta ar fi cuvantul pe care l-as folosi pentru a descrie noile circuite din F1, Valencia si Singapore.

Dupa ce in ultimele zile ne-am familiarizat cu cele doua circuite (aici si aici), inclin sa cred ca vom avea parte de doua Mari Premii spectaculoase in august si septembrie.

Circuitul de la Valencia pare o combinatie reusita intre un circuit permament si un circuit clasic stradal ca cel de la Monaco. Spun asta pentru ca exista zone cu ziduri de protectie foarte apropiati de pista, dar si zone unde acestea lipsesc cu desavarsire. Cireasa pe tort este reprezentata de acele “triunghiuri” arhitectonice care imbogatesc una dintre portiunile pistei.

Pe de alta parte, Singapore va atrage evident atentia datorita faptului ca este prima cursa in nocturna din istoria F1. Totusi, circuitul este atragator si din alte puncte de vedere. Desi glisierele de protectie sunt prezente chiar la marginerea circuitului, pista este mult mai lata decat la Monaco, ceea ce teoretic ar trebui sa faciliteze depasirile.

La prima vedere, as spune ca cei din Spania si Singapore au reusit sa creeze doua circuite foarte interesante pentru F1. Voi ce parere aveti dupa ce ati vazut primele imagini?