Dupa ce s-au jucat luni de zile cu “Saab e de vanzare” si “Saab va fi inchisa”, pentru ca pana la urma olandezii de la Spyker (o mai veche cunostinta din F1) sa cumpere marca suedeza de la americanii de la GM, iata ca alti reprezentanti ai natiunii de peste Atlantic isi dau petec asa cum stiu ei mai bine.
USF1 s-a lansat cu mare fast in februarie 2009. A fost prima dintre noile echipe care si-a manifestat intentia de a concura in sezonul 2010, chiar inainte de aparitia conflictului dintre FIA si FOTA pe tema bugetului maxim.
Un an mai tarziu, USF1 a solicitat permisiunea de a absenta de la primele patru curse, pentru ca peste numai cateva zile sa ceara cu non-salanta absenta din intregul sezon 2010. Ultima informatie arata ca americanii au oferit FIA o garantie de “7 cifre” pentru a-si pastra locul in F1 pentru 2011. Adica o garantie de maxim 9.999.999 milioane de dolari sau euro. Sau mai degraba 10.000.000 de iluzii pentru toti cei care au crezut ca America va avea o echipa in F1 in 2010.
USF1 a cazut in ridicol iar FIA trebuie sa ia masura care trebuie, si anume sa-i excluda pe indivizii astia din competitie, pentru ca nimeni nu-i mai poate lua in serios acum. Stiu ca e aproape imposibil sa-i accepti pe Stefan GP in competitie cu numai 13 zile inainte de noul sezon fara un proces transparent de selectie, dar in mod cert USF1 trebuie exclusa din F1.
Jean Todt trebuie sa joace o carte mare, probabil cea mai mare de cand a fost ales presedinte al FIA. Dar este cartea prin care isi poate castiga respectul tuturor celor care iubesc Formula 1.
Dupa ce Campos Meta a fost preluata de Jose Ramon Carabante, lucrurile par sa se fi linistit pentru echipa spaniola. Chiar daca prezenta acesteia pe grila de start nu este inca certa, adevarata dilema este reprezentata de ceea ce se va intampla cu USF1.
Intrucat americanii nu au nici bani, nici piloti si nici masini, cea mai simpla solutie pentru FIA ar fi sa cedeze locul americanilor celor de la Stefan GP. Si din punctul meu de vedere asta ar fi foarte bine pentru Formula 1 din mai multe motive, pentru ca Stefan GP:
- are monopostul Toyota in garaj, gata sa iasa pe circuit
- a semnat deja un contract cu Nakajima (un pilot mediocru, dar macar are un an doi ani de experienta in F1) si este foarte aproape sa-l convinga pe fostul campion mondial Jacques Villeneuve sa revina in competitie
- are banii necesari (sau cel putin aceasta este senzatia pe care o lasa)
- este entuziasmata de posibilitatea de a concura in F1
Din pacate, politica isi va baga coada si aici. FIA are cu siguranta retineri in a oferi locul celor de la Stefan GP pentru ca:
- s-ar face de ras pentru greseala de a accepta o astfel de echipa pe grila de start
- ar putea aparea implicatii legale in privinta modului de atribuire a locului, pentru ca in mod normal ar trebui sa existe un nou proces de selectie, inutil in acest moment cu numai doua saptamani inainte de noul sezon
- ar da apa la moara celor de la FOTA in general si celor de la Ferrari in special, care au criticat decizia FIA de a introduce echipe noi
De fapt, FIA ar demonstra ca modul in care a gestionat criza economica din Formula 1 in vara 2009 a dat faliment si ar sugera direct ca a provocat in mod inutil scandalul urias din vara lui 2009. oare isi permite Jean Todt sa recunoasca aceste greseli, chiar daca nu ii apartin?
Luand in calcul aceste elemente, va invit sa raspundeti la sondajul urmator:
Natiunea americana a fost aproape intotdeauna reticenta la tot ceea ce inseamna Formula 1. Foarte putini americani s-au incumetat sa patrunda in aceasta lume si sa traga in piept aerul tare al celei mai importante competitii din lumea sporturilor cu motor.
Pana si Mario Andretti, cel mai prolific pilot american din istoria sporturilor cu motor si singurul al doilea care a castigat un titlu mondial in Formula 1, s-a nascut in indepartata Italie, adoptand cetatenia americana abia la 24 de ani. [Primul a fost Phil Hill, in 1961, asa cum bine mi-au atras atentia hasu si Andrei].
De asemenea, putem numara pe degetele de la o singura mana echipele din Formula 1 de origine americana: Tec-Mec (1959), Scarab (1960), Eagle (1966-1969), Penske (1974-1977) si Shadow (1973-1980), cu mentiunea ca originea ultimelor trei este inca aprig disputata.
In acest context, nu este de mirare ca americanii considera Formula 1 drept un sport extrem de plictisitor, lung si fara rost.
TechCrunch, cel mai influent blog de tehnologie din lume, fondat cu cativa ani in urma in Statele Unite ale Americii, a scris recent despre posibila implicare a companiei YouTube in Formula 1, prin sponsorizarea USF1. Comentariile americanilor nu s-au lasat prea mult timp asteptate, acestia manifestandu-si oroarea la adresa Marelui Circ, considerand ca pana si cresterea unui fir de iarba este un fenomen mai spectaculos decat o cursa de Formula 1 “in cerc”.
Pentru ca tot vine weekendul, va invit sa cititi comentariile americanilor. Va asigur ca cel putin jumatate dintre ele va vor starni amuzamentul.