Pariul lui Mateschitz

Dietrich Mateschitz este un nume aparte in lumea Formulei 1. Austriacul nu s-a multumit sa aiba o singura echipa de Formula 1, asa ca a inglobat Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso in concernul Red Bull Technology.

2010 se anunta un sezon dificil pentru el: conform regulamentului tehnic, Scuderia Toro Rosso trebuie sa isi construiasca prorpiul monopost, acest lucru implicand facilitati de productie la Faenza si un personal mult mai numeros decat in prezent. Pe de alta parte, austriacul mizeaza pe mentinerea echipei Red Bull Racing in prim-planul Formulei 1, dupa rezultatele excelente din acest an.

In plina criza financiara care a dus la falimentul a numeroase organizatii, am putea crede ca Mateschitz este dispus sa se descotoroseasca de Toro Rosso pentru a se concentra exclusiv pe Red Bull Racing. Asa ar fi normal sa procedeze orice om de afaceri pentru care balanta contului este mult mai importanta decat satisfactia unei victorii.

Mateschitz este insa diferit. Deunazi, a refuzat sa vanda Scuderia Toro Rosso, desi potentialul cumparator parea sa fie capabil sa concureze in Formula 1. Pe de alta parte, daca acum se poate considera ca Red Bull concureaza cu 4 monoposturi, lucrurile se vor schimba radical anul viitor, astfel ca premisa unor beneficii din acest punct de vedere este eliminata.

Austriacul a demonstrat astfel, daca mai era nevoie, ca pe langa fler in afaceri dispune si de suflet, neputandu-se desparti de echipa care i-a adus satisfactia unei victorii senzationale sosite din neant in 2008 la Monza.

Se pare ca Red Bull efectiv ii da aripi lui Mateschitz, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure, pentru ca prezenta unui astfel de personaj in Formula 1 este fara indoiala benefica pentru sport.

In spatele scenei

Toate cursele de Formula 1 se desfasoara dupa un anumit tipic, binecunoscut oricarui fan al Formulei 1. Insa, pe langa ceea ce se intampla pe circuit, in garajul echipelor si pe podium, exista numeroase evenimente in spatele usilor inchise. Povesti pline de viata despre mecanici si ingineri, adica despre cei fara de care Vettel nu ar fi castigat cursa de la Silverstone, iar Button nu ar fi ajuns in ipostaza de a fi favorit la titlu.

Din fericire, in Formula 1 exista Red Bull. Spun din fericire pentru ca, manate probabil de semnificatia brandului, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso sunt printre putinile, daca nu chiar singurele echipe care dezvaluie amanunte picante din viata angajatilor sai.

Spre exemplu, dupa Marele Premiu al Marii Britanii, angajatii mai multor echipe, printre care si Toro Rosso, Ferrari sau BMW-Sauber, au ramas blocati pe aeroportul din Luton timp de 6 ore, in urma intarzierii avionului cu care urmau sa se deplasaze spre sediile lor.

Ei bine, cativa mecanici ai Scuderiei Toro Rosso au incins pe aeroport o adevarat partida de poker cu campionul absolut al jocului, nimeni altul decat Robert Kubica.Si, surpriza, polonezul a fost invins!

Baietii de la Toro Rosso au ajuns acasa luni dimineata la ora 06:00. Obositi, frustrati de timpul pierdut, dar probabil satisfacuti ca l-au batut pe Robert Kubica la poker.

Pentru ca, indiferent de rivalitatea de pe pista, cu totii suntem inainte de toate oameni. Indiferent ca vorbim despre unul dintre cei mai talentati piloti sau doar despre un mecanic care indeparteaza husele de pe pneuri, fiecare are rolul sau bine-determinat. Si impreuna sunt o adevarata familie, indiferent de culorile pe care le apara.

Acum, sincer, daca nu ati cunoaste cine sunt pilotii din fotografia de mai jos ati crede ca cei doi lupta unul impotriva celuilalt pentru titlul mondial?

Minim 3, maxim 6

Max Mosley a oferit astazi cateva indicii despre echipele care se vor retrage din Formula 1 in sezonul 2010. Chiar daca nu a nominalizat niciuna dintre ele, nu este foarte greu sa intelegem anumite lucruri din fraza: “Probabil ca vom avea intre trei si sase echipe inscrise pana pe 29 mai”. Asadar:

- Mosley confirma indirect informatiile dezvaluite anterior de publicatia Autosport potrivit carora Brawn GP, Williams si Force India se vor inscrie cu siguranta in sezonul 2010.

- Desi 5 echipe au amenintat cu retragerea, Mosley sugereaza ca una dintre ele ar putea reveni asupra deciziei.

Despre cine ar putea fi vorba? Nu cred ca este Ferrari, pentru ca intr-un astfel de caz si celelalate echipe ar fi urmat probabil aceeasi cale. Ma gandesc in primul rand la Toro Rosso, pentru ca Dietrich Mateschitz ar putea juca la doua capate (Toro Rosso in, Red Bull out).

- FIA nu este inca sigura de punctul de vedere al constructorilor BMW si Mercedes. BMW nu a comentat pana acum in niciun fel situatia, in timp ce retragerea ar putea echivala cu sinuciderea pentru un contructor precum Mercedes implicat in foarte multe scandaluri.

Probabil ca atat BMW, cat si Mercedes asteapta rezultatul ultimelor negocieri intre echipele “rebele” si FIA pentru a lua o decizie. O atitudine care insa nu are cum sa atraga respectul celorlalti.

Ce va fi cu adevarat vom afla doar pe 29 mai sau, si mai bine, pe 12 iunie, cand FIA va anunta lista echipelor admise in sezonul 2010.

PS: In patru dintre ultimele 5 posturi de pe blog am vorbit despre retragerea echipelor din cauza regulamentului. Nu vi se pare putin trist ca politica din jurul Formulei 1 a devenit mult mai importanta decat spectacolul de pe pista? Parca incep sa inteleg declaratiile lui Hamilton…

KERS, Hamilton si Danica Patrick

Dupa ce anul trecut v-am speriat putin prin faptul ca Michael Schumacher este noul presedinte al FIA, anul acesta mai multe site-uri de specialitate au pregatit “retete” speciale pentru ziua de 1 aprilie, cunoscuta in multe tari drept Ziua Pacalelilor.

Indraznesc sa spun ca am reusit sa evit publicarea pe site a unor pacaleli, si nici nu vreau sa-mi imaginez cum ati fi reactionat daca as fi acordat puncte in F1 Champ pe baza unor informatii false.

Totusi, la propunerea userului hoyad, cred ca ar fi interesant sa facem o scurta recapitulare a celor mai interesante pacalile care au circulat astazi pe internet.

Cea mai reusita pana la un punct a fost cea realizata de site-ul oficial al Scuderiei Toro Rosso, care a anuntat ca va utiliza sistemul KERS in cursa de la Sepang. Stirea trebuia privita inca de la inceput cu precautie, pentru ca echipa anuntase anterior ca va introduce KERS undeva pe la jumatatea sezonului. Ar fi fost mai interesant ca cei de la Toro Rosso sa nu inventeze povestea cu scaderea temperaturii corpului prin utilizarea KERS, pentru ca atunci sansele de a pica in capcana ar fi fost mult mai mari.

KERS este subiectul pacalelilor si pentru cei de la Pitpass, care, citand surse anonime, au dezvaluit ca trei dintre cele patru echipe care au utilizat tehnologia la Melbourne sunt suspectate ca au incalcat regulamentul tehnic in privinta tehnologiei. Informatia ar putea parea veridica daca nu ar fi 1 aprilie si, mai ales, daca nu luam in considerare ca pana in prezent nu s-a pus niciodata o astfel de problema.

Trecem mai departe si ajungem la PaddockTalk, care a anuntat ca Danica Patrick a semnat un contract cu USGPE, echipa care va debuta in Formula 1 in 2010. Oricat de mult mi-ar placea sa vad o femeie in Formula 1, va trebui sa mai asteptam putin pentru a vedea daca o astfel de informatie va deveni sau nu realitate.

Am pastrat pentru final probabil cea mai fantezista pacaleala: plecarea lui Lewis Hamilton la Brawn GP, relatata de cei de la F1-Live. Genul de “stire” despre care nu ai cum sa nu iti dai seama ca este o pacaleala, poate doar daca nu stii nimic despre Formula 1.

Acestea au fost principalele pacaleli pe ziua de astazi, sau mai bine zis cele care mi-au atras cel mai mult atentia. Cu siguranta au fost mult mai multe, asa ca daca vreti sa faceti completari aveti la dispozitie rubrica de comentarii.

LATER UPDATE: De astazi forumul este din nou disponibil. A sosit intr-o versiune imbunatatita, pentru intregul site Automarket. Pentru Formula 1 exista o sectiune separata, plus un sub-forum pentru F1 CHAMP. Mai multe detalii sunt disponibile aici.  Si nu, asta cu forumul nu e pacaleala de 1 aprilie :)

Seb&Seb

Asemanari si deosebiri intre cei doi piloti care vor concura in 2009 pentru Scuderia Toro Rosso, Bourdais si Buemi.

Incepem cu asemanarile. Nu de alta, dar sunt mult mai multe:

- Prenume complet: Sebastien Olivier vs. Sebastien Olivier
- Porecla: Seb vs. Seb
- Initiale: SB vs. SB
- Limbi vorbite: franceza vs. franceza

Deosebiri. Pardon, deosebire:

- Numarul inscriptionat pe monopost: Buemi 11, Bourdais 12.

Cu aceasta ocazie, transmitem multumirile noastre catre FIA pentru ca a facut posibila diferentierea dintre cei doi piloti.

Probabil veti spune ca ar fi extrem de usor ca Toro Rosso sa-i strige pur si simplu Bourdais si Buemi. Singura problema este insa ca la vest de Romania nu se folosesc foarte mult numele de familie, ci prenumele sau nickname-urile.

Red Bull^2

Dietrich Mateschitz a devenit unicul proprietar a doua echipe de Formula 1. Austriacul a rascumparat actiunile de la Berger si a preluat controlul si asupra Scuderiei Toro Rosso.

Umbla insa vorba prin targ ca Mateschitz a preluat intreaga echipa Toro Rosso cu un singur scop: sa o vanda.

Iata numai cateva dintre motivele pentru care austriacul ar fi tentat sa faca o asemenea tranzactie:

- costurile intretinerii a doua echipe de Formula 1 ar fi foarte ridicate, mai ales in contextul crizei finaciare;

- Mateschitz a anuntat in mai multe randuri ca in 2009 se va concentra mai mult pe Red Bull Racing;

- acest lucru inseamna ca vrea sa faca performanta cu Red Bull, in timp ce Toro Rosso ar urma sa piarda statutul de echipa la mijlocul grilei;

- este mult mai usor sa vanda echipa acum, cand detine 100% din actiuni.

Pe de alta parte, daca intr-adevar Mateschitz vrea sa vanda, intrebarea de baraj este cine ar fi dispus sa cumpere echipa? In prezent, niciun constructor nu se arata interesat sa intre in F1, iar un aparitia unui miliardar care sa investeasca bani “fara numar” este putin probabila in contextul actual. Nici seicii din Arabia nu sunt bine vazuti, mai ales acum cand petrolul a pierdut doua treimi din valoare in cateva luni.

Asa ca, paradoxal, viitorul STR pare mai degraba incert dupa ce Mateschitz a preluat controlul…

Paradoxuri

Sebastien Loeb si Valentino Rossi au testat in aceasta saptamana pentru Red Bull si, respectiv, Ferrari.

Pe de alta parte, Sebastien Bourdais acuza voalat Toro Rosso ca pilotii care vor aduce bani de acasa vor pilota la echipa italiana in 2009.

Nu e un pic ironic? Imaginati-va pentru 5 minute cum ar fi Formula 1 cu Loeb si Rossi printre piloti si fara toti acesti pseudo-piloti cu valize…

Cine vine la Toro Rosso

Toro Rosso este una dintre putinele echipe care nu si-a definitivat inca linia de piloti pentru 2009. Si nu pentru ca italianii nu au alternative. Din contra, se pare ca este o concurenta foarte mare pe cele doua locuri disponibile, tocmai din cauza numarului redus de incertitudini pentru 2009.

Haideti sa vedem care sunt pilotii cu cele mai mari sanse de a pilota pentru STR in 2009:

Takuma Sato: Japonezul are de partea sa experienta acumulata pana in prezent in Formula 1. Chiar daca nu a obtinut performante majore in cariera, Sato ar putea reprezenta o investitie importanta pentru Toro Rosso. De altfel, Gerhard Berger a afirmat ca isi doreste un pilot experimentat la echipa, iar Sato este cel mai experimentat candidat, plus ca japonezul ar aduce foarte multi suporteri pentru echipa din indepartata Japonie.

Sebastien Bourdais: Are de partea sa atu-ul unui prim sezon alaturi de echipa, insa rezultatele de multe ori neconcludente i-au fortat pe sefi sa caute alternative. In cazul in care Sato va fi cooptat la echipa, este greu de crezut ca francezul va primi a doua sansa la STR.

Sebastien Buemi: Pilotul elvetian are drept principal avantaj faptul ca priovine din familia Red Bull, fiind de altfel singurul candidat in aceasta postura. Echipa ii va oferi trei zile de teste la Barcelona si, daca va reusi sa il convinga pe Berger, are mari sanse sa devina unul dintre pilotii pentru 2009.

Bruno Senna: In ciuda numeroaselor speculatii, se pare ca nepotul lui Ayrton Senna nu a fost suficient de convingator in GP2. Brazilianul ar reprezenta fara indoiala o lovitura de imagine pentru Toro Rosso, insa acesta isi va incerca norocul in aceasta luna intr-un monopost Honda Racing. Daca va fi sa ajunga in F1, probabil ca Senna va concura pentru team-ul japonez.

Rubens Barrichello: In fine, al cincilea si ultimul pe lista este Barrichello. In contextul in care viitorul sau la Honda este pus sub semnul intrebarii de bruno Senna, brazilianul nu are prea multe alternative. Barrichello a ajuns deja la o varsta, iar Toro Rosso ar risca probabil prea mult sa-l inregimenteze pentru un singur sezon. Totusi, el ar putea reprezenta o alternativa in cazul in care echipa nu este multumita de randamentul sau de pretentiile financiare ale lui Sato.

Prin urmare, Sato si Buemi par sa fie principalii favoriti la cele doua locuri oferite de Toro Rosso. Voi pe cine vedeti la STR anul viitor?

Vettel, viitorul campion

Pe langa ploaia cazuta din cer, Monza a fost si martora unei ploi de epitete la adresa lui Sebastian Vettel, dupa victoria de senzatie obtinuta de german in Italia.
Presa, coechipierii, sefii sai, dar si reprezentati ai echipelor de top au avut numai cuvinte de lauda la adresa performantei sale, catalogandu-l drept un viitor multi-campion mondial.
Pilotul care a avut ghinionul de a abandona de 3 ori in primul tur din primele patru curse a dominat fara drept de apel MP al Italiei. Cam asa ar suna un rezumat al acestui sezon pentru Vettel.
Oare ce s-ar fi intamplat acum pe piata transferurilor daca Vettel nu ar fi semnat inca cu Red Bull? Ganditi-va doar la BMW-Sauber, care cu siguranta l-ar fi dorit inapoi pentru anul viitor.
Insa adevarata provocare abia acum vine. Cota sa a crecut exponential si va fi cu siguranta in centrul atentiei in fiecare dintre cursele urmatoare. Depinde numai de el (si de ce-i vor oferi mecanicii, as adauga eu) sa demonstreze de ce este in stare.
Culmea este ca Red Bull, viitoarea sa echipa, are mari probleme in acest moment si ar fi pacat ca Vettel sa nu beneficieze de un monopost pe masura in 2009. Dar, asa cum a reusit sa-i ridice pe Toro Rosso, la fel ii poate ridica si pe Red Bull. Timpul va spune daca am sau dreptate.

Copy-paste

Carcasa de motor inaugurata de Red Bull pe 1 februarie 2008 este adoptata treptat de toate celelalte echipe.

Red Bull au facut un pas major in fata in acest sezon, insa este dificil de spus care a fost influenta exacta a acestei carcase de motor.

Renault a fost a doua echipa care a incercat ceva similar, insa rezultatele se lasa asteptate. Nici pentru Williams rezultatele nu au fost cele scontate si se contura deja faptul ca toate echipele care lupta pentru locul 4 la constructori vor folosi aceasta inovatie.

Intr-o incercare disperata de a scapa de ultimele locuri de pe grila, Force India nu a rezistat tentatiei si a prezentat carcasa la Silverstone, dupa ce Toro Rosso facusera in prealabil acelasi lucru.

Ei bine, si aici apare vestea mai putin asteptata: una dintre cele trei forte ale F1, McLaren, au testat miercuri acest model de carcasa, pentru a descoperi care sunt beneficiile ei. Si desi Hamilton nu s-a aratat impresionat de rezultate, Toyota au trecut si ei la fapte.

Deci, pana acum avem 7 echipe care au testat aceasta carcasa. Punem pariu ca pana la sfarsitul verii si celelalte 3 echipe (Ferrari, BMW Sauber si Honda) vor testa super-cascasa asta? Chit ca rezultatele sunt mai mult sau mai putin convingatoare…