Calendarul Formulei 1 pentru 2013

În mod tradiţional, calendarul Formulei 1 pentru anul următor este anunţat într-o versiune preliminară în luna iunie, iar după negocierile dintre Ecclestone şi echipe de pe parcursul verii o versiune practic finală este anunţată în luna septembrie. Urmează ratificarea oficială din luna decembrie şi… asta este tot.

Cum stau lucrurile pentru sezonul 2013? Suntem deja la jumătatea lunii septembrie şi până acum nu există aproape nicio informaţie despre calendarul competiţional.

Sigur, cele mai multe curse din sezonul curent se vor regăsi şi în calendarul sezonului următor, iar una dintre puţinele informaţii concrete este că etapa inaugurală din Australia a fost stabilită temporar pentru 17 martie.

În rest, există numeroase incertitudini cu privire la o serie de Mari Premii şi nu este greu de ghicit că şansele unui nou sezon cu 20 de curse sunt din ce în ce mai mici. Raportat la calendarul acestui sezon, iată diferenţele pentru anul viitor:

  • Marele Premiu al Americii de la New Jersey ar fi trebuit să înlocuiască Marele Premiu al Europei,rămas fără circuit după aranjamentul dintre Barcelona şi Valencia. Bernie Ecclestone a confirmat însă deja că ediţia inaugurală va fi amânată pentru 2014 din motive organizatorice.
  • Japonia nu are încă un contract pentru sezonul 2013 pentru circuitul de la Suzuka, din aceleaşi motive ca şi Singapore.
  • India şi Coreea de Sud, două dintre cele mai “proaspete” achiziţii din Formula 1, au contracte pentru 2013, însă ambele sunt tentate să renunţe la curse din cauza pierderilor financiare suferite în anii trecuţi.

Prin urmare, dintre cele 20 de curse plănuite iniţial de Ecclestone pentru 2013, nu mai puţin de şase sunt în pericol. O reducere a numărului de curse concomitent cu scăderea taxelor de participare ar reprezenta o lovitură pentru Ecclestone şi, mai ales, pentru fondul de investiţii CVC Capital Partners, care deţine pachetul majoritar de acţiuni din drepturile TV. Lucrurile sunt complicate de faptul că CVC a garantat împrumuturi de câteva miliarde de dolari tocmai cu veniturile pe care le obţine în Formula 1.

Aceasta este şi explicaţia pentru care Ecclestone încearcă să tragă cât mai mult de timp înainte de finalizarea calendarului, iar “lupta” dintre Magny-Cours şi Paul Ricard pentru Marele Premiu al Franţei nu are deloc darul de a limpezi situaţia, ci doar de a aduce o oază de speranţă.

Noi, fanii Formulei 1, sperăm să avem în faţa ochilor o primă versiune a calendarului pentru sezonul următor în 28 septembrie, atunci când va avea loc o întâlnire a Consiliului Mondial al FIA.

Revenirea lui Alonso

Despre cum mi-a demonstrat Alonso că m-am înşelat
Cu ceva mai puţin de o lună în urmă l-am luat peste picior pe Fernando Alonso pentru declaraţiile sale optimiste cu privire la titlul mondial, pe care la momentul respectiv le-am considerat rupte de realitate.
Au trecut doar două curse dintre cele şase care mai erau de disputat în acel moment şi iată că situaţia s-a schimbat brusc: Alonso a câştigat cursele din Italia şi Singapore şi s-a apropiat la numai 11 puncte de prima poziţie, reducând astfel diferenţa cu nu mai puţin de 30 puncte!
Nu credeam că Alonso va fi capabil de o asemenea revenire. Nu pentru că spaniolul nu şi-a demonstrat talentul, ci pentru că Ferrari era recunoscută ca o echipă mediocra pe circuite cu forţa de apăsare aerodinamică ridicată. Iată însă ca inginerii de la Maranello şi-au făcut temele şi i-au învins la mustaţă pe cei de la Red Bull, lăsându-i undeva în spate pe rivalii de la McLaren. Iar Alonso l-a egalat pe Webber în clasamentul victorii, amândoi având acum câte patru.
Din acest moment, predicţiile sunt şi mai dificil de făcut, iar în ultimele patru curse pentru fiecare dintre cei cinci piloţi aflaţi în lupta va fi crucial să obţină cât mai multe puncte.
Grand Slam-ul lui Alonso din Singapore
Un lucru mai puţin mediatizat după cursa din Singapore este că Alonso a devenit primul pilot care reuşeşte un Grand Slam după şase ani: pole position, victorie, fastest lap şi lider în fiecare tur al cursei. Este încă o dovadă a superiorităţii Ferrari din acest weekend, chiar dacă trebuie să luăm în calcul şi oportunităţile extrem de limitate de depăşire de pe Marina Bay.
De altfel, deloc surprinzător, precedentul Grand Slam a fost realizat de Michael Schumacher în Marele Premiu al Ungariei din 2004, pe un circuit recunoscut de asemenea pentru lipsa de depăşiri.

Despre cum mi-a demonstrat Alonso că m-am înşelat

Cu ceva mai puţin de o lună în urmă l-am luat peste picior pe Fernando Alonso pentru declaraţiile sale optimiste cu privire la titlul mondial, pe care la momentul respectiv le-am considerat rupte de realitate.

Au trecut doar două curse dintre cele şase care mai erau de disputat în acel moment şi iată că situaţia s-a schimbat brusc: Alonso a câştigat cursele din Italia şi Singapore şi s-a apropiat la numai 11 puncte de prima poziţie, reducând astfel diferenţa cu nu mai puţin de 30 puncte!

Nu credeam că Alonso va fi capabil de o asemenea revenire. Nu pentru că spaniolul nu şi-a demonstrat talentul, ci pentru că Ferrari era recunoscută ca o echipă mediocra pe circuite cu forţa de apăsare aerodinamică ridicată. Iată însă ca inginerii de la Maranello şi-au făcut temele şi i-au învins la mustaţă pe cei de la Red Bull, lăsându-i undeva în spate pe rivalii de la McLaren. Iar Alonso l-a egalat pe Webber în clasamentul victorii, amândoi având acum câte patru.

Din acest moment, predicţiile sunt şi mai dificil de făcut, iar în ultimele patru curse pentru fiecare dintre cei cinci piloţi aflaţi în lupta va fi crucial să obţină cât mai multe puncte.

Grand Slam-ul lui Alonso din Singapore

Un lucru mai puţin mediatizat după cursa din Singapore este că Alonso a devenit primul pilot care reuşeşte un Grand Slam după şase ani: pole position, victorie, fastest lap şi lider în fiecare tur al cursei. Este încă o dovadă a superiorităţii Ferrari din acest weekend, chiar dacă trebuie să luăm în calcul şi oportunităţile extrem de limitate de depăşire de pe Marina Bay.

De altfel, deloc surprinzător, precedentul Grand Slam a fost realizat de Michael Schumacher în Marele Premiu al Ungariei din 2004, pe un circuit recunoscut de asemenea pentru lipsa de depăşiri.

Scantei

Departe de a fi peste media sezonului din punct de vedere al spectacolului de pe circuit, Marele Premiu al statului Singapore ne-a oferit si cateva doze de accidente si rasturnari de situatii, care au constituit tot atatea motive de altercatii verbale la finalul cursei.

Cel mai radical a fost veteranul Heidfeld, care a aruncat o adevarata ploaie de jigniri la adresa tanarului Sutil, din cauza incidentului de cursa in urma caruia amandoi au abandonat. Iata cuvintele lui Nick asa cum au fost ele rostite, in limba engleza: “I still think it was completely stupid of Sutil, he kept going and went back onto the circuit without looking. Maybe we try to find a brain for him!”

Undeva pe podium, Fernando Alonso nu a uitat modul in care a castigat cursa de anul trecut din Singapore, motiv pentru care a rostit urmatoarele cuvinte: “I dedicate this podium to Flavio – he is at home but he is part of the success we had today”.

Si incheiem cu o imagine caracteristica pentru Singapore, acolo unde denivelarile circuitului au produs numeroase scantei, de data aceasta la propriu.

Hamilton_scantei

Fotbal pe apa

Unul dintre motivele pentru care Bernie Ecclestone isi doreste atat de mult sa mute centrul de putere al Formulei 1 in Asia este excentricitatea constructiilor realizate pe acest continent.

De exemplu, in apropierea circuitului din Singapore exista un teren de fotbal suspendat deasupra apei. Bine ca Orientul Mijlociu este dominat de desert, altfel seicii ar fi in stare sa contruiasca un circuit pe apa.

fotbal_pe_apa

Fotografia a fost realizata de Rubens Barrichello din camera sa de hotel. Nu are o vedere prea rea, nu-i asa?

PS: Da, stiu, subiectul este putin offtopic. Insa avem nevoie si de putina relaxare inaintea unui weekend ce se anunta cu cat mai nebun cu cat nu este exclus ca pilotii sa concureze pentru prima oara pe ploaie in timpul noptii.

Deziluzia

Ma asteptam ca Renault sa concureze bine-mersi in ultimele curse ale sezonului, precum si in 2010, in ciuda evenimentelor din Singapore.

Ma asteptam ca Fernando Alonso sa fie considerat curat ca lacrima doar de dragul de a nu strica reputatia unui dublu campion mondial si, de ce nu, unui viitor pilot al Scuderiei Ferrari.

Ma asteptam ca Flavio Briatore sa primeasca o suspendare. E drept, vizam o suspendare de 2-3 ani, nicidecum una pe viata.

Insa nu ma asteptam ca Renault sa nu pateasca practic nimic de pe urma acestui scandal. Francezii pot rasufla usurati pentru ca, cu exceptia unor cheltuieli de cateva mii de euro pentru investigatia FIA, nu vor avea nimic de pierdut.

Este incredibil ca, dupa astfel de fapte, Renault continua sa figureze pe locul 4 in clasamentul constructorilor din sezonul 2008. Rezultatele sale din sezonul precedent trebuiau pur si simplu sterse cu buretele, asa cum s-a intamplat in cazul McLaren de acum doi ani.

De asemenea, este incredibil ca Renault nu a primit niciun fel de amenda pentru aceasta conspiratie. Un pilot care trece cu 100 km pe ora pe linia boxelor primeste o amenda de cateva mii de euro, in timp ce o echipa care ii pune viata in pericol propriului sau pilot si comploteaza la rezultatul final al cursei nu este sanctionata deloc.

Este incredibil ca o echipa care a trucat practic rezultatul unei curse poate sa scape atat de usor de un Consiliu Mondial care in alte randuri este draconic pentru cea mai mica aberatie posibila.

De fapt, FIA a demonstrat ca si aceasta decizie este una cu substrat politic. Cum sa excluzi Renault din Formula 1 pentru cel putin un sezon cand francezii ofera motoare pentru Red Bull Racing, Mercedes nu poate oferi unitati pentru toate echipele, iar motorul Toyota este superior doar in comparatie cu Cosworth.

De asemenea, cum poti sa amendezi Renault cu vreo 50 de milioane de euro cand criza economica a lovit puternic constructorul francez, iar suma ar fi echivalenta cu bugetul anual dorit de FIA pentru echipele din Marele Circ.

Vorbim, in realitate, de un precedent extrem de periculos. Mesajul transmis indirect de FIA este ca ca orice echipa poate truca rezultatul unei curse fara sa riste sanctiuni, in cazul in care isi concediaza sefii. Trebuie doar sa produci evenimentul in locul si la momentul potrivit.

Verdict pentru Crashgate

Dosarul Crashgate a fost intors pe toate fetele in aceasta saptamana, odata cu scurgerea pe internet a unor documente confidentiale ale FIA legatede acest caz.

Am asistat impreuna la o serie de dezvaluiri, pe alocuri halucinante, despre Nelson Piquet Jr, Flavio Briatore sau Pat Symonds. Pe scurt, despre Renault.

Pentru ca suntem la final de saptamana si este putin probabil sa avem parte de noi informatii despre acest caz, va invit sa recititi toate informatiile despre Crashgate. Le gasiti aici, sortate in ordine invers cronologica. O atentie deosebita merita sa aruncati asupra dosarului FIA impotriva Renault, care cuprinde toate documentele scurse pe internet despre acest caz.

Acum, cand avem toate aceste informatii in fata, cred ca suntem in masura sa anticipam cu un anumit grad de eroare verdictul pe care il va da FIA in acest caz pe 21 septembrie. Mai intai va invit sa raspundeti la urmatorul sondaj, iar la final veti putea citi si opinia mea.

Personal, anticipez ca Renault va primi o amenda de maxim 50 de milioane de dolari, iar rezultatele echipei din sezonul 2008 vor fi anulate fara modificarea retroactiva a clasamentelor de cursa. Nu cred ca Renault va fi exclusa din Formula 1 pentru ca echipa va pleda vinovata in acest caz si va sustine ca niciunul dintre artizanii accidentului nu mai este prezent in cadrul team-ului – da, asta inseamna ca, in opinia mea, Fernando Alonsova fi considerat curat ca lacrima.

Foarte probabil, Renault va continua in Formula 1 dupa acest episod, iar peste cateva luni toata lumea va fi uitat de acest scandal. Formula 1 va merge mai departe.

Conspiratia

A trecut o saptamana de la aparitia primelor informatii legate de suspiciunile accidentului in care a fost implicat Nelson Piquet Jr. la Marele Premiu al statului Singapore din sezonul 2008.

Cu toate acestea, nu am scris nimic pe blog despre acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: imi este aproape imposibil sa imi formez o opinie pertinenta despre acest caz. Asta pentru ca nu detin nicio informatie concreta legata de circumstantele accidentului, cu exceptia imaginilor video transmise la TV.

Pe de alta parte, FIA a avut la dispozitie numeroase materiale: inregistrari video din mai multe unghiuri, inregistrari audio ale conversatiilor dintre pilot si echipa, date telemetrice si alti parametri ai monopostului. Intrucat pare de domeniul fantasticului ca un inginer de cursa sa-i fi transmis lui Piquet Jr un mesaj de genul “Nelson, acum e timpul sa te zdrobesti de zid”, datele telemetrice sunt probabil singurele care pot deslusi misterul care planeaza asupra echipei.

Singurul lucru cert este ca FIA a descoperit ceva important. Altfel nu s-ar fi obosit sa convoace o adunare extraordinara a Consiliului Mondial. Iar rezultatul acestei intalniri ar putea fi dramatic pentru Renault. Daca va fi sau nu asa vom afla pe 21 septembrie. Pana atunci, sa vedem e pot scoate francezii din KERS la Monza…

Citate celebre

Sezonul 2008 a fost marcat, pe langa duelurile de pe pista, si de declaratiile facute de piloti pe parcursul anului. Plecand de la postul de joi al lui Mircea, am selectat cele mai spumoase declaratii ale sezonului 2008, insotite in unele cazuri de linkuri catre stirea integrala de pe Automarket.ro. Let’s start:

“Ii multumesc lui Hamilton ca a lovit monopostul Ferrari si nu pe mine”Robert Kubica dupa ce a castigat Marele Premiu al Canadei.

“In intreaga mea cariera am fost rapid pe ploaie. Nu am uitat sa pilotez pe ploaie si acum sunt in F1″Felipe Massa dupa cursa de la Silverstone.

“Ferrari nu beneficiaza de tratament special din partea FIA. Ferrari lucreaza cu FIA pentru imbunatatirea viitorului. Faptul ca ei nu critica FIA nu inseamna ca Ferrari beneficiaza de un tratament special” – Ross Brawn inaintea Marelui Premiu al Belgiei.

“Cred ca a fost ok” – Charlie Whiting despre duelul pe pista dintre Hamilton si Raikkonen de la Spa.

“Esti pilot de curse? Nu. Eu sunt pilot de cand aveam 8 ani si stiu destul de bine fiecare manevra de manual si de aceea sunt cel mai bun”Lewis Hamilton explicand incidentul de cursa cu Raikkonen de la Spa.

“Pentru mine era deja surpriza sezonului. Dar este de clasa mondiala ce a demonstrat, in aceste conditii meteo, fara sa faca vreo greseala si dominand de la inceput” – Michael Schumacher despre victoria senzationala a lui Sebastian Vettel de la Monza.

“Cand pilotam pe circuite unde circul ar fi mai bun, orice se poate intampla, pentru ca spectacolul este furnizat de Safety Car. Este umilitor pentru Formula 1″Luca di Montezemolo despre Marele Premiu al statului Singapore.

“Daca presedintele Ferrari crede ca Marele Premiu al statului Singapore este un circ, trebuie sa le multumim pentru ca ei furnizeaza clovnii” – replica lui Bernie Ecclestone la afirmatiile lui Montezemolo.

“Daca pot sa ajut, il voi ajuta pe Massa” – Fernando Alonso despre lupta pentru titlul mondial dintre Hamilton si Massa.

“Stiu cum sa castig si stiu cum sa pierd” – Felipe Massa, dupa ce a pierdut titlul mondial.

“Iubesc aceasta echipa, nu plec nicaieri. Obisnuiam sa merg la vechiul sediu central si sa sad masinile de campioni ale lui Ayrton Senna si Mika Hakkinen. Obisnuiam sa ating volanele si sa visez ca intr-o zi voi avea numele meu si numarul 1 pe masina. iar acum acest vis a devenit realitate”Lewis Hamilton dupa ce a castigat titlul mondial.

Voi care credeti ca au fost cele mai tari replici ale acestui sezon? Unele dintre acestea ar putea reprezenta chiar o sursa de inspiratie pentru concursul “Lasa-i fara replica“.

Resuscitarea

Victoria lui Fernando Alonso din Singapore reprezinta cea mai buna recompensa pentru dublul campion mondial, revenit la Renault dupa o experienta esuata la McLaren.
Omul care a reusit sa resusciteze partial o echipa aflata in coma la finalul anului trecut a primit cea mai mare satisfactie prin victoria reusita in prima cursa pe timp de noapte din istoria Formulei 1.
Iata asadar inca un motiv pentru care Alonso va ramane in istoria acestui sport, pe langa cele doua titluri cucerite in 2005 si 2006.
Revenit la Renault intr-un moment nefast pentru francezi, Alonso a avut rabdare si, incet-incet, a reusit sa ridice din nou stacheta. Dupa ce la un moment dat cazuse pe locul 7 in clasamentul constructorilor, Renault a reusit sa-si revina, iar in prezent lupta cu Toyota pentru locul 4.
Dar acest lucru nu ar fi putut fi posibil fara acest Alonso, a carui experienta in setarea masinii a contat decisiv. Si, bineinteles, a contat si faptul ca Alonso se simte ca in familie la Renault.
Iar acest lucru, in opinia mea, va fi factorul decisiv in alegerea lui Alonso pentru 2009. Dar despre acest lucru, intr-un post viitor.

Singapore step by step

Avantajul de a lucra pentru una dintre cele mai respectate publicatii de sporturi cu motor din lume este ca ai ocazia sa vezi tot ce se intampla de la fata locului.
Acest lucru este valabil si in cazul baietilor de la Autosport, care au decis insa sa-si impartaseasca experienta cu toti fanii Formulei 1.
Astfel, Jonathan Noble a realizat un amplu material despre primele impresii din Singapore, material pe care va invit sa il cititi.

Enjoy!