Daniel Popescu

Zilele trecute am avut ocazia să citesc pentru prima oară un număr al publicaţiei britanice MotorSport (mulţumesc mult, Daniel Butnariu, pentru o revistă excelentă!). În paginile ei am găsit multe poveşti din istoria mai mult sau mai puţin recentă a sporturilor cu motor, poveşti în urma cărora priveşti cu alţi ochi lumea Formulei 1.

Una dintre cele care mi-a plăcut a fost cea despre debutul lui David Coulthard în Formula 1. Sunt sigur că aproape fiecare dintre voi ştie că scoţianul a ajuns în Formula 1 ca înlocuitor pentru Ayrton Senna după tragicul accident suferit de brazilian la Imola în 1994, însă puţini ştiu motivele pentru care Frank Williams l-a ales pe el în detrimentul altora. Acum le-am aflat.

În iarna 1993-1994, la scurt timp după ce semnase cu Williams, Senna a avut o sesiune de teste împreună cu Coulthard. Scoţianul nu a uitat nici astăzi ce s-a întâmplat atunci: “La primul nostru test împreună, Senna a făcut primele două zile, iar mie mi s-a spus să apar în a treia zi. Când am ajuns eu, el era deja acolo şi m-am gândit că a decis să testeze şi în a treia zi. Dar el vroia doar să asculte ce gândesc despre maşina, să ştie dacă impresiile mele erau în concordanţă cu ale lui” – David Coulthard.

Un triplu campion mondial voia să afle opiniile despre monopost ale unui puşti de 22 de ani care abia devenise pilot de teste la Williams!

După moartea lui Senna din 1 mai 1994, Williams a concurat cu un singur monopost la Monaco, dar pentru Barcelona planificaseră deja să numească un înlocuitor. Coulthard a fost anunţat să se prezinte la Jerez pentru un test, iar el s-a gândit că acesta va fi decisiv pentru a obţine postul. A început testele, dar imediat după sosirea pe circuit a lui Frank Williams a avut parte de un accident. Scoţianul s-a întors cu coada între picioare în garaj în aşteptarea reproşurilor lui Williams. Reacţia britanicului? “Nu voi ţine cont de accident. Sunt aici pentru a-ţi spune că vei pilota pentru noi la Barcelona în weekendul viitor!”.

De ce l-a ales Frank Williams pe Coulthard, în special în contextul accidentului său din teste şi a presiunilor din presă că Riccardo Patresse, Rubens Barrichello, Erk Comas sau Johnny Herbert erau opţiuni mult mai bune?

Însuşi Coulthard avea să afle adevărul mult mai târziu de la Julian Jakobi, inginerul de cursă al lui Senna. “Ayrton i-a zis lui Frank Williams că i-a plăcut ce a văzut la mine ca pilot de teste. I-a spus ‘Tipul ăsta are nevoie de o oportunitate’.”

La câteva săptămâni după această declaraţie, Ayrton Senna şi-a început odihna veşnică, în timp ce Coulthard a primit de la “Papa” Frank oportunitatea de a debuta în Formula 1.

Cursa de la Nurburgring ne-a oferit multe momente interesante şi ne-a ţinut cu sufletul la gură până la final, însă un eveniment mai rar întâlnit a avut loc chiar după trecerea liniei de sosire.

Fernando Alonso a oprit monopostul Ferrari pe circuit imediat după trecerea liniei de sosire din cauza cantităţii limitate de benzină pe care o mai avea în rezervor. Mark Webber a observat acest lucru şi, instinctiv, a oprit monopostul în dreptul spaniolului şi l-a invitat să urce pe maşină pentru a merge împreună spre podiumul de premiere.

A fost un gest care demonstrează că, în ciuda schimbărilor fundamentale din Formula 1 din ultimele decenii, camaraderia rămâne încă în picioare, cel puţin în câteva cazuri concrete. În acelaşi timp, a fost un gest pe care l-am ratat, preocupat fiind de redactarea cronicii de cursă şi de publicarea punctelor în F1 Champ, însă aşa cum a remarcat unul dintre cititori în secţiunea de comentarii acesta nu a fost un gest singular: undeva în trecutul Formulei 1, Nigel Mansell şi Ayrton Senna erau protagoniştii unui moment similar.

Nu a fost greu de identificat episodul: se întâmpla la Silverstone în 14 iulie 1991, adică cu exact 20 de ani şi 10 zile înainte de reconstituirea de la Nurburgring, iar o simplă căutare în arhiva de imagini a celor de la Williams a condus la următorul rezultat:

Pe lângă gestul în sine, între cele două imagini există încă un punct comun. Îl identifică cineva?

După ce am aşteptat în zadar versiunea completă în limba engleză, am făcut pasul cel mare şi am văzut filmul documentar despre cariera lui Ayrton Senna, versiunea în engleză şi portugheză.

Îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experienta celor 162 de minute ale documentarului (am văzut versiunea completă, ce include interviuri cu câţiva jurnalişti brazilieni). Pot însă să spun câteva lucruri esenţiale, fără a avea pretenţia unei cronici de film:

• filmul abordează întreaga carieră în Formula 1 a lui Ayrton Senna (1984 – 1994), însă se concentrează pe două aspecte esenţiale: conflictul cu Alain Prost şi finalul tragic de la Imola.

• relaţia cu Prost de la McLaren şi modul în care aceasta s-a deteriorat dramatic pe parcursul anilor este redată fidel şi include explicaţiile actuale ale cvadruplului campion mondial.

• povestea primei victorii a lui Senna în Brazilia este memorabilă, mai ales prin prisma atmosferei din tribune şi a extenuării fizice a triplului campion mondial

• zilele premergătoare tragediei de la Imola sunt redale destul de fidel, deşi lipsesc unele amănunte foarte interesante.

• cel mai mult mi-au plăcut imaginile “din spatele scenei”, imagini care probabil au fost prezentate în premieră absolută şi care ne ajută să înţelegem cum gândea omul Senna. Veţi descoperi o persoană extrem de deschisă şi prietenoasă.

Nu insist pe detalii, nu vreau să vă stric plăcerea de a viziona un documentar de excepţie.

Vă mai spun doar atât: dacă vreodată cineva vă întreabă de ce vă place Formula 1, îndrumaţi-l să vizioneze acest documentar. Vă garantez că va deveni fan înfocat al Formulei 1.

Se întâmpla în 1986, cu doi ani înainte de a cuceri primul dintre cele trei titluri mondiale în Formula 1. Pe atunci în vârstă de 26 de ani, Ayrton Senna a testat mai multe maşini de raliuri în Ţara Galilor pentru un material al publicaţiei Cars and Car Conversions.

Brazilianul s-a urcat atunci pentru prima oară la volanul unor maşini precum Ford Sierra RS Cosworth, Vauxhall Nova Sport, Volkswagen Golf GTi, Ford Escort 4WD sau MG Metro 6R4, iar la final nu a ezitat să-şi expună impresiile despre puterea exemplarelor dedicate raliurilor.

Niciun pilot nu poate fi catalogat printr-o singură caracteristică atunci când vine vorba despre comportamentul pe circuit, însă fiecare dintre ei are o anumită particularitate prin care iese în evidenţă.

Unii sunt mai agresivi, alţii mai conservatori. Din punct de vedere al spectacolului, piloţii agresivi, care luptă cu orice preţ pentru un loc mai bun în cursă, sunt de preferat celor conservatori, care aşteaptă cuminţi greşeala adversarului.

Dacă ne uitam la ce s-a întâmplat în ultimele două sezoane, vom constata că piloţii conservatori şi oportunişti au avut câştig de cauză: Button a câştigat titlul în 2009 fără să câştige vreo cursă în ultima jumătate a sezonului şi, datorită avansului generos, şi-a permis să meargă la fiecare cursă cu simpla intenţie de a termina în puncte. Alonso a devenit lider cu două curse înainte de finalul sezonului 2010 după ce a profitat de numeroasele probleme tehnice şi conflicte interne în care au fost implicaţi Webber şi Vettel.

Stau şi mă întreb însă dacă asta este ceea ce ne dorim cu adevărat de la Formula 1 şi ce s-ar întâmpla dacă grila de start ar fi formată numai din astfel de piloţi? Cum ar fi dacă nu am avea un Lewis Hamilton care să-şi dorească cu disperare să înceapă cursa deşi vizibilitatea este zero sau un Kamui Kobayashi care luptă cu ardoare pentru un loc 12 care nu este recompensat cu niciun punct? Vă spun eu, am avea curse fără nicio depăşire în care un cvadruplu campion mondial (caz pur ipotetic) ar sta cuminte pe locul 2 şi singura lui speranţă la victorie ar fi o piuliţă montată greşit de mecanicul pilotului care conduce cursa.

Nu contest, avem parte de una dintre cele mai pasionante lupte pentru titlu din ultimii ani din punct de vedere al cifrelor. Din punct de vedere al spectacolului stăm însă slab şi cred că a venit momentul să nu mai dăm vina exclusiv pe aerodinamica monoposturilor sau configuraţia circuitelor.

Vă puteţi da seama de acest lucru doar dacă vă gândiţi ce amintiri aveţi de la cursele din anii ‘80-’90 sau, în cazul celor mai tineri, ce aţi auzit despre acea perioadă. Iar eu vă spun că două dintre punctele de referinţă ale penultimului deceniu din mileniul 2 au fost accidentul provocat de Ayrton Senna în 1990 la Suzuka şi, mai ales, modul în care a pierdut titlul în 1989 în Australia: cursa a început pe o ploaie torenţială, Alain Prost s-a retras în primul tur considerând că este prea periculos, Senna a continuat şi a avut un avans de 30 de secunde, iar în turul 13 l-a lovit din spate pe Martin Brundle. A abandonat şi a pierdut titlul, dar tocmai pentru un astfel de spirit de luptător este atât de regretat în zilele noastre.

Nu pot incheia fără să redau două citate care cred că spun totul despre un pilot agresiv, pe de o parte, si un pilot oportunitist, pe de altă parte:

“Being second is to be the first of the ones who lose” – Ayrton Senna

“I think that three more podium finishes will be enough to win the title” – Fernando Alonso

Trebuie sa marturisesc ca, pana astazi, nu am stiut foarte multe amanunte despre modul in care Ayrton Senna a obtinut prima victorie din cariera.

Stiam ca s-a intamplat in Portugalia in 1985, ca se afla la volanul unui Lotus si ca a plouat torential. Dar in niciun caz nu stiam ca si-a umilit adversarii prin avansul de peste 1 minut cu care a castigat cursa in fata urmatorului clasat si, mai ales, a conditiilor dificile de pilotaj.

Acum pare ceva de domeniul fantasticului sa nu existe Safety Car, iar pilotii folosesc celebra expresie “undriveable” la aparitia primelor picaturi de apa.

Cireasa de pe tort este ca insusi Senna a cerut oprirea cursei, desi era lider detasat si se afla in fata primei victorii!

Pentru toate astea, merita sa urmariti cursa integrala de la Estoril din 1985. Doua ore de curse asa cum probabil in zielele noastre nu vom mai avea ocazia sa vedem.

McLaren are ocazia sa alinieze la start doi campioni mondiali in sezonul 2010, in cazul in care Raikkonen va reveni la echipa dupa aventura de trei ani de la Ferrari.

Ar fi pentru prima oara dupa 1989 cand o echipa are o linie de piloti formata din campioni mondiali. Iar performera de acum 20 de ani a fost tot McLaren, motorizata la vremea respectiva de Honda. Numele pilotilor? Alain Prost si Ayrton Senna.

Mi se pare mie sau la vremea respectiva un cuplu Senna – Prost era mult ma valoros decat ar fi un cuplu Hamilton – Raikkonen in 2010?

Ayrton Senna nu mai are nevoie de nicio prezentare. Chiar si cei care nu sunt pasionati de Formula 1 cunosc probabil modul tragic in care si-a pierdut viata unul dintre cei mai importanti piloti din istoria sporturilor cu motor.

Max Mosley crede insa altceva. In loc sa-si vada de problemele pe care le are cu echipele, presedintele FIA isi permite sa aduca vorba despre Senna intr-un context total nepotrivit.

Nu sunt cea mai potrivita persoana sa vorbesc despre cariera si performantele lui Ayrton Senna, pentru ca nu eram destul de “copt” la vremea respectiva pentru a urmari Formula 1. Stiu insa ca orice sport are sportivi care, prin prisma performantelor lor, au ramas in istorie. Iar Ayrton Senna este cu siguranta unul dintre eroii Formulei 1.

Poate ca Mosley are dreptate: Formula 1 a mers mai departe si fara Senna. Dar nu sunt deloc putini cei care cred ca Formula 1 merge de cativa ani buni intr-o directie complet gresita, indepartandu-se incet, dar sigur, de adevarata menire a unui sport: sa fie o competitie intre cei mai buni sportivi care sa aduca bucurie in randul fanilor. In prezent, politica din jurul Formulei 1 este mult mai importanta decat prestatia pilotilor de pe circuit, iar spectacolul de pe pista din era Senna a disparut aproape complet.

Vreti sa re(vedeti) cum se desfasurau cursele de Formula 1 pana la disparitia lui Senna? Este suficient sa va ofer un singur exemplu: urmariti duelul electrizant dintre Ayrton Senna si Nigel Mansell de la Marele Premiu al statului Monaco din 1992 publicat de Laurentiu Mandu pe blogul sau, aici. E cel mai simplu mod in care puteti intelege diferenta dintre Formula 1 anilor ‘80-’90 si Formula 1 din mileniul 3.

PS: Daca va place Formula 1 va recomand cu caldura sa cititi in continuare posturile lui Laurentiu Mandu. Nu scrie foarte des, dar scrie foarte bine!

Astazi ne-am adus cu totii aminte de accidentul fatal suferit de Ayrton Senna in 1994.

Marturisirile facute de Michael Schumacher au scos la iveala si fata mai putin placuta a Formulei 1: uneori, viteza inseamna moarte.

Desi Senna a fost ultimul pilot de Formula 1 care a decedat pe circuit, accidentele grave nu au lipsit nici in ultimul deceniu. Drept dovada este si materialul video de mai jos, care prezinta cele mai grave accidente din Formula 1 din perioada 1999-2007.

Thanks Ana for the tip!

Toro Rosso este una dintre putinele echipe care nu si-a definitivat inca linia de piloti pentru 2009. Si nu pentru ca italianii nu au alternative. Din contra, se pare ca este o concurenta foarte mare pe cele doua locuri disponibile, tocmai din cauza numarului redus de incertitudini pentru 2009.

Haideti sa vedem care sunt pilotii cu cele mai mari sanse de a pilota pentru STR in 2009:

Takuma Sato: Japonezul are de partea sa experienta acumulata pana in prezent in Formula 1. Chiar daca nu a obtinut performante majore in cariera, Sato ar putea reprezenta o investitie importanta pentru Toro Rosso. De altfel, Gerhard Berger a afirmat ca isi doreste un pilot experimentat la echipa, iar Sato este cel mai experimentat candidat, plus ca japonezul ar aduce foarte multi suporteri pentru echipa din indepartata Japonie.

Sebastien Bourdais: Are de partea sa atu-ul unui prim sezon alaturi de echipa, insa rezultatele de multe ori neconcludente i-au fortat pe sefi sa caute alternative. In cazul in care Sato va fi cooptat la echipa, este greu de crezut ca francezul va primi a doua sansa la STR.

Sebastien Buemi: Pilotul elvetian are drept principal avantaj faptul ca priovine din familia Red Bull, fiind de altfel singurul candidat in aceasta postura. Echipa ii va oferi trei zile de teste la Barcelona si, daca va reusi sa il convinga pe Berger, are mari sanse sa devina unul dintre pilotii pentru 2009.

Bruno Senna: In ciuda numeroaselor speculatii, se pare ca nepotul lui Ayrton Senna nu a fost suficient de convingator in GP2. Brazilianul ar reprezenta fara indoiala o lovitura de imagine pentru Toro Rosso, insa acesta isi va incerca norocul in aceasta luna intr-un monopost Honda Racing. Daca va fi sa ajunga in F1, probabil ca Senna va concura pentru team-ul japonez.

Rubens Barrichello: In fine, al cincilea si ultimul pe lista este Barrichello. In contextul in care viitorul sau la Honda este pus sub semnul intrebarii de bruno Senna, brazilianul nu are prea multe alternative. Barrichello a ajuns deja la o varsta, iar Toro Rosso ar risca probabil prea mult sa-l inregimenteze pentru un singur sezon. Totusi, el ar putea reprezenta o alternativa in cazul in care echipa nu este multumita de randamentul sau de pretentiile financiare ale lui Sato.

Prin urmare, Sato si Buemi par sa fie principalii favoriti la cele doua locuri oferite de Toro Rosso. Voi pe cine vedeti la STR anul viitor?