Clubul secret de poker

Pilotii din Formula 1 au descoperit o noua pasiune care transforma weekendurile intr-o adevarata nebunie: pokerul!

Pare greu de crezut, dar motorhome-ul Force India a devenit de la inceputul acestui an gazda unor partide de poker de pomina. Actorii principali? Ei bine, acestia au fost desconspirati de baietii de la F1 Racing: Robert Kubica, Fernando Alonso, Nick Heidfeld, Giancarlo Fisichella, Vijay Mallya si chiar Michael Schumacher!

Jocul se desfasura, de obiecei, pe mize intre 30 si 50 de lire sterline si totul a fost tinut in secret pana de curand, cand Bernie Ecclestone a aflat despre noua preocupare a pilotilor.

Daca credeti ca Bernie i-a tras aprig de urechi pe combatanti va inselati amarnic! Boss-ul F1 s-a asezat la masa si a ridicat miza la 1000 de lire, spre nemultumirea lui Fernando Alonso: “Bernie este foarte agresiv. Cu o pereche pune toti banii la bataie. Este greu de aflat cand are carti bune si cand nu…”.

Si totusi, cel mai bun la poker este Kubica. O confirma Mallya: “Kubica este cel mai bun. Este si cel mai amuzant, in acelasi timp”.

Cireasa de pe tort abia acum vine: Kubica i-a sugerat lui mallya sa poarte celebra sa pereche de ochelari in timpul partidelor de poker. Indianul s-a conformat, insa a uitat ca ochelarii sai de soare sunt reflectivi, astfel ca toata lumea ii vede cartile :)

vy9e9710.jpg

Foto: Motorhome-ul Force India, gazda celor mai spectaculoase partide de poker din lunea Formulei 1.

Jordan, Mallya si betonul

Eddie Jordan face ce face si reuseste sa intre in coflict cu multi-miliardarul Vijay Mallya, actualul patron al echipei Force India.

Desi in prezent nu mai detine aceasta echipa, Eddie Jordan are in proprietate un teren aflat in imediata apropiere a fabricii echipei Force India din Silverstone. Irlandezul a vrut sa scape de acest teren si s-a gandit ca cel mai bun cumparator ar fi, evident, Vijay Mallya. Numai ca indianul a refuzat propunerea, iar Jordan nu a primit prea bine aceasta veste.

Ce sa faca pentru a se razbuna? Ei bine, irlandezul nostru s-a pus pe treaba, a adus o betoniera si a turnat ciment pe drumul de acces spre fabrica echipei Force India, lasandu-l pe indian cu ochii in soare (a se citi beton).

Daca nu as fi stiut cine sunt actorii si nici locatia, as fi pariat ca totul s-a petrecut in minunata noastra tara, dar iata ca nici irlandezii nu se lasa mai prejos…

2 comentarii

Etichete: