Un nou început pentru Marinescu
Anunţul potrivit căruia Mihai Marinescu va concura în acest an în competiţia Formula Renault 3.5 a constituit, pentru mine, o mare surpriză.
După liniştea care a marcat primele trei luni ale anului, mă aşteptam ca el să renunţe la sporturile cu motor, să se concentreze pe proiectul simulatorului pe care îl are în Braşov la Formula Pub şi, eventual, să încerce să ajungă în Formula 1 din postura de inginer pe baza cunoştinţelor acumulate la celebra Universitate Delft din Olanda.
Această ipoteză era cu atât mai probabilă cu cât Formula 2, competiţia cea mai accesibilă şi mai apropiată la nivel teoretic de Formula 1, şi-a închis porţile, iar accesul în GP2 este puternic restricţionat din cauza costurilor care se apropie sau chiar depăşesc pragul de un milion de euro.
Iată însă că pilotul nostru face o nouă încercare în Formula Renault 3.5, competiţia în care a mai participat fără succes şi în 2009, înainte de aventura de trei ani în Formula 2. Este, poate, o dovadă a determinării şi a pasiunii pe care Marinescu o are pentru această meserie care, pe lângă costurile foarte mari, i-a adus şi câteva satisfacţii majore.
Nu cred că mai avem motive să sperăm că braşoveanul va ajunge în Formula 1, şi asta din mai multe motive:
- nu are bani: Max Chilton plăteşte 11 milioane de euro pe an pentru a concura la codaşa Marussia
- nu are rezultate care să determine o echipă să-l angajeze: trei victorii în trei sezoane de Formula 2 este prea puţin, iar campionul Formulei 2 de anul trecut, Luciano Bacheta, a ajuns în… Auto GP
- are 24 de ani, o vârstă la care trebuia deja să fie în al doilea sau al treilea sezon de GP2
Cu toate acestea, prezenţa lui Marinescu în Formula Renault 3.5 trebuie să ne bucure, la fel cum ne bucură şi campaniile lui Robert Vişoiu în GP3 şi AutoGP, pentru că acesta este unul dintre puţinele moduri în care România se promovează pozitiv în lume.
Prin urmare, să-i ţinem pumnii!
PS: Miercuri veţi putea citi pe Automarket o avancronică a noului sezon de Formula Renault 3.5, în care vă vom explica inclusiv formatul competiţiei transmise în acest an de postul de televiune Eurosport.