12 echipe, niciun lider

Conflictul care mocneşte în această perioadă în sânul Formula One Team Association (FOTA) riscă să afecteze planurile echipelor pentru a câştiga o putere mai mare asupra competiţiei.

Discuţiile aparent interminabile pe tema reducerii costurilor au avut deja un prim efect negativ: Hispania Racing a părăsit organizaţia. Chiar dacă vorbim despre cea mai slabă echipa a sezonului trecut, această decizie poate avea efecte în lanţ în perioada următoare.

Cel puţin la fel de grav este că opiniile celor de la Red Bull Racing contrastează puternic cu cele ale marilor echipe. Mai exact, cu echipele constructorilor Ferrari şi Mercedes, care au bineînţeles anumite interese pentru a putea profita de acest statut.

Dacă nu sunt rezolvate în scurt timp, aceste conflicte pot genera o situaţie mult mai neplăcută în viitorul apropiat. Asta pentru că cele trei forţe din Formula 1, şi anume echipele, FIA şi Bernie Ecclestone trebuie să semneze până la finalul anului noul Acord Concorde care va intra în vigoare în 2013.

Principala cerinţă a echipelor este să primească 75% din drepturile TV, comparativ cu procentul actual de 50%. Pentru a reuşi acest lucru, echipele trebuie să formeze o singură voce, iar până acum acest lucru a fost dificil, în ciuda existenţei FOTA, tocmai din cauza unor conflicte interne mai mici sau mai mari.

De fapt, exact pe aceste conflicte interne mizează Ecclestone şi, într-o măsură ceva mai mică, FIA. Atât timp cât echipele sunt dezbinate, Bernie va continua să facă jocurile în Formula 1 fără mari emoţii, iar ameninţările sporadice ale celor de la Ferrari privind realizarea unei competiţii separate sunt, aşa cum bine spune Ecclestone, “nonsense”.

Devine tot mai clar că, pentru a-şi impune punctul de vedere, FOTA are nevoie de un lider de talia lui Ecclestone. Din păcate, acest lider nu există: Martin Whitmarsh este un tip cu mult bun-simţ, însă prea moale pentru un astfel de război, Stefano Domenicali nu se descurca prea bine nici măcar în propria ogradă, Christian Horner este ambiţios, dar lipsit de experienţă, Ross Brawn nici nu vrea să mai audă de politică, Eric Boullier a “aterizat” în Formula 1 de mai puţin de doi ani. Ceilalţi şefi de echipă sunt prea mici pentru un război atât de mare, în timp ce titani precum Ross Ron Dennis sau Jean Todt au plecat pe alte drumuri.

Practic, ne place sau nu, Formula 1 rămâne in continuare la mâna lui Ecclestone.

Inventatorii

Trecând peste propunerea penibilă de a modifica regulamentul în privinţa penalizărilor de tip drive-through din timpul curselor, interviul realizat de publicaţia italiană La Stampa cu Stefano Domenicali a scos în evidenţă principalul motiv pentru care Ferrari nu a reuşit să ţină pasul cu McLaren şi Red Bull în acest sezon.

În ceea ce ar putea fi considerat drept cel mai interesant schimb de replici dintre un jurnalist şi un oficial al Formulei 1 din ultimele săptămâni, Stefano Mancini l-a pus pe Stefano Domenicali într-o ipostază extrem de neplăcută.

  • Jurnalist: Red Bull a inventat sistemul de evacuare prin deflectorul spate. McLaren a inventat sistemul F-duct. Şi Ferrari?
  • Domenicali: Lucruri mai puţin vizibile: pneurile şi câte ceva la aerodinamică.

Cred că răspunsul lui Domenicali nu are nevoie de niciun comentariu. Pur şi simplu evidenţiază incapacitatea inginerilor Ferrari de a realiza lucruri noi prin care să-şi surprindă concurenţa. Iar copierea celor două componente cheie nu va avea efectul dorit de Ferrari, şi anume acela de a câştiga titlul în acest sezon.

Sincer, având în vedere invenţiile brevetate de McLaren şi Red Bull în 2010, ar fi o ofensă ca orice altă echipă să câştige titlul în acest sezon.