Viitorul lui Kubica este în WRC

Decizia lui Robert Kubica de a concura în clasa WRC2 din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri în detrimentul unei campanii în clasa principală din Campionatul European de Raliuri pare, la prima vedere, cel puţin surprinzătoare.

Chiar s-au desfăşurat deja două etape de ERC, Kubica ar fi avut şanse să lupte pentru titlu, întrucât în clasamentul general contează doar cele mai bune patru rezultate din primele şapte etape şi cele mai bune patru rezultate din ultimele şase etape.

Şi atunci, de ce a ales polonezul o campanie în WRC2, a doua clasă din Campionatul Mondial de Raliuri? Poate că polonezul nu vrea să fie în lumina reflectoarelor la primul său sezon complet în sporturile cu motor de după accidentul din februarie 2011. Poate. Dar cred că principalul motiv este de fapt legat de obiectivul lui Kubica de a concura în 2014 la clasa principală din WRC.

Prin participarea în WRC2, Kubica va colabora cu Citroen, cel mai prestigios constructor din WRC din ultimul deceniu, şi va învaţa traseele pentru şapte dintre cele 13 etape ale campionatului. În cazul în care va obţine rezultate convingătoare, Citroen ar putea fi chiar tentată să-l promoveze la clasa principală din WRC, fie la echipa a doua (acolo unde lider este qatarianul Nasser Al-Attiyah), fie chiar la echipa de uzină.

Pentru că, fie vorba între noi, Mikko Hirvonen nu pare genul de pilot care să fie liderul unei echipe, mai ales atunci când facem comparaţii cu Sebastien Loeb, iar coechipierul său Dani Sordo caută încă prima victorie în WRC, deşi are deja în palmares nu mai puţin de 90 de raliuri.

Prin urmare, pariul meu este că anul viitor îl vom vedea pe Robert Kubica luptând pentru titlul mondial în WRC alături de Citroen. Asta dacă nu cumva francezii se vor retrage din competiţie în cazul victoriei zdrobitoare care se prefigurează deja în acest sezon din partea lui Sebastien Ogier şi Volkswagen…

Războiul generaţiilor: Loeb vs. Ogier

Sebastien Loeb este o adevărată legendă vie în Campionatul Mondial de Raliuri, după ce a scris istorie prin cele şapte titluri mondiale cucerite unul după altul, fără mari emoţii, în perioada 2004-2010. Şi, pentru ca tabloul să fie complet, merită să adăugăm ca francezul a ratat titlul mondial în 2003, la primul său sezon complet în WRC, pentru un singur punct în favoarea lui Petter Solberg.

Şi totuşi, istoria îşi urmează cursul firesc. Citroen, constructorul care îşi bazează o mare parte din gloria din ultimii ani tocmai pe performanţele lui Loeb, începe uşor-uşor să privească spre viitor. Iar în acest caz, viitorul este format din două cuvinte, dintre care unul, ironic, este deja prezent în inima lor: Sebastien Ogier.

În contextul în care Loeb se pregăteşte de retragere, decizia celor de la Citroen de a juca pe cartea Ogier este cât se poate de logică, iar francezul a demonstrat deja că deţine Asul. La finalul anului trecut a profitat la maxim de interesul deschis manifestat de Ford pentru el şi, aşa cum umblă vorba prin târgul WRC-ului, a obţinut postul neoficial de pilot numărul 1 la Citroen.

Practic, Citroen a ales să-i satisfacă pretenţiile lui Ogier pentru a evita ca talentatul francez să-şi facă bagajele şi să semneze cu rivalii de la Ford. Iar consecinţele au început deja să apară: după Raliul Greciei, Loeb a pozat în postura de victimă, afirmând că Citroen a apelat la o tactică în defavoarea să pentru a-l ajuta pe Ogier.

La cum decurg lucrurile, Loeb ar trebui să accepte faptul că Ogier nu este Dani Sordo şi că va trebui să-şi pună în valoare tot talentul pentru a câştiga al optulea titlu mondial. Cei doi şi-au trecut deja în cont câte trei victorii în acest sezon, dar dacă punem la socoteală numeroasele accidente şi greşeli suferite de Ogier şi datorate în mare parte lipsei de experienţă lucrurile nu mai arată atât de bine pentru Loeb.

Ultimele declaraţii făcute de francez nu fac decât să confirme că tensiunile din interiorul echipei Citroen sunt pe cale să dea în clocot. Iar asta ne garantează o a doua jumătate de sezon electrizantă, în care Loeb îşi va pune la bătaie toate calităţile pentru a-l învinge pe Ogier.

9 comentarii

Etichete: / /