Călcat de un monopost de Formula 1

Sebastien Buemi a participat în weekend la o demonstraţie de Formula 1 în Japonia. Până aici, nimic deosebit, astfel de evenimente au loc cu regularitate peste tot în lume.

Totuşi, demonstraţia a ieşit în evidenţă prin entuziasmul unui fan, care din motive neelucidate încă a încercat să vadă cum este să fii călcat de un monopost de Formula 1. Din fericire a scăpat cu numai câteva contuzii, însă imaginile vor rămâne în istorie:

5 comentarii

Etichete: /

Ricciardo, în curând pilot la Toro Rosso

Vestea că Daniel Ricciardo va concura pentru Toro Rosso în antrenamentele libere din sezonul 2010 este una încurajatoare pentru toţi cei implicaţi în Formula 1, mai puţin pentru Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari.

Oficial, Buemi şi Alguersuari au contracte cu Toro Rosso pentru sezonul 2011, însă jurnaliştii de la Autosport au strecutat în mai multe ştiri informaţia că înţelegerile respective sunt valabile în realitate doar pentru prima jumătate a anului. Ceea ce sugerează că poziţionarea lui Ricciardo ca pilot în antrenamente nu înseamnă altceva decât că Toro Rosso îl pregăteşte pe australian pentru debutul în Formula 1 la Marele Premiu al Germaniei.

De altfel, echipa a apelat la o strategie oarecum asemănătoare în 2009, când Alguersuari l-a înlocuit pe Sebastien Bourdais în Ungaria fără ca măcar să piloteze vreun tur în Formula 1. Ricciardo se va afla însă într-o postură mult mai bună, pentru că a efectuat deja două sesiuni de teste în Formula 1 la care se vor adăuga alte 10 sesiuni de antrenamente.

Potrivit aceloraşi jurnalişti de la Autosport, pilotul aflat în pericol să piardă locul la STR este Buemi. Greu de spus din exterior dacă elveţianul a fost mai slab decât Alguersuari, rezultatele celor 2 fiind aproximativ egale, motiv pentru care, teoretic, echipa poate lua o decizie corectă pe baza mult mai multor factori.

Pe de altă parte, dacă testele din timpul sezonului rămân interzise, nu ar fi mai mult decât onorabil ca FIA să oblige echipele prin regulament ca pilotul de rezervă să participe la cel puţin o sesiune de antrenamente din cadrul fiecărui Mare Premiu?

Seb&Seb

Asemanari si deosebiri intre cei doi piloti care vor concura in 2009 pentru Scuderia Toro Rosso, Bourdais si Buemi.

Incepem cu asemanarile. Nu de alta, dar sunt mult mai multe:

- Prenume complet: Sebastien Olivier vs. Sebastien Olivier
- Porecla: Seb vs. Seb
- Initiale: SB vs. SB
- Limbi vorbite: franceza vs. franceza

Deosebiri. Pardon, deosebire:

- Numarul inscriptionat pe monopost: Buemi 11, Bourdais 12.

Cu aceasta ocazie, transmitem multumirile noastre catre FIA pentru ca a facut posibila diferentierea dintre cei doi piloti.

Probabil veti spune ca ar fi extrem de usor ca Toro Rosso sa-i strige pur si simplu Bourdais si Buemi. Singura problema este insa ca la vest de Romania nu se folosesc foarte mult numele de familie, ci prenumele sau nickname-urile.

Cine vine la Toro Rosso

Toro Rosso este una dintre putinele echipe care nu si-a definitivat inca linia de piloti pentru 2009. Si nu pentru ca italianii nu au alternative. Din contra, se pare ca este o concurenta foarte mare pe cele doua locuri disponibile, tocmai din cauza numarului redus de incertitudini pentru 2009.

Haideti sa vedem care sunt pilotii cu cele mai mari sanse de a pilota pentru STR in 2009:

Takuma Sato: Japonezul are de partea sa experienta acumulata pana in prezent in Formula 1. Chiar daca nu a obtinut performante majore in cariera, Sato ar putea reprezenta o investitie importanta pentru Toro Rosso. De altfel, Gerhard Berger a afirmat ca isi doreste un pilot experimentat la echipa, iar Sato este cel mai experimentat candidat, plus ca japonezul ar aduce foarte multi suporteri pentru echipa din indepartata Japonie.

Sebastien Bourdais: Are de partea sa atu-ul unui prim sezon alaturi de echipa, insa rezultatele de multe ori neconcludente i-au fortat pe sefi sa caute alternative. In cazul in care Sato va fi cooptat la echipa, este greu de crezut ca francezul va primi a doua sansa la STR.

Sebastien Buemi: Pilotul elvetian are drept principal avantaj faptul ca priovine din familia Red Bull, fiind de altfel singurul candidat in aceasta postura. Echipa ii va oferi trei zile de teste la Barcelona si, daca va reusi sa il convinga pe Berger, are mari sanse sa devina unul dintre pilotii pentru 2009.

Bruno Senna: In ciuda numeroaselor speculatii, se pare ca nepotul lui Ayrton Senna nu a fost suficient de convingator in GP2. Brazilianul ar reprezenta fara indoiala o lovitura de imagine pentru Toro Rosso, insa acesta isi va incerca norocul in aceasta luna intr-un monopost Honda Racing. Daca va fi sa ajunga in F1, probabil ca Senna va concura pentru team-ul japonez.

Rubens Barrichello: In fine, al cincilea si ultimul pe lista este Barrichello. In contextul in care viitorul sau la Honda este pus sub semnul intrebarii de bruno Senna, brazilianul nu are prea multe alternative. Barrichello a ajuns deja la o varsta, iar Toro Rosso ar risca probabil prea mult sa-l inregimenteze pentru un singur sezon. Totusi, el ar putea reprezenta o alternativa in cazul in care echipa nu este multumita de randamentul sau de pretentiile financiare ale lui Sato.

Prin urmare, Sato si Buemi par sa fie principalii favoriti la cele doua locuri oferite de Toro Rosso. Voi pe cine vedeti la STR anul viitor?