Daniel Popescu

Cu mai puţin de trei săptămâni în urma scriam că ipoteza revenirii lui Kimi Raikkonen la Ferrari reprezintă o utopie, ca urmare a faptului că ar trebui să devină coechipierul lui Fernando Alonso. Iată însă că, potrivit numeroaselor speculaţii care au apărut imediat după cursa de la Monza, utopia este pe punctul de a deveni realitate.

Deşi probabil este un pic devreme (aparent, cu o zi înainte de anunţul oficial), cred că este momentul potrivit să recunosc că am greşit şi că Ferrari va risca totuşi şi îl va alege pe Raikkonen.

Este o decizie extrem de curajoasă în condiţiile în care Ferrari a avut în mod tradiţional un pilot numărul 1 şi un pilot numărul 2, iar Raikkonen nu va accepta niciodată să-i fie schimbată cutia de viteze pentru a-l promova pe grilă pe Alonso (Austin, 2012) sau să ruleze în faţa acestuia în calificări pentru a-i oferi spaniolului un avantaj aerodinamic (Monza, 2013).

De ce ar accepta Ferrari să-şi asume riscul unui conflict intern intre Raikkonen şi Alonso? Răspunsul este unul relativ simplu de ghicit: titlul constructorilor. Red Bull Racing a câştigat toate titlurile constructorilor începând din 2010 şi se îndreaptă încet, dar sigur, spre al patrulea trofeu consecutiv.

Rezultatele modeste ale lui Massa din ultimii ani par să fi convins Scuderia că unica soluţie este o echipă alcătuită din doi piloţi capabili să lupte cu regularitate pentru victorii dacă au la dispoziţie un monopost suficient de puternic sau cel puţin să fie pe podium atunci când rivalii domină autoritar (aşa cum a făcut Alonso în cea mai mare parte a timpului petrecut la echipă).

Acest lucru a fost observat imediat inclusiv de Helmut Marko, mai ales că nici măcar el nu ştie încă dacă Daniel Ricciardo are potenţialul de a se ridica măcar la înălţimea lui Mark Webber.

În acest context, o luptă echilibrată între Alonso şi Raikkonen va ajuta Ferrari să aibă mai multe şanse la titlul constructorilor. Evident, cei doi îşi vor lua puncte unul altuia, iar reversul medaliei va fi că Vettel va avea o misiune mai uşoară spre titlul piloţilor, mai ales că Ricciardo a fost adus mai degrabă ca un pilot numărul 2 decât ca un egal al germanului.

Din aceste puncte de vedere, 2014 se anunţă o reproducere fidelă a sezonului 2007, cu Alonso pentru a doua oară în rolul victimei. Îndrăzneşte cineva să meargă mai departe şi să anticipeze o plecare a lui Alonso de la Ferrari?

Între 2002 şi 2010, în perioada în care ordinele de echipă erau interzise, mulţi au acuzat Formula 1 de ipocrizie: echipele continuau să aplice astfel de “strategii”, iar Ferrari era în centrul atenţiei.

Controversele de la Hockenheim 2010, care au rămas în memoria colectivă după mesajul “Felipe, Fernando is faster than you”, au determinat FIA să legalizeze ordinele de echipă. Totul părea să intre în normal: aşa cum spuneam şi în decembrie 2010 pe acest blog, ordinele de echipă vor fi utilizate de fiecare dată când este nevoie chiar dacă sunt interzise de regulament.

Ironia sorţii este că Red Bull Racing a militat întotdeauna pentru interzicerea ordinelor de echipă, pentru că acestea strică latura sportivă a Formulei 1. Brusc, când sunt perfect regulamentare, ordinele de echipa nu mai sunt atât de rele şi sunt aplicate fără jenă inclusiv de cei care acum trei ani se lăudau că echipa lor nu va face niciodată aşa ceva.

La fel de ironic este că, după legalizarea ordinelor de echipă, Ferrari nu a mai generat nicio controversă pe acest subiect, poate şi pentru că Felipe Massa îşi cunoaşte foarte bine rolul în cadrul echipei. În schimb, Red Bull şi Mercedes s-au trezit implicate în controverse majore la Sepang şi, în loc să-şi rezolve problemele pe care le au pe plan intern, s-au apucat să arunce cu noroi unii în ceilalţi.

Nu voi insista aici pe latura sportivă a incidentului dintre Vettel şi Webber, pentru că subiectul a fost acoperit foarte bine de Mircea. În schimb, vă pot spune că, în Formula 1 mileniului trei, ordinele de echipă vor fi utilizate în continuare şi vor fi dezagreate permanent de fani. Este perfect normal.

Pentru fani, nimic nu este mai frumos decât un duel între doi piloţi care concurează pentru aceeaşi echipă. Prin natura Formulei 1, acesta este singurul duel care poate demonstra valoarea reală a unui pilot, pentru că amândoi utilizează acelaşi monopost. Un duel Vettel – Webber, Alonso – Massa sau Hamilton – Rosberg va fi întotdeauna mai concludent decât unul între Vettel şi Alonso, în care performanta monoposturilor Red Bull şi Ferrari contează undeva la 70-80%.

În schimb, pentru echipe, nimic nu este mai neplăcut decât să-şi vadă cei doi piloţi luptând unul împotriva celuilalt pentru victorie. Pentru a înţelege acest lucru, este suficient să urmăriţi grimasele de pe feţele lui Adrian Newey sau Christian Horner în momentele în care Vettel ignoră cu bună ştiinţă ordinele de echipă şi îl atacă pe Webber.

Problema este că Formula 1 a devenit o afacere de echipă. Atât timp cât vor exista doi piloţi la o echipă, ordinele de acest gen sunt inevitabile, mai ales într-o eră în care aspectele sportive sunt mai puţin importante decât banii. Da, poate că pe vremea Lotusului lui Colin Chapman sau a McLaren-ului lui Bruce McLaren nu se întâmpla asta, dar când totul se rezumă la bani situaţia este cu totul alta.

Ce echipe din Formula 1 mai au acum ca proprietari oameni care au cursele în sânge? Williams prin Frank Williams şi Sauber prin Peter Sauber. În rest avem un celebru constructor italian (Ferrari), un contructor german (Mercedes), un producător de băuturi energizante (Red Bull), un fond de investiţii din Luxemburg (Lotus) sau o companie de investiţii din Bahrain (McLaren) pentru care contează doar banii şi performanţele.

Ne place sau nu ne place, asta este Formula 1.

Penalizarea lui Sebastian Vettel cu un drive-through după un duel cu Fernando Alonso a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie de după cursă de la Monza, care ar fi putut avea un impact major asupra luptei pentru titlu dacă germanul nu ar fi abandonat în cele din urmă din motive tehnice.

Aparent, penalizarea este una drastică, în condiţiile în care Vettel nu şi-a schimbat traiectoria în timpul duelului, ceea ce m-a făcut să cred că Alonso a forţat depăşirea într-o zonă dificilă a circuitului.

După cursă, la rece, am înţeles exact la ce s-au referit comisarii de cursă când au precizat că Vettel a fost penalizat pentru că “l-a împins pe Alonso în afara pistei”.

După cum probabil îţi aminteşti, înaintea cursei de la Silverstone FIA a impus noi reguli pentru apărarea poziţiei în timpul unui duel, iar cea mai importantă suna în felul următor: “Orice pilot care îşi apără poziţia [...] poate utiliză întreaga lăţime a pistei în timpul primei sale mişcări, cu condiţia că nicio porţiune semnificativă a monopostului care încearcă să depăşească să nu fie alături de monopostul său”.

Ce înseamnă porţiune semnificativă? Cam asta: “Dacă orice parte a aripii faţă a monopostului care încearcă să depăşească este în dreptul pneurilor spate ale monopostului din frunte, atunci acest lucru înseamnă porţiune semnificativă”.

Gata, promit că nu mai citez din regulamentul alambicat al FIA. Mai bine îţi arăt nişte screenshot-uri din timpul duelului Vettel – Alonso:

Screenshot-ul de mai sus demonstrează că, la un moment dat, partea frontală a monopostului lui Alonso a ajuns în dreptul pneurilor spate ale lui Vettel. Ceea ce înseamnă că se aplica regula “porţiune semnificativă” a monopostului.

În acest al doilea screenshot observi că Alonso a ieşit uşor în afara pistei în timpul duelului cu Vettel. Cu alte cuvinte, Vettel nu a respectat regulamentul “porţiunii semnificative”, astfel că penalizarea cu un drive-through este perfect regulamentară.

Faptul că Ayrton Senna se răsuceşte în mormânt când citeşte zecile de paragrafe de regulament prin care FIA limitează indirect abilităţile unui pilot de a lupta pe circuit cu un rival nu este subiectul acestui post.

Puţini s-ar fi aşteptat ca Fernando Alonso, Kimi Raikkonen şi Michael Schumacher să urce pe podiumul de premiere al Marelui Premiu al Europei în această ordine.

Şi mai puţini s-au gândit însă ca un asemenea podium cu o “greutate” totală de 10 titluri mondiale nu este tocmai greu de găsit prin arhivele Formulei 1. Şi aşa am ajuns la Marele Premiu al Franţei din 2005, acolo unde podium a fost alcătuit din…

Şi o mică dovadă că totul s-a potrivit de minune: dacă în 2012 Alonso şi Schumacher au plecat de pe locurile 11 şi 12 ale grilei de start, în 2005 Raikkonen pleca de pe poziţia a 13-a.

Ţi-ar plăcea să stai de vorbă cu Fernando Alonso într-o sesiune de videochat?

Ferrari îţi oferă această oportunitate joi cu începere de la ora 19:00, ora României, pe site-ul oficial al Scuderiei.

Partea mai puţin plăcută este ca videochat-ul va fi de fapt unidirecţional. Poţi să-l vezi pe Alonso şi să asculţi răspunsurile sale la întrebările primite de la fani. Însă nu de la orice fani, ci numai de la cei care au statut de Premium User. Iar pentru a deveni Premium User trebuie să plăteşti, dacă nu mă înşeală memoria, cam 40 de euro pe an.

Sigur, în felul acesta Ferrari se asigură că va avea un număr relativ limitat de useri care să-i pună întrebări lui Alonso, putând astfel să răspundă la o mare parte dintre acestea.

Pe de altă parte, ca echipa cu cei mai mulţi fani în Formula 1, Ferrari ar trebui să fie ceva mai deschisă la acest capitol. Îmi aduc aminte că, în urmă cu aproape doi ani, am avut ocazia să vorbesc pe chat-ul Ferrari cu Felipe Massa, într-o perioadă în care accesul fanilor nu era restricţionat în niun fel.

Tu ce l-ai întreba pe Fernando Alonso în videochatul din această seară?

Stefano Domenicali este de obicei precaut în declaraţii, însă italianul a dezvăluit la finalul săptămânii trecute o parte din strategia celor de la Ferrari în privinţa liniei de piloţi, ca reacţie la numeroasele controverse privind potenţiala sosire a lui Hamilton la echipă.

“Pentru viitorul Ferrari, combinaţia potrivită este să avem un pilot cu multă experienţă alături de un tânăr talentat. Nu cred că, având în vedere presiunea sub care concurăm, putem lua în calcul să avem doi tineri în echipa în acelaşi timp” – Stefano Domenicali.

Înlocuiţi  “Nu [...] putem lua în calcul să avem doi tineri în echipă” cu “Nu [...] putem lua în calcul să avem doi piloţi experimentaţi în echipă” şi obţineţi adevăratul motiv prentru care Hamilton nu va semna cu Ferrari, cel puţin până la retragerea lui Alonso din Formula 1.

Ferrari nu-şi permite să aibă doi piloţi valoroşi în echipă şi cu atât mai puţin să mizeze pe un cuplu exploziv format din Alonso şi Hamilton pentru simplul motiv că echipa a fost întotdeauna construită în jurul unui singur pilot. Ferrari nu a ascuns niciodată faptul că utilizează ordine de echipă, iar epoca de glorie a lui Michael Schumacher este cel mai bun exemplu în acest sens.

Cele trei sezoane în care Kimi Raikkonen şi Felipe Massa au fost coechipieri au fost probabil cei mai ciudaţi ani din ultimul deceniu pentru Scuderia, pentru că niciunul dintre ei nu a fost capabil să se impună ca lider. Sosirea lui Alonso a rezolvat acest ‘mic detaliu’, iar acum Ferrari are nevoie doar de un monopost competitiv pentru a câştiga titluri.

Probabil vă întrebaţi cine ar putea fi acel tânăr talentat care-l va înlocui pe Massa în 2013. Pariul meu este că numele lui este Sergio Perez. Mexicanul este tânăr, talentat, face parte din Academia de Piloţi Ferrari şi chiar va testa un monopost al Scuderiei in septembrie. În plus, va avea în spate două sezoane în Formula 1 la Sauber, unde în mod cert are multe de învăţat de la Peter Sauber.

Iar privilegiul de a pilota pentru Ferrari îi va oferi oportunitatea să înveţe şi de la Alonso şi, de ce nu, să devină un nou Schumacher sau un nou Alonso după 2016, anul în care este posibil ca spaniolul să se retragă din Formula 1.

Cursa de la Nurburgring ne-a oferit multe momente interesante şi ne-a ţinut cu sufletul la gură până la final, însă un eveniment mai rar întâlnit a avut loc chiar după trecerea liniei de sosire.

Fernando Alonso a oprit monopostul Ferrari pe circuit imediat după trecerea liniei de sosire din cauza cantităţii limitate de benzină pe care o mai avea în rezervor. Mark Webber a observat acest lucru şi, instinctiv, a oprit monopostul în dreptul spaniolului şi l-a invitat să urce pe maşină pentru a merge împreună spre podiumul de premiere.

A fost un gest care demonstrează că, în ciuda schimbărilor fundamentale din Formula 1 din ultimele decenii, camaraderia rămâne încă în picioare, cel puţin în câteva cazuri concrete. În acelaşi timp, a fost un gest pe care l-am ratat, preocupat fiind de redactarea cronicii de cursă şi de publicarea punctelor în F1 Champ, însă aşa cum a remarcat unul dintre cititori în secţiunea de comentarii acesta nu a fost un gest singular: undeva în trecutul Formulei 1, Nigel Mansell şi Ayrton Senna erau protagoniştii unui moment similar.

Nu a fost greu de identificat episodul: se întâmpla la Silverstone în 14 iulie 1991, adică cu exact 20 de ani şi 10 zile înainte de reconstituirea de la Nurburgring, iar o simplă căutare în arhiva de imagini a celor de la Williams a condus la următorul rezultat:

Pe lângă gestul în sine, între cele două imagini există încă un punct comun. Îl identifică cineva?

Prestaţia neaşteptat de slabă a lui Sebastian Vettel în cursa de la Nurburgring, asezonată cu câteva erori de pilotaj pe care nu le-am mai văzut demult la german, a reaprins discuţiile privind lupta pentru titlu.

‘Roboţelul’ care nu greşea niciodată şi domina cursele din primul până în ultimul tur a cam ruginit în ultimele două curse, însă în realitate dominaţia autoritară din primele opt curse va fi mai mult decât suficientă pentru a-şi păstra trofeul în vitrină. Din trei motive:

• există mai multe echipe care pot învinge Red Bull

Ferrari şi McLaren au progresat vizibil şi deţin un monopost comparabil ca performanţe cu cel al rivalilor de la Red Bull, însă niciuna dintre ele nu este suficient de puternică pentru a domina. Iar faptul că Lewis Hamilton, Jenson Button şi Fernando Alonso sunt capabili să câştige curse vine exact în sprijinul lui Vettel, pentru că cei trei piloţi nu fac altceva decât să-şi ia puncte unul altuia.

Dacă îl introducem în ecuaţie şi pe Mark Webber (cu condiţia ca australianul să-şi rezolve problemele grave pe care le are la start), avem patru piloţi apţi să lupte pentru victorii cu Vettel, ceea ce reduce dramatic şansele ca unul dintre ei să recupereze cele minim 77 de puncte faţă de german.

• monopostul Red Bull este foarte fiabil

Vettel a câştigat titlul mondial anul trecut în ciuda numeroaselor probleme de natură tehnică, însă în 2011 are la dispoziţie un monopost mult mai fiabil, cu care a terminat toate cursele în acest sezon. Iar acest lucru este valabil şi pentru coechipierul său Webber.

• nu vine nimeni din spate

Într-o zi proastă, aşa cum a fost cea de la Nurburgring, Vettel nu poate termina mai jos de locul şase, atât din motivul explicat mai sus, cât şi datorită faptului că nicio altă echipă nu este capabilă să se ridice la înălţimea austriecilor.

Mercedes şi Renault au lupta lor personală pentru locul patru, în timp ce celelate echipe nici nu merită aduse în discuţie. Acest lucru este demonstrat şi de cifre: Vettel a terminat cel puţin pe locul patru în 2011, iar Webber cel puţin pe locul cinci.

Ne place sau nu, Vettel este aproape campion mondial şi în 2011.

Trebuie să ne întoarcem cu mult timp în urmă pentru a identifica un weekend cel puţin la fel de plin de evenimente aşa cum a fost cel de la Silverstone.

Victoria lui Alonso, pe deplin meritată

Nu puţini sunt cei care consideră că Alonso a câştigat exclusiv datorită greşelii de amatori comisă de mecanicii Red Bull la a doua intrare la boxe a lui Vettel, însă cred că este greşit să tragem o astfel de concluzie. Da, misiunea lui Alonso a fost evident uşurată de această greşeală, însă Ferrari a demonstrat din plin în acest weekend că a înregistrat progrese majore.

După ce în calificări a fost la numai o zecime de pole position, Alonso a avut un parcurs foarte bun şi în prima parte a cursei, iar înainte de a doua intrare la boxe era vizibil mai rapid decât Vettel. Înclin să cred că, fără eroarea de la boxe, Alonso ar fi reuşit să-l depăşească pe Vettel pe circuit până la finalul cursei şi să-şi adjudece victoria.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Alonso (la fel ca şi ceilalţi piloţi) ar fi trebuit să utilizeze şi pneurile hard în ultima parte a cursei. Ştim de la Barcelona că monopostul Ferrari nu are deloc aderentă cu pneurile hard, iar acest lucru ar fi reprezentat un avantaj pentru Vettel în finalul cursei.

Webber, numărul doi la Red Bull

În noiembrie 2010, spuneam aici că Red Bull impune respect pentru faptul că nu i-a ordonat lui Vettel să-i cedeze victoria lui Webber în Brazilia într-o cursă aproape decisivă pentru titlu. Cursa de la Silverstone ne-a demonstrat însă că, atunci când trebuie, inclusiv Red Bull apelează la ordine de echipă şi la discursul tipic Ferrari: ‘rezultatul echipei este mai presus de rezultatul pilotului’.

Ce a făcut Red Bull la Silverstone este uşor jenant. Horner justifică ordinul prin prisma accidentului provocat de Vettel la Istanbul în 2010, dar Webber este suficient de matur pentru a nu comite o astfel de greşeală. Era chiar atât de greu să ai încredere în abilitatea lui Webber de a nu produce un incident şi de a-i transmite calm un mesaj de genul ‘esti liber să lupţi pentru poziţie, dar fii atent să nu produci un accident’?

Şi nu în ultimul rând, chiar crede cineva că Vettel ar fi primit ordin să nu-l atace pe Webber dacă poziţiile celor doi erau exact invers?

Patru schimbări de regulament tehnic în 48 de ore

Cred că putem vorbi lejer despre un record absolut în istoria Formulei 1. FIA a demonstrat încă o dată că este o instituţie slabă, incapabilă să gestioneze un regulament tehnic pe care îl schimbă după bunul plac al fiecărui şef de echipă care are ceva de obiectat.

Pe scurt, pentru cei care au pierdut firul: FIA anunţă restricţii pentru sistemul de evacuare începând cu etapa de la Silverstone, după cursa de la Valencia acceptă o concesie pentru Mercedes, vineri acceptă o altă concesie pentru Renault, sâmbătă dimineaţă renunţă la concesia pentru Renault, sâmbătă seară lasă echipele să decidă ce vor să facă, duminică dimineaţă echipele nu ajung la o decizie unanimă, pentru ca, în fine, duminică seară să se ajungă la un deznodământ datorită implicării lui Bernie. Iar toată nebunia a plecat de la faptul că regulamentul tehnic poate fi schimbat în timpul sezonului.

Pentru britanici, Silverstone este emblema calendarului Formulei 1. Poate tocmai de aceea, în 2009 am avut ameninţarea unei competiţii paralele şi controverse despre regulamentul tehnic, în 2010 conflictul ordinelor de echipă de la Red Bull, iar în 2011 o combinaţie între toate.

Oare ce ne aşteaptă la Silverstone în 2012?

Interesul manifestat de Ferrari pentru Jenson Button în perspectiva sezonului 2013 este departe de a fi surprinzător pentru cei care înţeleg strategia pe care se bazează de mulţi ani Căluţul Cabrat.

În primul rând, Ferrari are nevoie de un pilot numărul 1 capabil să joace perfect rolul de lider al echipei. După retragerea lui Michael Schumacher, nici Felipe Massa şi cu atât mai puţin Kimi Raikkonen nu au reuşit să se impună în inimile Scuderiei, astfel că a fost nevoie de aducerea lui Fernando Alonso, care avea deja un istoric de acest gen la Renault.

Problema apare în privinţa ‘locotenentului’. Acesta trebuie să fie un pilot competitiv, capabil să obţină cel mai bun rezultat pentru echipă, însă în acelaşi timp trebuie să accepte şi un rol de pilot numărul doi şi să accepte ca Alonso să fie lăsat să câştige atunci când situaţia o impune. Iar Massa este departe de a fi capabil în ultimii doi ani să obţină victorii sau cel puţin podiumuri atunci când, din diverse motive, Alonso nu concurează în frunte.

În acest context, este firesc să-ţi îndrepţi atenţia spre Jenson Button, chiar dacă nimeni nu ar fi pariat pe el în urmă cu numai trei ani. Titlul mondial cucerit alături de Brawn GP în 2009 a demonstrat tuturor că britanicul este capabil de performanţe atunci când are un monopost competitiv. În plus, în ciuda tuturor criticilor care i-au fost aduse când a semnat cu McLaren, a reuşit să fie la nivelul lui Lewis Hamilton, iar atunci când coechipierul său a avut probleme a ştiut cum să iasă în evidenţă. Prestaţia de la Monte Carlo şi victoria de la Montreal stau mărturie în acest sens.

Nu în ultimul rând, tind să cred că Button este cel mai bun pilot de pe grila de start la alegerea strategiilor câştigătoare în privinţa pneurilor. Probabil calmul său specific îl ajută să ia deciziile potrivite cu mintea limpede, iar Ferrari are nevoie mai mult ca oricând de un astfel de strateg.

Singura întrebare este dacă Button ar accepta să fie ‘locotenentul’ lui Alonso. Probabil că nu în mod public, însă privilegiul de a concura pentru o echipă de talia Ferrari şi posibilitatea de a continua cariera la cel mai înalt nivel vor conta probabil mai mult decât un ordin prin care Alonso să fie lăsat să câştige. Cel puţin aşa simt eu.

Pentru cei care se întreabă de ce Kamui Kobayashi sau Sergio Perez nu sunt pe lista speculaţiilor, răspunsul e relativ simplu: una este să obţii rezultate bune cu un monopost lent şi cu totul altceva să ai performanţe cu o echipă de top atunci când nu ai încă experienţă în Formula 1.