Fangio vs. Schumacher
Michael Schumacher este detestat de mulţi fani ai Formulei 1 pentru comportamentul său de pe pistă şi din afara acesteia, însă când vine vorba despre piloţii care au făcut istorie ştie să-şi păstreze lungul nasului.
În 12 octombrie 2003, la numai câteva minute după ce câştigase al şaselea titlu mondial şi reuşea astfel să doboare recordul de cinci trofee stabilit de Juan Manuel Fangio în 1957, Schumacher declară:
“Nu încerc să mă compar pe mine însumi cu Fangio. Nu poţi compara pe cineva precum Fangio cu timpul prezent. Fangio este la un nivel mult mai ridicat decât mă văd pe mine însumi. Nu există absolut nicio comparaţie. Am un respect deosebit pentru ce a obţinut el”.
De unde atâtea cuvinte de laudă pentru Fangio? Nu cred că este greu de ghicit. În anii ‘50, pilotul avea un aport mult mai mare la obţinerea unei victorii decât în prezent şi aveai nevoie de talent şi multă muncă pentru a-ţi atinge obiectivele. În schimb, în ziua de azi aproape orice pilot din competiţiile inferioare poate concura fără probleme în F1, la acest aspect adăugându-se numeroase tehnologii la care Fangio nici nu ar fi visat.
Iar asta este numai unul dintre lucrurile bune ale Formulei 1 din urmă cu 60 de ani…
June 24th, 2011 la 2:16 pm
“De unde atâtea cuvinte de laudă pentru Fangio? Nu cred că este greu de ghicit. În anii ‘50, pilotul avea un aport mult mai mare la obţinerea unei victorii decât în prezent şi aveai nevoie de talent şi multă muncă pentru a-ţi atinge obiectivele. În schimb, în ziua de azi aproape orice pilot din competiţiile inferioare poate concura fără probleme în F1, la acest aspect adăugându-se numeroase tehnologii la care Fangio nici nu ar fi visat.”
Aici ai perfecta dreptate……stiu ca e o utopie dar mi-ar place sa vad pilotii generatiei noastre intr-o cursa cu masini din acea perioada……apoi vom stii pentru totdeauna din ce stofa sunt facuti!!!!
June 24th, 2011 la 3:32 pm
Comparatia nu isi are locul in ce priveste pilotarea acelor masini de pilotii actuali…peste 30 de ani pilotilor de atunci, masinile din anii 2000-2010 li se vor parea niste relicve nesigure…si ar mai fii ceva: cu conditia lor fizica, pilotii din anii 50 nu ar fii facut fata in monoposturile actuale.Si ar mai fii ceva:Fangio a luat titlurile in perioada cand coechipierii isi puteau ceda unul altuia masina(cazul Collins de la Monza 1956 e cel mai elocvent), cu toate acestea cam toti recunosteau ca Fangio le e superior, asa cum s-a intamplat si in perioada 1994-2006 cu Schumacher.
P.S.Murray Walker, care mereu l-a considerat pe Fangio nr1, si-a schimbat opinia dupa 2004, iar clasamentul sau arata astfel:1.Schumacher;2.Fangio;3.Prost;4.Senna;5.Moss
June 24th, 2011 la 3:48 pm
“Michael Schumacher este detestat de mulţi fani ai Formulei 1 pentru comportamentul său de pe pistă şi din afara acesteia” — sunt mult mai putini cei care-l detesta decat cei care-l apreciaza… aici imi suna cam subiectiv comentariul tau din introducere, Daniel. Statisticile sunt argumentul meu. Fara suparare!
June 24th, 2011 la 4:00 pm
asa, si?
June 24th, 2011 la 5:33 pm
Referitor la popularitate, ai dat-o in bara, Daniel.Schumi e si cel mai cunoscut ,dar si cel mai iubit pilot din ultimii 15-20ani si exista studii asupra acestui fapt.
P.S. Ce ziceti daca se pastra regula din anii 50 si Schumi ar fi putut prelua masina lui Massa in 2006 in cursele ultime:Japonia si Brazilia?
June 24th, 2011 la 8:20 pm
http://www.facebook.com/home.php?sk=group_184264894961336&ap=1
June 24th, 2011 la 8:22 pm
Cand va mai fi cineva campion 3 ani la rand cu masini diferite, abia atunci o sa-l comparam cu Fangio…
June 25th, 2011 la 8:25 am
Zilele trecute am vazut istoria Formulei 1
,http://www.justin.tv/bwass244_3#/w/1380080384/8
Care nu stiti despre F1 uitativa aici si alte stream uri si vedeti curse memorabile,si filme alb negru din anii de pionerat si inceput …Fangio a fost o glorie si ceilalti care au concurat…inacele conditii ..Schumacher este campionul erei noi post Senna cu un grad mare de securitate..si reguli schimbatoare….
June 25th, 2011 la 1:27 pm
Un raspuns rational care ii da un plus de imagine acestui mare competitor din Formula 1. Fiecare campion isi traieste gloria lui, iar Michael este cel mai cunoscut. Multi dintre cei neinitiati asociaza Formula 1 direct cu Michael.
Eu sunt fan Ferrari si Michael mi-a adus cele mai mari satisfactii in acesta competitie. Nu voi uita nicicand cursa formidabila de la MonteCarlo cand alaturi de Eddi Irvine au plecat de pe pozitiile 11/12 si au ajuns in fata.
June 25th, 2011 la 6:24 pm
apar tot felu de papagali ..ce nu sint alte subiecte numa tot felu de comparati ??? cint te uiti la f1 de 2-3 ani e usor sa arunci cu noroi …e vesnica poveste cu comparatile ce conteaza cine e sau cine a fost cel mai bun ??? unul care se uita stie unul care nu cunoaste va citeste parerile ….intrebarea e cum ar fi aratat formula 1 fara sumi ???? parerea mea personala ?? era varza ..interesul scadea la 20 % dupa ce a plecat sena si prost …o zi placuta si mai lasati comparatile ca nu ajuta la nimic !!!!!!!
June 25th, 2011 la 6:31 pm
p.s. astea nu sint nici comentari nici analize !!! imi pare rau ca pirdeti vremea cu asa ceva ..e un sait ce il asteapta multii si de multa vreme ..daca nu aveti idei intrebati si voi cu ce noutati sa venim etc …date tehnice ale masinilor comparati de accelerare intre ele ..in cit timp prinde 200 ?? redbullul ??in cit timp se opreste un ferrari de la 300 km /H pina la o ???? si mii de astfel de chestiuni pe care multi nu le stiu si ar vrea sa le afle …scrieti de toate recordurile din f1 …cine le detine si de ce si de cind etc …………
June 26th, 2011 la 12:30 pm
“Michael Schumacher este detestat de mulţi fani ai Formulei 1 pentru comportamentul său de pe pistă şi din afara acesteia, însă când vine vorba despre piloţii care au făcut istorie ştie să-şi păstreze lungul nasului.”
Eu am cateva probleme cu fraza de mai sus.
1) Parerea mea este ca nu esti fan al Formulei 1 daca detesti vreun pilot, cu atat ma mult un pilot ca Schumacher. Nu e ca si cum germanul ar fi o pata neagra in istoria acestui sport. Din contra, au fost putini piloti care s-au dedicat motorsportului atat de mult pe cat a facut-o Schumacher si care au oferit atat de multe satisfactii fanilor.
2) Comportament pe pista? In afara de celebrele si mult-prea-discutatele momente cu Hill si Villneuve de acum aproape 15 ani nu imi mai aduc aminte de alte manevre murdare.
3) Comportament in afara pistei? C’mon, vb de acelasi Schumacher? Cel care dupa ce a fost depasit de cel mai mare rival al sau (Hakkinen) la Spa in conferita de presa a laudat manevra acestuia spunand de asemenea ca finlandezul este un pilot extraordinar si ca oricum l-ar fi depasit, daca nu in acel tur peste 2-3 tururi.
Apoi, comparatia cu Fangio nu isi are locul. Ere diferite, masini diferite, conditii diferite, stiluri de pilotaj diferite s.a.m.d.
Sa nu credem ca monoposturile din ziua de azi sunt mai usor de pilotat. Chiar ieri, in timpul calificarilor Martin Brundle (retras din F1 in ‘96) era mirat de cat de multe setari trebuie sa faca pilotul folosind comutatoarele de pe volan in timpul unui tur rapid. Pana nu de mult pilotul era concentrat cu privirea inainte, iar mainile nu se dezlipeau de volan.
In ziua de azi am ajuns ca pilotii sa conduca 80% dintr-un tur rapid folosind doar o singura mana (ex: anul trecut, F-duct)
@falnessus
In anii ‘50 si ‘60 Formula 1 era plina de piloti care nu aveau ce cauta pe pista dar aveau buzunarele suficient de adanci pentru a plati un loc. De aceea si numarul mare de morti. Da, masinile si circuitele nu erau atat de sigure insa si o buna parte din cei pilotau nu aveau pregatirea si/sau iscusinta necesara pt asta. Putini erau talentati si aceia castigau cursele.
June 28th, 2011 la 10:25 am
Redhimihai
total de acord cu tine se vede ca traiesti formula 1 si vezi lucrurile obiectiv..eu opserv ca multi care ajun sus si ne dau opservatile lor ..il evoc aici si pe dan alexandrescu ..care nea dezamagit mult timp ..crezind ca nu mai scapam de el dar intrun final a disparut .el comenta paralel cu f 1 ..confundind piloti intre ei etc ..asa si uni editori incearca sa si sustina parerile si nu numai poate parerile altora din publicati externe ..si meseria aceasta trebuie facuta asa cum trebuie si sa le spui la majoritatea ce au nevoie si cit mai la obiect nu ..pareri si sustineri ..aste nu sint filme precum predator versus alien ..acesti piloti fiecare la rindul lor au ani grei de munca in spate nu au picat de pe luna si trebuie respectati ca atare ..numai bine fanilor f 1