Raikkonen, o alegere uşor incomodă pentru Williams

Proaspăt revenit în atenţia Formulei 1 după un refugiu de două sezoane în Campionatul Mondial de Raliuri, Kimi Raikkonen pare că nu ştie exact ce vrea să facă în Marele Circ. Dacă iniţial ştiam doar despre negocierile cu Williams, confirmate ulterior de ambele părţi, lucrurile s-au complicat vizibil în ultimele zile. Este perfect în regulă să negocieze şi cu Renault, până la urma orice pilot îşi face astfel de planuri, însă intenţiile sale de a-l înlocui pe Michael Schumacher la Mercedes GP în 2013 sunt cel puţin hazardate.

Înclin să cred că atât Williams, cât mai ales Renault, îşi doresc un pilot cu care să semneze un contract multianual, mai ales că Pastor Maldonado şi Vitaly Petrov nu au experienţa necesară pentru a dezvolta monopostul şi conduce echipa. Tocmai de aceea, probabil că negocierile cu Raikkonen sunt (sau au fost, în caz că s-au încheiat) dificile, pentru că este greu să fii de acord să semnezi un contract pe un singur sezon riscând să pierzi pilotul peste numai un an.

Într-o astfel de situaţie, Adrian Sutil pare un pariu mai bun pentru ambele echipe. Trecând peste episodul sticlei de şampanie cu care l-a rănit pe un membru al celor de la Renault, germanul şi-a respectat naţia din care se trage: consecvent, a progresat rapid şi, chiar dacă nu de puţine ori a fost bătut de Paul di Resta în 2011, este un pilot încă tânăr pe care te poţi baza inclusiv la dezvoltarea monopostului. Lucru pe care, dacă stau bine să mă gândesc, Raikkonen nu îl stăpâneşte foarte bine.

În concluzie, Sutil pare o alegere mai bună pentru Williams sau Renault, dar probabil că Raikkonen va rămâne alegerea finală. Motivul este legat, ca întotdeauna, de bani, iar petrodolarii qatarienilor sunt mai bine veniţi ca niciodată, în special la Williams. Asta ca să nu mai punem la socoteală şi baza consistentă de fani pe care o are finlandezul în orice competiţie ar concura.

Papa Frank ar face bine să pregătească nişte îngheţată în garaj.

23 comentarii la “Raikkonen, o alegere uşor incomodă pentru Williams”

  1. kDett spune

    Am ajuns sa il comparam pe Raikkonen,dublu vicecampion mondial si campion mondial,detinator al recordului de cele mai multe Fastest Laps in F1
    omul care a plecat de pe 17 la Suzuka si a castigat cursa..omul care,in 2005 daca nu era McLaren cea mai putin fiabila masina si de asemenea acel regulament care si acum imi starneste amuzamentul..cand nu aveai voie sa schimbi pneurile..iar lui in ultima tura cand a scris final lap leader Raikkonen i-a explodat un pneu..si as avea multe altele de spus..
    il comparam cu Sutil?sunt absolut socat,sincer..normal k orice echipa l-ar vrea..e unul dintre cei mai talentati piloti din ultimii 10-15 ani in F1
    a castigat titlul cu ferrari la debutul sau acolo.punct

  2. ion spune

    Caracterele sunt greu de acceptat…mai ales de catre mitici!
    MP Franta…la pit Kimi il depaseste pe Ham..la iesire pe pista semaforul era rosu! Ham il izbeste pe Kimi si distruge monoposturile…Raikkonen coboara calm si mergand spre standuri il consoleaza pe zabauc!!!!Doar un campion cu caracter stie sa se poarte sportiv!

  3. andrey1293 spune

    bine spus kDett. Si eu am fost la fel de socat cand am vazut ca scrie acolo Sutil. Mam gandit ca nu vad bine. Sigur, sunt anumite motive acolo dar banii si experienta lui Raikkonen nu se compara cu varsta lui Sutil absolut deloc.

  4. Diesel spune

    Raikkonen este deja un subiect supramediatizat si nu cred ca merita.Zvonistica cat pentru un 5 campioni mondiali la un loc.Sa-l vedem in F1, dac-o fi sa fie, si apoi sa vorbim despre performantele sale pe circuit.Kimi este sub Sutil in acest moment, deoarece germanul are continuitate in F1, este un pilot talentat si ceva mai entuziast decat finlandezul.

  5. Mika spune

    Orice pilot de pe grila e mai entuziast decat finlanedzul, in orice moment. :) )

  6. hasu spune

    …si totusi,nu il poti compara cu Sutil cum nici Schumi,Alonso,Ham,sau ceilalti campioni nu pot fi comparati cu Sutil.Asa cum nu stie nimic-cum ziceti voi -are un titlu.Sau credeti ca i-a reglat Massa masina…..!!!!!!

  7. alonso_x spune

    Chiar daca a facut o pauza si nu a mai concurat in F1 este un pilot foarte talentat. Cred ca o sa fie mai motivat ca niciodata si repede o sa intre in ritm. Mi-ar placea sa vad la Williems si sa vad cum cistiga cursa dupa cursa, dar au o masina foarte slaba. Renault ar fi o alegere mai buna, dar acolo o sa fie Grosjan cu Petrov. Oriunde va pilotat, astept cu nerabdare. :)

  8. marian0904 spune

    Sunt de acord cu cei care nu gasesc utila o comparatie intre RaiK si Sut. Chiar daca nu dezvolta masina, asa cum se spune, Raik poate scoate tot dintr-o masina, ceea ce Pet, Mald, Sut, Gro si altii de cat 2 nu pot face.
    Mercedes s-a grabit sa prelungeasca contractele lui Ros si Schumi, dar cred ca Raik era o varianta mai buna pt a le arata clar unde sunt. Dupa mine Ros si Schumi 2011 nu pot scoate tot din masina.

  9. constantin tanase spune

    D-le Diesel,cred ca dumneata esti invidios pe Kimi ptr ca este mai mediatizat decat Alonso al dumitale.Eu sunt fan Kimi de cand a aparut in F1 si sunt total de acord cu kDett.Totusi lasand la o parte calitatile si defectele lui trebuie sa recunosti ca dupa Schumi este cel mai mediatizat si cel mai popular pilot al ultimilor10 ani.Asta ptr ca are multi fani omule.Mai multi decat Alonso, care acum beneficiaza si de sprijinul ferraristilor.Restul tine de parerea fiecaruia.Cand o pleca Alonso in vreo cursa de pe 17 si o sa castige ,sau cand va castiga de 4 ori consecutiv Spa-ul atunci sa-ti permiti sa-ti mai dai cu parerea despre Kimi.

  10. constantin tanase spune

    Imi cer scuze.De 4 ori Spa-ul,nu de 4 ori consecutiv.2004,2005,2006 nu s-a disputat,2007 si 2009.

  11. kDett spune

    a castigat la SPA in 2009 cand Ferrari avea masini de se bateau cu Hispania de acum..Fisichella si Badoer au terminat numai de la locurile 17 inspre 22,iar Kimi a plecat de pe 6,in 2 viraje a fost locul 2,apoi l-a facut pe Fisichella care era pe un Force India f bun in anul ala si l-a tinut in spate toata cursa cu una dintre cele mai proaste masini dinF1..eu sncer va spun k nu cred k alt pilot ar fi castigat in acel an o cursa cu un Ferrari..

  12. Andrei Alexandru spune

    Dupa cum observ discutia se da intre “Raikkonen este cel mai bun pilot” si “Raikkonen revine dupa 2 si are toate sansele sa dezamageasca”. Victoria la Spa din 2009 a fost foarte buna, o reusita intr-un sezon in care Raikkonen a absentat si numai dupa accidentul lui Massa s-a trezit la realitate. Din pacate prea tarziu si la finalul acelui sezon a fost inlocuit cu un alt pilot. Daca va reveni la Williams este cu siguranta de bun augur pentru fanii lui si pentru Formula 1 si probabil si pentru Williams. Dar si pentru restul fanilor o sa fie de bug augur pentru ca nu este genul de pilot care sa puna suflet in ceea ce face, iar Williams in loc sa creasca ca echipa are toate sansele sa se bata cu Lotul anul viitor. Raikkonen este un pilot bun care din pacate nu este interesat de loc de ceea ce face si nu pune suflet sau dedicatie in pilotaj. Din pacate, sau din fericire. Comic este ca cineva chiar crede ca conteaza cati fani are un pilot lol. Raikkonen trebuie sa le multumeasca celor de la Ferrari pentru titlul si in principal lui Todt, Schumacher si Massa, care au facut o treaba buna, de care Raikkonen oricum nu era in stare. 2012 se anunta un sezon interesant, daca o sa fie macar la fel de interesant ca 2011 tot este ceva, fie ca revina Raikkonen sau nu.

  13. michelle_b spune

    Andrei: ca de obicei acid si rautacios.
    Dani: total deplasata comparatia din absolut orice punct de vedere.
    Cei carora nu le convine parerea mea PERSONALA sunt rugati ca citeasca ce e scris cu caps si sa caute in dex semnificatia cuvintului.

  14. popicul spune

    Toti se intreaba daca Williams ar alege bine daca ar alege Kimi.
    Dar Kimi ar castiga ceva intrand la o echipa cer se zbate in jumatatea de jos a clasamentului, care pentru a supravietui a semnat cu Maldonado si Petrov numai pentru ca astia aduc bani la pusculita?
    Dolarii sauditi se vor duce, in mare parte, catre salariul lui Kimi, Williams va primi si el dar in actuala lume a F1, chiar si cu acel tratat de limitare a bugetelor, banii conteaza.
    In 2011 au stat foarte rau la capitolul dezvoltare a masinii pe parcursul sezonului, asa ca daca nu vin cu o gaselnita tip Brown nu vad cum pot oferii o masina competitiva.
    AR FI PACAT PENTRU KIMI SA REVINA NUMAI PENTRU A FI UN FIGURANT DE LUX !

  15. hasu spune

    …ce ati vazut la Massa fratilor,ce treaba buna a facut la Ferrari ?Uitati-va pe ce loc este echipa si apoi mai vorbim.Pina la urma ajungeti sa spuneti ca Massa i-a pregatit masina si lui Schumi si lui Alonso.Eu va inteleg ca sinteti fani Ferrari,dar nici chiar asa.

  16. David spune

    @Daniel Popescu

    ce stii de Robert Visoiu ? am vazut ca a testat in GP3 si a fost destul de rapid (11 din 23) .

  17. David spune

    11 din 26 , pardon :)

  18. ion spune

    Sorry baieti pana la urma comparatia cu Sutil nu e deloc deplasata, se pare ca Williams au semnat deja contract pilotul german pentru la anul… Vad ca discutiile de mai sus sau redus la cat de bun e sau a fost Raikkonen in F1, da a fost foarte talentat nimeni nu contesta asta, dar parca i-a lipsit ceva din aiura de campion pe care o au Schumacher, Alonso sau Hamilton.
    PS: Siner, imi pare rau ca nu o sa il vad pe Raikkonen in F1 la anul.

  19. kDett spune

    singurul motiv pt care a cazut cu Kimi este faptul k nu s-au inteles cu banca aia , iar Williams nu are bani de Raikkonen..
    @Ion : iar tu sa il pui pe Hamilton in aceeasi oana cu Schumacher,Hamilton care a castigat titlul pentru ca s-a dat la o parte Timo Glock,care a fost amenintat si cu moartea apoi..iar Schumacher care are 7 titluri..e penibil ce spui..penibil..

  20. ally_great spune

    Daca zvonurile sunt adevarate, si Kimi revine, asta nu poate decat sa ma bucure :)
    Comparatia cu Sutil e unpic fortata.

  21. Andrei Alexandru spune

    @michelle_b: Comentariu meu este un pic acid cum spui tu dar eu cred ca, pana la urma, este bine sa spunem adevarul si nu ceea ce visam. Cat despre Sutil personal cred ca ar avea mai multe de demonstrat intr-un Williams pentru ca baiatul asta pune osul la treaba pe cand Raikkonen si-ar bate joc de munca celor de la Williams, asa cum a facut si la alte echipe. Stiu ca adevarul doare, dar talentul nu face nimic fara concentrare si mai ales devotament.

  22. hasssu spune

    Ti-a spus cumva Domenicali ca nu pune osul ?

  23. eva888 spune

    Oricum va fi el este un fost campion mondial, asta sa nu uite nimeni!