Permutări pentru 2012
Perioada premergătoare actualului sezon a fost una dintre cele mai liniştite din ultimii ani în privinţa transferurilor, însă vara şi toamna lui 2011 se anunţă de pe acum foarte fierbinţi.
Speculaţiile sunt în toi şi, în mod cert, pe măsură ce ne apropiem de jumătatea sezonului se vor intensifica. Tind să cred că va fi nevoie de o singură mutare oficializată pentru a avea parte de o avalanşă de transferuri în echipele de top şi în cele din plutonul de mijloc.
Speculaţia momentului este că Lewis Hamilton va pleca de la McLaren. Singura destinaţie posibilă este Red Bull Racing, care ar putea avea un loc liber dacă Mark Webber se retrage. Iar dacă australianul continuă în ritmul în care a început sezonul 2011, este greu de crezut că-şi va prelungi contractul pentru 2012.
În spatele scenei se întâmplă însă lucruri interesante la Ferrari. În ediţia tipărită a publicaţiei Autosport din această săptămână există un articol foarte interesant despre situaţia lui Felipe Massa. Brazilianul încearcă să găsească o cale de ieşire de sub tutela lui Fernando Alonso, însă singura echipă care şi-a manifestat interesul pentru el este Renault. Oarecum dubios, întrucât Robert Kubica va reveni până în 2012, iar Vitaly Petrov progresează constant.
Totuşi, dacă mutarea se realizează, Ferrari va avea un loc disponibil, care ar putea fi ocupat, surpriza, de nimeni altul decât Sergio Perez. Mexicanul a avut un debut foarte bun de sezon şi, mult mai important, face parte din Academia de Piloţi Ferrari, argument suficient pentru o mutare spectaculoasă. În plus, nimeni nu ar mai contesta, cel puţin în primul an, statutul de pilot numărul 1 al lui Alonso. Autosport susţine însă că o variantă de rezervă este şi… Webber, dar este greu de spus dacă ar accepta să-şi încheie cariera ca locotenent al lui Alonso. Poate însă că onoarea de a concura pentru o echipă de talia Ferrari pe final de cariera va valora mai mult.
Sunt multe de spus, se vor face multe speculaţii, iar loialitatea piloţilor, atât de trâmbiţată zilele acestea de Hamilton, va fi pusă la îndoială. Practic, în acest moment, Alonso, Jenson Button şi Vettel sunt singurii piloţi de top care ştiu pentru ce echipa vor concura în 2012.
April 15th, 2011 la 1:31 pm
Ne consumi timpul, maestre
April 15th, 2011 la 1:33 pm
@Bishuc: Nu te obliga nimeni sa treci pe aici…
April 15th, 2011 la 1:39 pm
eu cred că despre permutări trebuie să vorbim după 2012 ..Hamilton cred că-și va onora ultimul an de contract cu Mclaren și pe urmă în funcție de rezultatele obținute de Mclaren se va hotârî dacă continuă sau nu cu această echipă
April 15th, 2011 la 1:47 pm
Ti-ar place! Asmute-ti cainii
April 15th, 2011 la 2:21 pm
@Bishuc => du-te pe ProSport sau CanCan
@Daniel Popescu => din cate cred eu, McLaren nu poate renunta la Hamilton, prin simplul motiv ca este unul dintre foarte putinele talente reale din F1, iar investitiile facute in el (nu doar pe partea financiara) ar fi o adevarata pierdere! Prin declaratiile sale Hamilton vrea poate sa isi mobilizeze echipa ca sa faca (si) mai multe eforturi pentru a putea castiga curse.
Renault se va afla intr-o situatie destul de delicata in momentul in care Kubica se va intoarce, deoarece si Nick Heidfeld este intr-o crestere vizibila de forma.
Ramane de vazut
April 15th, 2011 la 2:46 pm
ionică- despre bishuc poți să spui orice dar nu că e prost ..oricum ar trebui să sesizezi și tu că face mișto când tastează aici sau mai bine spus 50 % este adevăr și 50 % mișto
April 15th, 2011 la 4:18 pm
Exercitiu de imaginatie.
Cum ar fi formula 1 cu urmatoarea linie de pilotii:
Red Bull Racing: Timo Glock, Jérôme D’Ambrosio
Vodafone McLaren Mercedes: Narain Karthikeyan, Vitantonio Liuzzi
Scuderia Ferrari Marlboro: Heikki Kovalainen, Jarno Trulli
Mercedes GP Petronas F1 Team: Sébastien Buemi, Jaime Alguersuari
Lotus Renault GP: Kamui Kobayashi, Sergio Pérez
AT&T Williams: Adrian Sutil, Paul Di Resta
Force India F1 Team: Rubens Barrichello, Pastor Maldonado
Sauber F1 Team: Nick Heidfeld, Vitaly Petrov
Scuderia Toro Rosso: Michael Schumacher, Nico Rosberg
Team Lotus: Fernando Diaz, Felipe Massa
HRT F1 Team: Lewis Hamilton, Jenson Button
Marussia Virgin Racing: Sebastian Vettel, Mark Webber
April 15th, 2011 la 8:35 pm
[...] Perioada premergătoare actualului sezon a fost una dintre cele mai liniştite din ultimii ani în privinţa transferurilor, însă vara şi toamna lui 2011 se anunţă de pe acum foarte fierbinţi…. Citeste mai mult pe AutoMarket [...]
April 15th, 2011 la 10:21 pm
schumy1969, interesant exercitiul, numai ca i-ai dezavantajat pe cei de la Vodafone McLaren Mercedes: dupa parerea mea cea mai slaba echipa de piloti, cel putin pt echipele de “top”.
Asa ca risti sa atragi asupra ta furia fanilor McLaren
Dar presupun ca nu esti nici fan inrait al “foshtilor” piloti ai Calutului cabrat, pt ca folosesti noua porecla data de fanii F1 de pe autosport pilotului “Nr 1″ (anul trecut era numit “El Banco”)
Sau mi-am facut cumva o impresie gresita?
April 16th, 2011 la 6:19 am
@Cyrus
asa a iesit (am luat clasamentul constructorilor din 2010 si am schimbat pilotii intre locurile 1 cu 12, 2 cu 11, 3 cu 10 s.a.m.d.).
in privinta pilotului spaniol de la ferrari nu stiam de porecla (a fost o greseala rezultata din numele intreg: Fernando Alonso Diaz), dar ai dreptate nu sunt deloc un fan al pilotului din Oviedo.
April 16th, 2011 la 9:25 am
@schumy1969 Frumos. E doar un exercitiu de imaginatie dar are farmec speculativ. Felicitari
April 16th, 2011 la 11:13 am
stie cineva cum putem sa-l vedem pe Marinescu la Silverstone(evident la tv)?
April 16th, 2011 la 12:37 pm
Nu Hamilton a facut parada de loialitatea sa, ci presa a scris ca este cel mai loial pilot. Hamilton a subliniat ca loialitatea are limitele ei.
April 19th, 2011 la 7:50 am
REVIN CU RUGAMINTEA SA CORECTATI URMATOREA CURSA CARE ESTE IN TURCIA SI NU IN SPANIA