Ce aşteaptă Alonso?
Fernando Alonso blochează în prezent toată piaţa transferurilor din Formula 1, întrucât întârzie să confirme ceea ce aşteptăm cu toţii: plecarea de la Ferrari la McLaren.
Sebastian Vettel i-a dat un imbold puternic cu numai câteva zile în urmă, când şi-a anunţat plecarea de la Red Bull Racing, însă Alonso este departe de a lua o decizie.
Spaniolul nu şi-a jucat prea bine cartea atacului: unele surse din paddock afirmă că Alonso voia de fapt să să facă o rocadă cu Lewis Hamilton, însă s-a lovit de refuzul celor de la Mercedes. Când au aflat, cei de la Ferrari au trecut imediat la acţiune şi s-au reorientat rapid spre Vettel, astfel că Alonso are acum o singură opţiune realistă: McLaren.
Dublul campion mondial nu a reuşit nici aici să-şi impună voinţa: a vrut un contract pe un singur sezon şi a primit în schimb o înţelegere multianuală. Spaniolul nu şi-a pus încă semnătura pentru că vrea cu orice preţ un loc la Mercedes, însă acesta ar putea deveni disponibil abia în 2016, iar asta numai dacă negocierile cu Hamilton pentru prelungirea contractului eşuează.
Este evident că un an pe bară nu este o opţiune realistă, întrucât Alonso nu ar avea nicio garanţie că va semna cu Mercedes pentru 2016. Prin urmare, este de neînţeles de ce spaniolul nu semnează contractul cu McLaren, fie el şi pe doi sau trei ani.
Până la urmă, este evident că un pilot de talia lui Alonso a primit o clauză potrivit căreia poate pleca de la echipă după un singur sezon dacă McLaren nu ocupă un anumit loc în clasamentul constructorilor şi/sau dacă el nu este pe o anumită poziţie în clasamentul general. Astfel, dacă McLaren nu va avea randament nici cu motoare Honda, îşi va putea încerca norocul în altă parte.
Până atunci, de bine, de rău, McLaren este unica lui opţiune pentru anul viitor, pentru că Mercedes, Red Bull şi Williams au deja liniile formate, iar Lotus nu îşi permite să-i ofere 20-30 de milioane de euro.
Iar odată cu anunţul lui Alonso vom afla în scurt timp şi viitorul unor piloţi precum Jenson Button Kevin Magnussen sau Romain Grosjean.
October 14th, 2014 la 3:55 pm
Sub nici o forma nici Ron nici Honda nu vor accepta sa plece dupa doar un an. Am inteles din mai multe surse ca contractul este de 2 an cu optiune pentru inca unul, deci 2+1.
October 14th, 2014 la 10:19 pm
Si daca mai ramane un an la Ferrari?
October 14th, 2014 la 10:24 pm
Frustrate pt Alonso dar asta e singura optiune veritabila ….sperand ca motorul Honda va fi macar aproape de Mercedes in 2015
October 14th, 2014 la 11:00 pm
Da, îl leagă pe viață de McLaren. Honda acceptă și pentru un an. Altcineva cine vine? Honda vrea un pilot de top. Singurul de pe piață e Alonso. O să semneze cu McLaren pe un an, probabil cu opțiunea pentru un alt an, după ce va primi banii de la Ferrari.
Alonso așteaptă să fie concediat de către Ferrari și să primească bani. Nu ar fi exclus nici ca Vettel să ajungă la McLaren și Alonso să rămână la Ferrari.
October 15th, 2014 la 2:03 pm
Singurul lucru pe care il poate astepta este negocierea dintre Hamilton si Mercedes. Functie de rezultat va semna sau nu cu Mclaren un contract pe unul sau mai multi ani. La Ferrari este exclus sa ramana. Acolo conturile sunt incheiate deja.
October 15th, 2014 la 2:59 pm
Madalin, negocierile lui Hamilton cu Mercedes vor fi rreluate abia dupa finalul sezonului si s-ar putea prelungi pana la inceputul anului viitor. Alonso nu-si permite sa astepte atat de mult.
October 15th, 2014 la 5:43 pm
o masina mai buna…probabil
October 15th, 2014 la 6:01 pm
Ma gandesc la alta varianta: Alonso ramane 1 an pe bara dar platit de Ferrari, in 2015 Raikkonen devine pilot nr.1, Vettel pilot “de teste” pe spinarea caruia sa se testeze anumite componente(bune sau rele) iar in 2016 Alonso revine in postura de coechipier al lui Kimi, la bordul unui monopost a caror componente au fost testate si dezvoltate de-a lungul anului 2015. Astfel, de-a lungul anului 2015 echipa s-a dezvoltat pe spinarea vitelului iar Alonso s-a pregatit fizic la sala si s-a documentat despre monopost chiar de la echipa.
October 16th, 2014 la 10:18 am
2 ani la Mclaren , un salariu foarte bun și 2 șanse pentru a-l mai egala pe Sennna..După acești 2 ani probabil îl va urma pe Webber
October 18th, 2014 la 7:42 pm
Alonso….un talent extaordinar dar un cacaracter cel putin indoielnic,exact ceea ce demonstreaza si acum
October 19th, 2014 la 12:22 am
Eu nu ii inteleg pecei de la McLaren. Dupa ce le-a facut Alonso, cand i-a tradat la FIA si a incercat sa-i santajeze, iar Ron Denis a fost alungat si din cauza lui din Formula 1, sa se roage de el sa se intoarca este pentru mine o enigma. Ce incredere poti avea in Alonso? O fi bun pilot, dar caracter zero. Vrea sa se intoarca la echipa pe care a tradata-o si a scuipat pe ea?