Daniel Popescu

Noile informaţii apărute în presa internaţională, potrivit cărora echipa românească Forza Rossa va concura în Formula 1 începând din sezonul 2015, au generat numeroase reacţii contradictorii printre cititorii noştri.

Câţiva sunt entuziasmaţi şi aşteaptă o linie de piloţi alcătuită din Robert Vişoiu şi Mihai Marinescu, alţii preferă să aştepte un anunţ oficial din partea FIA, în timp ce alţi câţiva cred că totul este o utopie şi ne acuză că scriem astfel de “aberaţii” în goana după trafic.

Mi-am mai exprimat părerea despre o echipă românească în Formula 1: este o utopie. Nu putem însă să ignorăm informaţiile provenite de la doi dintre cei mai cunoscuţi, respectaţi şi vechi jurnalişti din Formula 1: Adam Cooper şi Joe Saward. În prezent freelanceri, cei doi au prin CV-uri locuri de muncă precum Autosport, F1 Racing sau MotorSport Magazine.

Prin urmare, trebuie să tragem adânc aer în piept şi să admitem că, oricât de incredibil ar putea părea la prima vedere, vom avea o echipă românească în Formula 1.

Ce înseamnă asta? Înseamnă doar că echipa va avea licenţa românească, aşa cum Red Bull Racing are licenţă austriacă, deşi sediul echipei este în Marea Britanie. În rest, vorbim despre un monopost construit în Germania, un motor francez sau italian şi, probabil, ingineri străini.

Marea întrebare nu este însă ce motorizare va avea monopostul. Nici care va fi linia de piloţi. Marea întrebare este dacă Forza Rossa va reuşi cu adevărat să ajungă pe grila de start a Marelui Premiu al Australiei din 2015. Aparent, finanţarea este asigurată de Ion Bazac, guvernul României şi o serie de companii private, însă Formula 1 este, poate, cel mai scump sport din lume: cu 40-50 de milioane de euro îţi permiţi doar să concurezi aşa cum o face în prezent Caterham.

Într-o lume ideală, aceşti bani ar veni de la sponsori. În lumea reală, nimeni nu se înghesuie să dea bani unor astfel de echipe: McLaren, una dintre echipele de referinţă ale competiţiei, nu are nici acum un sponsor principal, iar în afară de Ferrari, Mercedes şi Williams nu prea există alte echipe cu sponsori majori. Iar dacă ne uitam în ograda celor de la Marussia şi Caterham, posibili colegi de suferinţă cu Forza Rossa, vedem doar logo-urile unor companii deţinute de proprietarii echipelor.

A doua sursă de venit vine de la piloţi, însă cifrele nu sunt îmbucurătoare. Formula 1 are un singur Pastor Maldonado cu 35 milioane de euro. La echipele mici, piloţii vin cu maxim 11 milioane de euro (vezi cazul lui Max Chilton la Marussia), iar alţii concurează gratis (vezi cazul lui Kamui Kobayashi).

Aparent, FIA a acceptat Forza Rossa doar prentru că Haas a amânat debutul pentru 2016 şi nici oficialii forului mondial nu par prea încrezători în proiect. Nici nu ar avea cum, după ce experimentul din 2010 a eşuat lamentabil: USF1 nu a mai ajuns pe grilă, HRT s-a retras în 2012, Caterham caută investitori, iar Marussia a obţinut primele puncte în al cincilea sezon. Prin urmare, ce pretenţii putem avea de la Forza Rossa?

La debutul în Formula 1 în 2007, Lewis Hamilton şi-a câştigat faimă datorită abilităţii de a lupta cu dublul campion mondial Fernando Alonso pentru titlul mondial. Britanicul a câştigat apoi trofeul mult râvnit în 2008, însă pe parcursul anilor a eşuat în încercarea de a se maturiza. Sau poate nici măcar nu a încercat.

Altfel nu îmi explic controversele generate de pilotul britanic după calificările Marelui Premiu al statului Monaco, când l-a acuzat, mai degrabă indirect decât direct, pe coechipierul său Nico Rosberg de producerea deliberată a unui incident pentru a-l împiedica să stabilească un timp suficient de bun pentru pole position.

Datele temetrice şi reluările video au demonstrat că a fost vorba despre o simplă eroare de pilotaj. Astfel de greşeli se pot întâmpla oricând, oricui, iar Rosberg a vrut probabil să forţeze stabilirea unui timp mai bun decât cel de la prima ieşire pe traseu în Q3.

Rosberg nu este însă nici pe departe genul de pilot care să comită astfel de acte deliberate. Mai degrabă aş fi înclinat să-l văd pe Hamilton cu o astfel de strategie, mai ales după ce a declarat că va adopta “modelul Senna” pentru rezolvarea conflictului cu Rosberg.

Am spus conflict? Ei bine, un alt lucru de apreciat la Rosberg este că a minimalizat pe cât posibil incidentul. Germanul a explicat cu lux de amănunte motivele pentru care a comis greşeala din calificări şi a insistat că, din punctul său de vedere, nu există niciun conflict cu Hamilton.

Frustrările lui Hamilton vin probabil din altă parte. Nu este deloc uşor să ocupi locul doi în clasamentul general după ce câştigi trei dintre primele patru curse ale sezonului, şi nici să cedezi poziţia de lider chiar dacă ai patru victorii, iar coechipierul tău doar două. Aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, acel abandon suferit de Hamilton în Australia ar putea juca un rol decisiv în lupta pentru titlul mondial.

Personal, îl văd pe Hamilton cu o clasă peste Rosberg în privinţa abilitaţilor de pilotaj, însă frustrările generate de evenimente precum cele de la Monaco nu fac altceva decât să-l avantajeze pe Rosberg, care îşi vede liniştit de treabă. În fond, când termini cursele doar pe unul dintre primele două locuri ai toate şansele să devii campion dacă rivalul tău este predispus la conflicte şi mai are şi ghinionul de a rămâne fără motor când pleacă din pole position.

Cine speră că Mercedes va avea cea mai mică emoţie să-şi asigure cele două titluri mondiale se înşală amarnic.

Sezonul 2014 va deveni, probabil, unul asemănător cu cel din urmă cu cinci ani, când Brawn GP a cucerit ambele titluri mondiale.

La fe ca şi atunci, este foarte probabil ca Red Bull Racing să înregistreze constant progrese şi să ajungă în ipostaza de a câştiga curse, numai că va fi un pic prea târziu.

Spun asta pentru că Lewis Hamilton a demonstrat o formă de zile mari şi, avantajat de performanţele mai bune în calificări comparativ cu cele ale coechipierului Nico Rosberg, poate domina sezonul cu o uşurinţă dezarmantă. Nu uita, Hamilton ar fi câştigat şi cursa din Australia în absenţa problemei la motor.

Dacă pe Hamilton îl putem compara la nivelul rezultatelor cu Jenson Button, Mercedes în ansamblu este chiar mai bună decât Brawn GP. Asta pentru că Rosberg este capabil să fie în permanenţă în imediata apropiere a lui Hamilton şi să-şi asigure locul doi.

De altfel, după numai cinci curse, Mercedes are mai multe puncte în clasamentul constructorilor decât Red Bull Racing, Ferrari şi McLaren la un loc. Nu numai că este greu să mai lupţi pentru titluri în astfel de condiţii, dar devine virtual imposibil chiar şi pentru Red Bull Racing, oricât de mult reuşeşte Daniel Ricciardo să se ridice la nivelul (sau chiar peste nivelul) lui Sebastian Vettel.

Este, desigur, prea devreme să anticipăm dacă Mercedes va stabili un nou record prin câştigarea tuturor cuirselor din acest sezon (personal, nu cred că va reuşi), însă un lucru este cert: dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut, Mercedes nu poate rata cele două titluri mondiale.

Nico Rosberg a făcut recent o demonstraţie pe circuitul de la Hockenheim cu monopostul Mercedes W196 cu care Juan Manuel Fangio a câştigat titlurile mondiale în Formula 1 în sezoanele 1954 şi 1955.

Până aici, nimic neobişnuit, pentru că germanul a efectuat o demonstraţie asemănătoare şi în urmă cu trei ani, când îl avea drept coechipier pe Michael Schumacher.

De data aceasta, Rosberg a făcut însă ceva mai puţin obişnuit şi ceva ce în mod sigur nu îţi recomandăm să faci şi tu în traficul de zi cu zi: s-a filmat singur în timpul unui tur de circuit cu o cameră foto pe care o ţinea în mâna dreaptă.

Ce a rezultat este unul dintre cele mai spectaculoase selfie-uri, termenul “ştiinţific” sub care este cunoscut în rândul noii generaţii procedeul de a-ţi face singur o fotografie.

Revenirea lui Kimi Raikkonen la Ferrari a transformat Scuderia în echipa cu cel mai bun cuplu de piloţi de pe grila de start pentru sezonul 2014, însă lucrurile nu au decurs deloc favorabil pentru finlandez în prima parte a sezonului.

Cu numai 11 puncte acumulate în patru curse comparativ cu cele 41 ale coechipierului Fernando Alonso, Raikkonen este impulsionat de conaţionalul Mika Hakkinen să se acomodeze la echipă. Numai că nu este nici pe departe atât de simplu, iar cauzele sunt multiple.

În mod tradiţional, Raikkonen apreciază un monopost supravirator, aşa cum era şi cel furnizat de Lotus şi care i-a permis să obţină rezultate foarte bune până la o schimbare neinspirată a lungimii şasiului în ultima parte a anului trecut. În schimb, monopostul Ferrari este subvirator, element care îl favorizează pe Alonso.

Probabil însă că marea problemă pentru Raikkonen este suspensia de tip pull-rod pe care Ferrari o foloseşte din 2012. Pe lângă avantajele pe care le aduce, există şi un dezavantaj major, întrucât anumite componente ale monopostului nu pot fi accesate cu uşurinţă, astfel că Raikkonen nu poate lucra prea mult la manevrabilitatea acestuia. Prin urmare, în bună măsură, el trebuie să se adapteze la ceea ce-i oferă Ferrari.

Aici intervine însă o altă problemă, de data aceasta chiar în curtea pilotului. Raikkonen nu este nici pe departe genul de pilot dornic să petreacă mult timp cu astfel de experimente în afara “orelor de program” de pe circuit. Nu este dornic să-şi schimbe stilul de pilotaj sau măcar să încerce să se adapteze la caracterisitcile monopostului.

Astfel se explică absenţa sa de la sesiunea de două zile de teste de după cursa din Bahrain, când ar fi avut posibilitatea să înţeleagă mai bine monopostul fără presiunea de a obţine un anumit rezultat. La fel se explică şi refuzul său de a folosi simulatorul, chiar dacă aparent situaţia s-a schimbat parţial în acest sezon, dacă este să-i credem pe oficialii Ferrari.

Prin urmare, există toate şansele ca problemele lui Raikkonen să continue şi în următoarele curse, iar în acest ritm Alonso îşi va păstra inevitabil statutul de pilot de referinţă al echipei. Iar într-o astfel de situaţie devine mai greu de crezut că Raikkonen îşi va respecta al doilea sezon de contract cu Ferrari…

Primele patru curse ale acestui sezon de Formula 1 au evidenţiat superioritatea monoposturilor Mercedes în faţa concurenţei, indiferent că vorbim despre Red Bull Racing sau Ferrari. Ultimele trei curse au demonstrat însă şi altceva, şi anume performanţele mai bune înregistrate de Lewis Hamilton comparativ cu Nico Rosberg.

Britanicul şi-a etalat abilităţile prin trei victorii consecutive obţinute pe circuite cu caracteristici tehnice diferite (Sepang, Sakhir şi Shanghai), inclusiv atunci când nu a plecat din pole position şi l-a depăşit la start pe coechipierul său german.

Cu trei victorii în primele patru curse, Hamilton este însă în continuare doar pe locul doi în clasamentul general, în spatele unui Rosberg care şi-a trecut în cont o singură victorie. Explicaţia este una simplă: la fiecare dintre cele trei victorii ale britanicului, germanul a terminat, cu sau fără mari emoţii, pe locul doi, astfel că de fiecare dată a pierdut doar câte şapte puncte din avansul său.

Aceste calcule pur matematice reliefează cât de importante vor fi abandonurile tehnice în acest sezon. O simplă defecţiune la motor l-a costat probabil victoria pe Hamilton la Melbourne, întrucât judecând după evoluţiile sale ulterioare este greu de crezut că Rosberg l-ar fi putut învinge în Australia. Iată, aşadar, cum poţi fi doar pe locul doi în clasament deşi ai câştigat trei curse din patru.

Fără îndoială, Hamilton este marele favorit la titlul mondial prin prisma evoluţiilor sale din acest debut de sezon, însă este foarte posibil că titlul mondial să fie decis, de fapt, nu de abilităţile celor doi piloţi Mercedes, ci de fiabilitatea motoarelor. Iar acest lucru este cu atât mai evident cu cât un pilot poate folosi doar cinci motoare într-un sezon.

Poate că Mercedes nu va apela deloc la ordine de echipă în acest an, însă germanii ar putea decide efectiv de la “boxe” destinaţia trofeului în funcţie de fiabilitatea motoarelor.

Plecarea lui Stefano Domenicali de la Ferrari nu a reprezentat o surpriză în contextul în care echipa italiană nu reuşeşte nici după introducerea noului regulament să lupte cu regularitate pentru victorii.

Chiar dacă poziţia oficială a Scuderiei Ferrari este că Domenicali şi-a dat demisia, realitatea nu este greu de ghicit: italianul a fost, de fapt, concediat, iar presa internaţională susţine că Fernando Alonso a fost cel care a pus presiune pe Luca di Montezemolo să iniţieze o schimbare în această direcţie.

Surprinzătoare a fost însă decizia de numire a lui Marco Mattiaci în locul lui Domenicali, şi asta pentru că acesta nu are niciun fel de experienţă în Formula 1. Mattiaci este foarte apreciat în cadrul companiei, însă CV-ul sau nu este de natură să impresioneze un fan al Formulei 1: CEO al diviziei Ferrari din regiunea Asia-Pacific intre 2006-2009 şi CEO al Ferrari America de Nord din 2010 şi până luni.

Este adevărat, Mattiacci are de partea sa un avantaj interesant: cunoaşte foarete bine modul în care funcţionează Ferrari şi va avea libertatea de a efectua anumite schimbări în structura organizaţională care, poate, nu ar fi putut fi realizate de un şef de echipă adus din afara grupului.

Totuşi, lipsa sa de experienţă în Formula 1 ar putea avea o influenţă negativă, întrucât vor exista anumite momente în care va fi bulversat de politicile şi intrigile din paddock. Tocmai de aceea, numirea lui Mattiaci este văzută mai degrabă ca un interimat până la sosirea adevăratului succesor al lui Domenicali.

Opţiuni există, cea mai evidentă fiind, desigur, Ross Brawn, liber după plecarea de la Mercedes la sfârşitul anului trecut. Ar putea fi luată în calcul inclusiv opţiunea Bob Bell, care şi-a câştigat o bună reputaţie la Renault pe vremea când Alonso câştiga titluri pentru francezi. De altfel, nu este exclus ca Bell să fie propus la Ferrari chiar de dublul campion mondial, într-o manieră similară cu cea în care l-a adus pe directorul tehnic James Allison.

Nu în ultimul rând, merită să recarcam că, exceptând McLaren, toate echipele de top ale Formulei 1 au şefi cu experienţă în motorsport: La Mercedes, Paddy Lowe este unul dintre cei mai respectaţi ingineri. La Red Bull, Christian Horner a fost pilot şi manager în Formula 3000. La Williams, Frank Williams nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Toate aceste lucruri sugerează că Ferrari ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre un şef cu experienţă în motorsport, dacă nu vrea ca Mattiacci să devină un al doilea Domenicali, care înainte de acest job lucrase în departamentul de resurse umane al companiei.

Marele Premiu al statului Bahrain a depăşit toate aşteptările din punct de vedere al spectacolului, iar echipele şi fanii susţin că acest reviriment brusc se datorează noului regulament tehnic, în special a introducerii motoarelor turbo V6 de 1.6 litri.

În plus, Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a fost ridiculizat pentru declaraţiile sale potrivit cărora piloţii de Formula 1 au devenit simpli şoferi de taxi pentru că trebuie să economisească carburant în timpul curselor.

Realitatea este, însă, un pic alta, întrucât configuraţia celor trei circuite pe care au avut loc curse de Formula 1 în acest debit de sezon este diferită.

În acest sezon, înaintea fiecărui Mare Premiu, Renault furnizează câteva date tehnice interesante cu privire la cât de solicitant este circuitul respectiv pentru fiecare componentă a noilor unităţi de propulsie, folosind o scară de la 1 la 5. În cazul consumului de carburant, circuitele de la Melbourne şi Sepang au intrat în categoria 5, iar circuitul din Bahrain la categoria 2.

Cu alte cuvinte, noile motoare au un consum de carburant foarte ridicat pe circuitele din Australia şi Malaysia, în timp ce în Bahrain acesta este semnificativ mai mic. Acesta este, de fapt, motivul pentru care, în timpul cursei din Bahrain, nu a existat nici măcar o indicaţie de la boxe pentru a reduce consumul de carburant. Pur şi simplu nu era nevoie, cele 100 de kilograme fiind mai mult decât suficiente.

Sunt convins că spectacolul din Bahrain a fost generat de mai mulţi factori, însă consumul redus de carburant a fost cu siguranţă unul dintre aceştia. Rămâne de văzut dacă în următoarele curse vor avea parte de o doză similară de spectacol sau dacă nu cumva vom ajunge din nou la vorbele lui Montezemolo. În fond, în Formula 1, taximetriştii sunt buni doar la finalul curselor, pentru a-i conduce la boxe pe piloţii care au abandonat pe final.

Când Red Bull Racing l-a preferat pe Daniel Ricciardo în locul lui Kimi Raikkonen drept înlocuitor pentru Mark Webber, concluzia a fost clară: Sebastian Vettel trebuie protejat în echipă, iar australianul este omul potrivit la locul potrivit. Considerat suficient de competitiv pentru a câştiga puncte importante pentru echipă în clasamentul constructorilor, Ricciardo nu era văzut ca fiind capabil să lupte de la egal la egal cu Vettel.

În acest context, evoluţiile sale din Australia şi Malaysia au impresionat. Chiar dacă la Melbourne a fost depăşit la start de Nico Rosberg, Ricciardo şi-a păstrat locul doi obţinut pe grila de start şi nu a comis nicio greşeală, în ciuda unor firave ameninţări venite pe final din partea lui Kevin Magnussen. Locul doi, echivalentul a 18 puncte.

Două săptămâni mai târziu, la Sepang, australianul a recidivat printr-un loc cinci în calificări, dar mai ales printr-un start excelent, când i-a depăşit pe Fernando Alonso şi Vettel. Este adevărat, Vettel l-a devansat câteva tururi mai târziu, dar australianul a luptat pentru locul patru şi, la ieşirea de la boxe de după primul schimb de pneuri, a reuşit să-i ţină piept lui Alonso într-o manieră spectaculoasă. Locul patru era în buzunarul său şi echivala cu alte 12 puncte.

Cu 30 de puncte în primele două curse, Ricciardo ar fi trebuit să ocupe în prezent locul doi în clasamentul general, în spatele lui Nico Rosberg.

Şi totuşi, Ricciardo nu apare în clasamentul general, şi asta fără să aibă vreo vină. În Australia a fost exclus după ce Red Bull nu a respectat regulamentul tehnic, iar în Malaysia coşmarul a început din cauza unei erori la ultimul schimb de pneuri. Colac peste pupăză, Ricciardo va fi penalizat cu 10 poziţii pe grila de start din Bahrain, astfel că şansele la un rezultat bun în a treia cursă a sezonului sunt mult diminuate.

Un început de sezon nefericit pentru un pilot care, altfel, a reuşit să surprindă plăcut prin prestaţiile sale. Ceea ce nu e deloc uşor în contextul numeroaselor probleme pe care le-a avut Red Bull în testele de iarnă, a dominaţiei celor de la Mercedes şi a provocărilor generate de noul regulament tehnic.

Nu cred că greşesc prea mult dacă spun că Sauber este echipa care produce cele mai utile clipuri video despre Formula 1.

Ultima “ispravă” de acest gen este realizarea unui clip de circa trei minute în care este prezentată activitatea inginerilor din tunelul de vânt al echipei de pe parcursul unei întregi săptămâni.

Departe de a fi spectaculoasă, munca inginerilor şi mecanicilor este una preponderent repetitivă: monopostul la scara 60% primeşte diverse componente care sunt evaluate din punct de vedere al performanţelor pentru a alege cele mai potrivite update-uri pentru următoarea cursă.

Evident, Sauber nu a oferit informaţii confidenţiale care ar putea fi adoptate de rivali, însă chiar şi aşa clipul de mai jos prezintă o faţă mai puţin cunoscută publicului larg despre ceea ce se întâmplă între curse.

Iar dacă eşti curios să afli mai multe detalii despre tehnologia din spatele unui tunel de vânt, te invit să citeşti un articol care a dezbătut pe larg acest subiect.