Faceţi cunoştinţă cu Hamilton şi Button

McLaren a realizat unul dintre cele mai interesante clipuri video despre Formula 1 din ultima perioadă. Într-un interval de numai 100 de secunde am aflat multe lucruri inedite despre Lewis Hamilton şi Jenson Button, atât despre cariera lor de piloţi, cât şi despre activităţile din viaţa privată.

Aşadar, dacă vreţi să aflaţi ce stil de pilotaj preferă cei doi, care este circuitul lor preferat sau ce preferă intre… blonde şi brunete, urmăriţi cu atenţie clipul de mai jos.

Principala conluzie este uşor de tras: Hamilton şi Button se potrivesc ca nuca în perete.

Fastul de la Monaco

Marele Premiu al statului Monaco are un statut aparte în calendarul competitonal şi depăşeşte cu mult graniţele unei simple curse de Formula 1. De fapt, cursa de Formula 1 vine mai mult ca o completare la toate evenimente fastuoase care au loc în paddock, pe iahturile din port şi în alte locuri de distracţie.

Cei de la Force India au decis să împărtăşească cu fanii o parte dintre aceste evenimente. Veţi vedea ca, în clipul de mai jos, mai importante au fost evenimentele caritabile la care au participat Sutil şi Liuzzi şi mai puţin performanţele de pe circuit. Asta chiar dacă Force India a câştigat puncte cu ambii piloţi, o performanţă de neimaginat cu numai câteva luni în urmă.

Monopostul de rezervă

Propunerea Scuderiei Ferrari de a reveni la principiile unui monopost de rezervă în Marile Premii a stârnit numeroase discuţii în contradictoriu.

De la bun început precizez că, din câte îmi aduc eu aminte, conceputul de “spare car”, aşa cum se numeşte el în engleză, se referă la faptul că pilotul are la dispoziţie un monopost de rezervă complet funcţional. Până la începutul anilor 2000, s-a întâmplat frecvent ca un pilot să aibă defecţiuni la monopost în turul de formare şi să sară pur şi simplu în maşina de rezervă pentru a lua startul din pitlane.

Din punctul meu de vedere, reintroducerea maşinilor de rezervă ar fi falimentară, pentru că ar duce la un cerc vicios similar cu explozia costurilor din anii 2000.

Echipele mici, şi aici putem include cam toate echipele care nu sunt sprijinite de un constructor, nu vor avea resurse financiare pentru a aduce câte un monopost de rezervă. Astfel, echipele mari vor avea din nou un avantaj strategic în faţa acestora, iar prăpastia dintre cele două grupuri se va accentua.

Pe acest principiu pot apărea ulterior şi alte idei îndrăzneţe similare, care să avantajeze echipele bogate în defavoarea celor sărace. În câţiva ani se va ajunge la situaţia similară din anii 2000: Echipele mici vor da faliment pe capete şi vor renunţa la Formula 1.

În anii 2000 această problemă s-a rezolvat cu uşurinţă: diverşi constructori au cumpărat echipele mici şi le-au transformat în echipe stabile. Vezi Honda, BMW sau Toyota. Problema este ca peste câţiva ani este foarte posibil ca producătorii să nu mai fie interesaţi de Formula 1. Indiferent că va trece sau nu criza financiară, constructorii vor rămâne sceptici în a face investiţii majore în sporturile cu motor. Într-o astfel de situaţie, Formula 1 va rămâne cu numai câteva echipe bogate. Iar eu sper să nu ajung să văd un paddock cu 5 echipe şi 10 monoposturi. Asta ar fi orice, numai Formula 1 nu.

Pe de altă parte, regulamentul trebuie să fie acelaşi pentru toţi. Aşa cum propunerea FIA ca echipele cu buget mic să aibă avantaje tehnologice era o aberaţie, aşa şi propunerea ca numai bogaţii să aibă maşini de rezervă este aberantă.

Nici mie nu-mi place să-i văd pe Hispania, Virgin şi Lotus cum se chinuie în Formula 1. Cu atât mai mult îmi displace să văd cum BMW-Sauber a ajuns cea mai slabă dintre echipele cu tradiţie. Dar înainte de a fi de acord cu un monopost de rezervă gândiţi-vă că, fără cele trei noi echipe şi fără Peter Sauber, anul acesta am fi avut doar 8 echipe în Formula 1.

Depăşirea lui Schumacher, (ne)regulamentară

Am avut nevoie de şase curse pentru a înţelege că Michael Schumacher şi-a păstrat instinctele de campion, deşi a lipsit trei sezoane din Formula 1. Dar modul în care a efectuat depăşirea în ultimul viraj spune multe despre determinarea de care dă dovadă germanul, mai ales că în faţa sa era Fernando Alonso, un alt pilot cu reale calităţi demonstrate de cele două titluri mondiale.

Scena depăşirii a ridicat însă numeroase semne de întrebare în privinţa regulamentului.

Ce s-a întâmplat: În turul 78, Safety Car-ul a stins luminile, semnalizând astfel că va intra în pitlane la finalul turului, care era de altfel şi ultimul al cursei.

Conform articolului 40.13 din Regulamentul Sortiv al Formulei 1, orice depăşire este interzisă: “Dacă cursa se încheie în timp ce Safety Car-ul este pe circuit, atunci maşina de siguranţă va intra în pitlane la finalul ultimului tur, iar monoposturile vor trece linia de sosire în mod normal fără depăşiri”.

Cu alte cuvinte, depăşirea lui Schumacher a fost neregulamentara.

Dar… exista un mare dar:

Acelaşi regulament sportiv susţine că piloţii sunt liberi să efectueze depăşiri după ce au trecut de linia Safety Car-ului, în cazul în are acesta a stins luminile şi a intrat în pitlane.

“Când Safety Car-ul este pregătit să părăsească circuitul acesta stinge luminile, indicând piloţilor că va intra în pitlane la finalul turului. Piloţii continuă până când trec de prima linie a Safety Car-ului, când steagurile verzi vor indica faptul că sunt liberi să concureze”.

Cu alte cuvinte, depăşirea lui Schumacher a fost regulamentara, pentru că a fost efectuată înainte de linia de start sosire şi după prima linie a Safety Car-ului, iar luminile maşinii de siguranţă erau stinse.

Practic, comisarii de cursa pot alege oricare dintre cele două variante, pentru ca regulamentul este suficient de ambiguu. Oricare va fi decizia, probabil vom asista la un apel, tocmai din cauza ambiguităţii regulamentului.

Update: Comisarii de cursă au considerat ca Marele Premiu al statului Monaco s-a încheiat sub Safety Car, motiv pentru care au aplicat articolul 40.13, iar Schumacher a fost penalizat cu 20 de secunde.

Invincibilii

Sunt cei mai buni pe circuitele de viteză. Sunt cei mai buni pe circuitele lente. Sunt cei mai buni indiferent de apăsarea aerodinamică solicitată de un circuit. Sunt cei mai buni şi pe căldură sufocantă şi pe răcoare. Sunt cei mai buni în calificări indiferent de condiţii.

Dacă până acum ne întrebam în fiecare weekend CINE va reuşi să învingă Red Bull în calificări, cred că a sosit momentul să ne întrebăm CÂND va fi învinsă echipa lui Dietrich Mateschitz.

Eu unul mărturisesc că nu am încă un răspuns. Poate mă ajutaţi voi cu o sugestie.

Fotbalistul Vettel

Sebastian Vettel este unul dintre cei mai efervescenţi piloţi de Formula 1 din actuala generaţie şi un adevărat simbol pentru tot ceea ce înseamnă Red Bull. Pe cât de serios este atunci când urcă la volan, pe atât de multă căldură şi prietenie împarte în paddock.

Probabil că cea mai năstruşnică aventură este escaladarea Munţilor Fuji în 2009 cu numai câteva ore înainte de startul Marelui Premiu al Japoniei (cei care au citit revista F1 Racing ştiu despre ce este vorba), însă la Monaco germanul a apelat la un sport ceva mai obişnuit.

Echipat în alb-negru, Vettel a fost în centrul atenţiei într-un tradiţional meci de fotbal la care au mai luat startul, printre alţii, Fernando Alonso, Jaime Alguersuari, Jarno Trulli sau Vitantonio Liuzzi. Cum arată un viitor campion mondial de Formula 1 într-o astfel de ipostaza vedeţi în galaria foto ataşata:

Foto: Red Bull Racing

60 de ani de Formula 1

În 13 mai 1950, circuitul de la Silverstone a fost gazda primei curse de Formula 1 din istorie. Cuvintele sunt de prisos, aşa că vă invit să urmăriţi un scurt rezumat al cursei câştigate de Farina la volanul unui Alfa Romeo.

Conspiratia Red Bull

Unul dintre motivele pentru care ma bucur ca scriu despre Formula 1 si nu despre fotbalul romanesc este numarul mai mic de zvonuri traznite.

Cei care urmaresc indeaproape ce se intampla prin campionatul nostru de fotbal stiu, probabil, de masurile disperate ale ziarelor de a genera vanzari prin “dezvaluirea” unor conspiratii impotriva unei anumite echipe.

Ei bine, astazi am avut senzatia ca unul dintre redactorii de la cotidianul german Bild a petrecut cateva zile pe stadioanele din Romania. Altfel nu-mi explic motivele pentru care ar scrie ca McLaren, Ferrari si Mercedes GP au realizat o conspiratie impotriva celor de la Red Bull. Concret, Bild sustine ca cele trei echipe au incheiat un “pact secret” pentru a face schimb de informatii despre Red Bull. Scopul? Identificarea motivelor pentru care Red Bull dispune de un monopost atat de rapid, in special in calificari.

In primul rand, ipoteza este de domeniul fantasticului si se bazeaza pe cateva declaratii de bun simt ale sefilor de echipa. Fiecare a spus ca inginerii trebuie sa descopere cum reuseste Red Bull sa fie atat de performanta, dar de aici pana la o alianta McLaren – Ferrari – Mercedes GP este cale lunga.

In al doilea rand, nu cred ca cineva poate fi atat de naiv incat sa ofere unei echipe rivale informatii despre dezvoltarea unui monopost de Formula 1, chiar daca este vorba despre o alta echipa.

Exista insa o solutie mult mai simpla (si costisitoare) pentru a descoperi secretele celor de la Red Bull: o oferta generoasa din punct de vedere financiar pentru Adrian Newey, desi ma indoiesc ca Dietrich Mateschitz si-ar permite sa piarda o asemenea comoara.

PS: Dap, Bild este aceeasi publicatie care a anuntat in premiera mondiala revenirea lui Michael Schumacher in Formula 1. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa trecem prin filtrul gandirii literele asternute pe hartie de nemti.

24 pentru Monaco

24 de monoposturi in calificarile de la Monaco? Ce ziceti de 30?

Calificarile pentru Marele Premiu al statului Monaco risca sa se transforme intr-o adevarata corvoada pentru pilotii echipelor de top, din cauza numarului ridicat de monoposturi prezente pe circuit. In contextul in care diferentele dintre Red Bull si Hispania variaza intre 5-7 secunde, probabil vom fi martorii catorva incidente majore in prima parte a calificarilor, urmate de cateva cuvinte “dulci” la finalul sesiunii.

Pe scurt, ma astept ca piloti precum Hamilton, Alonso sau Massa sa-i ridiculizeze pe cei de la Hispania, Virgin Racing si, eventual, Lotus. Totul, din cauza faptului ca vor fi 24 de monoposturi pe circuit in acelasi timp.

Initial le-am dat dreptate, pentru ca este inadmisibil ca, de exemplu, Karun Chandhok sa incurce favoritii la titlu doar pentru ca Bernie Ecclestone vrea un indian in Formula 1. Si totusi, dupa ce am “sapat” putin prin statistica Formulei 1, am constatat un lucru interesant:

La calificarile pentru Marele Premiu al statului Monaco din sezonul 1992 s-au aliniat la start 30 de monoposturi! Toate au intrat pe circuit in acelasi timp, iar la final diferenta dintre primul clasat (Nigel Mansell) si ultimul clasat (Paul Belmondo) a fost de 6.255 secunde. Este adevarat ca pe atunci exista o singura sesiune de 1 ora, dar chiar si in acest caz nu cred ca au existat plangeri.

Asa ca actuala generatie de piloti ar trebui sa critice mai putin si sa dea totul pentru a obtine cel mai bun rezultat, fara sa-i scoata pe “astia mici” din  ecuatie. Pana la urma, ca sa apelam la un cliseu fotbalistic, conditiile de joc vor fi aceleasi pentru toti pilotii.

Via | Pablo Elizalde

17 comentarii

Etichete:

Ferrari, tutunul si sponsorizarea

Despre cum s-a dat Ferrari de gol ca face publicitate mascata la tutun

Pe parcursul ultimelor zile, Ferrari a transmis nu mai putin de trei comunicate de presa pe tema publicitatii mascate pe care o face la brandul de tutun Marlboro. Iata cum au reusit italienii sa se dea singuri de gol ca, intr-adevar, fac reclama mascata la tigari, desi acest lucru este strict interzis in Formula 1:

- “Asa-numitul cod de bare face parte din design-ul monopostului [...]” [sursa]

- “[...] este ridicol sa sustii ca un desen grafic ce arata un cod de bare poate determina oamenii sa fumeze [...]” [sursa]

- “Impreuna cu Philip Morris am decis sa modificam design-ul monoposturilor [...]” [sursa]

In primul comunicat, Ferrari sustine ca desenul grafic nu reprezinta un cod de bare. In al doilea, Montezemolo afirma ca desenul este un cod de bare. In al treilea comunicat, Ferrari dezvaluie ca a modificat codul de bare / desenul grafic impreuna cu Philip Morrris.

Daca acest desen grafic nu are nicio legatura cu brandul Marlboro, de ce au fost nevoiti sa se consulte cu Philip Morris pe acest subiect? Daca au facut asta doar pentru ca Philip Morris este partenerul oficial al echipei, de ce nu i-au intrebat nimic si pe baietii de la Santander?

Concluzia este extrem de simpla, dar Ferrari continua sa sustina ca nu face publicitate mascata la tutun. Repet, Scuderia Ferrari Marlboro nu face reclama la tutun.