Daniel Popescu

Nico Rosberg va aborda cursa decisivă pentru titlu cu un deficit de 17 puncte pe care trebuie să le recupereze în faţa lui Lewis Hamilton. Soarta titlului mondial nu este integral în mâinile sale, întrucât, dacă britanicul ocupă locul doi, atunci o eventuală victorie a lui Rosberg va deveni inutilă.

De obicei, într-o astfel de situaţie, piloţii obişnuiesc să se concentreze exclusiv pe propriile prestaţii. Până la urmă, degeaba ar termina Hamilton pe trei, dacă Rosberg nu ar câştiga cursa, nu-i aşa?

Ei bine, Rosberg pune accentul pe faptul că eroarea comisă de Hamilton în cursa de la Interlagos i-ar putea afecta moralul. “Am văzut că a comis o greşeală, aşa că orice se poate întâmpla în ultima cursă. Este bine, sper ca asta să-i afecteze încrederea. Puterea mentală are o importanţă mare în sport”.

Atitudinea sa este exact opusul atitudinii pe care ar trebui să o aibă un pretendent la titlul mondial. Cea mai bună dovadă în acest sens este atitudinea lui Felipe Massa premergătoare Marelui Premiu al Braziliei din 2008. Atunci, Massa a obţinut pole position-ul, însă Lewis Hamilton urma să plece de pe locul patru şi avea nevoie doar de un loc cinci pentru a deveni campion indiferent de rezultatul brazilianul.

Ştiţi ce a spus Massa când a fost întrebat ce crede că va face Hamilton în cursă? “Nu mă gândesc la asta, mă gândesc la cursă. Este o prostie să mă gândesc tot timpul la Hamilton, altfel nu aş mai pilota monopostul. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut pentru a fi cel mai rapid de pe circuit”.

Este, poate, încă o dovadă că Hamilton este pilotul care merită să câştige titlul în acest sezon. Asta apropo şi de cele trei motive explicate recent.

Datorită celor cinci victorii consecutive obţinute începând cu Marele Premiu al Italiei, Lewis Hamilton are un avans de 24 de puncte în faţa lui Nico Rosberg cu numai două etape înainte de final. Dincolo de simpatiile pentru britanic sau german, câteva cifre ale acestui sezon demonstrează că Hamilton este pilotul care merită mai mult să cucerească titlul mondial:

1. Hamilton l-a surclasat pe Rosberg în aproape toate cursele

Hamilton a obţinut în acest sezon 10 victorii şi, cu excepţia celor trei abandonuri, a terminat de fiecare dată pe podiumul de premiere. În plus, în cursele în care au ajuns amândoi la linia de sosire, Hamilton a terminat în faţa coechipierului său de 10 ori, în timp ce Rosberg a reuşit această performanţă de numai 3 ori.

2. Rosberg nu converteşte pole position-urile în victorii

Nico Rosberg a obţinut nouă pole position-uri în primele 17 Mari Premii ale sezonului, însă a reuşit să câştige doar două curse în care a plecat de pe prima poziţie a grilei de start. Cu o astfel de statistică este greu să emiţi pretenţii la titlul mondial, în special pentru că Hamilton a convertit în victorii şase dintre cele şapte pole-uri de până acum. Iar singurul eşec la acest capitol s-a întâmplat în etapa de debut din Australia din motive tehnice.

3. Hamilton a terminat pe podium şi când a plecat din spatele grilei

Se spune că valoarea unui pilot se vede cel mai bine atunci când pleacă din spatele grilei şi este nevoit să-şi facă loc în pluton. Hamilton a reuşit această performanţă nu o dată, ci de două ori, în Germania şi pe dificilul circuit pentru depăşiri de la Hungaroring. A plecat de pe locurile 20 şi, respectiv, 22, dar de fiecare dată a fost al treilea la linia de sosire. Chiar dacă a fost ajutat şi de cel mai competitiv monopost, performanţa nu este cu nimic mai prejos, chit că şi Rosberg a terminat pe 2 în Rusia după ce la start coborâse pe ultima poziţie.

La începutul sezonului spuneam că abandonul tehnic suferit la Melbourne ar putea fi decisiv în lupta pentru titlu. Până la urmă, este foarte posibil ca titlul să fie decis, de fapt, de regula aberentă care prevede dublarea numărului de puncte pentru cursa din Abu Dhabi.

Ironia este că, înainte de startul sezonului, Hamilton era în favoarea regulii, iar Rosberg împotrivă, iar acum situaţia s-a inversat practic prin prisma poziţiilor din clasamentul general.

În 2009, în plină criză economică şi pe fondul retragerii Honda, BMW şi Toyota din Formula 1, FIA a acceptat sosirea pe grila de start a nu mai puţin de patru noi echipe. Una dintre ele nici măcar nu a reuşit să mai ia startul în sezonul 2010, HRT s-a închis la sfârşitul sezonului 2012, iar Caterham şi Marussia sunt în prezent aproape de un deznodământ similar.

Strategia lui Max Mosley a eşuat, parţial pentru că planurile privind implementarea unui buget maxim anual au fost abandonate, însă asta nu a impedicat forul mondial să caute noi echipe. Haas se pregăteşte pentru sezonul 2016, în timp ce despre echipa românească Forza Rossa nu se mai aude nimic.

Totuşi, în loc ca Formula 1 să se agite să aibă 20-22-24-26 de monoposturi pe grila de start, nu ar fi mai logic să caute o soluţie pentru ca cele nouă echipe rămase în competiţie să se poată susţine singure în competiţie din banii proveniţi din drepturile TV şi din sponsorizări?

Până la urmă, cât de mult contează pentru fanii care se uită la Formula 1 că în cursă există 18 monoposturi cât de cât apropiate ca performanţe sau 22 de monoposturi, dintre care patru mai mult îi încurcă pe cei care luptă pentru primele poziţii? Prea puţin, pentru că toţi ochii se îndreaptă spre lupta dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg pentru titlu sau pe duelurile lui Fernando Alonso cu Sebastian Vettel sau Daniel Ricciardo.

Problema Formulei 1 nu este numărul de echipe şi, implicit, de monoposturi de pe grila de start. Problema Formulei 1 este dezbinarea. Iar Formula 1 este dezbinată pentru că toate părţile implicate se gândesc doar la bani.

Pe de o parte, Bernie Ecclestone este interesat doar de profitul pe care îl asigură acţionarului principal, CVC Capital Partners, din drepturile TV, contractele de sponsorizare de pe circuite şi din faimosul Paddock Club, unde un bilet de weekend costă 3.000 – 5.000 EUR. Britanicul nici nu se gândeşte să ofere echipelor o felie mai mare din banii din drepturile TV, o soluţie prin care inclusiv echipele mici şi-ar asigura un buget decent.

Acelaşi Bernie Ecclestone este responsabil indirect pentru numărul tot mai scăzut de fani care vin în tribune la curse. Pentru organizatorii curselor, biletele reprezintă principala sursă de venit (90% din banii din bannerele de pe circuit ajung, desigur, la Ecclestone), astfel că sunt nevoiţi să impună tarife mari pentru a putea plăti taxa de participare care ajunge, desigur, la acelaşi Ecclestone.

Dacă Ecclestone ar avea pretenţii mai mici, organizatorii ar ieftini biletele, ar avea mai mulţi fani în tribune şi ar genera mai multe venituri atât pentru ţara organizatoare (prin turism), cât şi pentru echipe (o popularitate mai mare atrage mai mulţi bani de la sponsori, iar fanii ar putea cheltui mai mulţi bani pe produse de merchandising).

Pe de altă parte, echipele nu sunt unite, nu sunt dispuse să se ajute reciproc şi au propriile interese financiare. Cred că ultimul gest de omenie din Formula 1 a fost decizia lui Martin Whitmarsh din 2009 în urma căreia McLaren a acceptat ca Mercedes să ofere motoare pentru Brawn GP. Şi ştim cu toţii cum s-a terminat povestea asta.

Echipele de top nu ar accepta o egalizare a veniturilor din drepturile TV în forma propusă de Max Mosley, pentru că asta ar însemna o micşorare drastică a propriilor bugete, iar constructorii nu ar accepta să primească mai puţini bani pentru motoarele furnizate. Cum să supravieţuiască Caterham cu un buget de 50-60 de milioane de euro când numai motoarele Renault au costat 23 de milioane de euro?

Iar echipele nu sunt unite şi pentru că, în cazul multora dintre ele, nu există nicio garanţie că vor rămâne în Formula 1 peste cinci sau zece ani. Ferrari, McLaren şi Williams au rămas practic singurele echipe cu tradiţie de “racers” din Formula 1, în timp ce Mercedes şi Red Bull Racing (inclusiv Toro Rosso) vor rămâne atât timp cât se justifică din punct de vedere al marketingului. Cât despre Force India, Lotus şi Sauber, acestea vor rămâne aici doar atât timp cât vor mai avea bani.

Accidentul suferit de Jules Bianchi în finalul Marelui Premiu al Japoniei va determina, cel mai probabil, implementarea unor noi măsuri de siguranţă.

Una dintre cele mai vehiculate idei, care a apărut iniţial după accidentul suferit de Felipe Massa în calificările pentru Marele Premiu al Ungariei din 2009, este închiderea cockpitului pentru o protecţie mai bună a capului.

Ideea este respinsă de o bună parte dintre fanii Formulei 1, care consideră că una dintre particularităţile Formulei 1 ar dispărea în cazul în care cockpitul ar deveni închis. Designul unui astfel de monopost cu cockpit închis ar fi controversat, iar acum avem o primă oportunitate să vedem cum ar arăta o astfel de soluţie.

În cadrul popularei emisiuni online The Racers Edge moderată de Peter Windsor, Craig Scarborough a explicat cum ar arăta un monopost de Formula 1 cu cockpitul închis:

Fernando Alonso blochează în prezent toată piaţa transferurilor din Formula 1, întrucât întârzie să confirme ceea ce aşteptăm cu toţii: plecarea de la Ferrari la McLaren.

Sebastian Vettel i-a dat un imbold puternic cu numai câteva zile în urmă, când şi-a anunţat plecarea de la Red Bull Racing, însă Alonso este departe de a lua o decizie.

Spaniolul nu şi-a jucat prea bine cartea atacului: unele surse din paddock afirmă că Alonso voia de fapt să să facă o rocadă cu Lewis Hamilton, însă s-a lovit de refuzul celor de la Mercedes. Când au aflat, cei de la Ferrari au trecut imediat la acţiune şi s-au reorientat rapid spre Vettel, astfel că Alonso are acum o singură opţiune realistă: McLaren.

Dublul campion mondial nu a reuşit nici aici să-şi impună voinţa: a vrut un contract pe un singur sezon şi a primit în schimb o înţelegere multianuală. Spaniolul nu şi-a pus încă semnătura pentru că vrea cu orice preţ un loc la Mercedes, însă acesta ar putea deveni disponibil abia în 2016, iar asta numai dacă negocierile cu Hamilton pentru prelungirea contractului eşuează.

Este evident că un an pe bară nu este o opţiune realistă, întrucât Alonso nu ar avea nicio garanţie că va semna cu Mercedes pentru 2016. Prin urmare, este de neînţeles de ce spaniolul nu semnează contractul cu McLaren, fie el şi pe doi sau trei ani.

Până la urmă, este evident că un pilot de talia lui Alonso a primit o clauză potrivit căreia poate pleca de la echipă după un singur sezon dacă McLaren nu ocupă un anumit loc în clasamentul constructorilor şi/sau dacă el nu este pe o anumită poziţie în clasamentul general. Astfel, dacă McLaren nu va avea randament nici cu motoare Honda, îşi va putea încerca norocul în altă parte.

Până atunci, de bine, de rău, McLaren este unica lui opţiune pentru anul viitor, pentru că Mercedes, Red Bull şi Williams au deja liniile formate, iar Lotus nu îşi permite să-i ofere 20-30 de milioane de euro.

Iar odată cu anunţul lui Alonso vom afla în scurt timp şi viitorul unor piloţi precum Jenson Button Kevin Magnussen sau Romain Grosjean.

Decizia lui Sebastian Vettel de a pleca de la Red Bull Racing la sfârşitul acestui sezon cu destinaţia Ferrari a reprezentat o surpriză pentru fani şi presă. Publicaţiile internaţionale tocmai anunţau despărţirea iminentă a lui Fernando Alonso de Ferrari, care întârzie cel mai probabil doar din motive birocratice legate de contract, însă nimeni nu se aştepta la un deznodământ atât de rapid în privinţa înlocuitorului său şi, mai ales, ca acesta să fie Vettel.

Conform propriilor declaraţii publice, Vettel a plecat pentru că avea nevoie de o nouă provocare, lucru parţial de înţeles după ce a cucerit patru titluri mondiale consecutive alături de Red Bull Racing.

Şi totuşi, există numeroase alte semne de întrebare. Plecarea sa coincide cu un sezon mai puţin satisfăcător pentru Red Bull Racing, sezon dominat autoritar de Mercedes. Este puţin probabil ca raportul de forţe să se schimbe radical anul viitor, astfel că cel mai probabil germanul şi-a făcut câteva calcule simple: în locul unui nou sezon modest la Red Bull, mai bine un sezon modest la Ferrari, echipă pentru care orice pilot îşi doreşte să concureze.

De altfel, Vettel nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a concura la un moment dat pentru Ferrari, iar la începutul lunii iunie a participat la un eveniment inedit în cadrul căruia a testat un monopost Ferrari F1-87/88C din 1988.

Pentru un cvadruplu campion mondial, simpla prezenţă în cadrul echipei a unui coechipier care a reuşit să obţină trei victorii, în timp ce tu ai urcat de numai patru ori pe podium, ar fi trebuit să reprezintă adevărata provocare pentru sezonul 2015.

Asta ca să nu mai spunem că, dacă Red Bull Racing ar fi dominat şi sezonul 2014 la fel ca în anii precedenţi, probabil că Vettel şi-ar fi respectat şi următorul an de contract şi nu i-ar mai fi spus lui Luca di Montezemolo că îşi poate rezilia prematur contractul cu echipa.

Între jumătatea anului 2008 şi sfârşitul sezonului 2009, după retragerile celor de la Honda, BMW şi Toyota din competiţie într-un interval de numai 12 luni, FIA a adoptat o serie de schimbări drastice în regulamentul tehnic şi sportiv cu obiectivul de a reduce substanţial costurile în Formula 1.

Ideea unui buget maxim anual de 40 de milioane de dolari a rămas o simplă utopie a lui Max Mosley, însă testele din timpul sezonului au fost interzise, iar dezvoltarea monoposturilor a fost limitată prin diverse reglementări pentru tunelul de vânt sau CFD.

La vremea respectivă, FIA a dat asigurări că, după introducerea motoarelor turbo V6 de 1.6 litri, regulamentul tehnic va rămâne stabil pe termen lung, astfel că bugetele echipelor se vor stabiliza.

Iată însă că în ultima perioadă asistăm la o serie haotică de propuneri pentru schimbarea regulamentului. Iniţial, s-a anunţat că în sezonul 2017 vor fi introduse numeroase schimbări, printre care şi reapariţia suspensiilor active şi pneurile cu jante de 18″. Mai nou, FIA intenţionează să introducă schimbări, inclusiv de natura aerodinamică, pentru ca monoposturile să fie mai dificil de pilotat, pentru sezonul 2016.

Astfel de schimbări sunt necesare prin prisma relevanţei pentru industria auto (pneurile cu jante de 18″) sau a creşterii spectacolului (monoposturile mai dificil de pilotat), însă echipele mici vor avea noi costuri de suportat exact într-o perioadă în care lucrurile merg din ce în ce mai rău.

Caterham şi Marussia sunt aproape de un colaps financiar care le-ar putea îndrepta spre faliment înaintea sezonului 2015, Sauber cauta de mai mult timp un investitor, iar Lotus are de asemenea unele probleme care s-ar putea accentua în viitorul apropiat. În plus, unul dintre coproprietarii Force India este în închisoare.

Coincidenţă sau nu, exact în această perioadă, Bernie Ecclestone face presiuni pentru trecerea la un sistem de opt echipe cu câte trei monoposturi. Pentru Mercedes, Red Bull, McLaren sau Ferrari nu ar fi o problemă, însă pentru celelalte ar însemna costuri suplimentare destul de greu de suportat. Pare o alianţă FIA – Ecclestone pentru a reduce numărul de echipe cu sau fără voia lor şi în beneficiul fondului de investiţii CVC Capital Partners, acţionarul principal al Formulei 1, care va împărţi mai puţini bani din drepturile TV pentru că, nu-i aşa, vor fi mai puţine echipe.

“Suntem mândri să primim în echipa noastră un alt pilot învingător care şi-a demonstrat talentul incredibil prin câştigarea a două titluri mondiale până în acest moment”, spunea Stefano Domenicali în 30 septembrie 2009, atunci când Fernando Alonso semna un contract cu Ferrari.

Cinci ani mai târziu, Alonso are tot două titluri mondiale în palmares, iar visul de a emula performanţele lui Michael Schumacher s-a năruit atât din cauza dominaţiei autoritare ale celor de la Red Bull Racing, cât şi a propriilor greşeli ale echipei.

Prin urmare, nu este tocmai o surpriză că Alonso da semne vizibile că s-a săturat să aştepte un sezon în care să poată deveni campion mondial. Uneori, este mai bine să accepţi un eşec usturător decât să continui să faci aceeaşi greşeală la nesfârşit cu speranţa că, la un moment dat, vei trage lozul câştigător.

Iar plecarea spaniolului nu ar fi decât ultima dintr-un lung şir care a început cu şeful Stefano Domenicali, a continuat cu directorul departamentului de motoare Luca Marmorini şi s-a încheiat, pentru moment, cu preşedintele Luca di Montezemolo.

Mattiacci promite de mai mult timp schimbări radicale în cadrul echipei, însă până în prezent nu este clar care ar urma să fie acestea. James Allison pare să rămână principalul responsabil cu dezvoltarea monopostului, însă Pat Fry pare trecut pe linie moartă, iar în rest am asistat la o serie de promovări interne ale unor italieni în funcţii cheie.

Puţini ştiu că planurile lui Domenicali erau cu totul altele. Italianul era la un moment dat în negocieri avansate pentru recrutarea lui Andy Cowell, directorul executiv al diviziei de motoare a celor de la Mercedes, dar şi cu alţi doi ingineri de top de la rivali. În schimb, Montezemolo i-a cerut să-l concedieze pe Marmorini, iar Domenicali a preferat să-şi dea demisia.

Cu Andy Cowell şi alţi doi ingineri de top de la rivali, perspectivele de viitor ale Scuderiei ar fi putut arăta altfel. Aşa, Ferrari rămâne o echipă cu mulţi şefi italieni şi riscă să-l piardă şi pe Alonso. Nu va fi greu să găsească un înlocuitor, mai ales că inclusiv Vettel ar putea fi o soluţie, însă personal mi-ar plăcea ca un anume Nico să primească în sfârşit oportunitatea de a-şi demomnstra talentul la o echipă de top. Da, acel Nico Hulkenberg.

Formula E, prima competiţie cu monoposturi integral electrice din lume, a generat numeroase controverse în ultima perioadă, lucru firesc dacă ne gândim că puterea şi sunetul motoarelor se numără printre cele mai atractive aspecte ale sporturilor cu motor. Este suficient să ne reamintim ce s-a întâmplat la Marele Premiu de Formula 1 al Australiei din acest an, când am trăit împreună prima experienţă cu motoare turbo V6 de 1.6 litri în locul unităţilor V8 de 2.4 litri.

Cu toate acestea, am fost plăcut surprins de ceea ce am văzut în cursa inaugurală de Formula E de la Beijing. Da, sunetul motoarelor, comparat de colegul meu Dragoş cu cel al unor “ţânţari supăraţi”, poate reprezenta un factor negativ, însă există multe alte aspecte inedite pentru care merită să urmărim în continuare aceasta competiţie.

Cel mai important aspect este că depăşirile sunt posibile, chiar dacă monoposturile sunt identice, iar circuitele stradale (aşa cum sunt toate cele incluse în calendar) nu oferă de obicei prea multe oportunităţi în acest sens. Teoretic, mă aşteptam ca regula Fan Boost-ului (trei piloţi primesc un sport de putere timp de cinci secunde pe baza voturilor fanilor) să influenţeze radical acest lucru, însă cel puţin la Beijing nu am observat când a fost folosit şi, în plus, aduce un caracter artificial competiţiei.

Evident, contează şi cine concurează: avem 13 foşti piloţi de Formula 1 (da, cu o singură victorie în palmares) şi câteva echipe importante implicate (Williams, McLaren, plus constructorul Renault), elemente care generează o punte de legătură între Formula E şi Marele Circ.

Spectacolul de pe circuit a fost urmărit din tribune de circa 30.000 de chinezi, element care contrastează puternic cu tribunele goale de la Marele Premiu al Chinei de la Shanghai. Asta demonstrează că până şi chinezii pot fi pasionaţi de motorsport, cu condiţia ca preţurile biletelor să fie accesibile, iar circuitul să nu fie amplasat la 70 de kilometri de oraş, aşa cum se întâmpla în F1.

În plus, audienţa cursei în Marea Britanie a fost de circa 700.000 de persoane. Rezultatul este mulţumitor, mai ales că în Anglia abia se treziseră cocoşii: era ora 09:00 când Nicolas Prost a plecat din pole position.

Finalul cursei a adus exact dramatismul de care avea nevoie o competiţie nouă şi a evidenţiat un aspect important: monoposturile de Formula E sunt sigure: când te rostogoleşti de câteva ori prin aer şi ieşi singur din monopost fără nicio rană, aşa cum a făcut Nick Heidfeld după acroşajul cu Prost, înseamnă că inginerii au făcut o treabă bună. Asta în ciuda faptului că monoposturile sunt foarte fragile, iar un simplu contact cu un rival înseamnă, de regulă, abandon.

Nu în ultimul rând, schimbarea maşinilor la boxe, impusă de limitările tehnologiei de încărcare a bateriilor, aduce un aer proaspăt în motorsport, însă poate că limita minimă de timp petrecută la boxe ar trebui eliminată pentru a avea mai mult suspans.

Ca aspect negativ, monoposturile de Formula E sunt vizibil mai lente decât cele din competiţiile inferioare Formulei 1, iar acest lucru devine deranajant în turul de formare (cred că a durat vreo cinci minute) şi sub Safety Car, oricât de frumos ar fi acel BMW i8.

În concluzie, Formula E este o competiţie cu mult potenţial, şi asta inclusiv din perspectiva fanilor motorsportului din România: competiţia este transmisă în direct de Dolce Sport, iar o simplă privire aruncată pe statistici ne arată că articolele despre Formula E de pe Automarket au fost de aproximativ două ori mai bine citite decât ştirile despre Campionatul Mondial de Raliuri, Campionatul European de Raliuri sau Campionatul German de Turisme.

“Orice teorie a conspiraţiei se “fabrică” în primul rând pe baza unui subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neaşteptat, incomplet sau neelucidat, un fenomen sau întâmplări ieşite din comun, un personaj sau o comunitate controversată”. Aceasta este definiţia “teoriei conspiraţiei” de pe versiunea în limba romană a Wikipedia.

În Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, subiectul învăluit în mister a fost greşeala de pilotaj a lui Nico Rosberg. Cum poate un pilot de top care luptă pentru titlul mondial să rateze nu o dată, ci de două ori, intrarea într-o şicană? A fost, desigur, un ordin de la boxele Mercedes pentru a evita un nou duel roată la roată cu Lewis Hamilton, au spus adepţii teoriei conspiraţiei.

Ca de obicei, există o explicaţie logică pentru greşeala lui Rosberg. Aceasta a fost descrisă sumar şi de Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes, care a precizat că Rosberg a schimbat setările frânelor pentru a putea conserva mai bine pneurile.

Potrivit reputatului jurnalist Mark Hughes, totul a plecat de la faptul că, pe parcursul antrenamentelor şi calificărilor, Hamilton a fost semnificativ mai rapid decât Rosberg în viraje. Germanul a încercat să compenseze deficitul de viteză din viraje printr-o alta setare a frânelor, care au generat un comportament diferit pentru monopost.

Explicaţia lui Rosberg a fost chiar mai simplă: “Hamilton venea foarte rapid din spate şi am comis o greşeală”, astfel că britanicul a speculat momentul la maxim şi a declarat după cursă că rivalul său nu este capabil să facă faţă presiunii în lupta pentru titlu.

Peste toate, cel mai bun argument că “excursia” lui Rosberg din turul 29 a fost un simplu accident este că această teorie a conspiraţiei se bate cap în cap cu o altă teorie a conspiraţiei: cea potrivit căreia Mercedes i-a provocat în mod deliberat defecţiuni tehnice lui Hamilton în prima parte a sezonului pentru a-l favoriza pe Rosberg.

Singurul aspect negativ al tuturor aceste evenimente recente este că prietenia dintre Hamilton şi Rosberg s-a evaporat. O prietenie începută în karting şi care a fost cel mai bine exprimată de cei doi în public la Marele Premiu al Australiei din 2008, când Hamilton şi Rosberg s-au luat efectiv în braţe după ce au terminat pe podium (de la minutul 1:16):

O imagine pe care este imposibil să o revedem, cel puţin în acest final de sezon.