Daniel Popescu

În prima parte a anilor 2000 ni se spunea obsesiv că Michael Schumacher ucide spectacolul prin numărul exagerat de mare de victorii şi tranşarea titlului mondial la jumătatea sezonului. În replică, Bernie Ecclestone a încercat să găsească soluţii, însă schimbarea sistemului de punctare a avut un efect limitat.

În prima parte a sezonului 2011, Sebastian Vettel a obţinut cinci victorii în primele şapte etape ale sezonului. În ciuda faptului că există inevitabil voci care afirmă că Formula 1 are de suferit din cauza dominaţiei Red Bull Racing din ultimii doi-trei ani, fanii rămân la părerea că asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase sezoane din ultimii anii.

Chiar atât de nesuferit era Schumacher şi chiar atât de îndrăgit este Vettel? Nici pe departe.

Singurul motiv pentru care dominaţia lui Vettel nu este privită la fel de critic precum dominaţia lui Schumacher este spectacolul din curse. Este adevărat, depăşirile artificiale datorate sistemelor DRS şi KERS nu se compară cu ce făceau nişte băieţi pe circuit în anii ‘70-’90 prin propriile forţe, dar contribuie semnificativ la suspans. Chiar dacă ştii că Vettel are 90% şanse să câştige cursa, te uiţi de la început până la sfârşit pentru răsturnările de situaţii atât de frecvente în lupta pentru locul 2, 3, 5, sau 10.

Mi-am dat seama de chestia asta în timp ce mă uitam la cea mai plictisitoare cursă a sezonului. Aţi ghicit, este vorba despre Marele Premiu al Plictiselii Europei. Vettel se îndrepta spre a şasea victorie în opt curse şi cu toate acestea era doar pentru prima oară în 2011 când pur şi simplu mă plictiseam în faţa monitorului.

Michael Schumacher este detestat de mulţi fani ai Formulei 1 pentru comportamentul său de pe pistă şi din afara acesteia, însă când vine vorba despre piloţii care au făcut istorie ştie să-şi păstreze lungul nasului.

În 12 octombrie 2003, la numai câteva minute după ce câştigase al şaselea titlu mondial şi reuşea astfel să doboare recordul de cinci trofee stabilit de Juan Manuel Fangio în 1957, Schumacher declară:

“Nu încerc să mă compar pe mine însumi cu Fangio. Nu poţi compara pe cineva precum Fangio cu timpul prezent. Fangio este la un nivel mult mai ridicat decât mă văd pe mine însumi. Nu există absolut nicio comparaţie. Am un respect deosebit pentru ce a obţinut el”.

De unde atâtea cuvinte de laudă pentru Fangio? Nu cred că este greu de ghicit. În anii ‘50, pilotul avea un aport mult mai mare la obţinerea unei victorii decât în prezent şi aveai nevoie de talent şi multă muncă pentru a-ţi atinge obiectivele. În schimb, în ziua de azi aproape orice pilot din competiţiile inferioare poate concura fără probleme în F1, la acest aspect adăugându-se numeroase tehnologii la care Fangio nici nu ar fi visat.

Iar asta este numai unul dintre lucrurile bune ale Formulei 1 din urmă cu 60 de ani…

Când DigiSport anunţa cu aproape un an în urmă că va transmite Formula 1 în România în următoarele trei sezoane am primit informaţia ca pe o veste bună.

Principalul motiv a fost că, fiind vorba despre o televiziune de sport, acoperirea mediatică a Formulei 1 în România va fi mult mai bună decât în “epoca” TVR. Şi, într-adevăr, în 2011 am văzut antrenamente libere în direct, am văzut Grila de start, o emisiune dedicată Formulei 1 în special şi sporturilor cu motor în general, am avut doi comentatori profesionişti care ştiu despre ce vorbesc şi am avut transmisii în format HD.

Singura incertitudine a fost modul în care competiţia va fi transmisă din cauza numărului incredibil de mare de competiţii sportive pentru care DigiSport are drepturi. Şi, din păcate, acest lucru s-a văzut deja de două ori: am ratat finalul calificărilor de la Monaco pentru că acestea s-au prelungit peste timpul alocat şi am ‘ratat’ o bună parte din aşteptarea de două ore pentru reluarea cursei de la Montreal. Totuşi, acestea sunt lucruri oarecum de înţeles, întrucât în ambele situaţii calificările şi, respectiv, cursa s-au prelungit peste program.

Ce se va întâmpla însă în acest weekend la Valencia depăşeşte cu mult orice imaginaţie. Nu aş fi crezut niciodată că DigiSport va decide să nu transmită calificările de la Valencia, mai ales că acestea au loc în contextul unei schimbări radicale de regulament care ar putea răsturna cel puţin parţial ordinea pe grila de start. Iar când Red Bull a fost în pole position în fiecare cursă, aşteptările sunt inevitabil foarte mari pentru calificările de la Valencia.

DigiSport a decis că o cursă de Moto2 (atenţie, Moto2, a doua clasă la motociclism, nu MotoGP) este mai importantă decât sesiunea de calificări de Formula 1 de la Valencia. Nu cunosc audienţele sporturilor cu motor de la DigiSport, dar îmi este greu să cred că o cursă de Moto2 are audienţă mai bună decât calificările de F1.

Între timp, pe DigiSport 2 va rula turneul de tenis de la Wimbledon. Băieţii merită felicitări pentru achiziţionarea unor drepturi la care Eurosport a renunţat acum doi ani din cauza costutrilor prea mari, dar şi aici se putea găsi o fereastră de o oră pentru transmiterea calificărilor de F1. Motivul? DigiSport 2 transmite Wimbledon zilnic de la ora 14:00 până seara spre ora 23:00, deci nu cred că era un dezastru, mai ales că nimeni nu ştie ce meci va fi la ora respectivă.

Şi uite aşa, pentru prima oară în 2011, am ajuns să regret transmisiunile fără sare şi piper ale TVR-ului. Din fericire, internetul ne oferă suficiente alternative pentru a nu regreta prea mult decizia celor de la DigiSport.

Oricât de ciudat pare la prima vedere, ceea ce se întâmpla în această săptămână în Formula 1 seamănă cu evenimentele comice din fotbalul românesc.

Să le luăm pe rând şi să începem cu Formula 1:

Pe de o parte, avem FIA sub conducerea lui Jean Todt, care încearcă din răsputeri să introducă motoarele turbo în patru cilindri de 1.6 litri începând din sezonul 2013.

De cealaltă parte a baricadei îl avem pe Bernie Ecclestone, reprezentantul companiei care deţine drepturile comerciale ale Formulei 1, care încearcă să găsească portiţe în regulament pentru a bloca trecerea la unităţi turbo.

O decizie finală ar putea fi luată chiar miercuri, în cadrul întâlnirii Comisiei F1.

Trecem rapid prin fotbalul românesc, acolo unde preşedintele LPF face tot posibilul să găsească mici lacune ale regulamentului pentru ca două echipe de fotbal să fie retrogradate, în timp ce preşedintele FRF încearcă să împiedice acest lucru.

Nu ştiu care va fi decizia care va fi luată miercuri în Formula 1, dar sigur nu-mi doresc ca presa specializată să publice ştiri atât de contradictorii precum în fotografiile de aici.

UPDATE 22.06.2011: Până la urmă va fi tot turbo, dar în şase cilindri, nu în patru. Detalii aici.

Interesul manifestat de Ferrari pentru Jenson Button în perspectiva sezonului 2013 este departe de a fi surprinzător pentru cei care înţeleg strategia pe care se bazează de mulţi ani Căluţul Cabrat.

În primul rând, Ferrari are nevoie de un pilot numărul 1 capabil să joace perfect rolul de lider al echipei. După retragerea lui Michael Schumacher, nici Felipe Massa şi cu atât mai puţin Kimi Raikkonen nu au reuşit să se impună în inimile Scuderiei, astfel că a fost nevoie de aducerea lui Fernando Alonso, care avea deja un istoric de acest gen la Renault.

Problema apare în privinţa ‘locotenentului’. Acesta trebuie să fie un pilot competitiv, capabil să obţină cel mai bun rezultat pentru echipă, însă în acelaşi timp trebuie să accepte şi un rol de pilot numărul doi şi să accepte ca Alonso să fie lăsat să câştige atunci când situaţia o impune. Iar Massa este departe de a fi capabil în ultimii doi ani să obţină victorii sau cel puţin podiumuri atunci când, din diverse motive, Alonso nu concurează în frunte.

În acest context, este firesc să-ţi îndrepţi atenţia spre Jenson Button, chiar dacă nimeni nu ar fi pariat pe el în urmă cu numai trei ani. Titlul mondial cucerit alături de Brawn GP în 2009 a demonstrat tuturor că britanicul este capabil de performanţe atunci când are un monopost competitiv. În plus, în ciuda tuturor criticilor care i-au fost aduse când a semnat cu McLaren, a reuşit să fie la nivelul lui Lewis Hamilton, iar atunci când coechipierul său a avut probleme a ştiut cum să iasă în evidenţă. Prestaţia de la Monte Carlo şi victoria de la Montreal stau mărturie în acest sens.

Nu în ultimul rând, tind să cred că Button este cel mai bun pilot de pe grila de start la alegerea strategiilor câştigătoare în privinţa pneurilor. Probabil calmul său specific îl ajută să ia deciziile potrivite cu mintea limpede, iar Ferrari are nevoie mai mult ca oricând de un astfel de strateg.

Singura întrebare este dacă Button ar accepta să fie ‘locotenentul’ lui Alonso. Probabil că nu în mod public, însă privilegiul de a concura pentru o echipă de talia Ferrari şi posibilitatea de a continua cariera la cel mai înalt nivel vor conta probabil mai mult decât un ordin prin care Alonso să fie lăsat să câştige. Cel puţin aşa simt eu.

Pentru cei care se întreabă de ce Kamui Kobayashi sau Sergio Perez nu sunt pe lista speculaţiilor, răspunsul e relativ simplu: una este să obţii rezultate bune cu un monopost lent şi cu totul altceva să ai performanţe cu o echipă de top atunci când nu ai încă experienţă în Formula 1.

Cadbury, unul dintre cei mai mari producători de dulciuri din lume, a rămas cu stocuri nevândute de aproximativ 300 de kg de ciocolată * şi a decis să le folosească într-un scop nobil: a construit cel mai mare monopost de Formula 1 din ciocolată. Nu stiu cat de bine rezista la un impact cu Wall of Champions, dar ştiu că ideea de a expune monopostul în plin soare nu a fost prea inspirată…

* Da, este doar o glumă

După ce am aşteptat în zadar versiunea completă în limba engleză, am făcut pasul cel mare şi am văzut filmul documentar despre cariera lui Ayrton Senna, versiunea în engleză şi portugheză.

Îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experienta celor 162 de minute ale documentarului (am văzut versiunea completă, ce include interviuri cu câţiva jurnalişti brazilieni). Pot însă să spun câteva lucruri esenţiale, fără a avea pretenţia unei cronici de film:

• filmul abordează întreaga carieră în Formula 1 a lui Ayrton Senna (1984 – 1994), însă se concentrează pe două aspecte esenţiale: conflictul cu Alain Prost şi finalul tragic de la Imola.

• relaţia cu Prost de la McLaren şi modul în care aceasta s-a deteriorat dramatic pe parcursul anilor este redată fidel şi include explicaţiile actuale ale cvadruplului campion mondial.

• povestea primei victorii a lui Senna în Brazilia este memorabilă, mai ales prin prisma atmosferei din tribune şi a extenuării fizice a triplului campion mondial

• zilele premergătoare tragediei de la Imola sunt redale destul de fidel, deşi lipsesc unele amănunte foarte interesante.

• cel mai mult mi-au plăcut imaginile “din spatele scenei”, imagini care probabil au fost prezentate în premieră absolută şi care ne ajută să înţelegem cum gândea omul Senna. Veţi descoperi o persoană extrem de deschisă şi prietenoasă.

Nu insist pe detalii, nu vreau să vă stric plăcerea de a viziona un documentar de excepţie.

Vă mai spun doar atât: dacă vreodată cineva vă întreabă de ce vă place Formula 1, îndrumaţi-l să vizioneze acest documentar. Vă garantez că va deveni fan înfocat al Formulei 1.

Retragerea lui Max Mosley şi sosirea lui Jean Todt în fruntea Federaţiei Internaţionale de Automobilism au reprezentate două evenimente primite cu bucurie atât de fani, cât şi de cei implicaţi în Formula 1. Chiar dacă se confunda cu succesul Ferrari din anii ‘90, Todt promitea să aducă o oază de normalitate pentru organismul care gestionează sporturile cu motor, iar mandatul său a început promiţător.

Din păcate, exact când trebuia să dea dovadă de coloană vertebrală, Jean Todt a dat greş. Pot să înţeleg că a fost nevoit să accepte Bahrain în calendar, pentru că Sheikh Abdullah bin Isa Al-Khalifa, preşedintele Federaţiei de Motorsport din Bahrain, a jucat un rol esenţial în alegerea sa în funcţie. Dar nu pot să înţeleg câteva greşeli elementare:

• a neglijat propriul regulament al FIA, potrivit căruia are nevoie de acordul scris al tuturor echipelor pentru schimbarea calendarului

• a dat semne de ezitare, afirmând că Bahrain ar putea fi totuşi anulat dacă situaţia a impune

• a anunţat un calendar cu 21 de curse, pentru ca după patru zile să afirme răspicat că una dintre ele va fi ştearsă, fără să ştie însă care va fi aceasta.

Todt nu poate mulţumi pe toată lumea (vezi mai ales polemicile privind regulamentul pentru motoarele turbo), dar toate aceste greşeli vin într-un moment extrem de nepotrivit. Şi este păcat, pentru că iniţiativele pentru raliuri de anduranţă în WRC, pentru un Campionat Mondial de Anduranţă cu Le Mans drept punct de reper, cu unificarea campionatului GT şi, nu în ultimul rând, cu campionatul dedicat maşinilor electrice sunt foarte bune şi ar trebui promovate mai mult.

Sebastien Buemi a participat în weekend la o demonstraţie de Formula 1 în Japonia. Până aici, nimic deosebit, astfel de evenimente au loc cu regularitate peste tot în lume.

Totuşi, demonstraţia a ieşit în evidenţă prin entuziasmul unui fan, care din motive neelucidate încă a încercat să vadă cum este să fii călcat de un monopost de Formula 1. Din fericire a scăpat cu numai câteva contuzii, însă imaginile vor rămâne în istorie:

Decizia FIA de a reprograma Marele Premiu al statului Bahrain chiar în ziua în care forţele de ordine se luptau în continuare cu protestanţii din ţară este una cât se poate logică. Logică din punctul de vedere al FIA, evident.

Iată de ce:

• Bahrain a susţinut întotdeauna că poate găzdui Formula 1 şi că presa internaţională a distorsionat complet datele despre incidentele neplăcute din ţară

• Opoziţia din Bahrain a anunţat vineri că sprijină revenirea Formulei 1 în Bahrain

• Bernie Ecclestone a declarat încă din lună martie că va face totul pentru ca Bahrain să revină în calendar

• Sheikh Abdullah bin Isa Al-Khalifa, preşedintele Federaţiei de Motorsport din Bahrain, este membru în Consiliul Mondial al FIA

• Bahrain deţine 42% din acţiunile McLaren prin fondul de investii Mumtalakat.

Nu de aceeaşi părere au fost însă şi jurnaliştii implicaţi în Formula 1. Mulţi dintre ei afirmă că nu vor călători în Bahrain în semn de protest pentru această decizie. Iată numai câteva dintre declaraţii:

“Bahrain? Ei bine, nu voi merge. Oricum nu aş fi mers” – Stuart Codling

“Ok. FIA ar trebui să ia taurul de coarne şi să demonstreze că are “metal”. Siguranţa tuturor va fi pusă în pericol în Bahrain” – F1Photographer

“Echipele ar trebui să fie unite şi să nu meargă. Este o decizie bolnavă, sper că Jean Todt îşi va pune vestă antiglonţ în jurul inimii pentru a opri gloanţele” – Mark Thompson

Formula 1 nu ar trebui să meargă în Bahrain. Dar ce mai contează siguranţa oamenilor când interesele de la mijloc sunt atât de mari?