Daniel Popescu

Despre posibilitatea ca Lewis Hamilton să se transfere la Mercedes în sezonul 2013 se ştia de câteva luni, iar echipa germană a rămas singura alternativă reală a fostului campion mondial după ce Mark Webber şi-a prelungit contractul cu Red Bull.

Totuşi, ceea ce se petrece în prezent în presa britanica depăşeşte toate aşteptările. Mai întâi, BBC a anunţat miercuri seară că deţine informaţii potrivit cărora Hamilton a ajuns la un acord verbal cu Mercedes şi că Michael Schumacher se va retrage din Formula 1. Indiferent dacă aceste speculaţii au sau nu un sâmbure de adevăr era firesc ca toate cele trei părţi implicate să nege informaţia.

De aici lucrurile se complică. Toată presa britanică a vorbit în ediţia de joi despre acest transfer, însă în alţi termeni decât BBC. Daily Mail susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că Hamilton va semna cu Mercedes chiar dacă Schumacher rămâne în Formula 1, în timp ce The Guardian sugerează insistent că negocierile britanicului cu McLaren au intrat în impas.

Nimeni nu se întreabă însă de ce ar semna Hamilton cu Mercedes? De la revenirea în Formula 1 în calitate de constructor, Mercedes a promis că “de anul viitor” vor apărea şi rezultatele. Până acum singura sclipire a fost Marele Premiu al Chinei, dominat de la un capăt la celălalt de Nico Rosberg, însă echipa este departe de a emite pretenţii la victorie în mod regulat.

Combinaţi acest fapt cu declaraţiile lui Hamilton de la începutul sezonului, potrivit cărora în 2013  vrea să concureze pentru o echipă care îi poate aduce titlul mondial. Se încadrează oare Mercedes la această categorie? Eu cred că nu, sau cel puţin nu la fel de mult ca McLaren.

Şi atunci, de ce toate aceste speculaţii despre Hamilton şi Mercedes? Cheia este, foarte probabil, la Simon Fuller, managerul care gestionează cariera britanicului.

McLaren ştie că Hamilton nu are alternative reale, motiv pentru care îşi permite să-i ofere un salariu mai mic decât cel pe care îl încasează în prezent. Dar dacă pe fir ar apărea brusc ameninţarea Mercedes, implantată prin motede bine-cunoscute de Fuller? Un Mercedes dispus să-l plătească cu 75 de milioane de euro în trei ani ar forţa McLaren să-şi revizuiască atitudinea şi să-şi îmbunătăţească oferta. Dacă îi iese strategia, Hamilton şi Fuller vor trage lozul norocos. Dacă nu, probabil ca Hamilton va accepta oferta curentă de la McLaren sub pretextul că loialitatea faţă de McLaren este mai importantă decât banii celor de la Mercedes.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu unul rămân la ideea că, mai devreme sau mai târziu, voi primi pe e-mail un comunicat de presă intitulat “Hamilton semnează un contract pe termen lung cu McLaren”.

Cu numai câteva luni în urmă, opţiunile lui Lewis Hamilton pentru sezonul următor erau pe cât de numeroase, pe atât de interesante din punct de vedere al numelor implicate.

McLaren sugera insistent că vrea să-i prelungească contractul, însă Red Bull reprezenta o alternativă cel puţin interesantă în condiţiile în care Mark Webber se apropia de finalul carierei şi venea după un sezon 2011 mai mult decât modest.

În plus, aşteptata retragere a lui Michael Schumacher din Formula 1 prin prisma celor două sezoane lipsite de performanţe i-ar fi deschis calea către Mercedes AMG.

Inclusiv Ferrari reprezenta o soluţie (foarte improbabilă, ce-i drept, din cauza prezenţei lui Fernando Alonso), astfel că Hamilton putea juca o carte mare în negocierile sale.

La începutul lunii iulie, situaţia s-a schimbat radical:

După un start entuziasmant, McLaren traversează o perioadă dificilă, în care victoria lui Hamilton de la Montreal a salvat rezultatele slabe din ultimele şase curse. Totul pare că se leagă de decizia echipei de a schimba designul nasului monopostului după primele patru curse, o decizie în urma căreia Jenson Button a mai câştigat doar şapte puncte în cinci curse.

Red Bull a semnat cu Webber pentru sezonul 2013, astfel că orice şansă de a ajunge la campioana mondială s-a spulberat.

Michael Schumacher pare tentat să-şi prelungească revenirea în Formula 1, ca urmare a progreselor demonstrate în prima parte a acestui sezon.

Varianta Lotus, vehiculată chiar marţi de publicaţia Daily Mail, este mai mult o gogoaşă: Kimi Raikkonen are contract până în 2014, iar Romain Grosjean a impresionat prin maturitate şi perseverenţă, având astfel prima şansă să semneze un nou contract.

Pentru Hamilton, toate aceste evenimente ar putea avea un impact major inclusiv asupra salariului său. În ciuda informaţiilor din presă care anunţau o ofertă de 100 de milioane de lire sterline pentru cinci ani, McLaren a admis prin vocea preşedintelui Ron Dennis că britanicul trebuie să accepte un salariu mai mic decât cel actual.

Hamilton nu mai poate cere un salariu cel puţin la fel de mare ca până acum, întrucât nici nu mai are opţiuni spectaculoase la alte echipe. Prin urmare, varianta cea mai plauzibilă este că Hamilton va rămâne la McLaren anul viitor pentru un salariu ceva mai mic decât cel pe care îl primeşte în prezent.

Timpul îmi va dreptate. Sau nu.

Feature-ul pe care l-am publicat miercuri despre pneurile Pirelli a reaprins o discuţie mai veche între cititorii Automarket: ştie Pirelli să construiască pneuri pentru Formula 1 sau competiţia este o pălărie prea mare pentru ei?

Totul pleacă de la ceea ce se întâmplă în acest sezon, când numeroşi piloţi au avut probleme cu gestionarea pneurilor în regim de cursă. Cel mai vehement a fost Michael Schumacher, care afirma că nu poate pilota la maxim din cauza faptului că riscă să deterioreze prea repede cauciucurile.

Ceea ce spune Schumacher este perfect adevărat. Dar la fel de adevărat este că Pirelli a construit pneurile conform cerinţelor formulate de echipe.

Mai ţineţi minte Marele Premiu al Canadei din sezonul 2010? Datorită comportamentului special al pneurilor medium şi supersoft oferite de Brdgestone pe circuitul abraziv de la Montreal, cursa a produs ceea ce fanii Formulei 1 nu mai văzuseră demult în acel sezon: spectacol.

Pirelli tocmai câştigase contractul pe trei ani pentru furnizarea pneurilor, iar echipele au profitat de oportunitate şi au spus răspicat: anul viitor vrem acelaşi spectacol ca la Montreal!

Pirelli s-a conformat. După ce în 2010 cursele erau lipsite de sare şi piper pentru că strategiile pentru pneuri erau în mare parte similare, în 2011 s-a produs o schimbare prin diversificarea opţiunilor. Totul a culminat cu ceea ce vedem în acest sezon, când Pirelli a modificat din nou compoziţiile pentru ca pneurile să funcţioneze la parametri optimi doar într-un anumit interval de temperatură, care diferă semnificativ în funcţie de specificaţiile monopostului.

Pirelli nu a făcut altceva decât să construiască pneuri conform solicitărilor echipelor, însă reversul medaliei este că unele echipe preferă să-şi justifice un eşec prin faptul că nu înţeleg pneurile, decât să admită că deţin un monopost mai puţin competitiv decât rivalii.

La fel de adevărat este că Pirelli este capabilă să construiască pneuri care să reziste o cursă întreagă, fără niciun schimb pe parcursul a 300 de kilometri. Asta s-ar traduce prin curse lipsite de elementul strategic şi, mai ales, de depăşiri. Vrea cineva să vedem aşa ceva? Aşa mă gândeam şi eu…

Puţini s-ar fi aşteptat ca Fernando Alonso, Kimi Raikkonen şi Michael Schumacher să urce pe podiumul de premiere al Marelui Premiu al Europei în această ordine.

Şi mai puţini s-au gândit însă ca un asemenea podium cu o “greutate” totală de 10 titluri mondiale nu este tocmai greu de găsit prin arhivele Formulei 1. Şi aşa am ajuns la Marele Premiu al Franţei din 2005, acolo unde podium a fost alcătuit din…

Şi o mică dovadă că totul s-a potrivit de minune: dacă în 2012 Alonso şi Schumacher au plecat de pe locurile 11 şi 12 ale grilei de start, în 2005 Raikkonen pleca de pe poziţia a 13-a.

Niki Lauda a sintetizat într-o singură frază modul în care s-a schimbat Formula 1 în ultimele decenii:

“Dacă aş fi concurat acum, nu numai că aş fi avut mai mulţi bani, dar aş fi avut şi mai multe urechi!”

Să le luăm pe rând.

Salariile din Formula 1 sunt confidenţiale, motiv pentru care toate datele sunt estimative. Chiar şi aşa, sumele vehiculate sunt suficient de elocvente pentru a ne face o idee concretă.

În 1977, sezonul în care a obţinut al doilea titlu mondial, Lauda a avut un salariu de numai 250.000 de dolari, pentru ca la al treilea titlu din 1984 să fie recompensat cu 4 milioane de dolari.

În schimb, anul trecut, Sebastian Vettel a încasat 11 milioane de dolari de la Red Bull, însă salariile altor piloţi sunt ameţitoare: Fernando Alonso câştigă 30 de milioane de euro pe an la Ferrari, în timp ce Lewis Hamilton este pe punctul de a primi o ofertă de 100 de milioane de lire sterline pentru cinci ani, adică 20 de milioane de lire anual.

Cât despre siguranţă, este suficient să menţionăm că Ayrton Senna a fost în 1 mai 1994, adică în urmă cu 18 ani, ultima victimă a unui accident mortal pe un circuit de Formula 1. Dacă luăm în calcul doar perioada 1971 – 1986, care marchează debutul şi ultima retragere a lui Lauda din Marele Circ, observăm că austriacul a fost martor la nu mai puţin de nouă accidente fatale petrecute în timpul unor curse de Formula 1.

Prin urmare, Lauda are perfectă dreptate când spune că ar fi câştigat mai mulţi bani dacă ar fi concurat în prezent în Formula 1, pe lângă securitatea net superioară.

Ironia este că, pentru a ajunge să te bucuri de aceste avantaje, ai nevoie de… bani. Cu alte cuvinte, banul la ban trage…

Romain Grosjean are o explicaţie pentru incidentul în care a fost implicat cu Michael Schumacher la startul Marelui Premiu al statului Monaco:

“Am avut probleme la start, dar nici Lewis Hamilton nu a avut unul prea bun. Fernando Alonso a ajuns în dreptul lui, aşa că eu eram pe exteriorul ambelor monoposturi şi, din păcate, Michael Schumacher era la rândul lui în exteriorul meu. Pur şi simplu nu era destul spaţiu”.

Desigur, nu era destul spaţiu.

Alţii au încercat să-i ia apărarea francezului afirmând că acesta nu are suficientă experienţă în Formula 1 sau la Monaco. Este adevărat că Grosjean a concurat pentru prima oară în Principat la volanul unui monopost de Formula 1, însă argumentul că nu era obişnuit cu circuitul nu stă în picioare.

El a participat la Monaco în GP2 în 2008, 2009 şi 2011, obţinând inclusiv o victorie în urmă cu trei ani pe vremea când concura pentru Barwa Addax. Cu alte cuvinte, ştie foarte bine circuitul.

Poate că pilotul echipei Lotus are o atracţie deosebită pentru Schumacher sau poate pur şi simplu vrea să-l menajeze pe “bunicul Formulei 1″ şi să-l trimită mai repede la boxe pentru odihnă. Altfel nu se explică cum, într-un clasament al piloţilor care au parcurs cei mai mulţi kilometri în acest sezon, Grosjean ocupă ultimul loc cu 942 km, în timp ce Schumacher este, deloc surprinzător, pe locul 23 cu 1003 km.

Şase ani fără o zi trecuseră de la ultimul pole position obţinut de Michael Schumacher pe circuitul de la Monaco, pe care avea însă să-l piardă în aceeaşi seară din cauza faimosului scandal “Rascasse”.

În mod ironic, cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 are parte şi acum de exact acelaşi tratament: este penalizat cu cinci poziţii şi va pleca doar de pe locul şase. Totuşi, dacă în 2006 a meritat pe deplin penalizarea, cu totul altfel stau lucrurile în 2012.

În primul rând, incidentul cu Bruno Senna de la Barcelona a părut doar atât: un simplu incident de cursă pentru care germanul a plătit prin abandonul suferit.

În al doilea rând, regulamentul care prevede penalizarea unui pilot în următoarea cursă pentru eventualele greşeli pe care le-a comis într-o cursă anterioară este departe de a fi corect.

Nu am fost niciodată fanul lui Schumacher, însă aştept de aproape trei ani prima lui victorie de la revenirea în Formula 1. Nu pot să-mi imaginez ce simt acum fanii lui Schumacher după acest pole position oarecum neaşteptat şi cu atât mai puţin pot să-mi imaginez ce sentimente au ştiind faptul că idolul lor va pleca doar de pe locul şase din cauza unei penalizări nedrepte.

Nu ne rămâne decât să sperăm că Schumacher va repeta performanţa din cursa de la Monaco din 2006, atunci când a recuperat 17 poziţii (a plecat de pe 22, a terminat pe 5).

Acum are de recuperat doar cinci poziţii şi are de partea sa şi sprijinul moral al milioanelor de fani ai Formulei 1 care vor să vadă, măcar încă o dată, celebrul său salt de pe podiumul de premiere.

Orice este posibil.

Când aproape toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă Mclaren va fi mai bună decât Red Bull în prima cursă a sezonului, Auto Motor und Sport vine să răstoarne calculele hârtiei cu o ipoteză bazată pe performanţele din ultima sesiune de teste de la Barcelona: Mercedes are cel mai rapid monopost, mai rapid chiar şi decât Sauber.

Sunt convins că analiza jurnaliştilor de la AMuS este corectă şi se bazează pe timpii realizaţi de piloţi pe circuit în cadrul stinturilor lungi, însă AMuS a omis câteva date importante:

• Red Bull a introdus în ultimele două zile ale sesiunii un update semnificativ pe care nu a avut timp să-l evalueze corespunzător din cauza unor defecţiuni tehnice la cutia de viteze. Practic, Vettel a efectuat duminică doar 23 de tururi (în mare parte în regim de calificări), comparativ cu cele 100 ale lui Schumacher.

• În general, Mercedes AMG s-a concentrat pe stinturi lungi, în timp ce Red Bull a parcurs mai mult de 100 tururi pe zi doar joi. În total, Mercedes AMG a parcurs 436 de tururi, iar Red Bull doar 280.

În concluzie, nu trebuie să luăm analiza AMuS ca fiind 100% corectă, ci doar ca o ipoteză interesantă cu şanse de a deveni realitate. Ceea ce nu ar fi deloc rău pentru Formula 1.

După negocieri de câteva luni, Pirelli a reuşit în sfârşit să convingă echipele că are nevoie de un monopost de Formula 1 pentru a putea dezvolta pneurile pentru sezonul 2013.

Singura necunoscută din planul italienilor este pilotul care va urca la volanul monopostului Renault R30 din sezonul 2010. În condiţiile în care lista piloţilor cu experienţă care au rămas fără loc de muncă în Formula 1 în 2012 este destul de impresionantă (Nick Heidfeld, Adrian Sutil şi Vitantonio Liuzzi sunt doar trei dintre ei), indecizia celor de la Pirelli ar putea ascunde un pilot surpriză.

În prezent, pe “banca de rezerve” a Formulei 1 aşteaptă un pilot aflat într-o lungă perioadă de recuperare după un accident de raliuri suferit în luna februarie a anului trecut care, total întâmplător, cunoste foarte bine particularităţile monopostului Renault R30.

Exact. Este vorba despre Robert Kubica. Polonezul speră să revină în Formula 1 în sezonul 2013, însă principala lui problemă este că, după ce încheie perioada de recuperare, nu prea are cum să testeze, întrucât testele din timpul sezonului sunt interzise (sesiunea de la Mugello din luna mai va fi folosită pentru dezvoltarea monoposturilor, nu pentru reabilitarea unui pilot sau altul).

Prin urmare, testele cu Pirelli ar reprezenta ocazie ideală pentru Kubica să afle dacă este capabil să revină în Formula 1 anul viitor. Fără stresul de a obţine un timp bun, doar cu obiectivul de a oferi feedback, polonezul poate fi o soluţie interesantă, dar totuşi riscantă, pentru Pirelli.

Deocamdată este doar o speculaţie. Rămâne de văzut dacă se va adeveri.

În ultimele zile am fost întrebat prin diverse locuri ce se întâmplă cu F1 Champ, singurul manager de Formula 1 din România. Printre altele, cele mai arzătoare întrebări au fost legate de perioada de înscrieri, de premii şi de sistemul de desfăşurare, dar nu puţini au fost cei care m-au întrebat direct: va mai exista F1 Champ in 2012? Sigur că va exista.

Pentru a lămuri o parte din aceste aspecte, iată câteva răspunsuri scurte şi la obiect la întrebările voastre:

• înscrierile în managerul F1 Champ 2012 vor începe în 12 martie

• împărţirea piloţilor şi echipelor în grupe valorice va rămâne în mare parte aceeaşi: 5 grupe pentru piloţi, două grupe pentru echipe

• câştigătorul marelui premiu va fi desemnat în cadrul unei etape finale (Brazilia) la care vor participa doar cei mai buni manageri din fiecare etapă.

• premiile vor fi… interesante! Acestea vor fi anunţate în 12 martie.

Dacă aveţi întrebări specifice despre F1 Champ aici este locul potrivit să le puneţi. Voi răspunde la toate întrebările în măsura în care acest lucru este posibil.