Senna: Beyond the Speed

După ce am aşteptat în zadar versiunea completă în limba engleză, am făcut pasul cel mare şi am văzut filmul documentar despre cariera lui Ayrton Senna, versiunea în engleză şi portugheză.

Îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experienta celor 162 de minute ale documentarului (am văzut versiunea completă, ce include interviuri cu câţiva jurnalişti brazilieni). Pot însă să spun câteva lucruri esenţiale, fără a avea pretenţia unei cronici de film:

  • filmul abordează întreaga carieră în Formula 1 a lui Ayrton Senna (1984 – 1994), însă se concentrează pe două aspecte esenţiale: conflictul cu Alain Prost şi finalul tragic de la Imola.
  • relaţia cu Prost de la McLaren şi modul în care aceasta s-a deteriorat dramatic pe parcursul anilor este redată fidel şi include explicaţiile actuale ale cvadruplului campion mondial.
  • povestea primei victorii a lui Senna în Brazilia este memorabilă, mai ales prin prisma atmosferei din tribune şi a extenuării fizice a triplului campion mondial
  • zilele premergătoare tragediei de la Imola sunt redale destul de fidel, deşi lipsesc unele amănunte foarte interesante.
  • cel mai mult mi-au plăcut imaginile “din spatele scenei”, imagini care probabil au fost prezentate în premieră absolută şi care ne ajută să înţelegem cum gândea omul Senna. Veţi descoperi o persoană extrem de deschisă şi prietenoasă.

Nu insist pe detalii, nu vreau să vă stric plăcerea de a viziona un documentar de excepţie.

Vă mai spun doar atât: dacă vreodată cineva vă întreabă de ce vă place Formula 1, îndrumaţi-l să vizioneze acest documentar. Vă garantez că va deveni fan înfocat al Formulei 1.

Etichete: /

18 comentarii la “Senna: Beyond the Speed”

  1. Lucian spune

    ai zis la penultimul punct ca lipsesc unele amanunte foarte interesante.Care ar fi acelea?

  2. VladyF spune

    Intradevar foarte interesant documentarul, m-a captivat chiar daca nu sunt fan F1. Merita vazut
    Tot versiunea engleza si portugheza am vazut-o si eu dar avea sub in romana :)

  3. babu spune

    Speram ca o sa fie deja lansat in Romania. Ne spui unde l-ai gasit ?

  4. ioana-ramona spune

    l-am vazut si eu acum doua saptamani.ai dreptate,este fantastic si merita vazut.

  5. Dorinel spune

    Unde l-ai vazut? :)

  6. stefan spune

    SUNT MARE PASIONAT F1 SI MOTOGP DAR CURSA DE DUMINICA MI-A LASAT UN GUST AMAR DIN NOU DIN PRICINA LIPSEI DE ACURATETE IN APRECIEREA SITUATIILOR DIN CURSA ,IN SPETA SI CELE DOUA ACROSAJE ALE LUI BUTTON CARE AU FACUT VICTIME….NU CONCEP CA CINEVA SA CASTIGE DUPA CE A SCOS DOI PILOTI DE TEMUT DIN COMPETITIE……PERIOADA ROMANTICA DIN F1 A TRECUT ACUM PRIMEAZA ALTE INTERESE… NICI REGULAMENTUL NU ESTE APLICAT EGAL TUTUROR ECHIPELOR SI ESTE TRIST CA BANUL PRIMEAZA….BUTTON NU ESTE UN MARE CAMPION SI DACA NU AVEA O MASINA CU MULTE NEREGULI IN SEZONUL 2009 ,NU AJUNGEA CAMPION MONDIAL….RUSINOS SI DESCURAJATOR.

  7. KalEl spune

    acasa evident :) ) 720p :P

  8. scuderia spune

    daniel esti amabil sa ne spui si noua unde ai vazut documentarul? multumiri anticipate

  9. angeldegan spune

    se poate descarca de pe filelist.ro pentru cine are cont.

  10. Bishuc spune

    Filmul este o telenovela de doi bani. Comentariile lui Prost sunt interesante insa. S-au facut documentare mai bune despre Senna. Acest documentar este mikialexandist

  11. KalEl spune

    ia bishuc, spune-ne tu unu mai bun

  12. Ionut spune

    Cine este interesat sa caute si documentarul “The Official Tribute to Senna (1960 – 1994)” (2 DVD-uri). Contine: The Right to Win, The life style of Ayrton Senna in Brazil, Special Features (teste, statistici, foto), Extra (Senna ‘music and image impression’), Racing is in my Blood.

  13. Daniel Popescu spune

    Lucian: In seara zilei de sambata de dupa accidentul mortal suferit de Roland Ratzenberger, Senna a trimis o scrisoare de condoleante familiei pilotului, iar a doua zi a incercat sa-si convinga colegii sa se organizeze intr-un fel de asociatie pentru a face presiuni pentru cresterea sigurantei in F1.
    In documentar nu se spune nimic despre asta. Din pacate, nu a mai apucat sa-si duca planurile la bun sfarsit…

  14. Daniel Popescu spune

    VladyF: Si eu l-am vazut cu subtitrare in romana, inclusiv pentru comentariile facute in portugheza.

  15. Daniel Popescu spune

    babu: Din pacate, nu exista nicio informatie privind lansarea filmului in cinematografe sau pe DVD.

  16. Daniel Popescu spune

    KalEl: Bingo! :)

  17. Daniel Popescu spune

    Scuderia, dorinel, babu: Il gasiti pe aproape orice site de tip torrents, mai ales pe cele cu sectiuni de motorsport.

  18. Liviu spune

    Sau dacă citiți pe F1 Fanatic seria asta http://www.f1fanatic.co.uk/category/f1-reviews/other-f1-videos/senna-movie-other-f1-videos/ o să aflați de faptul că există filmare în care Senna se uita la Tamburello și spune că cineva va muri în virajul ăla… deasemenea, este un moment în care sora lui spune că i-a citit un pasaj aleatoriu în Biblie în ziua dinainte de cursă sau în dimineața cursei. Pasajul spunea că Dumnezeu îi va face astăzi cel mai mare cadou: pe El Însuși. Îți cam dă fiori, poate chiar dacă ești unul din fanii F1 care trăiesc cu impresia că îl urăsc pe Senna.

    E un documentar care chiar te poate face să te intereseze F1. E din cauză că e făcut ca un film, nu ca un documentar. Varianta cu impresiile jurnaliștilor (Richard Williams, Joe Bisignano, Pierre van Vliet) merită văzută la a doua vizionare. Prima oară te distrag.

    Și nu există variantă în engleză, filmul e pe jumătate în engleză, pe jumătate în portugheză. Dar îl găsiți cu subtitrare în limba engleză.