Relevanţa testelor de iarnă din Formula 1

După ceva mai mult de două luni de la steagul cu pătrăţele din Brazilia, Formula 1 a revenit oficial la viaţă cu prima sesiune de teste premergătoare noului sezon, care se desfăşoară în perioada 5-8 februarie pe circuitul de la Jerez.

În această perioadă a anului este foarte uşor să cădem în capcana clasamentelor generale care afişează doar cel mai bun timp realizat de fiecare pilot în parte şi să dăm verdicte de tipul “echipa X va fi campioană mondială” şi “băieţii de la y se vor chinui să ajungă în ultima parte a calificărilor.

În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe. În general în teste şi în special în această primă sesiune de de la Jerez echipele se concentrează pe fiabilitate şi mai puţin pe performanţa brută. Pentru că, nu-i aşa, degeaba ai un monopost cu o secundă pe tur mai rapid decât toate celelalte echipe dacă nu reuşeşti niciodată să parcurgi cei puţin peste 300 km ai unei curse.

Pe de altă parte, aproape nimeni nu cunoaşte nivelul de carburant din rezervoarele monoposturile. În contextul în care 10 kilograme de combustibil înseamnă aproximativ 0.4 secunde pe turul de circuit, este foarte uşor să tragem concluzii pripite cu privire la performanţele unui monopost.

Nu în ultimul rând, în Formula 1 a devenit deja o tradiţie ca unele echipe să utilizeze în teste foarte puţin combustibil cu scopul de a obţine un timp cât mai bun pentru a atrage sponsori înaintea noului sezon. Se întâmplă aproape în fiecare an, dar “recordul” este probabil deţinut de Prost. Echipa legendarului Alain Prost şi-a surclasat rivalii cu peste o secundă în testele de la Estoril din 2001 şi a câştigat câţiva sponsori numai pentru a obţine doar patru puncte pe tot parcursul sezonului.

Unii dintre voi veţi spune că Brawn a demonstrat în 2009 că această logică poate fi combătută. Totuşi, Brawn GP a fost o excepţie de la regulă apărută datorită unui element foarte important care lipseşte în 2013: schimbarea radicală a regulamentului tehnic. Cum în acest an regulamentul este în mare parte acelaşi, cu excepţia unui panou din fibră de carbon de circa 200 de grame între saşiu şi nas, este greu de crezut că va exista vreo echipă care să pornească o revoluţie. Poate în 2014…

Prin urmare, recomandarea mea este să privim aceste teste de iarnă cu o uşoară relaxare în privinţa timpilor şi să nu ne îmbătăm cu apă rece.

Etichete:

2 comentarii la “Relevanţa testelor de iarnă din Formula 1”

  1. diesel08 spune

    Testele de la Jerez au, intr-adevar, mai putina relevanta cand e vorba de performanta pe un singur tur, insa specialistii pot trage unele concluzii. O masina nascuta buna din start beneficiaza de avantaje doar daca beneficiaza de o dezvoltare corespunzatoare pe parcursul sezonului. Mclaren pare sa fie rapida. Lotusul la fel. Cu siguranta si Red Bull este acolo. Ferrari sunt atipici, abia la Barcelona vom avea niste elemente, oricum sunt mult mai bine decat in 2012. Sauberul poate furniza o surpriza placuta, au niste rezolvari interesante de natura aerodinamica.

  2. Mavrick spune

    Cu sinceritate va spun: abia astept prima cursa, deoarece acolo fiecare monopost va fi obligat a avea in rezervor o cantitate de combustibil aproximativ egala cu a rivalilor, mai exact spus minimum necesar pentru nr-ul de km ce urmeaza a fi parcursi in acea cursa. Si cum pe acea pista vor rula toate monoposturile atunci vom vedea mai exact, dar nu in totalitate, calitatea monoposturilor. De ce am zis “nu in totalitate”? Pentru ca-n urmatoarea cursa vom vedea cat de fiabile sunt, deci putem spune ca si a 2-a cursa are o importanta deosebita in a da un verdict cat mai corect.