Formula 1 la TV în 2014

Zilele acestea am fost întrebat de mai mulţi prieteni ce post de televiziune va transmite Formula 1 în România în sezonul 2014.  Întrucât aceeaşi întrebare a venit în această săptămână şi din partea lui “91Schumi06″, unul dintre cititorii fideli de Automarket, cred că cel mai bine este să prezint aici opinia personală pe acest subiect.
Începând din 2011, Formula 1 a fost transmisă în România de postul DigiSport, aflat în proprietatea operatorului RCS-RDS, pe baza unui contract pe trei ani. Durata contractului nu este stabilită de cumpărător, ci de Formula One Management (FOM), care impune inclusiv cumpărarea drepturilor pentru GP2 şi GP3 la pachet cu F1.
Conform unor informaţii mai vechi, confirmate pe ocolite inclusiv de comentatorul Florin Ion la finalul cursei din Brazilia, RDS vrea să cumpere drepturile TV pentru Formula 1 şi pentru următoarele trei sezoane, dar din câte îmi dau seama încă negociază semnarea noilor contracte cu FOM.
Bănuiala mea (şi este o opinie strict personală) este că RDS este interesată de Formula 1, dar nu este dispusă să plătească orice sumă solicitată de FOM. Cu alte cuvinte, dacă pot cumpăra drepturile pentru o sumă rezonabilă din punctul lor de vedere, le vor cumpăra. Dacă nu, nu.
Cred în ipoteza asta pentru că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu drepturile TV pentru Premier League, campionatul englez de fotbal. Au avut drepturile câteva sezoane, iar în 2013 au vrut să prelungească acordul, dar au renunţat pentru că suma solicitată de britanici a fost prea mare.
Acum câteva luni am auzit că şi DolceSport, televiziune aflată în proprietatea Romtelecom, ar fi interesată de Formula 1, dar că bugetul alocat pentru Marele Circ este semnificativ mai mic decât cel al RDS-ului. Aşa că, dacă nu va fi la DigiSport, probabil nu va fi nici la DolceSport.
Nu cred că o televiziune privată va cumpăra F1 (de exemplu, ProTV, Antena 1, Prima TV), pentru că nu se justifica din punct de vedere financiar. Veniturile din publicitate sunt mult mai mici decât costurile, mai ales că undeva la trei sferturi dintre curse sunt la ora 15:00 sau dimineaţa devreme, când audienţele sunt mici.
Rămân practic două variante. Prima, cu şanse mici, este Orange. De câteva luni circulă zvonul că operatorul de telefonie, care a intrat recent pe piaţa de televiziune digitală prin Orange TV, este interesat să cumpere drepturile pentru campionatul intern de fotbal. Poate că Formula 1 ar reprezenta o modalitate suplimentară de a atrage clienţi.
A doua variantă este TVR. Aici lucrurile sunt mult mai nuanţate, pentru că vorbim despre o televiziune de stat în care deciziile nu se iau neapărat în funcţie de profitabilitatea efectivă a programului, ci pe cu totul alte criterii. Dar mai bine să nu vorbim despre asta.
În concluzie, din punctul meu de vedere, situaţia nu este deloc una roz pentru fanii Formulei 1 din România. Sunt şanse bune ca, în cazul în care RDS nu cumpără Formula 1, fanii să nu aibă niciun post de televiziune la care să vadă cursele de anul viitor.

Etichete:

37 comentarii la “Formula 1 la TV în 2014”

  1. paulietgm spune

    Deci ne vom uita ca pe vremuri la bulgari, nemti si unguri. E ok si asa. Sau pe net.
    Odata cu schimbarea de regulament si cu interesul crescut pt noul sezon probabil pretul pt drepturi tv va creste. Eu stiam ca vanzarea de publicitate este principala sursa de venit din F1, nu drepturile de televiziune.

  2. iceman spune

    din 2011 internetul a fost la putere, la prima cursa din 2011 am vazuto pe rtl, mare greseala, limba germana e una, reclamele mai ceva ca la posturile romanesti marea buba, am incercat pe internet digi, amatori, si a ramas bbc si apoi sky tv

  3. Daniel Popescu spune

    @paulietgm: Din pacate nu gasesc acum materialul, dar am citit mai demult ca FOM obtine din drepturile TV cam aceeasi suma de bani pe care o realizeaza din taxele de participare impuse circuitelor. A treia “felie” (si cea mai mica ca valoare) este din publicitatea de pe circuit, acolo unde numai Pirelli plateste 50 de milioane de euro.

  4. iceman spune

    ideal ar fi la tvr dar ar fi problema comentatorilor

  5. 91Schumi06 spune

    @ Daniel Popescu:
    Multumesc de raspuns, sper s-o vedem tot la Digi, mai ales ca aveam posibilitatea de a urmari si antrenamentele.
    @iceman:
    ar fi ideal la tvr pt unii care stau cu sarme prin tv, pentru ca-mi aduc aminte sesiunea de calificari de la Imola, din 2005, cand au intrerupt-o ca murise papa.
    Acum, sa fim seriosi, e o competitie sportiva si, din punctul meu de vedere, trebuie sa fie transmisa de-o televiziune de profil.

  6. Fan F1 spune

    Eu tot anul am avut onoarea de-a urmari campionatul de F1 cursa de cursa pe site-ul http://cricfree.tv/live/index.php. Am fost multumit de imagine, sunet si de faptul ca toate comentariile erau in limba engleza si astfel puteam intelege in mare parte ce se discuta.E site-ul pe care-l folosesc de foarte multe ori deoarece acolo ma mai uit si la diverse meciuri ori partide de snooker deoarece sunt si fan al acestui sport care tine foarte mult de talent si rationament (norocul mai putin).

  7. iceman spune

    @91Schumi06 avem in romania asa ceva? prefer tvr ca nu au reclame, nu am spus ca sunt perfecti, dar mai bine decat alti, daca ai fi urmarit o cursa la rtl ai intelege

  8. DDD spune

    Speram ca Digi sa semneze contractul cu FOM cat mai repede. Ar fi pacat sa nu o faca, deoarece Digi transmite si antrenamentele iar cei 2 moderatori sunt ok per ansamblu.

  9. Soxy spune

    eu sunt de parere ca Digi va sari cu banul

    au 3 posturi … din punctual de vedere al ratingului, pierd mai mult decat castiga prin “economia” realizata

    plus ar putea incerca sa faca un contract de joint -broadcast (In UK si in SUA chiar mai multi platesc drepturile la FOM ex: Sky si ESPN). La noi ar putea sa o faca Digi cu Dolce … daca ar avea minte pentru asa ceva …

    eu de mai multi ani urmaresc pe RTL(HU) si M1(HU), si probabil o sa raman la variant acesta
    performanta comentatorilor nu se compara cu celor care lucreaza la TVR sau Digi

    consider ca multi fani de pe acest blog ar fi mai capabili sa comenteze decat actualii comentatori

    revenind la subiectul initial, cel mai simplu ar fi ca Digi sa faca un contract de difuzare cu Sky,
    asa macar ar fi un pachet de calitate (cu toate ca ar fi li nlimba engleza)

  10. Soxy spune

    @Daniel

    poate ar fi oportun sa faceti Automarket TV si sa difuzati voi on-line cursele de F1, GP2 ,GP3, WRC, CNR, etc

    bineinteles daca dispuneti de bugetul necesar … daca da ar fi pacat sa n-o faceti.

  11. Daniel Popescu spune

    @Soxy: Digi si Dolce au parteneriate de acest fel pentru Champions League si Europa League, deci e posibil sa existe si varianta asta.

    Costurile pentru transmisii, fie ele si doar online, ar fi mult prea mari pentru Automarket, iar posibilitatile de monetizare mult prea mici.

  12. DDD spune

    @Daniel – Daca nu ma insel, cand a fost intrebat Florin Ion daca Digi Sport va avea drepturile TV pt F1 si in 2014, acesta ar fi fi raspuns afirmativ.

  13. Soxy spune

    @Daniel

    mersi de raspuns

    imi permit sa va impartasesc o idee … poate e sci-fi,dar totusi o scriu:

    ati putea incerca sa faceti cu digi un proiect de comun
    intre fanii de Bucuresti(dar si din restul tarii … de ce nu) un concurs pentru posturile de commentator F1 (cei actuali sunt sub orice critica … sincer … pana si cei de la Digi ar putea recunoaste)

    o etapa de preselectie bazat pe intrebari legate de instoria F1, istoria echipelor si regulamentul 2014

    si cei care ajung in finala( sa zicem 10 persoane) sa aiba ocazia sa comenteze cate 2 primele cinci curse, dupa care prin vot Automarket sa se decida cine primesc jobul de commentator F1 la Digi

    pentru voi ar fi un castig mare ca ar creste numarul userilor logati – baza de date mai mare

    pentru RCS- RDS ar fi un tool sa-si creasca cota de piata si la Digi rating-ul (eu in numai de curiozitate m-as uita la Digi si nu la M1 la cursa)

    dar castigul cel mai mare l-am avea noi … in sfarsit ar fi comentariu de calitate la cursele de F1 pe Digi

    ce zici? ti se pare interesant?

  14. ferr spune

    Spania, Italia, Germania… baga reclame in timpul cursei de nu mai stii de capul tau. Mai rau decat vedem la ProTv in timpul unui film. Cursa este intrerupta, uneori chiar in momente importante, pentru a se face publicitate la diferite firme. Uneori se da reluare, alteori pierzi o depasire. Si cred ca televiziunile fac o gramada de bani din asta.

    Cate reclame ati vazut la Digi in timpul Formulei 1 sau in timpul MotoGP? Zero. Nici macar in antrenamente Digi nu baga reclame.

    Nu inteleg ce au unii cu comentatorii… Nu exista nicaieri in lume unii perfecti. Poate aia de la RTL sau Sky sunt mai buni pentru ca ajung la fiecare cursa, dar si aia mai fac greseli… Sunt oameni, nu roboti.

  15. ciurik spune

    Parerea mea:
    Meseria de comentator nu este usoara si chiar tind sa cred ca cei care comenteaza F1 la digi sunt buni comentatori insa, de asemenea, cred ca nu prea au treaba cu F1. Nu observa lucruri simple. Evident, si stacheta este ridicata foarte mult de catre comentatorii sky si bbc, care-s fosti piloti sau campioni de F1. Mi-a placut cand il aveau si pe Mihai Marinescu sau alt pilot ca si ajutor la comentarii insa acolo se vedea lipsa de experienta in comentariu.

    E greu sa avem si marea si sarea, dar macar feed-ul video sa-l avem.

  16. ciurik spune

    Am uitat sa precizez ca eu urmaresc feed-ul video de pe digisport.ro si audio de pe sky sports (online free stuff). Este un delay minor de aproape o secunda insa calitatea video plus calitatea comentariilor merita.

  17. Daniel Popescu spune

    DDD: Ar fi bine. Eu nu l-am auzit pe Florin Ion spunand asta, dar poate ca nu eram atent la comentariu in acel moment.

    Stiu doar ca la finalul cursei din Brazilia, inainte sa iasa din emisie, a spus ceva de genul “teoretic ne auzim cu Formula 1 in martie, practic, ramane de vazut”.

  18. Daniel Popescu spune

    @Soxy: Aici nu sunt de acord cu tine, Florin Ion este un comentator profesionist.

  19. Soxy spune

    @Daniel

    poate ca este profesionist … dar de formula 1?

  20. DDD spune

    @Daniel – Da, te cred pe cuvant..pt ca la finalul cursei din Brazilia eram atent la altceva si prea putin la comentariu, dar imi amintesc cum in timpul cursei, Florin si Antal laudau Digi Sport si ne invitau sa ramanem alaturi de ei si in 2014 pt ca vor avea un pachet atractiv format din F1, Moto GP, DTM, GP 2, GP3, Porsche Super Cup etc… Oare nu ai posibilitatea sa te interesezi eventual sa iei legatura cu DIGI (deoarece tu ai alta calitate si este mult mai posibil sa primesti un raspuns) in ceea ce priveste sezonul 2014? Eu personal ti-as fi recunoscator si sunt sigur ca nu sunt singurul! Multumesc!

  21. 91Schumi06 spune

    Cum spunea si ferr mai sus, am avut nesansa ca marele premiu al Belgiei din 2010 sa-l urmaresc la nemti, pe RTL si, surpriza, au picat niste reclame exact in momentul in care intra Vettel in Button.
    Legat de comentatori, pe mine inca ma bantuie aberatiile lu’ Miki si atunci nu pot sa nu remarc o schimbare-n bine de cand el a disparut din peisaj. Pai tin minte cursa de la Magny-Cours, din 2002, cand Schumi cucerea al V-lea titlu, si el imi vorbea de Connie Montoya si Cora Schumacher. Pe urma, tot la Magny-Cours, a facut un interviu cu Mireille Mathieu si o intreba p-aia, la aproape 60 de ani, daca sunt atragatori pilotii de F1. Ok, omu’ era bun la cancan, da’ nu la comentat F1. I-ati auzit voi p-astia de la Digi sa spuna ca dupa cursa de la Suzuka din 2011, Vettel si Schumacher s-au imbatat si au fost la karaoke?

  22. Lucian spune

    Chiar as fi trist daca nu s-ar mai transmite F1 in Romania! In cazul asta mi-ar ramane varianta on-line, insa aceasta este mai greu de obtinut si mai ales free. Nu am nimic cu comentatorii de la Digi, chiar daca mai gresesc uneori, e normala aceasta situatie. Prea suntem carcotasi multi dintre noi si ne legam de unele aprecieri ale unor oameni pusi sa comenteze niste curse. Eu ma bucur de curse si nu ma intereseaza atat de mult ce pareri au uneori cei de la Digi, cu atat mai mult cu cat acesti baieti chiar incearca sa faca ceva ok, reusindu-le de multe ori.
    In rest, sper ca F1 va sta in continuare pe ecranele noastre, avand in vedere ca dupa moartea lui Senna am avut o pauza de multi ani in care nu am urmarit marele circ, iar acum m-a prins din nou acest flagel sportiv. Sa nu amintesc de schimbarea regulamentului si sperantele ca nu vom mai avea multe curse plictisitoare.

  23. Soxy spune

    @Daniel

    I-am intrebat pe cei de la Digi si mi-au raspuns ca ei vor sa difuzeze sezonul 2014 dar este prea devreme sa confirme ca se va intampla
    negocierea contractului de difuzare se va face doar in 2014

    cine stie … sa speram ca nu ramanem fara F1
    oricum de apreciat ca au raspuns la intrebare, eu consider ca mi-au scris adevarul.

  24. DDD spune

    @Soxy
    Cam nasol daca au lasat-o pana la anul…asta nu-mi miroase a bine. inainte de a incepe sa difuzeze in 2011, stiam din sep-oct ca vor difuza daca nu insel…

  25. DDD spune

    Am trimis si eu mail la Digi Sport si mi-a raspuns Florin Ion. Din pacate nu stie nici el sigur daca F1 va mai fi la Digi in 2014…Deci nu-i a buna daca pana in luna dec. nu s-a luat o decizie in privinta asta…

  26. Andrei spune

    Sper sa fie la DigiSport.

  27. gigi ferari spune

    daca nu se va transmite pe digi sport atunci voi renunta la serviciile lor.

  28. Schumy1969 spune

    formula 1 ramane la digisport si in 2014

  29. George P. spune

    Noutati??? transmite sau nu pe 2014 F1 si MOTOGP?
    Sarbatori Fericite!!!

  30. Daniel Popescu spune

    Noutatile sunt aici:
    http://www.automarket.ro/formula1/compania-media-mp-silva-a-cumprat-drepturile-tv-pentru-formula-1-n-romnia-54587.html

    Despre MotoGP nu stiu nimic.

  31. Dragos spune

    No, deci in concluzie vizionam pe TV ori internet?
    Pentru siguranta, hai sa facem un top al transmisiilor pe internet adaugand linkurile necesare. Sa avem in vedere calitatea imaginii, intreruperile cu reclame, comentariile bune.
    Eu zic Sky F1, astept alte sugestii.

  32. Dragos spune

    Exclusivitate cumva? Live pe 10 curse +
    http://www1.skysports.com/f1/news/12433/9081007/2014-australian-monaco-brazilian-and-singapore-gps-live-only-on-sky-sports-f1

  33. Bubu spune

    RTL transmite. Daca nu sunt in stare sa cumpere cei de la Digi, macar nu mai sunt obligat sa ascult comentariile tampe. Oricum, daca nu cumpara, nici grila de start nu va mai avea urmaritori, deci cam 6 ore pe weekend ramane liber. Sa nu uitam de GP2 GP3 F1 grila…:)

  34. Alex Dobai spune

    Daca Formula 1 s-ar fi dovedit un produs de succes, nu s-ar fi pus problema semnarii unui nou contract. Dar se pare ca lucrurile nu stau tocmai bine si pretul platit este prea mare pentru ce s-a obtinut din aceasta transmisie. A fost mai bine ca in alte parti, dar mai este foarte mult de lucru. Si aici, din pacate, orgoliile si carentele s-au impus asa cum se impun in majoritatea domeniilor de la noi…
    Atunci cand numarul fanilor care privesc o cursa si care sunt in acelasi timp in fata unei conexiuni la internet se rezuma la mai putin de 10000, putem spune ca lucrurile nu stau tocmai bine…

    Alex Dobai

  35. ion spune

    Cea mai cunoscută competiţie din lumea sporturilor cu motor, Formula 1, va putea fi urmărită din 16 martie la Dolce Sport.

  36. DragosP spune

    @ion,
    tare as vrea sa te cheme si Florin :) .
    Sa nu ii aud pe Alexandrescu si Bonifaciu, de fapt aia erau la TVR, dar cine stie?…

  37. janix spune

    Ce dezamagire…trebuie sa schimb operatorul de cablu…nu e fair din partea lor!