Academia de piloţi de teste

Informaţia potrivit căreia FIA va lansa o academie de piloţi în WRC m-a făcut să mă gândesc că o astfel de iniţiativa poate fi aplicată şi în Formula 1.

Reţeta succesului ar putea fi foarte simplă: o academie formată din piloţii de teste ai echipelor din Formula 1, care să participe într-o cursă de 30 minute – o oră în timpul Marilor Premii de Formula 1. Cursa ar putea avea loc fie duminică dimineaţa, fie luni. Pentru a nu intra într-un război al costurilor, se poate impune că piloţii să concureze cu monoposturi de Formula 1 din urmă cu 2-3 ani, verificate de FIA pentru a nu include componente noi.

Evident, vor exista anumite costuri pentru echipe, însă acestea nu vor fi semnificative. Vorbim practic de aducerea unui monopost suplimentar şi de menţinerea unei echipe de 5-10 oameni pe circuit o zi în plus. Nimic dramatic, iar cu puţină voinţă se poate realiza.

Avantajele de care ar beneficia piloţii de teste ar fi majore, care au ajuns să fie cunoscuţi în ziua de azi exclusiv ca piloţi de rezervă, pentru că nu au când să testeze. Un exemplu elocvent este Valtteri Bottas, care nu va urca în cockpitul monopostului Williams nici măcar la testele din Abu Dhabi dedicate tinerilor piloţi, pentru a face loc milioanelor de euro ale lui Pastor Maldonado.

Plus de asta, faimosul Resource Restriction Agreement (RRA) semnat recent despre care nimeni nu spune ceva concret include, mai mult ca sigur, anumite “portiţe” prin care echipele bogate vor putea să-şi mărească cheltuielile (altfel nu ar mai fi strict secret). Dacă echipelor chiar le pasă de aceşti piloţi, ar trebui să se aşeze la masă şi să se gândească şi la ei, nu numai la cursă nebună a îmbunatăţirii monoposturilor.

Etichete:

6 comentarii la “Academia de piloţi de teste”

  1. Lucky_Man spune

    Nu e rea ideea. Sper ca deja ai trimis un e-mail lui B.E. Nu se stie niciodata… In rest o zi buna.

  2. Daniel Popescu spune

    @Lucky_Man: Daca nu-i revin macar 50% din drepturile TV, nicio sansa sa fie de acord :)

  3. Ursu spune

    cat se poate de proasta ideea in forma detaliata de tine.
    Exista “Academie” pentru pilotii de F1 – GP2.
    concurat pe masinile de acum 2-3 ani? Glumesti? Pe care din ele? Nu de alta, da’ diferentele dintre masini chiar si anul asta sunt semnificative.
    Restrictii pe masini..ce restrictii? putere, rpm? alea-s jumate din ce conteaza la o masina. Restul de jumate vin din aero si mechanical grip.
    Idea ca si titlu e excelenta. Detaliile insa o sa o omoare.

  4. Daniel Popescu spune

    @Ursu: GP2 este o scoala foarte buna, dar diferentele fata de F1 sunt foarte mari. Daca regulamentul tehnic ar fi stabil pe o perioada de 5-10 ani, asa cum ar fi logic, testarea unui monopost din urma cu 2-3 ani nu ar mai parea atat de ineficienta. Iar cand am spus restrictii, m-am referit la interzicerea implementarii pe monopostul de teste a unor upgrade-uri care sa fie folosite ulterior pe monoposturile actuale in curse.

  5. mad79 spune

    eu stiu ca tatal lui Lewis Hamilton,are sau incearca sa puna bazele unei astfel de academii,el avand deja masinile Mclaren de acum 2 ani la dispozitie si inceaarca sa achizitioneze si de la alte teamuri masinile.Am citit undeva,dar nu stiu sa iti dau un link sigur!

  6. Daniel Popescu spune

    @mad79: Este vorba despre o academie botezata GP Prep. Ideea este foarte buna, dar nu stiu daca va reusi sa convinga si alte echipe sa-i ofere monoposturi. Pana la urma, totul se reduce la bani.

    http://www.autosport.com/news/report.php/id/85153