Merită Massa o nouă şansă la Ferrari?

Ferrari a anunţat joi ca Felipe Massa va rămâne aproape sigur la echipa şi anul viitor. Chiar dacă fanii brazilianului ar putea crede că a venit momentul să respire uşuraţi, nu cred că este greu să realizăm ca lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Dacă Ferrari vrea să continue cu Massa, i-ar prelungi acum contractul şi nu ar mai exista răspunsuri de gen “da, aşa cred” date de Domenicali atunci când este întrebat despre viitorul pilotului său.

Realitatea este ca, cel mai probabil, Massa va reprezenta soluţia de avarie pentru Ferrari în cazul în care negocierile cu Robert Kubica şi Mark Webber vor eşua. Iar aceste negocieri se vor prelungi, cel puţin în cazul lui Kubica, până spre finalul sezonului, aşa că vom afla undeva prin octombrie-noiembrie dacă Massa va rămâne într-adevăr la Ferrari.

Întrebarea pe care probabil şi-o pune Domenicali în acest moment este dacă Massa merita cu adevărat să piloteze în continuare pentru Ferrari. Rezultatele sale în comparaţie cu cele ale lui Fernando Alonso vor fi decisive în acest sens, iar spaniolul ştie să se impună la echipă atunci când trebuie. Dacă la McLaren a ales să părăsească corabia, nu cred că la Ferrari se pune problema de aşa ceva. Fie şi pentru simplul fapt ca orice pilot visează să concureze măcar o dată pentru Ferrari.

Etichete: / /

29 comentarii la “Merită Massa o nouă şansă la Ferrari?”

  1. vulpe andrei spune

    dar oare un vicecampion din 2008 nu merita sa ramana la Ferrari ? si un pilot care anul trecut era sa moara pilotand un Ferrari nu merita sa ramana ? si un pilot care i-a tinut spatele lui Schumacher si ducea greul nu merita sa ramana ? EU CRED CA DA

  2. diesel spune

    Lui Massa i s-a dat o sansa cand a fost preferat in locul lui Kimi. Daca insa nu tine pasul cu Alonso, atunci echipa trebuie sa ia in considerare un pilot care poate castiga curse chiar daca masina nu e de top. Iar aici vorbesc de Kubica pentru ca Vettel e greu de crezut ca va pleca curand de la Red Bull.

  3. voicu spune

    cred ca ar face bn cei de la ferrari sa lase in continuare ca este un pilot bn si tocmai el care ia tinut si spatel lui sumi si era sa-si piarda viata.

  4. Paul spune

    Massa este un pilot rapid si talentat. Diferenta dintre el si Alonso nu exista! Pe ce va bazati? Pe cele 15 puncte???…pai la sistemul actual de punctare cele 15 puncte se recupereaza dintr-un foc.
    Sper cu toata inima ca Massa sa ramana la Ferrari!

  5. madalinilinca spune

    Sigur va pleca de la FERRARI.Cred ca ii ajunge si lui.A rulat destul sub aripa celor de la Ferrari.Cat despre Webber nu cred ca are vreo sansa sa ajunga la Scuderie.Daca nu facea Massa accident la Unguri anul acesta nu mai concura pentru echipa italiana.A fost ca un bonus pentru sa mai concureze pentru Ferrari.Astfel ca Kubica a trebuit sa mai astepte 1 an.Oricum cred ca Kubica a fost din 2006 trecut pe lista celor de la Ferrari cand a terminat foarte bine la MONZA.Cred ca Kubica va sta la Ferrari in 2011 si 2012 si apoi va veni Hulkenberg in 2013.

  6. diesel spune

    @madalinica-Da, Hulkenberg ar fi o optiune.
    @paul-diferenta dintre Alonso si Massa este mult mai mare decat diferenta de puncte.Massa e rapid doar atunci cand masina e foarte performanta.Asa stie si Webber.

  7. ctlnmihai spune

    Sper ca toti pilotii care concureaza pentru Ferrari ,sa ramana doar cu aceasta satisfactie – adica satisfactia
    de a alerga ptr. Ferrari.. :)

  8. lxu46 spune

    Cred ca v-a mai semna pe un an, si apoi o sa vina Vettel si Massa va trece la Red Bull.

    Si dupa Alonso il astept pe Alguersuari sau Bianchi

  9. marius_kji spune

    Eu cred ca va castiga in Turcia si va inchide gura tuturor.Poate pleaca Alonso inaintea lui Massa.Ati vazut ce a luca di montezemolo despre schumi.

  10. marius_kji spune

    declarat

  11. F1-zone spune

    Poate Massa ajunge campion mondial. Nu in F1

  12. chris01 spune

    O sa-mi permit un raspuns comprehensiv si la obiect: dupa parerea mea, timpul lui Massa a trecut la Ferrari, a avut atatea sanse…pacat ca Montezemolo a decis din cauza intereselor financiare sa-l aleaga pe Massa in locul lui Kimy…Nu vreau o polemica cu nimeni privind eventualele diferente intre cei doi;ce a fost a fost;Insa pe viitor, dupa parerea mea, Ferrari ar avea o sansa atat competitionala cat si financiara sa-si creasca afacerea,ca se reduce la bani totul,cu Vettel sau Webber.Ei de fapt pot reprezenta o piata de desfacere a intereselor Ferrari in Germania si Australia..Chiar si Kubica…insa inchei prin a spune ca,din pacate e doar un forum(si unul bun) si parerile tuturor prietenilor pasionati de acest sport sunt doar importante pentru a intelege multe fenomene noi si pt a comunica.Multe salutari tuturor.

  13. ctlnmihai spune

    1.Massa merita sansa asta 2.Un alt pilot mai bun nu i-ar conveni lui Alonso in momentul acesta

  14. Mihai spune

    Alternativa Kubica sau Vettel

  15. ally_great spune

    Alonso a venit cu banii, deci clar nu va pleca. Cat despre Massa si Ferrari, cred ca e momentul adevarului, si ala nu va fi favorabil pentru primul.

  16. dmd spune

    De ce nu completati rubrica cu datele fizice ale noilor piloti si a celor la care lipsesc? Sunt cumva secrete?
    :)

  17. Cyrus spune

    Pana la urma si-a gasit si Massa ceva sustinatori de cand concureaza la Ferrari :)

  18. marius_kji spune

    A demonstrat ca poate sa devina campion si a avut ghinion,dar in viata mai ai si noroc,deci vom vedea.

  19. Alexandra1710 spune

    Urmasul lui Barrichello.S-a nascut talent si va muri speranta…si totusi,cei de la ferrari nu si-au dat seama niciodata ca a fi vice campion mondial,inseamna a fi mai slab decat un CAMPION mondial !

  20. 91Schumi06 spune

    Massa doar ar fi putut sa fie campion.Insa campionatul ala l-a cam pierdut pe mana lui. Massa nu va fi niciodata campion mondial,nu are acest talent.El nu stie sa depaseasca,nu stie sa faca o cursa pe ploaie,ba chiar e catastrofal.Massa nu e-n stare sa tina o masina pana la finalul cursei,daramite sa mai lucreze si la dezvoltarea ei.A fost adus acolo datorita lui Jean Todt si a faptului ca a fost pilot de teste in 2003,dar acum nu prea-l mai agreeaza nimeni in echipa,si pe langa toate astea…n-are nici rezultate.Referitor la Vettel,sper sa fie baiat destept si sa nu aleaga Ferrari,cel putin cat este Alonso acolo.La 23 de ani poate sa mai astepte 2-3 ani pana sa treaca la Ferrari,cu ocazia asta mai capata si el experienta si mai menajeaza franele.Kubica…ar fi o solutie,dar ca coechipier cu Vettel.O echipa formata din astia 2 ar ajunge departe.De fapt…la ora actuala mi se par cei mai completi piloti de pe grila,exceptandu-l desigur pe inegalabilul M.Schumacher…el face parte din alta galaxie.

  21. diesel spune

    Totusi..sa nu ne grabim sa-l desfiintam pe Massa. Massa a fost adus la Ferrari pentru a fi locotenentul marelui Schumacher. Ce-ar fi facut Schumacher daca avea un Raikkonen, un Montoya, sau un Alonso coechipier? Massa, dupa retragerea lui Schumacher a crescut ca pilot. A avut sansa lui. Nu suntem depozitarii adevarului absolut si nici vizionari nu suntem. Cine ar fi pariat pe Button in urma cu 3-4 ani?Dar pe Webber?Vettel, pai inca are multe de demonstrat..deocamdata trebuie sa-l invinga pe Webber. Este talentat, dar complet inca nu. Iar Massa, hai sa vorbim despre el in toamna.

  22. nemetleo spune

    :) )))))) @diesel Da …Schumacher i-a distrus cariera. Nesimtit germanu asta. Acuma il saboteaza pe Rosberg.
    Ii pune prafuri in mancare si face cinste la mecanici sa-l ‘lucre’.
    Montoya-lol. Mare pilot si ala

  23. wolful spune

    Daca era in viata mosul Enzo, Massa ar fi fost de mult trimis la plimbare.
    Ferrari a ajuns unde a ajuns pentru ca stie ca nu este o societate caritabila !
    Massa a fost o tanara speranta, este talentat dar, ca si Alesi nu are noroc.
    Montezemollo il va tine la Ferrari numai daca are interese de marketing in america de sud sau daca Alonso va insista sa ramana el si sa nu fie adus un pilot mai competitiv. Nu ar fi primul,Schummi sau Senna impuneau sa aiba un coechipier mediocru pentru a nu avea concurent in interiorul echipei.

  24. Alexandra1710 spune

    Räikkönen: three unforgettable years together

    “I will never forget the three years I spent at Ferrari. At the wheel of a car from Maranello, I managed to realise my dream as a driver, which was to win the Formula 1 World Championship title, but it’s not just because of the results that I will never forget this experience. It was a very intense time, a mix of indescribable happiness and some difficult moments: throughout it all, we were always united, as befits a real team.

    I took nine wins with Ferrari and three of them stand out. The first was in Melbourne, in 2007, because I could not ask for more than to start my career with the Reds in this way. Then there was the last one at Spa last year, because winning in those circumstances, with a car that was not as good as that of the opposition, was a real morale booster for the team, which was going through a particularly complicated time. Then, there was the victory in Sao Paolo, which brought me the world title and no other words are needed to explain why that race is special for me.

    My character and how I express myself is very different to the Italian way, but that did not stop us from understanding each other and the emotions we shared. I gave my maximum effort over those three years and I got so much in return and even if, in the end, we went our separate ways, I will always have some really nice memories.”

    Asta e pentru toti cei care continua sa spuna ca Raikkonen este un mizerabil :)

  25. shumy-mania spune

    Ajungea link-ul la acel copy-paste. Raikkonen e o cauza pierduta demult, in plus e si off-topic din 2010. Massa va mai ramane la Ferrari doar daca aduce puncte.

  26. bubu spune

    se pare ca ferrari se afla tot intr-o pasa proasta chiar cu venirea lui alonso (bun dezvoltator de masini) si nu isi gasesc ritmul nici dupa citeva curse…..kimi a fost respins pe motiv ca nu poate dezvolta o masina si se pare ca masa si alonso nu pot nici ei sa fie competitivi…. se pare ca problema este totusi printre inginerii de la ferrari si staff-ul lui domenicali

  27. Adrian spune

    Cred ca cel mai bun lucru pe care i-l pot face cei de la ferrari ar fi sa scape cat mai repede de Massa,e un pilot care a ramas la Ferrari si datorita lu Jean Todt ,nu stie sa faca o depasire,sa nu mai vorbim de o cursa pe ploaie,poate castiga o cursa doar daca are o masina foarte competitiva si pleaca din frunte,in rest…cred ca sunt mult mai multi piloti chiar talentati,gen Kubica,si multi altii,Massa a avut destul timp la scuderie,si nu pra a demostrat nimic.

  28. Maka spune

    Dupa atatia ani cred ca e clar ca Massa nu are stofa de campion mondial.

    Il apreciez foarte mult, dar ii lipseste ceva in secretiile glandelor sale care sa il faca mai agresiv in lupta si asta in mod constant.

    Pe scurt, o echipa precum Ferrari nu ar trebui sa isi permita sa tina sentimental sau din orice motiv un pilot care nu poate deveni campikon mondial. Se poate la altii, dar la Ferrari acest lucru ar trebui sa fie intezis si de aceea Massa trebuie sa faca loc unui pilot cu sanse reale de a fi campion mondial, de ce nu unui tanar talentata de pe care Ferrari sa culeaga tot profitul in loc sa cumpere scump unul aproape campion…

  29. Cyrus spune

    Massa a devenit dintr-un pilot latin, foarte rapid si in trecut deseori inconsistent intr-un pilot care in acest an merge lent, dar constant. Probabil ca din cauza ca este inca in recuperare de forma dupa accident, daca se va intampla vreodata asta.

    Si desi nu este unul din cei mai talentati, in periada 2008 – 2009 a demonstrat ca poate fi un pilot foarte motivat si mai ales un pilot de echipa, ceea ce uneori le lipseste si celor mai “stralucitoare” talente din auto-sport